Cine spune că provincia este ori trebuie, musai, să fie mai prejos de cetate şi de urbanitate? O întrunire a CIC la Domneşti–Argeş, din luna septembrie, mi-a infirmat din plin această opinie destul de răspândită. Mi-am reamintit atunci multe refe-rinţe lirice despre Argeş – “Pe Argeş în jos/ pe un mal frumos” (pop.); “… pe genunchi scriind o carte/ s-o trimită dragei sale/ de la Argeş mai departe” (Eminescu); “Acolo unde-n Argeş se varsă Râul Doamnei/ şi murmură pe ape copilăria mea…”; “Mă-ntorc la tine Argeş,/ ţinut de-odinioară…” (Pillat) – spunându-mi că frumuseţea şi bogăţia dintotdeauna a acestor ţinuturi au fost, sigur, motiv de farmec şi atracţie. Colinele argeşene – “muscelele” – din dealurile subcarpatice scăldate în dulcea lumină a Sudului nu doar încântă ochiul cu peisaje splendide, blând-ocrotitoare şi binecuvântate de rod, ci şi prilejuiesc vizitatorului bucuria întâlnirii unor oameni aleşi perpetuând o tradiţie vie, specifică locurilor.
Vizita în Argeş mi-a confirmat ideea că roadele pământului nu sunt doar aurul din subteranele munţilor, păduri şi ape ca lacrima, grâne, livezi şi vii, ci şi oamenii de-o calitate aparte. De ce oare n-am privi omenescul ca pe comoara cea mai de preţ a unui ţinut, a unui context socio-uman şi cultural, pe care anumite zone ale României sunt – au fost mereu – în măsură să o dea ţării lor şi umanităţii? Există astfel de zone în România care au dat, bunăoară, cel mai mare număr pe suprafaţă terestră de academicieni, cercetători şi oameni de cultură în diferite domenii, altele – cel mai mare număr de creatori în artă, ştiinţă, cultură, literatură etc. Putem numi, de pildă, o zonă anume care circumstanţiază Sibiul cu Răşinarii, Săliştea, Dumbrava, ori Făgăraş; Bistriţa-Năsăudului cu câteva localităţi celebre de acolo; Nordul Moldovei cu Bucovina care a umplut cultura română de cărturari, poeţi, critici, istorici, artişti celebri. Aceste zone nu sunt singurele, dar mai pregnant ca altele, ele au dat României oameni de excepţie, de calitate profesională, morală şi spirituală pilduitoare, fie că au fost şi sunt academicieni, cercetători, ingineri şi medici, profesori, scriitori, militari de carieră ori politicieni, fie că administrează localităţile ori muncesc pământul.
Cu siguranţă, Argeşul cu Domneşti, Curtea de Argeş, Nucşoara, Corbi, Florica, Goleşti şi multe alte localităţi aşternute pe dealurile domoale de la picioarele Carpaţilor Meridionali ori urcând până sub pintenii de piatră ai munţilor se adaugă acestor zone. Cu câtva timp în urmă, un cercetător atrăgea atenţia asupra incredibilei rezerve de bogăţie – umană şi materială, spirituală şi tradiţională – a zonelor adiacente Munţilor României. Constaţi aceasta în Argeş, ţinut populat de-o stirpe de oameni aleşi, cu ascendenţă în muntenii ce au coborât demult, în istorie, de pe plaiurile înalte din Meridionalii ce nu separau, ci uneau Valahia de Transilvania. Ei au continuat până azi o tradiţie aparte în spaţiul românesc şi, probabil, şi pe alte meridiane ale lumii, unde se vor fi aflând urmaşii lor.
Aflate nu departe de Bucureşti – azi la cel mult o oră cu maşina, pe vremuri la 2-3 ore de drum în goana cailor, călare ori cu trăsura – blândele plaiuri argeşene au oferit din vechime nu doar locuri de rezidenţă curţii feudale, aristocraţiei şi intelighenţiei din Muntenia, ci, la o adică, în vremuri de bejenie, şi adăpost de orice năvăliri şi ostilităţi barbare. În istoria recentă, satele de sub munţi învecinate cu ziduri şi tainiţe din stânci ori cu poteci ce urcă sprinten spre piscuri au fost locuri de rezistenţă anticomunistă şi anticolectivistă, căci istoria interferă oriunde cu locurile. Aşa se face că unele sate argeşene n-au fost colectivizate. Nu întâmplător, “pe Argeş în jos/ pe un mal frumos”, au fost alese locuri pentru reşedinţe şi ctitorii voievodale celebre – “loc de monastire/ şi de pomenire”. Neagoe Basarab şi-a zidit mănăstirea pe urme mai vechi ale unui legendar şi neaoş Negru Vodă, îmblânzind sălbăticia locurilor şi continuând o tradiţie preluată apoi şi de Radu de la Afumaţi, iar una din Doamnele Ţării Româneşti urmărită de duşmani s-a înecat în râul numit azi al Doamnei, ce coboară din munţi, traversând ţinutul de la nord la sud. Celebre familii boiereşti au avut reşedinţe în Argeş: Goleştii în sec. XVII, Brătienii făuritori de istorie modernă în sec. XIX şi alţii care şi-au transmis numele de întemeietori unor localităţi precum: Muşăteşti, Stroeşti, Costeşti, Ştefăneşti, Goleşti, Cândeşti, Zamfireşti etc. Unele toponime conotează clasa şi categoria socială, precum Jupâneşti, Ţigăneşti, Băjeneşti, altele ocupaţia şi originea precum Ciobăneni, Pământeni, Ungureni, Bădeşti. La Curtea de Argeş au ctitorit şi s-au îngropat pentru eternitate unii voievozi şi apoi regii României, încât istoria e sădită aici nu doar în numele locurilor, ci şi adânc în pământ, în lemn şi în piatră.
Întâlnirea CIC de la Domneşti, a intelectualilor zonei, a întrunit personalităţi culturale, primari, consilieri şi cetăţeni din comunele argeşene, confirmându-mi că o bună tradiţie spirituală magnetizează aici prin cultură şi-i implică nu doar pe argeşeni, ci şi pe prietenii şi vecinii lor vâlceni, pe câţiva din Transilvania şi pe alţii din Bucureşti. Cum să evoc atmosfera? Destul să-i numesc pe academicianul George Păun, rezident la Curtea de Argeş, o personalitate de rezonanţă internaţională ce înnobilează orice context uman şi o dată mai mult comunitatea în care se află, făcând periferia să concureze şi să devanseze, cultural, centrul şi pe scriitorii Ioan Hiru şi George Baciu, profesorii din Domneşti, care energizează educativ şi cultural viaţa comunei lor. Academicianul Gh. Păun a coordonat întâlnirea iubitorilor de cultură (de unde denumirea clubului, CIC), încoronând cu prezenţa domniei sale manifestarea găzduită excelent şi regizată abil de prof. director G. Baciu. Destul să mai spun că în Domneştiul cu tradiţie legendară şi aristocratică apare o excelentă revistă culturală, “Pietrele Doamnei”, coordonată de poetul şi profesorul de istorie G. Baciu, că prof. Ion C. Hiru a publicat zeci de cărţi, de istorie, documentare, monografii, romane, iar G. Baciu asemenea, pe urmele maestrului. Cei doi îşi îndeplinesc exemplar rolul de mentori în viaţa comunităţii, căci oamenii sfinţesc – nu-i aşa? – locul în care trăiesc.
Câte comune din România au, precum Domneştiul, la o populaţie de circa 3.300 locuitori, o revistă culturală competitivă, un liceu renumit şi o bibliotecă de peste 60.000 volume, cu un consistent şi valoros fond de carte, pensiuni numeroase şi instituţii ce concurează urbanitatea? Puţine ori niciuna. Topos cu rezonanţă istorică şi spirituală de veche reşedinţă voievodală – a primilor domni munteni, Basarabii, Domneştiul dispune de o asociaţie culturală, “P. Ionescu Muscel”, căci personalităţile locului activează şi în posteritate, dând nume instituţiilor de azi şi contribuind la emanciparea culturală a comunei. Primarul Nicolae Smădu e partener în toate “construcţiile” materiale şi susţinător implicat în activităţile culturale şi spirituale ce aduc beneficii şi faimă Domneştilor. Obiectivele administraţiei – Centru de sănătate, liceu renovat, piaţă amenajată pentru târgul tradiţional de produse specifice zonei, teren de sport, centru informatizat la Biblioteca “Luca Paul” etc. – sunt realizate la standarde actuale, din resurse proprii ori prin proiecte de finanţare. Primarul ştie că numai încoronate de dimensiunea cultural-educativă realizările materiale dăinuie în timp! La Domneşti-Argeş se confirmă că atunci când primarul, el însuşi iubitor de cultură, atrage-n echipa sa oamenii valoroşi ai locului, reuşita managerială şi atingerea standardelor de calitate sunt asigurate.
La întîlnirea CIC au fost prezenţi la Domneşti, în exemplară şi impresionată fraternitate, primari împreună cu consilieri locali şi cetăţeni de marcă ai comunelor lor, din Corbi, Nucşoara, Domneşti, Curtea de Argeş, dar şi prieteni din Râmnicu Vâlcea, din Societatea Culturală “Anton Pann”. S-au lansat şi prezentat cărţi de către autori şi editori (Ion C. Hiru, Terezia Filip, V. Ş. Cisteianu), s-au evocat perso-nalităţi, s-a vorbit despre dizidenţă şi rezistenţă prin cartea “Celebrităţi din negura uitării”, lansată de I.C. Hiru, ori prin romanul “Jar şi diamante de Igniş” de Teresia Bolchiş-Tătaru, editat la Alba Iulia. Au fost evocaţi eroii din Munţii Nucşoarei (d-na Elena Arnăuţoiu), s-au citit poeme şi s-au intonat versuri patriotice şi istorice (poeta Oxana Cârlan), iar soprana Rodica Anghelescu ne-a delectat cu muzică clasică şi populară, s-au mărturisit experienţe creative şi spirituale (Marin Voican Ghioroiu), s-au etalat sculpturile în lemn ale meşterului Ion Rodoş, din Nucşoara, realizate cu elevii din atelierul său. Au fost prezenţi oaspeţi din Bucureşti, Piteşti, Alba Iulia, Baia Mare, Chişinău. S-au acordat diplome şi distincţii – semn de recunoaştere şi excelenţă într-o atmosferă efervescentă care i-a încântat şi i-a nutrit spiritual pe cei prezenţi. Orice participant a putut pleca de la Domneşti cu sufletul plin. Seara, la ieşire, după circa 4 ore de activitate intensă cu sala plină, pe treptele Casei de Cultură, o voce exclama: “Splendid! Rar ai să poţi vedea aşa ceva în Bucureşti!” Cuvintele defineau astfel, la superlativ, nu absenţa culturii din capitală, ci calitatea întrunirii de la Domneşti, în care splendide şi pilduitoare au fost fraternitatea şi comuniunea prin cultură.
Invitată de onoare, doamna Elena Florea Arnăuţoiu, rezidentă azi în Câmpulung-Muscel, a conferit întâlnirii valoare de memento istoric. Sora fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, care au iniţiat şi condus rezistenţa anticomunistă din Munţii Nucşoarei, singura supravieţuitoare a regimului concentraţionar dintr-o întreagă familie exterminată de Securitatea comunistă, a evocat calvarul familiei sale, pe fraţii-eroi şi martiri şi anii săi de închisoare – 7 (şapte!) – conferind manifestării o notă emoţională aparte. În vârstă acum de 93 ani, dar cu o voce fermă şi-o tonică atitudine, contaminantă, Doamna suferinţelor româneşti, a istoriei noastre mutilate de comunism a evocat în atmosfera sălii pline de liceeni, profesori, cetăţeni ai localităţii şi invitaţi, supliciile închisorii, barbaria inchizitorilor care-i plasau pe deţinuţi în celule învecinate, pe părinţi cu copiii, pe fraţi cu fraţii, spre a-i face să asiste unii la suferinţele celorlalţi, sporind astfel tortura şi în plan psihic. Ascultând relatarea, m-am întrebat unde îşi va fi găsit regimul, în blândul şi mioriticul popor român, inchizitori şi torţionari cu o conduită atât de barbară? Fraţii Arnăuţoiu şi tatăl lor au fost executaţi în 1959 la Jilava, iar mama, cu puţin timp înainte de termenul eliberării – după 10 ani de închisoare – printr-o injecţie letală. Acesta era universul concentraţionar dinăuntrul şi dinafara închisorii în România obsedantelor decenii, pe când noi, maturii de azi, eram copii fericiţi şi învăţam la şcoală nu despre tragedia colectivizării şi a rezistenţei la regimul impus cu o brutalitate indicibilă, ci poezii despre partid şi istoria lui glorioasă, despre conducătorii iubiţi şi fericirea socială adusă de comunism.
Vizitând Argeşul, îţi doreşti firesc să ajungi la Nucşoara, să vezi munţii, casele, locurile în care s-au născut şi au trăit oamenii aceia de pilduitoare verticalitate morală, familia Arnăuţoiu, Ion, Petre, Toma, Alexandru Moldoveanu, Ion şi Cornel Drăgoi, Constantin Jubleanu, Elisabeta Rizea şi alte femei ale Nucşoarei, atâţia care au iniţiat rezistenţa faţă cel mai distructiv regim din istoria modernă. Distructiv de valori umane şi spirituale, de moralitate şi de memorie naţională! Nucşoara familiei Arnăuţoiu, a Elisabetei Rizea, originară din Domneşti, a “Doctorului” Ionel Marinescu, a Ecaterinei Marinescu şi Matildei Jubleanu etc., opu-nându-se şi rezistând, a salvat demnitatea românească şi ideea de libertate a individului, infirmând că românii au acceptat pasivi ori au fost complici mefientului regim ce a secerat fără milă zeci de mii de intelectuali, preoţi, ţărani, politicieni, tineri, şi, odată cu ei, principiile societăţii libere şi democratice: proprietatea, libertatea şi demnitatea, credinţa şi tradiţia făurite şi sporite în secole. Într-un mod subtil şi imperceptibil, societatea românească suferă şi azi de pe urma acestei ştirbiri grave a fiinţei noastre naţionale. O asemenea rănire dureroasă, purtată ca un stigmat, se cere vindecată în timp.
Patru lucruri pilduitoare despre Argeş am aflat la Domneşti: 1. Cultură şi creativitate efervescente şi neobişnuite în alte comune şi în multe oraşe din ţară. 2. O zonă rezidenţială pentru iluştri bărbaţi ai României din timpuri voievodale până-n istoria recentă: Radu Negru, Basarabii, Goleşti, Brătienii, regii, ofiţeri disponibilizaţi de guvernul P. Groza, precum Toma Arnăuţoiu şi col. Arsenescu, dar şi pentru dizidenţi precum C. Noica şi Al. Paleologu, cu domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, vizitaţi uneori de amici ca N. Steinhardt. Unii scriitori au avut aici rezidenţe: L. Rebreanu la Valea Mare, unde a finisat “Răscoala”, a scris” Jurnalul” şi romanul “Gorila”, Ion Pillat la Florica – unde a şi-a scris volumele lirice. 3. Rezistenţă eroică anticomunistă şi anticolectivistă precum grupul din Munţii Nucşoarei condus de fraţii Arnăuţoiu, cel mai ofensiv şi mai longeviv din grupurile anticomuniste ce au populat Munţii României. 4. Ctitorii creştine şi reşedinţe voievodale timpurii ce au făcut din zonă centrul creştinătăţii româneşti.
Aceste aspecte memorabile dau locurilor o energie şi un farmec aparte. O reverenţă adâncă – semnul nostru de preţuire şi recunoştinţă pentru cei care au perpetuat cu preţul vieţii adevărul istoriei şi verticalitatea morală a înaintaşilor!
Există în istoria Domneştilor o continuitate, mai fermă ori mai discretă, cu adevărat domnească – nobilă adică – venind pe firul istoriei, din vechime, începând cu legendarul Radu Negru, coborâtor din Ţara Făgăraşului. Urmaşii muntenilor de odinioară, profesori şi intelectuali ai comunei, proprietari şi gospodari fac faima Domneştiului de azi, într-o solidaritate culturală efervescentă şi creativă, care echivalează periferia cu centrul ori face din zona lor un centru al spiritualităţii româneşti.
Terezia FILIP
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, la Domneşti, în sala Casei de Cultură, printr-un spectacol foarte bine alcătuit de către o echipă de cadre didactice sub îndrumarea prof. Mihai Grigore – consilier educativ. Publicul prezent a putut vedea, vreme de două ceasuri, un program ce a cuprins: o prezentare succintă a dorinţei de unitate naţională a românilor (prof. Costin Comănescu), montaj literar-muzical susţinut de elevii clasei a IV-a (înv. Adrian Hirică), dans modern – formaţia MERIDIAN a liceului (coregraf, prof. Anisela Mazilu), sceneta “Moş Ion Roată şi Unirea” (actori fiind elevi din clasa a VIII-a), o lecţie de istorie altfel de cum suntem obişnuiţi – poezie, muzică, film, cântec, teatru (protagonişti elevi ai Liceului Tehnologic “Petre Ionescu-Muscel”, pregătiţi de profesorii Anuţa Hirică şi Costin Comănescu). Nu au lipsit acordurile flamenco ale chitarei lui Andrei Hănescu (clasa a VI-a, instructor prof. Cristian Matei) şi nici dansurile populare susţinute de Ansamblul CETINA al Casei de Cultură Domneşti. O zi minunată ca sufletele noastre, ale românilor!
Argesuldenord's Blog 