Archive for the reportaj Category

Harul unui învăţător: iubirea şi înţelepciunea

Posted in reportaj with tags on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

 “Învăţătorul este ceea ce nu se uită, pentru că al său chip este întipărit în alcătuirea fiinţei tale, învăţătorul este bucuria pentru vremea bună şi teama de vremea rea, este ceea ce te cheamă în clasă după ceasurile petrecute acasă, este ceea ce te leagă mai departe de viaţă…”.
Cele de mai sus sunt câteva gânduri exprimate de doi domni învăţători în viaţă, deosebiţi în tot ceea ce înseamnă activitate la catedră, sărbătoriţi la începutul toamnei acesteia, în biserica satului Galeş. Prezenţi în mijlocul celor pregătiţi şi nerăbdători să-şi exprime recunoştinţa (elevii de altădată), dascălii noştri: domnul învăţător Gheorghe şi doamna învăţătoare Lucreţia Tiţa au asistat la săvârşirea Sfintei Liturghii şi a rugăciunilor de mulţumire către Bunul Dumnezeu cu multă emoţie şi pioşenie. Această festivitate a avut drept scop aniversarea celor doi învăţători pentru munca depusă la catedră, în satul natal, pentru bucuria şi încre-derea pe care le-au insuflat-o atâtor generaţii de copii timp de 37 şi, respectiv 38 ani de activitate în învăţământ, pentru modelul demn de urmat în viaţă pe care l-au oferit şi îl oferă în continuare tuturor.
Doamna Lucreţia Tiţa (Poinăreanu) s-a născut la 1 decembrie 1941, în satul Stăneşti, judeţul Argeş. Absolventă a Institutului Pedagogic de Învăţători din Bucureşti, în anul 1962, a fost hărăzită de Dumnezeu satului Galeş, chiar din luna septembrie a aceluiaşi an, ca învăţătoare titulară la Şcoala cu clasele I-VIII. Trebuie menţionat faptul că până în anul de pensionare (septembrie 1999) a rămas pe acest post, ostenind ca învăţătoare a satului timp de 37 ani, întrecând ca durată a activităţii pe oricare altul dintre dascălii Galeşului. S-a căsătorit cu Gheorghe N. Tiţa, profesor la aceea vreme în aceeaşi şcoală, în anul 1965, luna ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, dând naştere la doi copii, Claudia şi Silviu, deveniţi, la rândul lor, oameni de referinţă în cultura societăţii româneşti.
Domnul Gheorghe N. Tiţa începea, în urmă cu 50 ani, activitatea dăscălească în Galeş, păstrând-o fără întrerupere timp de 38 ani (9 ani profesor suplinitor, iar 29 ani învăţător titular). Este fiu al satului Galeş, născându-se aici în data de 7 februarie, anul 1937 şi copilărind într-o familie de oameni cu frică de Dumnezeu şi cu mult respect faţă de Aproapele. Fiul lui Nistor şi Ana Tiţa, cu impresionante neamuri ascendente dintre cele mai numeroase ale Galeşului: Tiţa-Portaru şi Vasile-Gole cel mic. Dumnezeu a orânduit să ajungă învăţător al copiilor din satul în care s-a născut şi pe care l-a iubit neîncetat, ca pe obârşia binecuvântată de Dumnezeu şi temelia existenţei sale. În anul 1956, în urma examenului de Stat a primit titlul de învăţător calificat, obţinându-şi în timp toate gradele didactice. Se numără printre fondatorii şi susţinătorii acerbi ai unor instituţii de cultură din localitate: Căminul Cultural, Muzeul, Biblioteca, Asociaţia Culturală Galeş. I se oferă în anul 1981, în luna iunie, titlul de învăţător evidenţiat, titlu oferit, în aceeaşi dată şi soţiei sale.
Pentru o astfel de aniversare, părintele slujitor la altarul satului, Nicolae Eftimie, şi-a exprimat recunoştinţa ca de la ucenic la dascăl, dându-şi seama că ar fi putut prea bine să fie – în urmă cu 46 ani – unul dintre elevii domnului sau doamnei învăţătoare. În cuvântul de învăţătură de la tema evanghelică a zilei – lepădarea de sine sau biruinţa atât de greu de realizat asupra sinelui josnic şi de ruşine care poate să stea în fiecare dintre noi şi învrednicirea de o viaţă virtuoasă, cu fapte din ce în ce mai bune, care înseamnă pur şi simplu urmarea lui Hristos – părintele a adăugat portretul celor doi dascăli de lungă durată ai Galeşului, care au pornit din tinereţea lor şi nu s-au mai oprit niciodată pe drumul jertifirii de sine, asumându-şi Crucea educării a câtorva sute de conştiinţe tinere de fiecare, copii luminaţi ai satului care au rămas ca nişte gospodari desăvârşiţi în sat sau au plecat prin alte părţi ale ţării, dându-şi obolul la ridicarea unei naţiuni întregi, acolo unde au fost rânduiţi să trăiască şi să muncească. Părintele a evocat măreţia lucrării dăscăleşti, amintind că trei sunt altarele care “modelează” şi desăvârşesc conştiinţa umană a fiecărui nou născut din lumea aceasta. Altarul Familiei, unde “întâiul preot” este însăşi mama, acea fiinţă respon-sabilă de ceea ce a zămislit şi a adus în lume ca să crească în bine şi să nu se prăpădească nicicând. Altarul Bisericii – Trup Tainic al Lui Hristos, unde jertfitorul şi jertfitul este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos; acel altar al Dumnezeieştii Liturghii, care este cel mai bogat ospăţ al celor credincioşi, cea mai vie şi adevărată trăire a credinţei. Şi Altarul şcolii, unde sacerdotul este dascălul, acela care îşi pune sufletul pentru luminarea celor mici, pentru ca aceştia să deprindă dragul de carte, de cunoştinţa cea bună şi folositoare, să păşească pe drumul înţelegerii şi al învăţării celor mai potrivite meserii şi profesiuni de trebuinţă unei societăţi întregi. Învăţătorul este deschizătorul uşilor minţii şi începătorul a toată ştiinţa de carte. El pune condeiul în mâna micuţului om, el face întâia socoteală cu acesta, şi primele descrieri a tot ceea ce trebuie să fie descris şi priceput de mintea crudă a copilului. Învăţătorul e şi mamă şi preot cât timp copilul-ucenic îi stă în faţă, aşteptând, cu o cuminţenie nemaiîntâlnită nicicând după aceea, zisa dascălului.
Dascălii de înaltă ţinută profesională şi morală ai Galeşului – Gheorghe şi Lucreţia Tiţa – sunt de 12 ani trecuţi în pensie, dar mai activi ca orişicând. Activităţile cultural artistice cele mai frumoase şi consistente ale satului le trec prin mâini: bibliotecă, muzeu, tipărire de carte, filmări demne de tezaurul folcloric făcute cu multă dăruire şi însuşite, aproape fără un strop de recunoştinţă, dintre abilitaţii culturii zonale, precum şi o corespondenţă productivă cu unul dintre forurile serioase ale culturii argeşene, Clubul Iubitorilor de Cultură din Argeş – CIC, academician Gheorghe Păun. Sunt deopotrivă sacerdoţii şcolii satului munteano-ardelean, vechi de un sfert de mileniu, care avea, în urmă cu 173 ani, pentru prima dată o şcoală din bârne, în toată modestia de care se putea bucura un sat de clăcaşi. După câteva zeci de ani, această plămadă binecuvântată de Dumnezeu se dovedea a fi una dintre cele mai viguroase, curate, credincioase şi prospere aşezări omeneşti ale Argeşului de Sus, aproape invidiată de vecinii şi de moştenii celor cu hrisoave vechi de peste o jumătate de mileniu.
Activitatea cultural-artistică a celor doi învăţători emeriţi însumează numeroase publicaţii, dintre care amintim: “Şcoala Galeş la 160 de ani” (1838-1998), Bucureşti, 1998, Editura Discipol, “Corul Galeş la 60 de ani” (1939-1999), Bucureşti, 1999, Editura Discipol şi cea mai evidentă dovadă a dragostei de sat şi de tradiţie este lucrarea: “Galeşul de Argeş, o altfel de monografie a satului românesc de munte”, Editura Asa, 2005, Bucureşti. Titlurile articolelor publicate împreună, de-a lungul timpului, 27 la număr, vorbesc de la sine despre aprecierea şi respectul pe care aceşti doi învăţători le poartă satului natal şi semenilor săi; exemplu de titluri publicate în “Tribuna învăţământului”, în “Buletin Cultural Argeşean”, în “Argeşul” – suplimentul “Săgetătorul”, în “Argeş Expres” şi mai ales, în “Argeşul Ortodox”: “Muzeul satului Galeş – un document istoric şi de civilizaţie”, “Obiceiuri tradiţionale de iarnă: Iordănitorii”, “Masa împăcării”, “Troiţa – liant al generaţiilor, carte de vizită a satului”, “Rugăciune, muncă, cântec”, “Cânt din inimă pentru inimi” şi altele demne de citit.
Din partea Inspectoratului Şcolar Argeş au primit aprecieri şi diplome de onoare, fapt ce evidenţiază, fără modestie, calitatea şi capacitatea dumnealor de jertfire, de muncă pentru sat şi pentru copii. Din însemnările lăsate de inspectorul general, profesor Gheorghe Popa şi inspectorul de specialitate, profesor Lucian Costache, în anul 1999, cu ocazia vizitei în Şcoala Galeş, reiese esenţialul muncii dumnealor: “Se acordă Diplomă de onoare Domnilor învăţători Lucreţia şi Gheorghe N. Tiţa de la Şcoala Galeş, comuna Brătieni, jud. Argeş, pentru întreaga lor activitate desfăşurată la catedră şi merite deosebite. Vă felicităm pentru modelul de dascăli şi părinţi, pe care îl reprezentaţi pentru copiii şi sătenii din Galeş. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze!”
Ca şi activitate artistică este important de ştiut că s-au ocupat de pregătirea câtorva tineri şi tinere din sat, prezentându-se la concursul “Cea mai frumoasă argeşeancă şi cel mai frumos argeşean, purtători ai costumului popular de sărbătoare”, obţinând în ani consecutivi premii deosebite, făcând cunoscut costumul popular autentic al Galeşului. Participarea la Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice de folclor, organizată de C.J. Argeş – CPCT şi Asociaţia Folcloriştilor Argeşeni “Constantin Rădulescu Codin” în 10 mai 2009, cu articolul “Vechi obiceiuri pascale. Masa împăcării” şi în 9 mai 2010, cu articolul “Credinţe şi superstiţii de ieri şi de azi” evidenţiază dragostea celor doi învăţători pentru conservarea tradiţiei şi a datoriilor morale creştineşti.
Pentru aceste fapte şi pentru multe altele, care poate sunt neştiute încă de noi, cei care îi apreciem şi le mulţumim pentru munca şi dăruirea dumnealor, s-a organizat în biserica satului această festivitate de aniversare. Cred că se înţelege de ce fiul lui Nistor şi al Anei Tiţa a pus atât de mult suflet pentru odraslele găleşanilor, iar, printr-o binecuvântată “conta-minare”, soţia sa credincioasă a ţinut cu tot dinadinsul să nu fie mai prejos. Ei întregesc şirul marilor dascăli ai unui sat viu şi vrednic de laudă, însuşi panteonul cultural al Galeşului, răpindu-ne acum – şi ce sfântă bucurie avem când dăm această mărturie – cele mai curate semne ale recunoştinţei.
Esenţa menirii dascălului de şcoală rămâne, întru adevar, iubirea şi înţelepciunea, ceea ce reiese şi din următoarele însemnări: “Munca învăţătorului e fără asemănare. Tehnica şi arta educaţiei, pe care educatorul le stăpâneşte şi trebuie să le aplice, sunt dintre cele mai nobile şi mai complexe, pentru că el modelează personalitatea vie a oamenilor chemaţi să clădească, să construiască, să sculpteze, să picteze, să cânte, într-un cuvânt – să făurească o lume mai dreaptă şi mult mai frumoasă. El, învăţătorul, are datoria de a selecţiona şi transmite de la o generaţie la alta cărţile de mare valoare, care cuprind testamentul gândirii, simţirii şi voinţei de bine a celor mai de seamă fii ai ţării şi ai lumii. Tot el are datoria de a veghea la păstrarea nealterată a limbii literare a neamului românesc…”. Aceste două virtuţi creştine sunt insuflate şi întipărite pentru veşnicie în micile suflete de copii şi recunoştinţa pentru cei care te formează şi te instruiesc în viaţă niciodată nu va fi suficientă. Vă mulţumim, domnilor învăţători, pentru bucuria şi răbdarea cu care ne-ati vegheat timp de patru ani, pe fiecare dintre noi, la timpul nostru şi drept răsplată vă adresăm nădejdea ca Bunul Dumnezeu să vă ţină sănătoşi şi cu activitate culturală pe mai departe!

Prof. Maria-Gabriela Savu
Foto: preot Victor Eftimie

Scandal pe bani europeni la Curtea de Argeş

Posted in reportaj with tags , , , , , on mai 28, 2011 by argesuldenord

La jumătatea lunii mai, licitaţia de execuţie a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană(PIDU) a fost blocată pentru a doua oară în cursul acestui an. Proiectul prezentat de echipa primarului Nicolae Diaconu a primit o finanţare europeană de aproape 12 milioane de euro prin contractul semnat la 1 septembrie 2010 cu secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Răzvan Murgeanu. La momentul respectiv, pesediştii care conduc administraţia municipală au negat orice merit, chiar şi în lobby, pedeliştilor, în frunte cu senatorul Mircea Andrei. “Pur şi simplu, Mircea Andrei şi Ştefan Lăzăroiu mi-au rupt uşile de la minister insistând pentru acordarea finanţării acestui proiect”, mărturisea secretarul de stat Murgeanu, în încercarea de a pune adevărul în drepturile sale. A fost însă zadarnic, căci controversele asupra meritelor continuă şi astăzi.
Prin PIDU ar urma să se asfalteze 47 străzi din cartierele periferice, să se amenajeze un centru pentru pensionari în clădirea fostului Dispensar TBC şi altul pentru persoanele cu handicap de la HANDROM, la Valea Sasului, precum şi să se asigure supravegherea video a anumitor zone importante din oraş. Primarul Nicolae Diaconu(PSD) a acuzat PDL că trage sforile pentru blocarea licitaţiilor de execuţie plasate pe SEAP din interese politico-electorale.
Argumentul său de bază prezentat presei a fost acela că în spatele tuturor contestaţiilor şi cererilor de anulare a licitaţiilor electronice a fost un angajat al firmei lui Ştefan Lăzăroiu, Valentin Grigorescu. Scopul “manevrelor”, ar fi, în varianta sa, întârzierea cât mai mare a demarării lucrărilor, pentru a oferi avantaje electorale candidatului PDL la primărie în alegerile de anul viitor.

“Infractorul Porceanu taie şi spânzură la primărie!”

Într-o emisiune la postul local de televiziune, Vasile Sabie a respins categoric acuzaţiile primarului Nicolae Diaconu. Vicepreşedintele PDL Curtea de Argeş a contraatacat dur, scoţând în evidenţă incapacitatea edilului-şef de a manageria cel mai important proiect din istoria oraşului Basarabilor. Fostul consilier local care a demisionat din PSD şi este destul de familiarizat cu “bucătăria internă roşie”, a spus că finul primarului, şeful de la Investiţii, Titi Porceanu, cel pus pe liber de către fostul primar Gheorghe Nicuţ şi readus de naşul pe funcţie, drept mulţumire, i s-a substituit “la manşă” şi taie şi spânzură în primărie ca pe propria moşie. De conivenţă, cei doi şi ai lor au comandat un caiet de sarcini pentru execuţia PIDU de către firme de casă ale PSD, păstrând cu încăpăţânare interesată cele 3 condiţii pentru care s-a anulat prima licitaţie şi a doua oară. Consecinţa a fost logică: a doua anulare a licitaţiei şi o întărziere cu minim două sau trei luni de zile a începerii lucrărilor.
“Din această manieră dezastruoasă de conducere pierde întreaga comunitate locală. N-avem nimic personal cu Ninel Diaconu sau cu PSD, ci cu maniera de a conduce! Dl. Porceanu poate ajunge să răspundă pentru infracţiunile comise cu achiziţiile publice de la primărie şi cu modul în care a căutat să canalizeze câştigarea licitaţiilor electronice pentru PIDU de către anumite firme” – a concluzionat acesta deosebit de sec, dezvăluind faptul că firma care a făcut caietul de sarcini la indicaţiile tandemului Ninel şi Titi a fost plătită cu 6 miliarde lei vechi pentru managementul proiectului, ceea ce presupune şi existenţa unor garanţii de bună execuţie…

Roxana MOLDOVAN

Anul acesta, la Domneşti, târgul de Blagoveştenii a fost sufocat de kitsch-uri

Posted in reportaj with tags , , , on aprilie 24, 2011 by argesuldenord

Tradiţionala manifestare cu vechime de sute de ani din ziua prăznuirii sărbători a Bunei Vestiri aduce venituri frumoase la bugetul local, în schimbul cărora autorităţile administrative pun la dispoziţie locaţia. În 25 martie, timpul a fost de partea celor care au ţinut să nu rateze prilejul de a mai bifa o prezenţă. Cerul senin, temperatura plăcută, lipsa noroiului din târgul care trebuie modernizat anul acesta, au fost ingredientele care i-au atras pe amatorii de distracţie şi grătare. Tiribombe, maşinuţe, roata uriaşă, ponei care aşteptau să plimbe copiii, tarabe cu tot felul de kitsch-uri, prea puţine produse de artizanat popular autentic, baloane, ursuleţi de pluş, confecţii, tricotaje şi încălţăminte second-hand, cornuri ungureşti, îngheţată, mititei, gogoşi, pastrame, peşte şi preţuri piperate menite parcă să-i afunde şi mai adânc în criză pe vizitatorii care puteau să-şi încerce abilităţile şi puterile la tot soiul de piramide de premii simbolice. Fondul muzical în care manelele se amestecau aiuritor cu house-ul, acoperind timidele melodii populare de la unele terase, au dat impresia neplăcută a unei nefericite cacofonii muzicale acceptabile până la urmă în atmosfera de bâlci al deşertăciunilor…
Cunoscătorii au fost dezamăgiţi de târgul din acest an şi şi-au declarat îngrijorarea pentru faptul că tradiţionalul eveniment pare încăput pe mâna comercianţilor ceva mai bronzaţi, care nu prea au nimic de-a face cu spiritul autentic ce i-a asigurat continuitatea până în prezent. Ei şi-au exprimat speranţa că primarul Nicolae Smădu şi ceilalţi edili au sesizat aceste aspecte şi că de anul viitor situaţia se va schimba în bine, mai ales dacă locaţia va fi modernizată, prilej cu care se vor putea asigura atât sursele de apă curentă, cât şi toaletele ecologice indispensabile. Nu de alta, dar se ştie cât de mult ţin domnişanii la blazonul lor şi la tradiţiile locale care dau identitate localităţii!

Vladimir ALBU

Pensionaţii medical, umiliţi zilnic la Piteşti

Posted in reportaj with tags , , , , on martie 26, 2011 by argesuldenord

În luna septembrie a anului 2010 s-a desfiinţat cabinetul ce acorda vizele pentru pensionaţii din motive medicale ce locuiau în zona Curtea de Argeş. Sute, dacă nu chiar mii de oameni aflaţi în această situaţie au fost siliţi să meargă la Piteşti, pentru a reuşi să mai ia nişte pensii amărâte de câteva sute de lei. Măsura desfiinţării cabinetului care funcţiona în Policlinica de la Spitalul Municipal a fost justificată prin necesitatea unor economii. Acestea vizau un post de medic specialist şi unul de asistent al acestuia. Ca deobicei, se pare că pensionaţii medical nu au mai contat în ecuaţia austerităţii decisă de Casa Judeţeană de Pensii, iar intervenţiile deputatului Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici sau ale primarului Nicolae Diaconu nu au fost luate în seamă de către puternicii zilei.

Unde e cabinetul?…

Pentru bolnavul venit din Şuici, Căpăţâneni, Brădet sau Corbi ca să obţină viza salvatoare, prima problemă este identificarea locaţiei unde trebuie să ajungă. Consătenii i-au spus că ar fi pe undeva pe lângă Casa Judeţeană de Pensii, trebuie să treacă printr-un pasaj ca să traverseze strada, să aibă grijă la maşinile pe care tot el trebuie să le ferească etc. Nu mai are rost s-o lungim, într-un târziu reuşeşte să dea de ea. Urcă la etaj – mai uşor dacă se bizuie pe propriile picioare – mai greu dacă are lipsă la inventar şi trebuie dus în cârcă. Ajunge până la urmă şi acolo dă de altă belea: habar n-are la ce cabinet este dosarul lui. Pe uşi scrie nişte nume de localităţi, numai că i se spune că nu prea e chiar cum crede el… Atunci toţi bolnavii se înghesuie la un punct de informare, unde o pot admira pe o draguţică asistentă cum ridică din umeri cu graţie şi-i retrimite la cabinetele care sunt plasate pe un hol îngust. E înghesuială, scaune puţine, bolnavi mulţi, veniţi de la primele ore ale dimineţii, iar printre ei îşi fac loc, chiar brutal, tot felul de arătări cu creste vopsite în roşu şi perciuni fioroşi, în căutare de scutiri medicale. Un asemenea specimen agită triumfător un bilet medical şi are o replică scrâşnită printre dinţi care îi lasă cu gura căscată pe bieţii pensionaţi medical: “Mi-a dat, frate, scutire pe două săptămâni! Păi dacă nu-mi dădea, nu-i spărgeam mufarina?!?…”.
Orele trec cu greu. La etajul I este numai o toaletă, care este însă încuiată. În cealaltă aripă a spitalului, la grupul sanitar se stă la coadă, ca în timpul lui Ceauşescu. Un bătrân se roagă să fie lăsat să intre peste rând, căci riscă să-şi ude lenjeria intimă. Cui îi pasă?… În afara clădirii, în pasaj, poţi rezolva uşor problema: dai 1 leu şi te simţi uşurat!

“Oameni buni, atenţie la portofele, aştia vă fură cu totul!”

Bolnavii îndură cu stoicism aşteptarea. În haosul aglomeraţiei şi căutării cabinetelor unde sunt dosarele fiecăruia, hoţii îşi fac meseria în voie, căci nimeni nu veghează la siguranţa amărâţilor, deşi pe zid e plasat un afiş cu un slogan medical, privitor la “siguranţa sănătăţii tale”. În jurul orei 10.45, o doamnă iese din rând şi ţipă: “Oameni buni, atenţie la portofele, aştia vă fură cu totul. M-au lăsat fără bani bandiţii!” Izbucneşte în plâns şi fuge pe scări, spre ieşire. Toată lumea începe să se caute cu înfrigurare prin buzunare, prin genţi sau borsete. Unei alte femei îi vine rău: i-au dispărut 25 lei şi nici nu ştie cum să se mai întoarcă acasă. În scurt timp, E.P., din Curtea de Argeş, descoperă că i se săltaseră 400 lei din geanta de pe umăr. Băieţi buni, hoţii i-au aruncat la parter portofelul cu actele şi cardurile, pe care le-a găsit peste o oră fiul păgubitei. Femeia nu era sigură dacă nu-i lipsea vreunul… Scandalul se pare că i-a determinat pe hoţi să renunţe la activitate. E o linişte relativă, bieţii oameni au scăpat de ameninţarea unor junghiuri, dar au inima cât un purice, căci au auzit că doctorii au plafon pentru acordarea vizelor. “Dacă mă lasă fără pensia asta, aşa cum e ea de mică, pot muri liniştită!…”, spunea o femeie, care am aflat mai apoi că era tocmai din comuna Căldăraru. Cum şi la Costeşti se desfiinţase cabinetul de evaluare, aceasta venise pentru aviz la Piteşti. Şi ca fapt divers, până în capitala reşedinţă de judeţ a trebuit să se deplaseze cu două microbuze şi cu un tren personal…

“Nu e destul bătut de Dumnezeu, îl chemaţi la aviz că poate îi creşte piciorul?!?…”

O imagine şocantă pentru cei prezenţi zilele trecute la controlul pentru prelungirea vizelor de pensii de boală a fost a unui om lovit de soartă. Acesta n-avea piciorul stâng şi fusese adus în cârcă de cineva. În spatele lui era soţia sa, care-l sprijinea de ciotul tăiat… Oamenii l-au privit cu milă şi unii au îndrăznit chiar să-şi clameze indignarea, întrebându-se de ce nu era pensionat definitiv. N-au primit niciun răspuns, pentru că aşa scrie în lege. Greu de spus dacă în limba maternă a ministrului Sănătăţii, Cseke Atilla, sau în cea a populaţiei majoritare. Umilinţa supremă: bietul om, din cauza aşteptării prelungite, făcuse pe el (!?!…).
“Staţi liniştiţi, vă rezolv pe toţi! Aseară am plecat de aici după ora 19.00, dar n-am întors pe nimeni acasă!”, a calmat o doctoriţă inimoasă spiritele oamenilor care erau tot mai îngrijoraţi văzând că se apropie seara şi încă mai erau destui cei ce aşteptau. Şi chiar aşa s-a întâmplat, n-a fost cineva refuzat şi cei cu adevărat bolnavi şi-au primit vizele mult visate şi au plecat acasă fericiţi, uitând toate cele îndurate. Pentru câteva luni sau pentru un an de zile se pot agăţa de o speranţă firavă de viaţă reprezentată de pensie…

Oana PORTOCALĂ

20 milioane euro în infrastructura staţiunii turistice Moliviş

Posted in reportaj with tags , , , on martie 26, 2011 by argesuldenord

O veste mare ne-a comunicat viceprimarul comunei Arefu, Pavel Bîrlă, la începutul lunii martie. De ani şi ani de zile se vorbeşte la modul teoretic despre necesitatea valorificării enormului potenţial turistic pe care îl are Valea Argeşului. Din 18 februarie se poate spune că s-a depăşit acest prag şi se poate aborda tema din perspectiva practică, pentru că proiectul pentru realizarea infrastructurii viitoarei staţiuni turistice de la Moliviş a fost avizat pentru finanţare, după ce fusese declarat eligibil în decembrie 2010. Viceprimarul Bîrlă a declarat că după 7 ani de căutări şi după mai bine de 2 ani de lucru efectiv la documente, acum se poate spune că s-a intrat în linie dreaptă spre materializarea proiectului. Investiţia în cauză a fost definită de vicele arefean drept “locomotiva economiei turistice argeşene”, care ar putea reprezenta un adevărat boom al dezvoltării durabile a zonei noastre.

Realizarea căilor de acces

Pavel Bîrlă a ţinut să precizeze foarte clar situaţia: investiţia în cauză priveşte numai realizarea infrastructurii pentru viitoarea staţiune. Este vorba despre asigurarea căilor de acces pe drum judeţean – care cade în sarcina Consiliului Judeţean Argeş – la care se adaugă drumurile locale pentru traficul din staţiune, adică 8 km plus 6 km (obligaţie a celor 3 comunităţi locale asociate în ADI “Moliviş”, respectiv Arefu, Brăduleţ şi Cicăneşti). Foarte clar trebuie subliniat că în această fază nici nu se poate vorbi despre pârtii de schi, pe care s-a bătut monedă în neştire în ultimii ani! Foarte interesant este faptul că drumul local care va ajunge şi spre marginea viitoarelor pârtii de schi va avea o lăţime de 11 m, trotuar de 1,5 m şi pistă de biciclete de 1,6 m, sub care vor fi plasate reţelele de apă şi canal, de electricitate ş.a.m.d., astfel ca la vedere să rămână numai semnele de circulaţie şi stâlpii pentru iluminatul public.
În pla-nul de viitor figu-rează şi amenajarea a două pârtii de schi, una în lungime de 1.050 m cu grad de dificultate de la mediu spre foarte ridicat, şi alta de 700 m, în Ghiţu, pentru începători. Pentru prima este prevăzută o telegondolă, iar pentru cea de-a doua o bandă transportoare pentru schiori. Se va interzice accesul maşinilor spre pârtii, pentru a se evita poluarea de orice fel şi conservarea condiţiilor naturale de mediu.

Termen de depunere a documentaţiilor, 27 iulie

“Când am venit în această funcţie, mi-am propus realizarea unor obiective şi am reuşit prin foarte multă muncă şi consecvenţă”, a spus viceprimarul Pavel Bîrlă. Acesta a făcut un istoric al paşilor străbătuţi pentru a se ajunge la finanţarea acestui proiect de infrastructură în arealul climatic Ghiţu-Moliviş, care ar fi trebuit să intre în cadrul unei rezervaţii naţionale protejate, ceea ce ar fi interzis orice investiţie în staţiuni turistice. Lupta pentru evitarea acestei situaţii a fost lungă şi grea, cu implicaţii inclusiv politice, dar a avut rezultatele aşteptate. În zona vizată de investiţia în cauză deţin terenuri cele trei comune amintite, care s-au asociat în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, iar reprezentanţii lor au făcut echipă care a lucrat pe bază de voluntariat (până în prezent). Termenul pentru depunerea tuturor documentaţiilor este 27 iulie şi, dacă se va semna contractul de finanţare, se vor lansa licitaţiile de execuţie, estimându-se că utilajele ar putea demara lucrările prin august, urmând ca acestea să se finalizeze în trei ani. Viceprimarul Bîrlă a estimat că atunci când staţiunea turistică de la Moliviş, care va fi funcţiona tot anul, îşi va deschide porţile, va avea circa 1.800 locuri de muncă. Se vor conserva condiţiile naturale de mediu, se va respecta PUZ-ul dezbătut public, astfel încât să se realizeze pe acest teren virgin ceva cu totul deosebit de kitsch-urile din alte părţi. “La noi, exemplul negativ în domeniul construcţiilor este Piscu Negru, unde rigoarea a lipsit cu desăvârşire, ceea ce nu se va mai întâmpla acum! Vom urmări respectarea autorizaţiilor de construire şi, la nevoie, vom apela nu numai la amenzi, căci vom merge până la impunerea demolării construcţiilor în cauză”. Culoarea dominantă în viitoarea staţiune va fi albul, cu nuanţele sale, pe modelul văzut de viceprimarul arefean în Grecia.

Locomotiva turismului argeşean

De la anunţul din 18 februarie, cei care lucrează pentru această investiţie şi-au intensificat eforturile pentru definitivarea documentaţiei. După verificarea acesteia, atunci când totul va fi în normele stabilite, se va putea semna contractul de finanţare în valoare de 20 milioane euro, din care jumătate vor fi fonduri europene, iar restul cofinanţare. Pavel Bîrlă a afirmat că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Moliviş”, din care fac parte comunele Arefu, Brăduleţ şi Cicăneşti, acelea care au în proprietate pământuri în arealul investiţional de 170 ha, au luat în calcul mai multe surse posibile de asigurare a cofinanţării: guvernul, Consiliul Judeţean, împrumuturi bancare, contractate de beneficiari sau parteneriatul public privat. În cazul în care totul va merge conform aşteptărilor, după adjudecarea licitaţiilor de execuţie, în august ar putea începe lucrările,
a declarat viceprimarul arefean.

Datorii la realizarea PUZ-urilor

Despre necesitatea valorificării considerabilului potenţial turistic al Văii Argeşului se vorbeşte dinainte de 1990. Prin 2003, zona noastră a fost vizitată de ministrul Turismului de atunci, Dan Matei Agathon, care a confirmat posibilitatea unei dezvoltări durabile în acest areal, având ca pivot turismul. Viceprimarul Pavel Bîrlă a spus că fostul ministru are meritul promovării Legii 526, prin care s-a creat posibilitatea scoaterii unor terenuri din circuitul silvic. Un alt pas important a fost întocmirea Master-planului judeţean pentru turism şi a strategiilor de dezvoltare a comunităţilor locale, care au cuprins şi acest obiectiv. S-a trecut apoi la întocmirea unui studiu de fezabilitate, pentru care exista şi riscul de a nu trece şi de a se pierde o sumă considerabilă. În sfârşit, s-a trecut la realizarea unor PUZ-uri, pentru care încă nu s-au achitat toţi banii. “Sunt foarte indignat că banii alocaţi anul trecut pentru ele ne-au fost retraşi la începutul toamnei. Atunci PUZ-urile nu erau gata, noi nu puteam plăti integral şi acum avem datorii la firmele care le-au întocmit. Sperăm să primim însă banii necesari pentru a ne achita obligaţiile!”, a spus viceprimarul Bîrlă, precizând faptul că proiectul general pentru staţiune conţine zece proiecte, inclusiv cele pentru pârtiile de schi.
Acesta n-a uitat să menţioneze sprijinul acordat de actualul prefect, Gheorghe Davidescu, în vremea când era şef la Direcţia Silvică Argeş, atât în ceea ce priveşte retrocedarea unor terenuri care nu se mai putea face pe amplasamentele iniţiale, cât şi a sfaturilor bune pe care le-a dat, în sensul de a se apela la un specialist în domeniul turismului montan. Aşa s-a şi procedat, folosindu-se serviciile unui braşovean. “Nimic nu se face bătând din palme. Gândiţi-vă numai câte probleme ridică o construcţie de casă, câte avize şi autorizaţii trebuie obţinute şi transpuneţi apoi totul la scara unei staţiuni turistice!”, a explicat vicele comunei pe teritoriul căreia urmează să se realizeze cea mai modernă investiţie în turism.

“Comunităţile locale au numai de câştigat!”

Argumentul forte avansat este cel al dezvoltării economice a zonei, a stabilizării forţei de muncă, a diminuării şomajului şi, pe cale de consecinţă, a prosperităţii generale. Administraţiile
publice locale ar câştiga din taxele şi impozitele percepute pentru autorizaţii de construire, pentru construcţii, impozite pe salarii ş.a.m.d. Pensiunile de pe Valea Argeşului şi nu numai şi-ar revigora activitatea în mare parte îngheţată în aceşti ani de criză, pentru că este de aşteptat ca afluxul de turişti să depăşească în anumite perioade capacitatea de cazare din staţiunea de la Moliviş, ca să nu mai vorbim despre faptul că preţurile concurenţiale, ca şi calitatea serviciilor să se constituie în avantaje pentru bunii manageri. Pe de altă parte, s-ar crea o piaţă sigură pentru valorificarea produselor naturale din zonă, sector aflat acum în suferinţă. “La Arefu, noi am început să ne pregătim de ceva vreme pentru asemenea oportunităţi. S-au constituit asociaţii de crescători de animale, avem câteva produse certificate încă din vremea în care ministru al Agriculturii era Decebal Traian Remeş, astfel că, la momentul potrivit, se pot face contracte pentru livrări de produse cu unităţile hoteliere”, a concluzionat Pavel Bîrlă.

Eva ADAM

Protest spontan fără precedent la Domneşti: Salvaţi Spitalul “Dr. Teja Papahagi”!

Posted in reportaj with tags , , , , on februarie 26, 2011 by argesuldenord

Fără îndoială, ziua de 8 februarie va intra în istoria celor 7 comunităţi locale de pe văile Vâlsanului, Râului Doamnei şi Slănicului, ai căror locuitori erau arondaţi Spitalului “Dr. Teja Papahagi” din Domneşti. Zeci şi zeci de reprezentanţi ai cetăţenilor s-au strâns în curtea unităţii pentru a protesta împotriva deciziei ministrului Sănătăţii, Cseke Atilla, de a o transforma în cămin de bătrâni, apărută înainte cu o săptămână. Oamenii le-au cerut primarilor să li se alăture şi la acest apel au răspuns Nicolae Smădu, din localitate şi Mihai Ungurenuş, din Corbi. VREM SPITAL, NU AZIL! – a fost deviza sub care s-a desfăşurat protestul. N-au lipsit nici lozincile antiguvernamentale, iar cele mai dure acuzaţii au vizat PDL, UDMR şi Preşedinţia României.

O reformă în sănătate contestată dur

Termenul cu care s-a jonglat până la saturaţie după 1990 a fost acela de reformă. În sistemul de asigurare a sănătăţii, acesta s-a tradus prin reducerea paturilor din spitale, a numărului medicamentelor compensate şi printr-o risipă fără precedent a resurselor. Sau cel puţin aşa susţin bolnavii şi chiar personalul medical din sistemul de stat, care consi-deră imorală finanţarea din sistemul public a unităţilor private. Anul trecut, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Adrian Streinu-Cercel a vizitat spitalele din Argeş şi s-a declarat mulţumit de ceea ce a găsit în unităţile din nordul judeţului.
Încă de la începutul anului 2011 s-a pus pe tapet ideea reorganizării sistemului spitalicesc, în sensul comasării unor unităţi sau schimbării destinaţiei altora. Primele vizate erau cele cu datorii, cu probleme de funcţionare pentru că nu aveau dotări sau linii de gardă complete şi nici perspective de redresare şi eficientizare a actului medical într-un interval de timp rezonabil. Potrivit amintitei decizii ministeriale, în Argeş erau vizate 10 spitale, dintre care 3 au fost desemnate pentru schimbarea destinaţiei. Este vorba despre cele de la Domneşti, Călineşti şi Mozăceni. Primele două nu numai că nu au datorii şi au fost date ca exemplu de dr. Adrian Streinu-Cercel, dar sunt singurele din judeţ care au laboratoarele acreditate RENAR, realizare pentru care s-au cheltuit sume serioase din bani publici.
“Asta nu e reformă în sănătate, e bătaie de joc!” – spuneau protestatarii strânşi în curtea spitalului din Domneşti. Aceştia au susţinut că pedeliştii se răzbună pe Argeşul pesedist, fără să le pese că pun sub semnul întrebării vieţile a peste 40.000 oameni arondaţi unităţii. Cei prezenţi au cerut să se reanalizeze situaţia, iar ministrul să păstreze Spitalul “Dr. Teja Papahagi” ca furnizor de servicii în sănătate, nu ca azil de bătrâni.

“E mai rău decât în ‘47-’48, pe timpul comuniştilor!”

Spitalul din Domneşti funcţionează de prin 1936 şi a fost ctitorit de medicul macedo-român Teja Papahagi. Acesta i-a convins pe domnişani de necesitatea unei astfel de înfăptuiri, aşa că au pus mână de la mână şi au muncit cot la cot până când şi-au văzut visul împlinit. Cei mai vârstnici localnici susţin că s-au făcut adevărate acte de eroism în perioada de început, când s-a operat la lumina lumânării, a lămpilor cu gaz sau chiar a lanternelor, reuşind să se salveze vieţile multor oameni. Spitalul a fost donat statului, iar acum oamenii nu admit să-şi bată cineva joc de truda lor şi a înaintaşilor, transformându-l într-un azil. Şi asta cu atât mai mult cu cât de mai bine de un an, primarul Smădu şi legislativul local au demarat procedurile pentru un astfel de aşezământ pe baza unei donaţii a familiei Ardei, ce include şi 3 ha teren în centrul comunei.
Spitalul “Dr. Teja Papahagi” a fost la apogeu prin anii ‘80, când dispunea de secţii de Interne, Chirurgie, Obstretică-Ginecologie şi Ambulanţă, unele dintre ele fiind desfiinţate de aşa-zisa reformă. Managerul unităţii, dr. Marian Hiru şi-a exprimat uluirea faţă de o asemenea decizie ciudată, “luată pe picior”, care scoate din circuit un spital în care, potrivit afirmaţiilor primarului Smădu, s-a investit numai în ultimii doi ani peste 3,5 miliarde lei vechi în modernizare (centrală termică pe gaze, schimbarea acoperişurilor la 4 din cele 7 corpuri de clădire, reparaţii interioare şi exterioare). La rându-i, primarul Ungurenuş a protestat vehement în numele comunităţii pe care o conduce şi care se mândreşte cu cele peste 37.000 capete de ovine. “Putem aduce aici omul bolnav şi călare pe măgar. Dacă-l ducem la Curtea de Argeş, la 60 km sau la Piteşti, la 80 km, riscăm să ajungem cu el mort!”
Personalul medical şi pacienţii au cerut ca unitatea care înregistrează anual circa 8.000 cazuri (consultaţii, internări, tratamente), având o rată de numai 3% a transferurilor, să fie păstrată ca spital. Primarii celor 7 comune au semnat în acest sens documente comune şi au cerut sprijinul Consiliului Judeţean, în administrarea căruia se află “Dr. Teja Papahagi”. Toată documentaţia a fost înaintată la Ministerul Sănătăţii, care a avertizat că unităţile luate în vizor, după 31 martie nu vor mai putea încheia contracte cu CAS. “E mai rău decât în ‘47-’48, pe timpul comuniştilor! Acum ni se încalcă dreptul de proprietate apărat de Constituţie! Fără să fim consultaţi, ni se ia spitalul. Este o nedreptate la care ne vom opune: numai peste trupurile noastre, dacă vor trece, vor putea face aşa ceva! Domnişani, sunteţi cu toţii aici?…”. “DAAA!…”. “Lăsăm să facă azil din spitalul nostru?…” – i-a întrebat pe cei prezenţi Constantin Hănescu, bunicul marelui nostru tenisman. “NUUU!” – s-a făcut auzit tunetul hotărât al răspunsului.

VREM SPITAL, NU AZIL!

Pentru locuitorii de pe văile celor trei cursuri de apă amintite mai sus, aceasta este o necesitate vitală. Participanţii la protestul din 8 februarie au înţeles-o, indiferent de vârstă şi şi-au strigat revolta faţă de o măsură pe care nu s-au sfiit s-o caracterizeze drept samavolnică. Dintre ei s-a detaşat o fetiţă care i-a cerut mamei sale s-o ducă de la grădiniţă în curtea spitalului, unde şi-a exprimat convingerea că dr. Papahagi se va ruga de unde este la Dumnezeu, ca să nu îngăduie o asemenea nedreptate. Managerul medical, dr. Dana Floarea, şefa laboratorului, dr. Lăcrămioara Năftănăilă, liderul de sindicat, Eugenia Popescu, au pledat convingător pentru păstrarea funcţionalităţii unităţii care dispune de aparatură modernă de radiologie şi imagistică, inclusiv pentru depistarea cancerelor de prostată. “Mama mea a lucrat aici 37 ani ca moaşă, mulţi ne-am născut în acest spital şi nu concepem ca el să fie desfiinţat!”, spunea primarul Nicolae Smădu.
Cei care nu agreează decizia Ministerului Sănătăţii au nevoie de solidaritatea tuturor argeşenilor pentru a o schimba. Oamenii s-au arătat dispuşi să facă donaţii pentru spitalul lor şi între timp a apărut şi ideea cedării legale a 2 procente din dările la stat pentru “Dr. Teja Papahagi”. Avertismentele înscrise pe unele pancarte – “Sănătatea nu este portocalie!” sau “Reformă pentru voi, moarte pentru noi!” – ar trebui să le dea de gândit factorilor de decizie.

O soluţie de compromis respinsă

Decizia desfiinţării unor spitale ar reduce cu aproximativ 5.000 paturi capacitatea de primire a bolnavilor la nivelul întregii ţări. Scandalul izbucnit în urma deciziei ministerului a generat proteste ca la Domneşti la Babadag, Bucureşti, Budeşti, Câmpia Turzii, Floreşti sau Ţăndărei. Preşedintele CAS Argeş, Ştefan Ciocănel, a declarat că va încheia contracte cu toate unităţile din sistem care au personalitate juridică, pentru că nu-şi permite să încalce legea. În 14 februarie a reacţionat şi prefectul Gheorghe Davidescu şi i-a convocat la Piteşti pe factorii responsa-bili din localităţile cu astfel de pro-bleme, pentru a găsi o soluţie viabilă împreună cu directorul DSP Argeş, Anca Alexandrescu. Prefectul a spus că ar susţine cererea Consiliului Judeţean de păstrare a spitalelor din Călineşti şi Domneşti în actuala formă de organizare. Cele din Mozăceni şi Rucăr, pentru că nu îndeplinesc condiţiile, pot fi transformate în cămine de bătrâni.
În cazul disperat în care nu s-ar accepta aşa ceva, primarul Ion Georgescu a propus ca Spitalul “Papahagi” să fie cooptat ca secţie a unităţii din Mioveni. Soluţia de compromis nu este de acceptat pentru dr. Marian Hiru şi pentru primarul domnişan Nicolae Smădu. Şi asta pentru că propunerea nu este total dezinteresată, căci vizează fie laboratorul acreditat, fie radiologia şi imagistica bine puse la punct, ca să nu mai vorbim despre posibilitatea pierderii unui număr de paturi din cele 55 existente şi a personalului aferent. Total inacceptabilă este posibilitatea pierderii personalităţii juridice de către Spitalul “Dr. Teja Papahagi”, ceea ce l-ar pune în imposibilitatea încheierii unui nou contract cu CAS. Pricolul transformării sale într-o anexă gospodărească a spitalului de la Mioveni este real şi imposibil de acceptat de orgoliul local, după 75 ani de funcţionare.

Fiii satului, somaţi să-şi facă datoria

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, domnişan la origine, sprijină salvarea unităţii conduse de către dr. Marian Hiru, ca şi dr. legist Dan Manu. Ar fi timpul ca şi alţi oameni să se alăture acestui demers. Prefectul Gheorghe Davidescu are casa părintească la circa 3 km de spitalul din Domneşti, subprefectul Ion Cârstoiu este din Nucşoara şi se ştie că este cumătru cu şeful statului, Traian Băsescu. La Cotroceni ar putea interveni şi europarlamentarul Elena Băsescu, despre care se ştie că în ultimul timp are legături strânse cu zona Mălureniului, de unde este originar şi tânărul politician pedelist Ştefan Lăzăroiu, care vizează un mandat de parlamentar în nordul Argeşului la viitoarele alegeri. E timpul cel mai potrivit ca personalităţile în cauză să facă efectiv ceea ce oamenii cărora le vor cere voturile aşteaptă de la ei. Ministrul Cseke Atilla a declarat că nu renunţă la reforma spitalelor, dar s-a arătat dispus să analizeze situaţia caz cu caz. Este o ocazie care nu trebuie ratată, dacă într-adevăr n-au uitat de unde au plecat şi unde, cine ştie, cândva, se vor întoarce având nevoie de îngrijire medicală…

Eva ADAM

Identitatea naţională – blazonul meşterilor populari Mateescu

Posted in reportaj with tags , , , on februarie 26, 2011 by argesuldenord

Lumea contemporană fierbe în cazanul globalizării care topeşte încet, dar sigur identitatea naţională. Acţiunea nu este nouă, a purtat diverse nume de-a lungul timpului, dar obiectivul a rămas neschimbat: imperiul universal. Pacea romană sau cea otomană – de pildă – erau momelile de viaţă bună oferite cuceriţilor care neapărat trebuiau să se transforme în oamenii ataşaţi nevoilor stăpânilor unor vremuri noi. Napoleon, Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot au eşuat rând pe rând în tentativele de a crea omul nou. Timpul, factor esenţial, nu le-a fost de ajutor. Nici lui Ceauşescu nu i-au fost de ajuns cei aproape 25 ani pentru a-i face pe români să se lepede de identitatea naţională pentru aceea de ceauşişti. Orice construcţie rezistă în timp numai dacă are temelii trainice, iar ca liant unitatea. Statul universal nu se poate ridica decât pe ruinele celor naţionale.
Globalizarea presupune uniformizare în afara presiunii factorului timp şi înglobare a unor culturi diverse, golite de esenţa specificului propriu, care ar permite identificarea lor fără greş. Cuceririle ştiinţei folosite pervers, utilitarismul sau comoditatea timpurilor moderne îi pot veni în ajutor. Omul mileniului trei va alege fără ezitate oala sub presiune, dând-o la o parte pe cea de lut, talgerul din inox sau porţelan în locul celui din lemn şi va fi mai degrabă preocupat de rezultatul unui meci de fotbal înscris în buletinul pronosport decât de secretele medicinei antice egiptene, care a lăsat lumii drept moştenire mumiile. Vestimentaţia, obiceiurile, dansurile populare şi tot ceea ce ţine de elementul tradiţional încep să fie privite ca nişte ciudăţenii aproape exotice, într-o lume tot mai agresată de kitsch-uri. Din fericire, totuşi mai există încă oameni care se încăpăţânează să nu se lase duşi de val şi luptă pentru valorile tradiţionale, trudind să le promovoze. Sunt tot mai puţin şi au dificultăţi serioase în a atrage alături de ei tineri dispuşi să aspire la titlul onorific de meşteri populari. Este şi cazul familiei Mateescu de pe str. Albeşti, din Curtea de Argeş.

Activist de partid

Soţii Elena şi Gheorghe Mateescu locuiesc în Curtea de Argeş, pe str. Albeşti, în vecinătatea fostului sediu al unităţii de pompieri. Proprietatea lor nu este atât de cuprinzătoare, astfel că vizitatorul care le calcă în curte are din prima clipă senzaţia unei comprimări a spaţiului şi timpului. Casa cochetă, funcţională, bine organizată, adăposteşte un mic univers în care cei doi meşteri populari se mişcă natural după ce-şi părăsesc atelierele de creaţie, pentru a-şi încărca bateriile ca s-o ia de la capăt a doua zi. Trecutul, prezentul şi viitorul convieţuiesc paşnic la ei, ca într-un triptic magic existenţial.
Gheorghe Mateescu a văzut lumina zilei într-o familie de oameni care nu se putea lăuda că ar fi bogată. Încă din primii ani de şcoală a fost fascinat de minunăţiile ieşite din mâna unei rude, meşter la fabrica de mobilă. Cu multă trudă a învăţat să asculte visurile lemnului şi să le dea viaţă. Remarcat pentru seriozitate, a fost cooptat în structurile de partid comunist şi pentru că avea origine sănătoasă şi dosar-beton, a făcut carieră. Nu i-a fost uşor, dar obişnuit fiind cu munca, a răzbit. La “Ştefan Gheorghiu”, seminarul de popi comunişti – cum se spunea în epocă – i-a avut colegi pe oameni care şi-au pus amprenta pe viaţa comunităţii, cum au fost Tuţă Mincu (socrul actualului primar din Curtea de Argeş) sau pe Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Mare parte a activităţii şi-a desfăşurat-o la Campulung, unde a ajuns secretar cu propaganda la Comitetul Orăşenesc. I-a cunoscut pe puternicii zilei din ţară şi pe alţii din cadrul fostului lagăr sovietic. Şefii de la judeţ, familia Ceauşescu, Adrian Păunescu, Evgheni Tiajenikov (ambasador al URSS la Bucureşti în 1989), Boris Elţîn, Jumjaghiin Ţedenbal mongolul – se numără printre cunoştinţele sale. A umblat prin lume şi înainte şi după 1990, mândrindu-se că este român, căci în adâncul sufletului său a rămas băiatul cu rădăcini adânc înfipte în pământul părinţilor săi. Destinul l-a întâlnit cu Elena pentru a face împreună casă şi a creşte doi copii realizaţi – Loredana-Cristina, prof. de engleză şi Dorin Marius, economist, ambii stabiliţi la Bucureşti. Băiatul a fost atras de muzica populară, a studiat naiul, fluierul, ocarina şi cimpoiul cu Fănică Luca şi Damian Cârlănaru şi la 13 ani a făcut furori în Grecia, la festivalul de la Preveza, unde ajunsese cu o delegaţie condusă de Poliana Cristescu, soţia lui Nicu Ceauşescu. Numai că a ales o altă carieră, aceea de artist al cifrelor şi nu are ce regreta.
După 22 decembrie 1989, lui Gheorghe Mateescu i s-a propus să activeze în FSN, dar a dat ascultare chemării pământului şi a revenit la Curtea de Argeş şi la prima dragoste. Deşi nu recunoaşte deschis, uneori îşi pune întrebarea “Ce-ar fi fost dacă?…”.

“Mi-e teamă că nu mai am timp…”

Elena şi Gheorghe Mateescu şi-au construit cu trudă în ultimele două decenii reputaţia unor meşteri populari autentici, graţie căreia sunt invitaţi pe la târguri tradiţionale şi pe la evenimente de marcă din ţară şi străinătate. Artizanatul, păpuşile şi icoanele doamnei, minunăţiile din lemn ieşite din mâna lui nea Gică, obiectele vechi adunate de prin cotloanele prăfuite ale unor gospodării ţărăneşti, recondiţionate cu migală, precum şi alte comori adunate cu dragoste şi-ar afla probabil locul potrivit într-o expoziţie sau la vreun muzeu. Chiar şi modul lor de viaţă, inclusiv alimentaţia şi obiceiurile sunt tradiţionale, de parcă ar trăi cu candela veşnic aprinsă sub icoana Fecioarei cu Pruncul, sub care stă busuiocul, al cărui miros împletit cu cel de gutuie dau un parfum specific casei lor.
În ateliere, în jurul acestora sau prin pod se usucă lemnul sau se păstrează materia primă pentru noile creaţii, care dau acea amprentă uşor de ghicit a identităţii naţionale. Cei doi au o mulţime de planuri şi uneori dau glas temerii că timpul nu va mai avea răbdare să-i lase să le ducă la bun sfârşit. Tocmai de aceea caută desăvârşirea în tot ceea ce fac. Definitoriu este pentru aceşti oameni faptul că vorbesc frumos despre concurenţă, chiar dacă subiectul este Ion Rodoş, din Nucşoara sau vărul Dan Gherasimescu, de la Valea Danului. Şi, în plus, sunt generoşi, împărtăşind şi altor învăţăcei secretele artei lor, ca s-o ducă mai departe. Din păcate, aceştia sunt tot mai puţini, pentru că arta populară nu are la noi o piaţă stabilă, colecţionarii sau clienţii sunt puţini şi dacă ar trăi numai din produsul muncii, ar risca să moară de foame. Totuşi, nu renunţă la crezul lor şi pentru asta merită tot respectul şi sprijinul nostru, pentru că poporul care-şi pierde istoria şi identitatea nu are viitor. Sau, cel puţin aşa spunea Nicolae Iorga şi e greu de crezut că ar putea să-l contrazică anonimii zilelor noastre, cei care se închină globalizării…

Alexandra SIMIONESCU