Medalion didactic: profesorul Ion Dinu, de la Şcoala Stăneşti-Argeş

În galeria de portrete ale dascălilor de elită din “Cartea de Onoare” a bătrânei Şcoli Generale din satul Stăneşti, com. Corbi, jud. Argeş, la loc de cinste se află şi portretul învăţătorului Ion Dinu, profesorul meu de matematici şi de muzici, diriginte şi director, un nume de aur, ca şi mentorii săi Constantin Crinu, Nicolae Vitan, Ioan Comandaşu, ctitorii şcolii. La “panoul de onoare” se adaugă, fără-ndoială, toţi profesorii mei din anii cincizeci, colegii săi de cancelarie Nicolae Hera, Mihail Dudu, Margareta Teodorescu (căsătorită Duţoiu), Zina Moisescu, Gh. Ungureanu şi alţii. În “medalionul didactic”, pe care îl păstrez, simbolic, în memoria conştiinţei mele, încă din leagănul copilăriei, la loc de cinste se află, ca o icoană strălucitoare, imaginea blândă şi surâzătoare a “Domnului Dinu”, aşa cum i se spunea familiar în satul nostru. Asumându-mi rolul de “mesager” al multor generaţii de elevi pe care Domnul Dinu i-a păstorit cu har şi grijă părintească, asemenea unui adevărat Dascăl de ţară, aş spune că toţi “îl purtăm cu respect şi recunoştinţă în inimi, pentru dragostea sa cu care ne-a înconjurat în anii şcolarităţii stăneştene; ne fascina nu neapărat cu formule şi ecuaţii de matematici, ci cu vorba-i dulce şi-nţeleaptă, care ne mângâia pe suflet, ca o melodie de leagăn pe strune de vioară”. De altfel, prof. Gh. Ungureanu consemnează în lucrarea monografică “Familii de ieri şi de azi…”: “Învăţătorul Ion Dinu predă matematica la clasele V-VIII în Şcoala Generală din Stăneşti. Sistemul de predare, exerciţiile practice, cunoştinţele sale de muzică îl clasifică pe acesta ca unul dintre cei mai buni dascăli din judeţul Argeş” (Op. cit., p. 102).
Prin amabilitatea doamnelor Maria Miu şi Eugenia Ivănescu, fiicele familiei Dinu, aflăm şi povestea adevărată a învăţătorului şi profesorului Dinu I. Ion, un om cu suflet nobil, o personalitate care şi-a dăruit întreaga viaţă şcolii şi comunităţii stăneştene. A văzut lumina zilei chiar la început de vară, la 1 iunie 1916, în satul Stăneşti (în alt document, se menţionează satul Slănic), judeţul Muscel, în familia Eugeniei (i se spunea familial “Mama Voiţa”) şi a lui Ion Dinu. Era anul când pe cerul senin al patriei pluteau deja norii grei ai Primului Război Mondial. În inima bietei Mame Voiţa, bucuria venirii pe lume a noului fecior s-a stins repede, odată cu plecarea pe front a soţului Ion Dinu. Şi, din păcate, destinul soţului i-a fost tragic pe câmpul de luptă. Pe o “placă de bronz” turnată în 1936, pe faţada Căminului Cultural, se află imprimate cu litere cernite numele celor 54 “Eroi din satele Stăneşti şi Pârâieşti”: “… şi-au dat viaţa pentru apărarea Patriei, în Războiul pentru Întregirea Neamului”… Printre ei se află şi “Soldatul Dinu I. Ion, din Regimentul 30 Muscel”, tatăl celor trei copii ai slăniceancei Eugenia (Maria, Gheorghe şi Ion). Rămas orfan de război, mezinul Ion a crescut cu dorul de tată în suflet, pornind pe drumul şcolii în satul bunicilor materni, la Şcoala Primară de 4 ani din Slănic, com. Domneşti, unde urmează clasa I cu învăţătorul Dragomir Hera (unchiul profesorului Nicolae Hera). Un an mai târziu, tânăra mamă, văduvă la 22 de ani şi cu trei copii de crescut, îşi adună feciorii pe lângă casă, orientându-i pe toţi spre Şcoala Elementară din Stăneşti. Aici beneficiază de buni învăţători: Constantin Crinu, Nicolae Vitan şi Ioan Comandaşu. Învăţătorul C. Crinu, un bun pedagog şi patriot, rănit şi el la mâna dreaptă, în luptele pentru Întregirea Patriei, “i-a înfiripat copilului în suflet pasiunea pentru carte şi pentru folclorul românesc, precum şi pasiunea pentru vioară”, confirmă fiica sa cea mare, Maria Miu, “pasiune care îl va însoţi toată viaţa, cu o dragoste statornică”…
Începând cu anul 1929 se înscrie şi urmează cu succes Şcoala Normală de Învăţători “Carol I” din Câmpulung-Muscel, până în anul 1937, când absolvă cu “Diploma de Capacitate pentru Învăţământ”. Tot în această prestigioasă instituţie şcolară îşi aprofundează şi studiul pentru vioară, devenind capabil să descifreze cu uşurinţă diverse partituri muzicale. Este chiar selecţionat în corul şi în orchestra Şcolii Normale. Se dovedeşte şi un “autodidact”, întrucât “prinde” cu uşurinţă cântecele şi jocurile populare auzite la hora satului natal.
După absolvirea Şcolii Normale, urmează Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Ploieşti (1937-1938), apoi, cu diploma de învăţător în buzunar şi cu vioara sub braţ, tânărul învăţător Ion Dinu porneşte cu entuziasm pe traseele şcolare, în căutarea unui loc de muncă. Pentru doi ani şcolari (1937-1939), predă “Abecedarul” bobocilor de la Şcoala Primară din Vărzăroaia, com. Pietroşani, pe mirifica vale a Râului Doamnei. Se transferă pentru încă doi ani şcolari, la Şcoala Primară din Valea Româneştilor (1939-1941), în apropiere de Câmpulung-Muscel, iar de la 1 octombrie 1941 până la 1 septembrie 1945, se apropie de capitală, la Şcoala de 7 ani Ciocăneşti, plasa Snagov, raionul Răcari.
Ca sublocotenent de rezervă, e nevoit să participe la instruiri militare şi concentrări de înaintare la gradul de locotenent. Vremurile tulburi, care s-au abătut peste Europa, impun, firesc, şi mobilizarea tânărului locotenent, combatant, în 1941, la Regimentul 30 Dorobanţi-Muscel, fiind numit comandant de pluton pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial. A luptat pe ambele fronturi, atât pe cel din est, până la Stalingrad, cât şi pe cel din vest, până în Ziua Victoriei, la 9 Mai 1945. A luptat, se pare, şi în Divizia de voluntari “Tudor Vladimirescu”. “În luptele de la Iaşi (povesteşte doamna Mariana Miu), la 20 august 1944, comandantul de pluton Ion Dinu este luat prizonier în URSS şi dus în lagărele Oranchi şi Manastîrca, regiunea Gorki, până în august 1945, când revine în ţară. Este reintegrat în Armata Română, în funcţia de comandant de companie, dar în bătăliile care au urmat, este rănit la Ilut Temuş (URSS) şi internat în Spitalul Francez din Bucureşti. În 1946 este lăsat la vatră” (După Maria Miu, Ion Miu “Exemplul prof. Ion Dinu”, B.C. nr. 2/17/2009, p. 7).
Pentru eroismul dovedit pe câmpul de luptă, ofiţerul Ion Dinu, devenit între timp căpitan şi “veteran de război”, primeşte înalte distincţii din partea Armatei şi statului român: decoraţiile “Coroana României”, cu Spade în grad de Cavaler cu Panglică de “Virtute Militară”, precum şi “Steaua României” în grad de Cavaler, cu Panglică de “Virtute Militară”.
După perioada grea a războiului, rănit şi călit în crâncene lupte cu ruşii, apoi cu nemţii, dar şi “galonat” cu prestigioase decoraţii şi medalii, ca dovezi de eroism, tânărul învăţător reuşeşte să se întoarcă pe meleagurile natale, încadrându-se, la 1 septembrie 1946, la Şcoala Primară de 4 ani din Pârâieşti, unde funcţionează până la 20 septembrie 1948. După această dată se transferă pe catedra de matematică (completare fizică şi muzică), la Şcoala Elementară de 7 ani din Stăneşti. Din 19 ianuarie 1949 este numit şi director, funcţie pe care o îndeplineşte până la 31 august 1952. În aceeaşi perioadă (1949-1952) îndeplineşte şi funcţia de şef la Secţia de Învăţământ şi Cultură, Comitetul Provizoriu, din Plasa Domneşti. Catedra de mate-matică de la Şcoala Generală Stăneşti o păstrează până la 31 august 1974. Apoi, se întoarce la “vechea dragoste”, catedra de învăţător, pe care funcţionează din 1 septembrie 1974, până la 31 august 1977, când se pensionează, pentru limită de vârstă, având peste 40 ani de activitate didactică.
Pe lângă munca de la catedră, învăţătorul şi profesorul Ion Dinu s-a implicat firesc şi în activitatea cultural-educativă şi artistică în rândul elevilor, precum şi în activitatea din Căminul Cultural din Stăneşti, unde colaborează mulţi ani cu înv. Maria Dudu, directoare de Cămin Cultural şi instructoarea formaţiei de dansuri de la Stăneşti, cunoscută în întreaga ţară. Urmează cursuri de coregrafie la CÎCPMAM Piteşti, obţinând şi diploma de “Instructor Cultural” al formaţiilor de dansuri populare. Înfiinţează formaţii folclorice în şcoală şi în Căminul Cultural, formaţii cu care obţine peste 30 trofee, în festivalurile judeţene şi republicane, începând cu anul 1951, până în anul 1981, când i se acordă “Diploma de Onoare” pentru întreaga activitate. Dansatorii stăneşteni susţin spectacole pe litoralul Mării Negre şi pe Valea Prahovei, acompaniaţi de Orchestra “Doina Argeşului” din Piteşti. Aşa cum citim în “Monografia satului Stăneşti”, înv. Ion Dinu era de fapt “vioara întâi” în întreaga activitate culturală. De aceea, pentru rigurozitatea informaţiei, consemnăm aprecierile autorilor aşezate cu sfinţenie în monografia amintită: “Înv. Dinu Ion, în cadrul Şcolii Generale Stăneşti, a format şi instruit echipele de dansuri şi de cor ale şcolarilor şi pionierilor, între anii 1948-1977. Formaţia de dansuri populare a şcolarilor a dobândit o faimă binemeritată, clasându-se în anul 1968 pe locul I la Festivalul cultural-artistic al pionierilor şi şcolarilor şi pe locul al III-lea la faza republicană din anul 1971. Cunoscător al viorii, a sprijinit activ formaţia de dansuri a Căminului Cultural între anii 1948-1969, pe care a instruit-o în continuare după pensionarea învăţătoarei Maria Dudu” (Nicolae Hera şi Gh. Ungureanu, “Satul Stăneşti, judeţul Argeş, schiţă monografică”, Ed. “Litera”, Bucureşti, 1984, p. 127). Trebuie menţionat că formaţia de dansuri a Căminului Cultural (instruită de înv. Maria Dudu, corepetitor înv. Ion Dinu) atinge strălucirea artistică la “Dialog la distanţă” (27 martie 1966), când pe scena “Operei Române” din Bucureşti se încheia spectacolul folcloric al regiunii Argeş cu “Brâul pe şase” de la Stăneşti, coloana fiind încheiată chiar de semnatarul acestor rânduri, pe atunci “student-dansator”.
Prin voinţă şi perseverenţă, învăţătorul Ion Dinu a urcat toate treptele didactice, obţinând gradele şi titlurile de “Învăţător Fruntaş” şi “Învăţător Emerit”. Ca semn de preţuire pentru întreaga sa activitate, Prezidiul MAN i-a conferit “Medalia Muncii” (14 februarie 1950), iar Ministerul Învăţământului şi Culturii i-a acordat Ordinul “Meritul Cultural”, clasa a III-a (26 iunie 1969).
În general, Domnul Dinu ducea o viaţă modestă, liniştită, fără abuzuri, în armonie cu natura înconjurătoare. Pe lângă pasiunea pentru vioară şi pentru lectură, Domnul Dinu îşi amenajase o grădină frumoasă în jurul casei, cu mulţi stupi de albine, pomi fructiferi şi parc cu flori. Avea şi preocupări ciudate, acelea de a “împăia păsări şi animale mici”, pentru a le da o “nouă însufleţire”.
Domnul Dinu a fost şi un bun familist. Aşa cum descrie colegul său de cancelarie, prof. Gh. Ungurenuş, în cartea “Familii de ieri şi de azi…”, Domnul Dinu “se căsătoreşte cu o tânără şi frumoasă fată cu chipul brunet, ochi negri ca mura, păr negru ca pana corbului, privire de foc ce a topit inima băieţilor, cu Marioara Dumitru din Poduri” (Op. cit., p. 102). Împreună vor avea trei fete frumoase, distinse şi inteligente (Maria, Eugenia şi Ileana), toate absolvente ale Şcolii Normale din Câmpulung-Muscel. Încă din şcoala primară s-au dovedit foarte bune dansatoare. Fiica cea mare, înv. Maria Dinu-Miu, căsătorită cu prof. Ion Miu, din Corbşori, a pus bazele Grupului folcloric al Şcolii Generale din Corbşori, laureat recent cu “Premiul de Excelenţă” pentru “păstrarea şi valorificarea tradiţiilor folclorice rurale”. “Ca locuitori şi dascăli ai şcolilor din sat”, Ion şi Maria Miu au realizat “Monografia satului Corbşori, comuna Corbi, judeţul Argeş” (Ed. “Alean”, 2007), o bijuterie de carte, “ca un pios omagiu adus generaţiilor trecute, pentru cei de astăzi şi pentru cei ce vor veni” (Cuvântul autorilor, p. 8). Eugenia, fiica cea mijlocie a familiei Dinu, căsătorită cu profesorul coregraf Mircea Ivănescu, din Curtea de Argeş, este învăţătoare de elită la Şcoala Generală “Mircea cel Bătrân” (Nr. 4) din “Capitala Basarabă”. Ani de zile a activat ca membră a Ansamblului folcloric “Argeşul” al Casei de Cultură, făcând numeroase turnee în ţară şi peste hotare (Olanda, Germania, Cehoslovacia etc.). Stimata doamnă Eugenia Ivănescu a organizat, împreună cu soţul, Asociaţia folclorică “Brâuleţul”, iniţiind împreună cu organele locale şi Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret “Brâuleţul”, care se desfăşoară anual în municipiul Curtea de Argeş. La rândul ei, învăţătoarea Ileana, mezina familiei, căsătorită în Piteşti cu colonelul Titel Crinu, s-a dovedit, ca şi surioarele sale, o talentată dansatoare în formaţiile din Stăneşti, punându-şi în valoare zestrea moştenită de la părinţi.
Cu sentimentul datoriei împlinite, venerabilul Domn Dinu, la aproape 91 de ani, îşi găseşte odihna-i veşnică, la 1 martie 2007, răpus de ani ca un copac viguros doborât de furtuni. A intrat în armonie cu “Stelele din Clopotniţa de lacrimi” a Bisericii “Sf. Voievozi” din Pârâieşti, sub lespedea de marmură din cripta familiei, unde comunitatea locală îi va păstra peste veacuri aprinsă candela-i neuitării, pentru cinstirea lui întru eternitate… 

Prof. Daniel DEJANU

Spectacol de colecţie la Corbi

Duminică, 2 decembrie, la prânz, Căminul Cultural Stăneşti a găzduit tradiţionala ediţie anuală a Festivalului “Florile dalbe”. Directorul instituţiei, Claudia Rotaru, ne-a informat că participarea a fost numeroasă, nu mai puţin de 14 formaţii reprezentative din mai multe localităţi din zona de nord a Argeşului fiind prezente pentru a concura la reuşita unui spectacol de excepţie. Dintre acestea a nominalizat cele două ansambluri locale, precum şi pe cele din Arefu, Domneşti, Tigveni, Valea Iaşului, Vlădeşti şi Godeni. Datinile şi colindele specifice fiecărei localităţi în perioada sărbătorilor de iarnă au făcut deliciul spectatorilor, emoţionându-i pe cei mai în vârstă, care şi-au adus aminte de copilăria în care înfruntau nămeţii pentru a merge cu colindul din casă în casă, potrivit obiceiurilor păstrate din moşi-strămoşi. Costumele populare, cu particularităţile lor, au fost o încântare, mai ales pentru că multe din ele aveau vârste venerabile şi fuseseră purtate de şiruri lungi de înaintaşi. “Ediţia din acest an a fost una foarte reuşită, iar micuţii artişti au avut plăcuta surpriză ca la final să primească pungi cu cadouri din partea primarului Virgil Baciu”, a încheiat Claudia Rotaru.

Dan BASARAB

“Florile Dalbe”, la Corbi

În prima duminică a lunii decembrie, la Căminul Cultural din satul Stăneşti, începând cu ora 11.00, era programată să se desfăşoare ediţia din acest an a tradiţionalului festival de datini şi colinde. Autorităţile locale, în frunte cu primarul Virgil Baciu, i-au invitat pe toţi locuitorii de pe văile Râului Doamnei şi Vâlsanului la o sărbătoare a portului popular şi a obiceiurilor păstrate cu sfinţenie din moşi strămoşi: “Este un prilej pentru manifestarea identităţii noastre culturale, care ne indivi-dualizează între naţiunile europene. Într-o vreme în care globalizarea încearcă să minimalizeze până la anulare această identitate naţională, considerăm că este de datoria oricărui român adevărat să nu-şi uite rădăcinile istorice şi să privească încrezător spre viitor”, a declarat primarul din Corbi.
Ultima lună a anului prilejuieşte continuarea unei colaborări începute cu câtva timp în urmă între localităţile Corbi şi Vaideeni-Vâlcea. În ziua prăznuirii creştine a zilei Sf. Ştefan, ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, va oficia o slujbă la Corbi alături de PS Emilian Lovişteanul, episcop vicar la Arhiepiscopia Râmnicului, urmând ca în primăvară, vizita să fie întoarsă. Vom reveni cu amănunte asupra programului evenimentului în ediţia următoare a publicaţiei noastre.

ARGEŞUL DE NORD

Profesorul Nicolae Hera, un nume de rezonanţă sonoră pentru argeşeni, un spirit de aleasă lumină…

O prezenţă proeminentă în peisajul cultural-educativ argeşean este, fără îndoială, profesorul şi juristul Nicolae Hera, un nume care înnobilează comunitatea stăneşteană prin distinsă rezonanţă şi învăţăminte trainice. Portretul său luminos, în chip de efigie strălucitoare, pe o monedă de aur, mi-a impresionat copilăria şi adolescenţa cu imaginea-i impunătoare şi vorba-i înţeleaptă, cu sfaturi pornite din inima unui Apostol adevărat.
După noian de vremuri scurse în zbuciumul vieţii, parcă-l revăd întocmai, şi astăzi, prin chenarul vioriu al amintirilor, pe omul Nicolae Hera, profesorul meu de istorie-geografie din Şcoala Elementară de 7 ani Stăneşti, demonstrând cu indicatorul pe harta României va-loarea “minunilor” cu care ne-a înzestrat din belşug Dumnezeu, apărate şi păstrate de moşii şi strămoşii noştri, cu sacrificii…
Este o mare onoare pentru mine şi chiar o datorie de suflet să evoc în pagini de lumină personalitatea omului şi pedagogului Nicolae Hera, născut la 29 septembrie 1908, în familia Joiţa şi Nicolae Hera, din satul Pârâieşti, com. Stăneşti, fostul judeţ Muscel. A trăit intens, trudind pe altarul sfânt al şcolii româneşti, trecând prin vremuri tulburi, cu prea puţine izbânzi, unele cu amintiri dureroase, retrăgându-se obosit, la 29 mai 1996, în vârstă de 88 ani, pentru odihna-i veşnică în cimitirul Bisericii “Sfânta Treime” din Stăneşti.
Tatăl său, născut în satul Slănic, com. Domneşti, s-a stabilit în cătunul Pârâieşti în 1904, prin căsătorie, întregindu-şi în câţiva ani familia cu trei copii: Maria, Irina şi Nicolae. Deşi cu copii mici acasă, datoria de patrie îl mobilizează pe tânărul tată pe frontul din primul război mondial, unde se remarcă “prin vitejie şi curaj
în bătălia de la Vidombac” (povesteşte prof. Gh. Ungurenuş în “Familii de ieri şi de azi…”, p. 31) iar, în retragere, bata-lionul său luptă prin tranşeele de pe Flămânda şi Valea Mare-Pravăţ, pe culmile Mateiaşului, pentru apărarea Câmpulungului. După război, cu “patria-n suflet şi boala-n oase”, cum se spune din bătrâni, se întoarce în sânul familiei, bolnav, în scurt timp găsindu-şi sfârşitul. Astfel, rămânând văduvă, “Lelea Zinca” (cum îi spuneam noi, pârâieştenii), cu trei copii la vârste fragede şi cu mari greutăţi gospodăreşti, este nevoită să-l trimită pe micuţul Nicolae la Şcoala Primară şi Elementară din Slănic, com. Domneşti, pentru a fi
sub supravegherea bunicilor paterni şi, mai ales, pentru a învăţa carte sub aripa exigentă a învăţătorului Dragomir Hera, fratele mai mare al regretatului său soţ.
La îndemnul unchiului dascăl şi cu binecuvântarea iubitei mamei, adolescentul Nicolae Hera urmează Liceul “Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel, absolvind cursurile ca şef de promoţie. Dar posibilitatea de a ajunge student era pentru el încă un vis irealizabil… Cunoscându-i necazurile mamei-văduve, băiatul nici nu îndrăznea să-i vorbească despre continuarea studiilor sale la Bucureşti. Destinul îi surâde, descoperind întâmplător, un anunţ într-un ziar: “Anonimul X oferă o bursă pentru un student la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, prin profesorul universitar Petre Panaitescu, care va răspunde de examinare şi corectitudine. Se pot înscrie candidaţi din tot cuprinsul României” (“Familii de ieri…”, p. 32). Deşi era vorba de un singur loc şi de numeroşi concurenţi, tânărul absolvent de liceu, încurajat şi de profesorii săi câmpulungeni, participă la examen şi obţine cel mai mare calificativ. Profesorul examinator Petre Panaitescu, titularul catedrei de slavistică din Facultatea de Istorie, îl promovează cu bursă, fiind încântat de rigoarea şi seriozitatea cu care candidatul Nicolae Hera tratase subiectul propus. (Era vorba de tema “Influenţa slavilor asupra formării poporului şi limbii române”). Cu bursa şi-a achitat o parte din cheltuieli la facultate şi cantină, dar niciodată n-a aflat numele “Anonimului X”, ca să-i mulţumească pentru generozitate…
Preocupat şi de alte “studii universitare”, pe lângă Facultatea de Istorie, studentul Nicolae Hera se înscrie şi la cea de-a doua facultate, urmând cu succes şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Bucureşti. După cursuri şi în timpul vacanţelor studenţeşti, se implică şi în activităţi obşteşti de “culturalizare a poporului”, în spiritul principiilor propuse de însuşi Regele Carol al II-lea, care “inaugurase epoca de aur a culturii” (cum remarca Liviu Rebreanu). Prin “Fundaţiile Culturale” înfiinţate şi îndrumate de sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955) şi de conf. univ. Henri Stahl (1901-1991), stăneşteanul Nicolae Hera urmăreşte “reactivarea şi reorganizarea Căminului Cultural Picior de Plai din Stăneşti, înfiinţat încă din anul 1924”, pe lângă şcoală. Găseşte momentul oportun să atragă fonduri şi forţă de muncă pentru construcţia unui local propriu de cămin cultural şi în satul său natal: “Localul a fost construit între anii 1934-1936, prin participarea unor echipe studenţeşti, care au pus piatra fundamentală a clădirii actualului local. S-a putut observa atunci entuziasmul stăneştenilor, aportul lor prin muncă obştească cu braţele şi atelajele, ca şi iniţiativa şi îndrumarea învăţătorilor din acea perioadă”, precizează N. Hera în monografia “Satul Stăneşti”… (p. 84). Finalizată “de roşu” în anul 1936, clădirea a fost inaugurată cu denumirea Căminul Cultural “Marele Voievod Mihai I” din Stăneşti. La ceremonial a participat, desigur, şi tânărul prof. Nicolae Hera, fiind remarcat printre “ctitorii principali ai localului”. În anii următori, echipele de studenşi au revenit la Stăneşti pentru construcţia “Băilor populare” şi a unui teren de sport. Deşi n-a mărturisit niciodată, se presupune că prof. Nicolae Hera face parte dintre principalii ctitori ai Căminului Cultural, Băilor Populare şi terenului de sport. Din iniţiativa lui şi a scriitorului Emanoil Bucuţa s-a turnat, pe faţada Căminului Cultural, şi “o placă de bronz, cu numele eroilor stăneşteni căzuţi pentru apărarea patriei”.
Absolvent al Facultăţii de Istorie cu calificativul “Magna cum laude”, cu diplomă semnată de acad. Nicolae Iorga, dar şi absolvent al Facultăţii Juridice din Bucureşti, profesorul şi juristul Nicolae Hera, cu două diplome în buzunar, porneşte în căutarea unui loc de muncă… În primul an se angajează ca avocat la Tribunalul de Plasă Domneşti (1936), însă, dezamăgit de felul în care se desfăşurau “procesele”, demisionează după un an de avocatură: “Aici dreptatea iese din buzunarul procurorului şi al judecătorului (mărturiseşte N. Hera), nu după prevederile legilor, după interesele inculpatului, ci ale inculpatorului şi judecătorului” (După Gh. Ungurenuş, “Familii de ieri…”, p. 34).
În speranţa că diploma de la Istorie poate avea mai multă “greutate” la angajare, tânărul profesor porneşte în căutarea unui nou loc de muncă. Nu oricine se poate lăuda cu “Magna cum laude”, sub semnătura marelui N. Iorga! Prin bunăvoinţa admirabilei doamnei institutoare Ana Hera-Dumitru, fiica cea mică a familiei Hera (căsătorită cu prestigiosul profesor de matematică şi director de şcoală Lavrente Dumitru), care a strâns cu grijă şi cu multă rigoare în arhiva familiei toate datele importante (adeverinţe strânse de tatăl său, pentru dosarul de pensio-nare), putem consemna traseul angajărilor în învăţământ ale profesorului Hera, în căutarea unei catedre stabile de istorie. Pentru un an se angajează suplinitor la Gimnaziul mixt din Vatra Dornei (1937-1938), apoi încearcă să se apropie de casă, angajându-se în anul următor la Liceul “I.C. Brătianu” din Piteşti (1938-1939). Se reîntoarce în capitală, pentru un an, ca profesor de istorie la Liceul “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1939-1940). Pleacă din Bucureşti, tot pentru un an, la Cursul de ucenici Târgovişte (1940-1941), apoi, în anul următor, la Cursul de ucenici Piteşti (1941-1942). Deşi căsătorit, cu doi copii mici, prof. N. Hera e nevoit să plece pentru un an şi mai departe, tocmai în Basarabia, suplinind la Gimnaziul teoretic de băieţi Bolgrad (1942-1943). În acest an (1943), trăieşte, în mod tragic, drama trecerii soţiei Anişoara Hera la cele veşnice, rămânând cu doi copii mici orfani de mamă. Dar n-a fost încovoiat de soartă… Îşi lasă copiii în grija bunicilor şi pleacă din nou “pe drumuri”, încadrându-se la Gimnaziul comercial Vălenii de Munte, unde rezistă ca suplinitor doi ani (1943-1945). Pentru încă doi ani găseşte o catedră de istorie la Liceul teoretic din Găeşti (1945-1947), apoi revine pentru încă un an la Liceul comercial de băieţi din Piteşti (1947-1948). Se apropie, de casă, suplinind un an şcolar la Şcoala Corbi (1948-1949) şi se titula-rizează, în sfârşit, la Şcoala Elementară Stăneşti, în ianuarie 1949, unde rămâne definitiv pe catedra de istorie-geografie până în anul 1971, când se pensionează după 45 de ani vechime în muncă şi limită de vârstă. Trecând prin cele 16 şcoli şi tot atâtea localităţi din ţară, putem spune că, de-a lungul anilor, a trăit “coşmarul suplinitorului”, în căutarea unui loc de muncă… La Şcoala Generală Stăneşti se întâlneşte şi colaborează cu dascăli de elită ca Ion Dinu, Mihail Dudu, Margareta Teodorescu-Duţoiu, Gh. Ungureanu, cu acesta din urmă realizând şi
valoroasa monografie “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”.
Revenind la distinsa-i familie, menționăm că tânărul Nicolae Hera s-a căsătorit în anul 1936, la Stăneşti, cu Anişoara Marian, fata Sevastiţei şi a lui Toader Marian, o familie onorabilă, cu rădăcini adânci în istoria comunei, descendenţi din strămoşul “Marian sin Toader” menţionat ca principal ctitor “la biserica veche din satul Domneştii de Sus” (zidită în 1828), apoi, “ctitor al Bisericii Sfânta Treime din Stăneşti, construită între anii 1831-1834”. Pe peretele interior dinspre nord al bisericii stăneştene sunt zugrăviţi “Jupan Marian sin Toader şi soţia dumnealui Maria”, în costume naţionale. (Vezi Nicolae Hera – “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, schiţă monografică, p. 88).
În tânăra familie Hera, încă din primii ani de căsnicie au apărut şi primii doi copii: în 1937 s-a născut Mariana (căsătorită Chirca, în Piteşti), absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice, multă vreme economist-şef  la Trustul de Petrol Piteşti, iar în 1941 s-a născut Alexandru (Săndel) Hera, absolvent al Institutului de Construcţii Bucureşti, secţia Geodezie. În prezent, pensionar, Săndel s-a retras pe meleagurile natale, în apropierea casei părinteşti.
În cea de-a doua căsnicie, cu înv. Emilia (Popescu) Hera, din Vălenii de Munte, tinerii şi-au întregit familia cu fiica Ana Hera-Dumitru (născută în 1947), institutoare, urmând vocaţia iubitei sale mame. Rămânând în casa părintească, distinsa Ana le-a fost sprijin de nădejde la bătrâneţe ambilor părinţi.
Profesorul Nicolae Hera n-a făcut niciun fel de politică, n-a fost membru PCR, refuzând să gireze cu numele său propaganda comunistă. Pe lângă activitatea didactică, s-a ocupat şi de biblioteca comunală, sporindu-i an de an patrimoniul de carte, iar ca jurist a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al “Comisiei de împăciuire”, pe lângă Primăria comunei Stăneşti, respectiv Corbi.
Monografia “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, semnată de Nicolae Hera şi Gh. Ungureanu (Ed. “Litera”, Bucureşti, 1984), redactată după toate regulile unei lucrări ştiinţifice, este principala sa operă scrisă care şi-a încrustat valoarea “ca document istoric” pe frontispiciul autohton al stăneştenilor. Autorii au realizat periodizarea vieţii şi activităţii locuitorilor satului Stăneşti, prin reconstituirea unor importante epoci istorice. Amintesc principalele capitole redactate de prof. Nicolae Hera: 1. “Satul Stăneşti pe firul istoriei” (vechimea, numele satului, moşia satului, parte a domeniului Mănăstirii Câmpulung, anul 1821, perioada Regulamentului Organic, anul 1848 etc.); 2. “Istoricul instituţiilor” (Primăria, Şcoala, Căminul Cultural, Monumentele istorice etc.); 3. “Viaţa economică şi ocupaţiile locuitorilor” (cultura plantelor, a pomilor fructiferi, creşterea animalelor, industria casnică, meşteşugurile, mori, pive, dârste, teascuri, poverne etc.); 4. “Mişcarea populaţiei de-a lungul vremii”; 5. “Locuinţa, portul, jocul şi vorbirea” etc.
În peste 170 pagini, prof. N. Hera adună un material valoros, un istoric salvat din “negura uitării” şi pus la dispoziţia celor interesaţi. Ca să scrie o asemenea lucrare, sunt convins că prof. N. Hera a făcut multe sacrificii, consultând o bogată bibliografie, a trudit zile şi nopţi, ani de zile, prin Arhivele Statului din Piteşti, Câmpulung şi chiar din Bucureşti, adunând date, însemnări de pe cărţi vechi, zapise, catagrafii, documente locale din arhivele şcolilor etc. (vezi bibliografia, p. 170). Pentru toate faptele sale şi, în special, pentru monografia de care am amintit, se cuvine să-i cinstim cu respect şi recunoştinţă memoria profesorului şi juristului Nicolae Hera, păstrându-i o frumoasă şi veşnică amintire… Pentru argeşeni rămâne un nume de reputaţie sonoră, un spirit de aleasă lumină…

Prof. Daniel DEJANU

Virgil Baciu, preşedinte de GAL

Primarul comunei Corbi a fost ales preşedinte al Grupului de Acţiune Local “Ţinutul Posadelor”, înlocuindu-l pe fostul viceprimar domnişan Adrian Achim. În cadrul organismului sunt cuprinse mai multe localităţi de pe văile Râului Doamnei, Vâlsanului şi Argeşului, iar fondurile pe care le are la dispoziţie sunt de circa 2,8 milioane euro, din care, spune noul preşedinte, nu s-a cheltuit vreun leu pentru programe de dezvoltare. “Alte organisme de acest gen ne-au luat-o mult înainte, căci au implementat deja 2-3 măsuri, ale căror rezultate pozitive încep să devină vizibile. Noi trebuie să ne mişcăm repede, cu maxim de eficienţă acum, astfel că la 15 noiembrie vom demara o primă măsură, care se va finaliza la jumătatea lui decembrie. Din primăvară vom începe o adevărată ofensivă, cu alte 4, astfel încât să generăm bazele unor dezvoltări durabile pentru toate localităţile care intră în componenţa GAL”, a declarat preşedintele Baciu.

Dan BASARAB

Dan Aldea – noul viceprimar din Corbi

După ce viceprimarul ales, dr. Ion Săvescu, a optat – în termenul legal – să se ocupe în continuare de afacerile care-l puteau pune în incompatibilitate cu funcţia publică, în şedinţa ordinară de legislativ din data de 29 august a fost ales cel care va face echipă cu primarul Virgil Baciu. Acesta este Dan Aldea – foto, care a întrunit 9 voturi pentru alegerea ca viceprimar. În condiţiile în care a lipsit liberalul Constantin Mogaru, au mai fost 2 voturi contra şi o abţinere.
Problemele care trebuie rezolvate de noua conducere a executivului local sunt presante şi necesită o bună coordonare a eforturilor. Pe lângă cele care ţin de infractructură (drumuri şi apă), primarul Baciu îşi propune să facă reparaţii şi lucrări de întreţinere la Căminul Cultural de la Poenărei şi să pună la punct bucătăria, sala de mese şi grupul sanitar de la cel din Corbşori. Totul depinde însă de banii care vor putea fi investiţi pentru lucrările absolut necesare, a precizat şeful administraţiei publice din Corbi.

Dan BASARAB

Activităţile corbenilor şi târgurile de odinioară

Locuitorii din comuna Corbi au desfăşurat şi desfăşoară activitaţi din cele mai diverse, dând dovada unei îndemânări şi a unei puteri de muncă deosebite. Marea majoritate au avut preocupări pentru creşterea şi îngrijirea animalelor, în speţă a oilor, dar n-au neglijat nici alte animale domestice şi păsările de curte. În aceeaşi măsură au desfăşurat munci agricole specifice zonei de deal, ponderea având-o pomicultura şi prelucrarea nutreţului necesar hranei animalelor. Din laptele oilor au făcut caşul, telemeaua şi brânza de burduf, alimente renumite în comuna noastră. Tot renumită este ţuica de prună fabricată la noi, care este de cea mai bună calitate, ca şi produsele prelucrate din lapte de oaie.
Au fost practicate şi meseriile prezentate în satele româneşti ca: dogăria, tâmplăria, dulgheria, cojocăria şi fierăria. Nu puţini au fost interpreţii muzical-instrumentişti, ce au format mici tarafuri lăutăreşti care au cântat la horele săteşti, balurile şi nunţile organizate în comuna noastră şi în cele învecinate. Negustoria au practicat-o cei care au avut pricepere şi chemare pentru aceasta, existând mai multe cârciumi şi măcelării.
Gospodinele noastre au desfăşurat o activitate diversificată în cadrul propriilor familii, acestea în afara creşterii, îngrijirii şi educării copiilor au luat parte şi la muncile agricole şi la cele gospodăreşti care nu sunt puţine. De asemenea, au prelucrat manual lâna, transformând-o în obiecte de îmbrăcăminte.
Nici copii corbenilor nu au stat deoparte de activităţile desfăşurate de părinţii lor, ci după puterile lor au efectuat munci în gospodărie, formându-se încă de mici pentru muncă şi viaţă. Consătenii mei au fost oieri vestiţi din tată în fiu şi au avut o comportare ireproşabilă în relaţiile cu sătenii lor de pretutindeni.
Transformările importante în toate domeniile din societatea românească au avut impact şi la noi, corbenii fiind receptivi la nou, au practicat meseriile şi profesiile nou-create. Fiind create noi locuri de muncă în oraşele patriei noastre, mulţi săteni s-au mutat la oraşe pentru practicarea activităţilor necesare traiului zilnic. Astfel, lucrează în industria constructoare de maşini, în petrochimie, în prelucrarea lemnului, în industria pieselor radio etc.
Intelectuali corbeni sunt de la an la an mai numeroşi, ponderea având-o cadrele didactice, ingineri din diferite domenii, medici veterinari şi umani, farmacişti, cadre militare, pompieri şi preoţi.
Condiţiile favorizante, dublate de hărnicia locuitorilor, au făcut ca aceştia să trăiască decent, ceea ce s-a reflectat în modul de trai şi în locuinţele moderne proprii şi construcţiile obşteşti de pe raza localităţii. Cu deosebită nostalgie îmi amintesc de tradiţionalele târguri din vremea copilăriei mele, organizate în comuna natală. Săptămânal, în fiecare duminică, sătenii şi cei din comunele învecinate şi nu numai veneau la târgul organizat în Corbi pentru a-şi valorifica produsele proprii sau pentru cumpărarea celor de trebuinţă. Astfel de târguri precum acela de la noi se organizau în fiecare joi la Curtea de Argeş, sâmbăta la Câmpulung şi duminica, la Piteşti.
În localitatea noastră, târgul îşi avea aria de desfăşurare în piaţa din centrul comunei, unde erau construcţii amenajate special pentru buna lui desfăşurare. În aceste târguri se comercializau toate cele necesare traiului, toate cele necesare bunei desfăşurări a întregii activităţi în cadrul gospodăriilor. Spre bucuria şi încântarea celor mici, nu au lipsit nici limonada sau braga de bună calitate, nici cele mai bune prăjituri ca pandişpanul sau sarailiile şi alviţele sau “bulzurile” din floricele de porumb.
După-amiaza zilei de duminică era rezervată tradiţionalei hore, care ţinea până la apusul soarelui când fetele trebuiau să fie în mijlocul propriilor famili odată cu înserarea. Aceste hore nu aveau loc în timpul posturilor de peste an sau în prima zi a Naşterii şi a Învierii Domnului.
Adevărate momente idilice de seamă au fost în satul copilăriei şi tinereţii mele, momente care meritau să fie continuate, nu să dispară odată cu târgul săptămânal. Tradiţionale au fost şi târgurile de animale organizate la noi în fiecare primăvară şi toamnă, în zilele unor sărbători legale. În aceste târguri se vindeau şi cumpărau animalele de care aveau nevoie gospodarii satelor sau pentru sacrificarea lor. Şi aceste târguri au devenit istorie! A rămas, totuşi, tradiţionalul târgul anual organizat pe 29 iunie, în ziua sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Acest eveniment am sentimentul că era mai mult aşteptat în vremurile de demult, de cei din acele vremuri decât de cei din vremurile actuale. Toţi participanţii aveau sentimente şi satisfacţii deosebite şi aşteptau să revină cu plăcere şi mare bucurie la ediţiile următoare. Numărul negustorilor, cât şi al cumpărătorilor era cu mult mai mare, iar cuviinţa negustorilor era deosebită faţă de clienţii lor.
Deliciul copiilor şi al tinerilor erau nelipsitele lanţuri (vestitele tiribombe) care se învârteau tot timpul fiind pline de clienţi. N-au lipsit nici vestitele hore săteşti, separat la fiecare localitate învecinată comunei noastre, la care vestitele tarafuri de lăutari încântau audienţa.
Iar seara, până aproape de ivirea zorilor, erau organizate baluri celebre, la care participau perechile de tineri căsătoriţi, flăcăi cu armata făcută şi fetele de măritat, acestea însoţite numai de mamele sau fraţii lor.
Timpuri, timpuri, frumoase timpuri care prea repede au trecut!

Prof. Gheorghe C. CATANĂ, Corbi-Argeş

O măsură impusă de necesitate: oprirea furnizării apei la Corbi!

Oricine ştie că o comunitate umană care nu dispune de utilităţile minime nu are şanse pentru o dezvoltare reală. Infrastructura este marea problemă care aşteaptă soluţii de rezolvare din partea edililor chiar şi acum, la începutul mileniului trei. Infrastructura rutieră, alimentarea cu energie electrică şi cu gaze, apa potabilă, accesul la televiziunea prin cablu şi la internet sunt, la ora actuală, atributele minimei civilizaţii. Dacă în zona urbană din nordul Argeşului, cel puţin în mare problemele de infrastructură sunt rezolvate, în cea rurală nu se poate vorbi despre aşa ceva. Din 1990 şi până în prezent s-au făcut eforturi considerabile în unele localităţi şi cel puţin în cele de pe văile Topologului şi Argeşului se poate spune că lucrurile au intrat pe făgaşul cel bun. Au rămas mult în urmă comunele de pe văile Vâlsanului şi Râului Doamnei, cel puţin în ceea ce priveşte alimentarea cu apă sau cu gaze. Drumurile sunt aşa cum le ştim, dar apa este indispensabilă. Cea mai bună dovadă este dată de părăsirea Domneştiului de două firme germane – Dr. Oetker şi Fuchs – tocmai din cauza lipsei utilităţilor. Odată cu ele au dispărut nu numai locuri de muncă pentru localnici, dar s-au subţiat şi veniturile proprii la buget, care ar fi permis demararea unor investiţii. Aşa s-a făcut că, prin 2005, primarul domnişan recent ales, Gheorghe Vasile, a promovat un proiect de alimentare cu apă a comunei sale, în colaborare cu vecinii de la Pietroşani şi cu cei de la Corbi şi Nucşoara. Întâmplător sau nu, primarii celor 4 localităţi tocmai fuseseră aleşi cu un an înainte. Cel de la Domneşti era liberal, iar cel de la Nucşoara democrat şi cum cele două partide tocmai formaseră fosta Alianţă D.A., care ajunsese la guvernare, s-a ajuns la obţinerea finanţării pentru proiectul de alimentare cu apă, prin OG nr. 7. Nucşoara s-a retras din program şi astfel au rămas celelalte 3 comune. Ca să n-o mai lungim, deşi s-au făcut ceva lucrări, ele nu s-au fina-lizat şi apa nu curge la robinetele din gospodă-riile oamenilor de pe valea Râului Doamnei…

Decizia sistării furnizării apei a scandalizat lumea degeaba!

Partea de nord a comunei Corbi putea fi socotită privilegiată faţă de restul, pentru că gospodăriile dispuneau de apă la robinet. Practic, oamenii erau mulţumiţi că aveau lichidul vital la dispoziţie şi nu-şi puneau problema dacă se poate sau nu consuma fără riscuri. Problema cea mare a zonei este conţi-nutul mare de calcar din apă. Fostul primar, pentru a asigura necesarul de apă, găsise o soluţie provizorie care, pe modelul nostru balcanic, se permanentizase: amenajase un dren de captare direct din Râul Doamnei şi, cu ajutorul pompelor, trimitea lichidul în reţeaua de distribuţie. Şi asta în condiţiile în care nu exista o staţie de captare, instalaţii de tratare sau de analiză a apei furnizate consumatorilor din Corbi!?!…
Decizia noului primar, Virgil Baciu, de a sista furnizarea apei, i-a scandalizat pe abonaţi, în condiţiile secetei şi caniculei din această vară. Discuţiile purtate i-a convins pe unii de temeinicia hotărârii adoptate de edil, dar nu pe toţi. În fapt, ce se întâmplase? În amonte există un baraj, căruia îi venise rândul să fie decolmatat. Firma care execută lucrările a trimis o atenţionare în acest sens la Primăria Corbi. Râul Doamnei a căpătat în urma acestora o culoare mizerabilă datorită materiilor excavate. Unii localnici nu se sfiesc să vorbească despre poluarea apei, mai ales că în această vară nu prea s-au mai văzut peşti prin apa mâloasă. Vestitul dren al fostului primar s-a colmatat din cauza aluviunilor şi mizeriilor care se scurg în aval. “Ştiu că multora nu le-a convenit această situaţie, dar nu puteam proceda altfel. Practic, eu nu mi-am permis să pun în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor, astfel că am dispus sistarea furnizării apei“, a spus primarul Virgil Baciu.

“Până în octombrie sperăm să rezolvăm problema apei în satul Corbi!”

Noul primar este un om al faptelor, care nu-şi pierde timpul cu vorbe fără acoperire. După ce
s-a lămurit asupra istoriei şi situaţiei reale a alimentării cu apă a satului Corbi, a trecut la aplicarea unor măsuri urgente, raţionale, de rezolvare a problemei. Cu ani în urmă se demarase forarea unui puţ pentru găsirea unei surse bogate de alimentare. Lucrările fuseseră întrerupte atunci când se dăduse de un strat dur de rocă. Virgil Baciu a contactat o firmă specializată în forări, care dispune de tehnologia necesară pentru a ajunge la adâncimea de circa 100 m. După toate probabilităţile, toate formalităţile legale care preced deschiderea lucrărilor, ca şi efectuarea acestora, s-ar putea încheia cu succes până în luna octombrie.
Chestionat ce se întâmplă cu bazinul de alimentare de la Corbşori şi cu reţeaua îngropată din proiectul finanţat pe OG nr. 7, primarul Baciu ne-a informat că întreaga lucrare este în conservare datorită litigiului cu firma de construcţii Biff Internaţional. “Vom institui o comisie de verificare şi evaluare a stadiului de execuţie a proiectului, ca să putem formula, la rându-ne, cererea legală de remediere a deficienţelor de execuţie, în cazul în care se vor constata. Şi când spun aceasta, mă refer atât la bazinul de apă, cât şi la reţeaua care trebuie verificată după proiect. Oricum, vom avea destul de tras până când vom ieşi la lumină…”.

Vladimir ALBU

Un nou început la Corbi

Numai cine n-a trăit cumplita bătălie electorală pentru alegerile din 10 iunie poate trata cu superficialitate schimbarea impusă de populaţie în acestă comună cu oameni vrednici, care rămăsese de căruţă, judecând după localităţile din nordul Argeşului. Pe cât de mult s-au bucurat pesediştii la Nucşoara, pe atât s-au întristat la Corbi, unde nu credeau că fostul primar Mihai Ungurenuş nu va mai câştiga încă un mandat! Dacă îndrăznea cineva din exterior să spună că Virgil Baciu era omul potrivit pentru a pune lucrurile în matca lor firească, risca să se aleagă cu capul spart!… Bun organizator, spirit întreprinzător, acesta a reuşit să strângă în jurul său o echipă puternică, împreună cu care a convins lumea printr-o mulţime de dialoguri directe că era ultimul tren spre un altfel de viitor. Încet, încet, oamenii s-au convins că localitatea nu putea merge mai departe cu un primar care bătuse pasul pe loc timp de 8 ani şi care se lăuda cu realizări închipuite. Drumurile erau la pământ, mizeria era la ea acasă, apa ajungea numai la o parte dintre locuitori, deşi se băgaseră multe miliarde în pământ, canalizarea – un vis – drumurile de câmp impracticabile ş.a.m.d. Virgil Baciu şi echipa sa a sunat trezirea la realitatea de coşmar în care trăiau oamenii locului. În noaptea alegerilor, primăria a fost înconjurată de sute de oameni revoltaţi pe primarul care se agăţa de putere. Speriat, acesta a cerut ajutorul mascaţilor. Cuminţenia gospodarilor corbeni nu s-a dezminţit nici de astă dată. Virgil Baciu a fost purtat pe braţe în acea noapte care se destrăma sub noii zori. Şi atunci a înţeles că nu-i putea dezamăgi pe cei care credeau că el îi putea salva de la nimicnicie.
Constituirea noii administraţii publice locale, în prezenţa senatorului Mircea Andrei, liderul PDL Argeş, realizată în 28 iunie, a reprezentat un nou început pentru întreaga comunitate. Iată care este componenţa legislativului instalat pentru un mandat de 4 ani: Virgil Baciu – primar; dr. Ion Săvescu – viceprimar şi consilierii locali Vişinel Banu, Midorel Bădescu, Dan Aldea, Dionisia Burilă, Gheorghe Dedinoiu şi Tiberiu Zaharia (PDL); Mihai Ungurenuş, C-tin Mogoiu, Gheorghe Comănescu, Gheorghe Moroiu, Iosif Mogoiu (USL); Ion Maria (PP-DD).

Recuperarea timpului pierdut şi a decalajelor

Acesta este principalul obiectiv al noului primar pentru primul său mandat. Virgil Baciu cunoaşte perfect situaţia în care a preluat administraţia. Şi ca un om pragmatic, venit din lumea afacerilor, care nu permite lucrul făcut în dorul lelii, şi-a propus să reorganizeze primăria. Până
la sfârşitul lunii iulie vrea să le pună la dispoziţie colaboratorilor fişele posturilor, actualizate cu prevederile legii, astfel ca fiecare să ştie ce are de făcut şi care îi sunt competenţele.
Primul pas spre eficientizarea activităţii este conştientizarea fiecăruia asupra responsabilităţilor care-i revin şi a obligativităţii de a-şi face datoria. “Administraţia publică locală din Corbi şi aparatul propriu al primarului trebuie să devină funcţionale în cel mai scurt timp. Atunci când nu vom mai avea timpi morţi şi ne vom pune fiecare în slujba cetăţeanului, pentru a-i rezolva prompt problemele, putem începe să sperăm că vom reuşi în proiectele noastre. Eu mizez enorm pe sprijinul oamenilor de bine din comună, convins că reuşitele sunt posibile numai prin unirea tuturor, nu prin dezbinările de până acum, care încă se perpetuează în timp, datorită unora care nu înţeleg spiritul democraţiei”, spune Virgil Baciu.
În paralel, a început repararea drumurilor comunale, cu cel de la Poenărei, şi de câmp, aşa cum s-a angajat în campania electorală. Cele mai mari bătăi de cap îi dau problemele legate de distribuţia apei, acolo unde există reţea şi căutarea unor soluţii de continuare a lucrărilor începute acum mai bine de 7 ani şi lăsate de izbelişte. Noul primar din Corbi este un om pentru care nu există imposibilul, ci numai neputinţa nerecunoscută. Şi este convins că alături de gospodarii comunei va reuşi să recupereze decalajele şi să depăşească alte localităţi care, neavând motorul ambiţiei corbene, ar putea înregistra pierderi de viteză, pentru că nu au planuri clare de dezvoltare pe baze durabile…

Vladimir ALBU

Evenimentul primăverii, duminică, 6 mai, la Corbi: URCATUL OILOR LA MUNTE!

Asociaţia Crescătorilor de Ovine “Corbii de Piatră”, condusă de medicul veterinar Ion Săvescu (foto), în colaborare cu Asociaţia Agricolă a Fermierilor “Argeşul de Nord”, preşedinte Virgil Baciu, organizează sărbătoarea tradiţională a oierilor în prima duminică din luna lui florar. Aşa înţeleg aceşti vrednici gospodari să cinstească ocupaţia de bază a locuitorilor comunei, care le-a adus faimă de-a lungul veacurilor. Puţini localnici mai ştiu la a câta ediţie a evenimentului anual s-a ajuns, pentru că sărbătoarea a intrat deja în calendarul festivităţilor respectate cu sfinţenie de către comunitatea locală. Şi nu este de mirare, pentru că prin ea se cinsteşte truda vrednicilor păstori din trecut şi din prezent, ca exemplu pentru tânăra ge-neraţie care acum se ridică, educată în spiritul tradiţional al muncii cu folos.

Bilanţul 2011, conform previziunilor

Aşa a caracterizat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine “Corbii de Piatră” realizările anului trecut. Dr. Ion Săvescu nu este un tip care să se bată cu pumnii în piept, deşi este un om respectat în lumea vrednicilor păstori, dovadă faptul că este şi vicepreşedinte al Federaţiei Oierilor de Munte din România, care este asociată la Euromontana, cu sediul la Bruxelles (Belgia). Această asociaţie are în componenţă reprezentante a 27 ţări europene, care au munţi pe care sunt crescute turme de oi din timpuri străvechi. “Corbii de Piatră” este o asociaţie care are 220 membri, crescători de ovine din satele Corbi, Corbşori şi Poenărei, iar patrimoniul este alcătuit din 25.000 capete de oi. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu este de colea, dacă luăm în calcul faptul că în ultimele două decenii, această ocupaţie tradiţională trage să moară prin alte părţi. Şi asta datorită faptului că n-au existat oameni inimoşi ca dr. Săvescu şi asociaţii săi, care nu s-au împăcat cu gândul că pot lăsa baltă munca înaintaşilor, care a adus prosperitate în casele corbenilor. Drept urmare, au identificat soluţiile pentru a face această activitate rentabilă şi s-au asociat, respectând statutul şi obligaţiile liber consimţite. Nefăcând rabat la muncă, aceşti vrednici păstori au reuşit să facă afacerea în care au intrat profitabilă, cântărindu-şi corect posibilităţile şi îndeplinindu-şi punct cu punct programul stabilit în cele două Adunări Generale anuale şi în cele 12 şedinţe lunare ale consiliului de conducere. Acesta are următoarea componenţă: dr. Ion Săvescu – preşedinte şi membri pe Vasile Stăncescu, Viorel Cotigă, Benone Stăncescu, Gheorghe Zaharia, Adrian Prodea, Ion Tărceatu, Vasile Rizoi şi Ion Mogaru.

“Urcă oile la munte, c-un batal frumos în frunte…”

Aşa sună unul dintre frumoasele cântece ale păstorilor români, care nu le este necunoscut păstorilor depe Valea Râului Doamnei. Sub razele generoase ale soarelui, iarba grasă creşte prin grădini, codrul şi-a îmbrăcat straiul de vară şi oierii ştiu după semne cunoscute din veac cum se aşează lucrurile prin păşunile alpine pentru sezonul păstoritului de vară. Dar înainte de a lua drumul spre păşunatul de vară, duminică, întreaga comunitate va sărbători “Urcatul oilor la munte”. Manifestarea publică va include expoziţii de animale, în urma cărora vor fi premiate cele mai reuşite exemplare (mioare, berbeci, câini, măgari etc.), un interesant concurs de samarizare contra-timp, precum şi degustări de produse tradiţionale (brânzeturi, berbecuţi la ceaun sau la frigare) şi alte surprize, dintre care nu vor lipsi vestita ţuică de Corbi, vinurile sau berea rece, care vor potoli setea participanţilor – ne-au asigurat organizatorii. Chestionat asupra planurilor de viitor ale Asociaţiei “Corbii de Piatră”, preşedintele Ion Săvescu ne-a declarat că sunt mulţi solicitanţi care vor să devină membri, dar că, deocamdată, s-a decis de către asociaţi că este nevoie de o perioadă de timp pentru consolidarea acesteia, astfel încât să poată gestiona în condiţii de siguranţă problemele ridicate şi de această perioadă de criză economică, manifestată prin mai toate ţările Europei. Strategia de dezvoltare a celei mai de succes afaceri agricole din această parte a ţării se bazează pe construcţia viitorului pe temelii sigure, pas cu pas, prin selectarea unor noi membri cât se poate de serioşi. Dar, preocupările zilei ţin mai ales de organizarea “Urcatului oilor la munte”, eveniment deosebit în viaţa păstorilor şi a familiilor acestora, care deschide perspective promiţătoare pentru un nou an rodnic, graţie muncii inteligente a membrilor Asociaţiei “Corbii de Piatră”. În numele acestora, preşedintele Ion Săvescu, alături de preşedintele Asociaţiei “Argeşul de Nord”, Virgil Baciu, lansează o invitaţie generală argeşenilor şi nu numai la marea sărbătoare de la Corbi, din data de 6 mai. Cei care n-o vor onora, vor avea ce regreta!

Argeşul de Nord