Arhivă pentru george baciu

Unirea – visul de veacuri al românilor

Posted in actualitate with tags , , on decembrie 17, 2012 by argesuldenord

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, la Domneşti, în sala Casei de Cultură, printr-un spectacol foarte bine alcătuit de către o echipă de cadre didactice sub îndrumarea prof. Mihai Grigore – consilier educativ. Publicul prezent a putut vedea, vreme de două ceasuri, un program ce a cuprins: o prezentare succintă a dorinţei de unitate naţională a românilor (prof. Costin Comănescu), montaj literar-muzical susţinut de elevii clasei a IV-a (înv. Adrian Hirică), dans modern – formaţia MERIDIAN a liceului (coregraf, prof. Anisela Mazilu), sceneta “Moş Ion Roată şi Unirea” (actori fiind elevi din clasa a VIII-a), o lecţie de istorie altfel de cum suntem obişnuiţi – poezie, muzică, film, cântec, teatru (protagonişti elevi ai Liceului Tehnologic “Petre Ionescu-Muscel”, pregătiţi de profesorii Anuţa Hirică şi Costin Comănescu). Nu au lipsit acordurile flamenco ale chitarei lui Andrei  Hănescu (clasa a VI-a, instructor prof. Cristian Matei) şi nici dansurile populare susţinute de Ansamblul CETINA al Casei de Cultură Domneşti. O zi minunată ca sufletele noastre, ale românilor!

Prof. George BACIU

Poenărei, satul cu tinereţe fără bătrâneţe

Posted in POENĂREI with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on august 27, 2011 by argesuldenord

Cine s-a ostenit să urce “drumul Golgotei” pe lângă troiţa care marchează intrarea pe calea pietruită din ordinul premierului Armand Călinescu acum mai bine de 70 de ani, a putut înţelege de ce actualul primar din Corbi nu-i poate călca pe urme. Şi asta nu pentru că Mihai Ungurenuş nu are şcoala celui asasinat de legionari sau pentru că el poate socoti că dacă şi-a pus nume ca erou al străzii lui, şi-a făcut datoria de mandatar al administraţiei publice locale, ci pentru că nu are sufletul marelui dispărut. Care, probabil, niciodată n-ar fi putut spune că face ceva pe 20 de voturi din Poenărei!… Şi de aceea preferă să lase drumul spre “piciorul de Paris” din perioada interbelică să fie un chin pentru oricine vrea să ajungă la biserica vegheată de un brad înalt, tăiat ca un palmier. Dar cei cu inima curată nu se tem de asemenea omeneşti răutăţi şi în prima sâmbătă după sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, vin la întâlnirea fiilor satului care peste câţiva ani va împlini o jumătate de mileniu de la prima atestare documentară. Care s-a consemnat printr-un hrisov emis de cancelaria domnească a ginerelui ctitorului Mănăstirii Argeşului, Radu de la Afumaţi, la anul 1528 după naşterea Mântuitorului. Şi care a dat oameni de seamă în toată existenţa sa multiseculară, pe care urmaşii îi pomenesc cu mândrie pentru a-şi justifica fără putere de tăgadă nobleţea neamului. Grigore Poenăreanu a cinstit numele satului natal la 1833, când era alături de Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu, Constantin Aristia şi alţi patrioţi când s-a înfiinţat Societatea Filarmonică, edificiu al culturii naţionale a vremii; dr. Ion Mitulescu a fost unul dintre savanţii care studiau la Berlin bacilul lui Koch, pentru a stopa tuberculoza, boală mortală spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Sunt numai două exemple dintre multele care pot fi oferite dintr-o suflare de oricare dintre consătenii prezentului.
Şi tot la Poenărei a fost şi ultimul adăpost al rezistenţei antibolşevice din deceniul 1948-1958, la Râpile cu brazi, unde-şi duraseră în trupul muntelui punct de retragere din faţa urgiei trupelor Securităţii. De acolo i-a scos pe partizani numai trădarea celor în care aveau încredere, repetând parcă povestea arginţilor lui Iuda şi provocând calvarul a sute de oameni care nu acceptau ideea stăpânirii lor de ciuma roşie. Lângă Biserica “Sf. Paraschiva”, durată pe temelii vechi între 1938 şi 1943, când a fost sfinţită (potrivit pisaniei de la intrare), pe str. Învăţător Popescu, poate fi găsită fiica martirului, Gina şi soţul ei, Alexandru Marinescu, participant la mişcarea de rezistenţă de la mijlocul secolului trecut, care a cunoscut calvarul reeducării de la Piteşti, executată de fostul legionar Eugen Ţurcanu şi ciracii săi convertiţi şi transformaţi în slugi ale cozilor de topor ce acţionau la ordinele stăpânilor de la Lubianka moscovită. “Adevărata istorie a rezistenţei încă nu s-a scris, pentru că există încă interese pentru a o falsifica. Trebuie să ieşim odată pentru totdeauna din minciună!”, spune Alexandru Marinescu, fratele studentului medicinist ucis gratuit de fraţii Arnăuţoiu de teama de a nu fi trădaţi, după cum aţi aflat din paginile ziarului nostru din studiul realizat de prof. Daniel Dejanu.

“Veşnica lor pomenire!”

Prin cimitirul bisericii forfoteau femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în straie cernite, care aprindeau lumânări la mormintele celor dragi, ca să le lumineze calea veşniciei şi mai smulgeau pârdalnicele de buruieni care ameninţau să sufoce florile. La poarta sfântului lăcaş, Costel Samoilă, înveşmântat cu cămaşa pe care o purtase tatăl său în ziua nunţii, îi întâmpina cu braţele deschise pe oaspeţi. Acad. Gheorghe Păun, profesorii domnişani Ion C. Hiru şi George Baciu, cei argeşeni Constantin Voiculescu şi Daniel Dejanu, arefeanul Cezar Bădescu, fostul deputat liberal Adrian Miuţescu, precum şi fostul primar din urbea Basarabilor, Gheorghe Nicuţ, împreună cu li-derul democrat-liberal Ştefan Lăzăroiu, primarii Nicolae Smădu (Domneşti), Emil Simion (Brăduleţ), Cornel Berevoianu (Nucşoara) şi mulţi alţii, dar nu şi primarul comunei Corbi, Ungurenuş, reţinut de cine ştie ce omeneşti pricini… Un sobor format din 4 preoţi de la parohiile comunale a oficiat slujba de pomenire a martirilor împuşcaţi de comunişti la Jilava – preoţii Nicolae Andreescu şi Ioan Constantinescu, învăţătorul Gheorghe Popescu şi baciul Nicolae Sorescu – precum şi alţii din familii care au suferit prin lagărele de exterminare sau li s-a întors acasă numai numele, dar nimic nu le-a putut şterge amintirea din memoria celor care i-au iubit. “Vin aici cu pioşenie şi cu un oarecare sentiment de vinovăţie, deşi la vremea aceea eram numai un copil…”, mărturisea prof. Nicuţ. Cu ochii înlăcrimaţi, pierduţi în negura amintirilor unde întrezăreau umbrele comemoraţilor dragi, au ascultat cei mai mulţi dintre cei prezenţi “Veşnica pomenire”, păstrând legătura ritualică prin atingerea veşmintelor preoţilor sau a celor care ţineau tava cu colivă.

Revista satului

Respectând tradiţia stabilită la prima întâlnire a fiilor satului, şi la cea de a opta s-a lansat revista “Poenărei – străbună vatră natală”, fondată tot de Virgil Baciu şi apărută prin grija colectivului coordonat de către istoricul Grigore Constantinescu, care a şi prezentat-o extrem de inspirat, cu mândria unui părinte pentru odrasla sa. Şi avea şi motive, căci este una de excepţie, atât ca formă, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul bogat în informaţii din toate domeniile de interes, de la istorie la medicină populară sau de la religie la folclor local – detaşându-se bijuteria baladei “Mioriţa musceleană”, despre care nu se mai ştie nici măcar numele celui care a cules-o… Şi astfel, după ştiinţa noastră, Poenărei rămâne singurul sat din România care are o revistă proprie prin care îşi afirmă autoritar identitatea. (Cam atunci a apărut şi primarul comunei, ca un om important ce este şi care trebuie să se lase aşteptat, dând parcă mesajul că toată lumea îi datorează respectul primordial acordat de bunii creştini numai sfintelor moaşte ale unei administraţii publice locale tot mai prăfuite, eşuate între prea multe eşecuri succesive. Ca un tataie deştept ce se află, a dat de înţeles că simte primejdia pierderii popularităţii într-un mod uniform accelerat…).

“Celebrităţi din negura uitării”

Acesta este numele enciclopediei în două volume realizată de Ion C. Hiru şi de colaboratorii săi, dintre care îi amintim pe George Baciu, Grigore Constantinescu, Constantin Voiculescu şi Daniel Dejanu (recenzorii care au şi prezentat-o), Paul Cruceană şi alţii. Lucrarea monumentală cu peste 1.000 pagini este deja motiv de critică invidioasă, în ciuda scopurilor nobile de a păstra vie flacăra conştiinţei valorilor naţionale, şi a rotunjit cum nu se poate mai fericit componenta culturală a evenimentului, aşa cum se întâmplă de obicei. Autorul a dăruit unor apropiaţi exemplare din cartea sa, care au fost primite cu recunoştinţă, prilejuind chiar şi un gest populist al primarului localnic, care anunţa că o va dona bibliotecii instituţiei, dar a lăsat-o moartă când a aflat că Ion C. Hiru va face el însuşi asemenea gest pentru toate bibliotecile comunale din zonă.
Seniorul dramaturgiei româneşti contemporane a venit la Poenărei pentru a-l întâlni pe acad. Păun şi a fost încântat de modul în care a fost primit, ca un fiu al satului, cu o diplomă de onoare acordată în numele organizatorilor de către Virgil Baciu. Paul Everac le-a vorbit celor prezenţi cu înţelepciunea celui care a trecut la viaţa lui prin trei dictaturi, începând cu cea a regelui Carol al II-lea şi sfârşind cu aceea comunistă a lui Nicolae Ceauşescu, despre necesitatea de a-şi asuma destinul cu seninătate şi de a încerca să se pună în slujba semenilor pentru a construi viitorul pe care toţi îl visează pe temelii durabile.


De curaj adevărat au dat dovadă cei care au rămas…

nu noi cei care am plecat în lumea largă. Ei au îndurat lipsuri, mizerie şi umilinţe, păstrându-şi speranţa că vor apuca ziua în care totul se va schimba. Eu am părăsit o situaţie materială bună şi mina de aur a uşilor deschise la toate nivelurile, am ajuns în Franţa şi mi-am construit de-a lungul anilor o nouă viaţă. Tot timpul visam însă la vacanţele petrecute la Poenărei, la bunici şi rude şi acum sunt fericit că am revenit aici!”, spunea Viorel Bindea, vestitul om de cultură şi de televiziune, care a revenit în satul natal însoţit de medicul generalist Gilles Galliez, amândoi primind diplome de onoare înmânate de ctitorul evenimentului, Virgil Baciu.

Respect senectuţii

Tot fondatorul publicaţiei noastre a reuşit să-i surprindă plăcut pe înţelepţii satului, care au împlinit vârsta de 65 ani, când le-a înmânat pe lângă diplome, şi câte un plic cu bani, ca un semn de respect pentru vârstă şi ca ajutor pentru rezolvarea unor probleme cotidiene în aceste vremuri atât de sărace la suflet. Expunerea motivaţiei a rostit-o cu glasul gâtuit de lacrimile emoţiei autentice, impresionând auditoriul, mai puţin pe primarul Mihai Ungurenuş, deşi în mod evident nu avea nevoie de ceva de la cel pe care-l socoteşte de ani buni cel mai mare adversar politic. De altfel, dumnealui fusese deranjat de cererile localnicilor pentru aducerea drumului în starea de a fi circulat şi branşarea la reţeaua de apă potabilă. Replica sa, taxată dur de cei prezenţi, a fost aceea că ar fi trebuit ca plicurile să fi fost ceva mai consistente. “De ce n-a contribuit şi primăria?… Ne-am săturat de vorbe goale!” – s-au auzit şoapte scrâşnite în biserică. Virgil Baciu a reuşit să treacă peste momentul penibil rostind numele consătenilor premiaţi. Ion Vlad, Aurelia Diaconu, Maria Păunescu, Paraschiva şi Aurel Leaşu, Gheorghe Grigorescu, Maria Dragomir – sunt câţiva dintre cei chemaţi în faţa altarului.
Virgil Baciu a anunţat că după 7 ani a predat ştafeta organizării evenimentului finului său din Olteniţa, Nicu Stoian, care lucrează de ani buni la Barcelona, în Spania. Anul viitor, continuitatea va fi asigurată de prietenul Ştefan Lăzăroiu, care şi-a propus să-i dea amploare superioară în 2012.

Cea mai grozavă petrecere câmpenească

Suflul nou adus de Nicu Stoian a fost evident la petrecerea gândită ca pe vremea dacilor, desfăşurată în curtea şcolii din sat. Actriţa Doina Ghiţescu a dat încă o dată recital la iarbă deschisă, fiind inspirată în toate momentele sale, având replică şi dând dovadă de certe calităţi muzicale. Surpriza cea mare i-a făcut-o lui Gilles Galliez, când i-a interpretat în limba maternă un şlagăr lansat de Dalida, determinându-l apoi să intre în duet pentru a cânta popularul “Aupres de ma blonde”, răsplătit cu aplauze furtunoase. “Vive la Roumanie!”, a strigat entuziasmat francezul iar replica a fost spontană: “Vive la France!”
Tot Doina Ghiţescu l-a convins pe fostul deputat liberal Adrian Miuţescu să se ridice de la masa unde se simţea foarte bine lângă Ştefan Lăzăroiu pentru a cânta romanţa “De ce oare eu te-am cunoscut”(tot în duet) şi chiar pe prof. Gheorghe Nicuţ, care aşa cum ne-a obişnuit, a impresionat cu “Foaie verde măr sălciu”, la care a fost acompaniat de Adrian Vişan, şeful formaţiei de la “Hanul drumeţului”, din Bucureşti. Acesta a fost coleg cu Doina Ghiţescu la Şcoala Populară de Artă cu ani în urmă şi a reîntâlnit-o la Poenărei, ca şi pe vechiul amic Doru Beca, primul aromân stabilit în satul de pe valea Râului Doamnei, pentru care a cântat un cântec în limba sa, ridicând lumea de la mese într-o horă parcă fără de sfârşit…
Nici colegii săi nu s-au lăsat mai prejos şi au fost de-a dreptul strălucitori – solista de muzică populară Elena Zambila, Pavel Ilie (Michael, muzică uşoară), Marian Gheorghe, zis Viteză (acordeon), Marius Vladan, zis Italianu’ (orgă) şi Alexandru Bălăioară, zis Artistu’ (vioară). La reuşita petrecerii şi-au dat concursul şi localnicii Nicoleta Claudia Bădoiu (care promite mult în muzica populară), “copilul orchestră” David Sturzeanu sau deja cunoscutul peste nu ştiu căte hotare de sat, Nicu “Fluieraşul“ Cătănoiu.

Prin hore şi dansuri din toate genurile muzicale, participanţii s-au scuturat de îngreunarea bucatelor sau băuturilor, dintre care n-a lipsit vestita ţuică de Poenărei, galbenă ca mierea, scoasă din pivniţele răcoroase unde dormitează prin butoaie de dud sau de stejar până-i vine timpul să-şi împlinească menirea de a bucura sufletele oamenilor. Ceea ce se petrecea acolo a întrunit şi aprecierile şefului Culturii argeşene, Sorin Mazilescu, originar din Coşeşti, pe care însă sarcinile de serviciu l-au chemat destul de repede la Arefu.
Virgil Baciu a distribuit şi diplome de onoare pentru ing. Nicolae Iuraşcu, Doru Bobi (Trustul Media Argeş Expres), Nicolae Stoian (sponsorul ediţiei), Doru Beca, Adrian Miuţescu, Vidra Partenie, Gabriela Dinică (soţia ilustrului dispărut, maestrul Gheorghe Dinică), Gheorghe Nicuţ (fostul primar din Curtea de Argeş, participant la toate ediţile), Dodică Păunescu, prof. George Baciu, Elena Picu şi Doina Ghiţescu. Pentru câteva ore, oamenii şi-au uitat grijile şi s-au distrat fără restricţii, poate gândindu-se şi la ce va fi anul viitor, când de organizare urmează să se ocupe Ştefan Lăzăroiu… Oricum, petrecerea a atins apogeul în momentul în care s-a aprins focul de tabără de-a dreptul ritual de acum şi s-a spart abia spre dimineaţă, pentru a se revigora câteva ore mai târziu, în cadru mai restrâns, pentru că şi la Poenărei mai sunt la preţ cele trei zile tradiţionale ale distracţiilor româneşti. Toţi şi-au urat bună revedere anul viitor, în locurile acestea minunate, care câştigă într-o zi din an tinereţea fără bătrâneţe a locurilor binecuvântate de Dumnezeu.

La Mulţi Ani, Poenărei!

Eva ADAM

George Baciu – purtător de tainice “Gânduri de la marginea lumii”

Posted in cultura with tags , , , on martie 26, 2011 by argesuldenord

Profesorul G. Baciu mi-a oferit recent o bijuterie de carte, botezată semnificativ: “Gânduri de la marginea Lumii” (Ed. Rotarexim, Rm. Vâlcea, 2010). Cu emoţie deschid “Gândurile…” temerarului poet şi pornesc lectura de la afirmaţiile autorizate, elogioase, ale d-lui acad. Gh. Păun, din care redau, selectiv, câteva idei semnificative: “Căci poet e Baciul domnişan (…) solemn şi şturlubatic, îl prinde pe Eminescu de braţ, zâmbindu-i complice (…), îi face o plecăciune de menestrel arhaic lui Nichita (…) şi cu inima la vedere (…) se pierde apoi printre mestecenii Sentimentaliei, ţara de el zidită şi deocamdată numai de el ştiută, întinsă până la marginea lumii…” (“Desinvolt şi temerar poetul”, p. 5). Mi-am zis: iată o excelentă imagine creată poetului de la Domneşti, pe care o merită cu prisosinţă! Cu generozitate, dl. Baciu ne cheamă şi pe noi, cititorii, să-i cunoaştem “ţara de el zidită şi numai de el ştiută”, dar aşternută metaforic pe file de carte. După lectură, înţeleg că “marginea lumii” înseamnă pentru G. Baciu acel “spaţiu mioritic” mirific scăldat de apele legendarului Râu al Doamnei, acel “peisaj-cuib” de care creatorul îşi aminteşte cu nostalgie “cum mama îl îmbiserica în fiecare dimineaţă când, supusă de mizeria social, se umplea de dulceaţa deznădejdii sfinţindu-se în eternitatea casei, ce purta în ea tot satul” (p. 6).
“Gândurile…” poetului domnişan (eu l-aş numi poet stănişan, deoarece s-a născut la Stăneşti) mi-au stârnit curiozitatea şi m-au determinat să studiez cu mai multă atenţie didactică “mirifica zidire”, construită pe trei cicluri poematice importante: 1. Gânduri de la marginea lumii (22 poeme în proză), 2. Lieduri (19 lieduri şi 32 poezii apropiate de tematica liedurilor) şi 3. Cioburi de mine (40 poezii de o deosebită fineţe artistic). Lucrarea se încheie cu un scurt poem aforistic, sugestiv intitulat “Gânduri de luat aminte”. Printr-o butadă aş spune că opera “Baciului” se deschide şi se închide cu “Gânduri…”. Poetul n-a vrut numai “să acopere petecul de hârtie cu o frumuseţe nouă” (vorba lui Arghezi), ci chiar şi-a propus să ne pună pe gânduri… El oferă un material bogat şi divers, o tematică privind viaţa şi condiţia umană actuală, care incită spiritele. Impune un stil de meditaţie filozofică, o gândire metaforică, pe care puţini dintre noi o înţelegem, dar ne atrage prin construcţia lirică.

Dumnezeu a făcut din lumea sa un imn!

Aşa cum preciza acad. Gh. Păun, “îl prinde pe Eminescu de braţ” şi bate la poarta lumii de elită “ce gândeşte în versuri”. “Sentimentalia de la Marginea Lumii” ni-l dezvăluie pe George Baciu suferind de boala poeziei, ca efect al unei emulaţii de care suferea şi “blândul Luceafăr”, când se lansa pe bolta creaţiei: “Şi de-aceea beau paharul poeziei înfocate/ Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedezlegate…” (Mortua est). E adevărat că G. Baciu îşi pune multe întrebări “nedezlegate”, deoarece se zbate într-o lume “unde gândurile mărşăluiesc pe trotuare de păreri, iar singurătatea are sângele-n gât” (Despre mine, p. 7). Chiar din primul poem, care dă şi titlul cărţii, constatăm gravitatea discursului liric, concepţia poetului despre creaţie şi creator, într-o lume “lehuză, căreia avorturile i-au scurs sângele cald, saliva şi sudoarea” (p. 6), iar în poemul “Despre mine” îşi exprimă neliniştea că “simţurile zornăie pe claviatura plictisului”.
Poemele sale sunt rezultatul unei experienţe individuale şi colective de viaţă, au valoare aforistică, de cunoaştere şi uneori de sentinţă morală. Morala poetului este practică şi se bazează pe faptul că în viaţă “numai rădăcina contează, fiindcă ea leagă diversitatea în unitate (…) şi leagă oamenii într-un templu” (p. 7). “A trăi înseamnă a te construi în templu pe obsesia asasinată a faptei” (p. 25), subliniază poetul într-un alt poem, ca un leitmotiv stimulativ de înnobilare a vieţii. În viziunea poetului, viaţa spiritual intensă ar fi salvarea pentru omenire. Asemenea gândire poetică ne călăuzeşte şi în celelalte poeme sugestiv intitulate “Despre fericire”, “Despre iubire”, “Variaţiuni de ocazie”, “Cioburi de iubire” etc., toate punând în mişcare “un uriaş angrenaj cosmic”. În poemul “Despre fericire”, poetul este neliniştit când vede “fericirea rătăcindu-se” şi încearcă să o trateze “ca pe o problemă” filozofică. Înţelegând “neputinţa umană”, concluzia nu poate fi decât tristă: “Când credem că am trăit, ultima filă a capriciilor minţii ne rosteşte arta de a putrezi. Fericiţi aceia descompuşi în muguri de simţuri!” (p. 11).
Trebuia să scrie şi un poem care să-I trădeze profesia, nobila meserie de dascăl. Poemul se numeşte “Lecţie despre mine” (p. 14), în care dă anumite lecţii de filozofie, privind teoria contrariilor. Am reţinut în mod deosebit formulări educative aforistice, demne de memorat: “Dumnezeu a creat lumea fiindcă o simţea în inimă. Şi a făcut din poporul său un imn” (p. 15). Frumos, spus, bine gândit ! Asemenea cugetări îţi mângâie sufletul! Aşadar, analizând primele poeme ale cărţii, constatăm că “Baciul domnişan” are o gândire profundă, mereu vie şi incitantă, “cu inima la vedere” şi o construcţie artistică originală, foarte apropiată de arta poetică a marelui Nichita Stănescu. Ca şi la Nichita, întâlnim unele construcţii indescifrabile pentru cititorul de rând, dar frumoase, chiar măreţe prin spontaneitate şi ermetism: “Dincolo de argument e viaţa, singura întâmplare neaşteptată ce ne tastează biografia într-un e-mail cu pretenţii de istorie umană” (Variaţiuni de ocazie, p. 13).

Lieduri – vers şi armonie

În partea a doua a cărţii “Gânduri de la marginea lumii”, poetul George Baciu îşi concentrează imaginaţia creatoare într-un miraj de perle, de un “dumnezeiesc dresaj” către tainele lumii. Îşi caută drumul prin “Lieduri” şi poezii, sensibile bucăţi de suflet prinse cu sinceritate în versuri armonizate cu trăirile cele mai profunde ale poetului. În cele nouăsprezece Lieduri întâlnim cele mai delicate nuanţe ale gândirii şi ale simţirii, exprimate prin versuri libere, de o muzicalitate deosebită. Iubirea pentru fiinţa dragă cheamă necontenit prezenţa naturii, participarea ei la frământările celor îndrăgostiţi: “În fiecare dimineaţă, ochii tăi căprui,/ ascunşi în picuri verzi,/ înmuguresc deasupra cerului/ eşuat în portretul răsăritului” (Lieduri I, p. 34). Eul liric introspectează propriile sale stări sufleteşti, prin imagini artistice încântătoare: “M-am strivit de lacrima ta,/ mi-am mângâiat nisipul/ din pustiul tâmplei/ în clipele atârnate în copaci/ şi m-am mutat pe strada/ cu ochi mari de piatră,/ gustându-mă cu tine” (Lieduri, XIX, p. 52).
Sentimentul general este de suferinţă chinuitoare în căutarea tainelor lumii prin acţiune şi exprimare deschisă, curajoasă: “Genunchii striviţi/ de tăcerea pietrelor/ cu care alungăm cuvintele/ mucegăite pe buze” (p. 56). George Baciu şi-a luat ca model pe Lucian Blaga, care spunea că poetul poate fi comparat cu “un donator de sânge la spitalul cuvintelor”, iar prin poezie contribuie la vindecarea limbii române. Aşadar, în poezia “Prezent”, George Baciu realizează o excelentă demonstraţie de integrare a unor idei de suflet şi de viaţă, într-o ţesătură lirică modernă, propusă judecăţii estetice şi literare.
Nu ne-am propus să dezlegăm toate misterele poeziei, pentru că sigur nu vom reuşi. De aceea, încheiem cu spusele poetului-filozof L. Blaga: “În faţa unui adevărat mister, datoria noastră nu este să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare” (L. Blaga, “Pietre pentru templul meu”). Probabil că acesta este şi ţelul poetului George Baciu, de a adânci şi mai mult “misterul” poeziei sale. Să-l ajute Dumnezeu!

Prof. Daniel DEJANU

Unirea Principatelor, sărbătorită şi la Domneşti

Posted in cultura with tags , , on ianuarie 30, 2011 by argesuldenord

Pe 24 ianuarie, la Domneşti, în sala de sport a clădirii cu clasele I-VIII, s-a sărbătorit “Unirea cea Mică”. Elevi, părinţi, dascăli au venit pentru a simţi, după 152 ani, forfota unirii, ecoul zicerilor lui Moş Ion Roată sau uralele populare ce vesteau alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie) şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie) 1859. Programul alcătuit a adus verva istorică a marilor evenimente. După ascultarea imnului naţional, prof. George Baciu, directorul Casei de Cultură a prezentat, într-o adevărată lecţie de istorie, ideea de unitate a românilor de-a lungul istoriei. Copiii din clasa a III-a A, instruiţi cu grijă şi sentiment patriotic de învăţătoarea Manuela Roibulescu, au prezentat un montaj literar-artistic dedicat unirii. Şi dacă nu le-am fi văzut uniformele, am fi crezut că suntem la teatru şi ascultăm mari actori!
Învăţătoarea Maria Toma a “povestit” auditoriului cum a fost atunci, la Iaşi şi Bucureşti, scoţând în evidenţă necesitatea cunoaşterii şi păstrării în suflet a istoriei româneşti. Apoi, elevi ai clasei sale (a IV-a) au recitat poezii despre evenimentul de la 1859. “Felicit copiii, dascălii şi părinţii pentru spectacolul de azi. Încă un exemplu că domnişanii au grijă pentru ca tânăra generaţie să se simtă români cu adevărat!”, a spus primarul Nicolae Smădu în cuvântul său.
Manifestarea s-a încheiat cu o Horă a Unirii sub acordurile Corului Armatei. România modernă îi datorează Regelui Carol I cea mai fructuoasă şi mai solidă parte din devenirea ei. Dar Alexandru Ioan Cuza rămâne unul dintre cei mai valoroşi, mai atipici şi mai vizionari oameni de stat ai noştri. Erou şi mucenic al Unirii, a rămas pentru poporul nostru nu idolul de o clipă, ci neuitatul părinte şi unificator!
Prof. George BACIU

“Obştile săteşti, leagănul neamului românesc”, sau o lucrare de doctorat de nota zece!

Posted in actualitate with tags , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

M-am întors de curând în capitală, revenind din oraşul voievodal Curtea de Argeş, unde participasem la două lansări de carte, în cadrul Bibliotecii Municipale, sub îndrumarea domnului director Marian Ghiţă, un om de aleasă cultură şi apreciat devotament faţă de ceilalţi intelectuali ai urbei. Surpriza fusese aceea că lansarea romanului meu, “În căutarea iluziilor pierdute”, ediţia a doua, tipărit anul acesta la Ed. Artemis, a avut loc alături de cea a istoricului George Baciu (foto), intitulată “Obştile săteşti, leagănul neamului românesc”, despre care am aflat, pe parcursul discuţiilor, că este vorba despre lucrarea sa de doctorat, pe care o va susţine în curând. Revenit la masa mea de lucru, am început să citesc această carte pe care o primisem cu următoarea dedicaţie: “Domnului Ion C. Ştefan, un gând de la marginea istoriei, azi, 23.XI.2010”. Subtilitatea cuvintelor de pe prima pagină m-a îndreptat spre interpretarea din titlul cărţii.
Toţi îl cunoşteam pe George Baciu ca pe un istoric temeinic documentat, citit (şi citat) la nivel naţional. Iată-l, deci, cum a înţeles că marginea istoriei o formează obştile săteşti, despre care autorul afirmă încă de la început, “Satul e chipul obştii în care ne-am născut români, e zâmbetul veşniciei cu rostire de sine, e leagănul neamului românesc” (p. 6). În sprijinul acestei idei sunt invocate şi cuvintele lui Nicolae Iorga: “Satul, situat în inima unei lumi, îşi e oarecum sieşi suficient. El n-are nevoie de altceva decât de pământ, de sufletul său şi de un mic ajutor de sus, pentru a-şi suporta, cu răbdare, destinul” (p. 5). Apoi autorul ne poartă, circumscris şi metodic, spre adevărul atât de îndepărtat şi de puţin cunoscut al primelor organizări rurale: “De la obştea sătească la statele medievale româneşti” (p. 7), “Instituţiile obştii săteşti” (p. 43), “Instituţia domniei şi obştea sătească” (p. 137). Circumscrierea se face în etape informative tot mai complexe: “Instituţia proprietăţii” (p. 117), “Obştile de arendare” (p. 106), “Destrămarea obştilor săteşti” (p.153). Dar e vorba şi de o altă structură: “Formarea statului medieval Ţara Românească” (p. 16), “Formarea statului medieval Ţara Moldovei” (p. 36), adică de aici, unde noi suntem atât de demult, încât ne putem numi veşnicie, până la hotarele întregii ţări. Dar ce credeţi dumneavoastră că se află printre aceste pagini erudite? Păcat că nu puteţi privi cu mine filele cărţii!: “O cheie romană descoperită pe teritoriul comunei Domneşti-Argeş” (p. 9), “Râul Doamnei poartă în susurul undelor multe legende” (p. 54). Iată cum cartea se însufleţeşte parcă într-un Făt-Frumos al statorniciei! Aceasta este, de fapt, obştea de suflet a autorului (cea lirică) – localitatea Domneşti – centrul universului (pentru el), osia existenţială a istoricului şi poetului, în jurul căreia se învârte roata timpului, mânată înainte de multiple informaţii, culese din cele 66 citări bibliografice, care îi conferă erudiţia. De aceea scriam eu în titlu “o lucrare de doctorat de nota zece!”
Felicitări, domnule George Baciu!
Ion C. ŞTEFAN

Clubul Iubitorilor de Cultură a încheiat al cincilea an de existenţă

Posted in Eveniment urban with tags , , , , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

Sala mare a Casei de Cultură “George Topîrceanu” din oraşul Basarabilor – Curtea de Argeş -, gemea de lume bună, adunată aici din toate colţurile ţării la zi aniversară: cinci ani de frumoasă şi rodnică viaţă a Clubului Iubitorilor de Cultură. Clinchetul clopoţelului păunescian a sunat ca de obicei începutul orelor de destindere cultu-rală pe fundalul acordurilor pianului pe clapele căruia zburdau degetele graţioase ale doamnei Maria Calleya,  prietenă a clubului.
Patronul spiritual al C.I.C.-ului, iniţiatorul, organizatorul, animatorul, neobositul om de ştiinţă, acad. Gheorghe Păun, într-o ţinută festivă ireproşabilă, într-un context scenic bine ales, de unde nu a lipsit aranjamentul floral “marca Ikebana Fulga”, a deschis ultima întâlnire a membrilor Clubului. Întâlnire spirituală istorică. De ce?… Pentru că s-a lansat primul număr al revistei de cultură “Curtea de la Argeş”, apărută sub egida Trustului de presă “Argeş Expres” şi a Casei de Cultură „George Topîrceanu”, redactor şef fiind acad. Gheorghe Păun, cu o echipă de redactori numai unul şi unul: Paul Ioan Cruceană, pr. Daniel Gligore, Maria Mona Vâlceanu şi Constantin Voiculescu.
După ce maestrul Păun a prezentat bilanţul roditor al celor cinci ani – cuprins în cele 4 ediţii ale “Cronicii” Clubului (ultima în curs de apariţie), la editarea cărora şi-a pus umărul şi sufletul şi istoricul George Rotaru, director general al Grupului Editorial “Rotarexim şi Rottarymond” din Râmnicu Vâlcea – au fost anunţate personalităţile participante: dr. ing. Florin Tecău – vicepreşedinte al C.J. Argeş, Nicolae Diaconu – primarul municipiului Curtea de Argeş, Filofteia Pally – director general al Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, dr. Spiridon Cristocea – director general al Muzeului Judeţean Argeş, dr. Mihail Sachelarie – director general al Bibliotecii Judeţene “Dinicu Golescu”, dr. Sorin Mazilescu – directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Argeş, istoricul George Rotaru, Constantin Rotaru – om de afaceri, scriitorii Radu Cârneci, Paula Romanescu, Florian Copcea, Puiu Răducan,  membri ai Ligii Scriitorilor din România, filiala Argeş, Ion Ionescu – primarul din Cicăneşti, primarul Nicolae Smădu şi viceprimarul Adrian Achim din Domneşti (mari susţinători ai actului cultural săvârşit în cea mai importantă comună de pe Valea Râului Doamnei), Ion C. Hiru şi George Baciu – preşedinţi executivi ai Fundaţiei “Petre Ionescu-Muscel”, dr. Adrian Sămărescu – directorul editorial al Editurii “Tiparg”, Maria Calleya – poetă, compozitoare, pianistă, artiştii plastici Tudor Meiloiu, Gavril Mocenco, Ion Aurel Gârjoabă, Elena Stoica, Ruxandra Socaciu şi mulţi alţi iubitori ai făptuirilor culturale.
Vorbitorii au reliefat valoarea acţiunilor clubului, sutele de cărţi lansate aici în cursul celor cinci ani, expoziţiile de artă plastică, protagonişti fiind artişti plastici din ţară şi din afara graniţelor.
Reputatul istoric şi inventator George Rotaru a oferit acad. Gheorghe Păun un obiect de artă deosebit – DIORAMA CRONO CODECS ACADEMICUS – calendar până în 2070, cu ceas, pe al cărui cadran este chipul academicianului, iar pe panoul înconjurător imaginile a 34 coperte aparţinând unora dintre cărţile scrise de renumitul om de ştiinţă şi litere, care pe 6 decembrie a petrecut şase decenii de viaţă.
Meşterul popular Ion Rodoş de la Nucşoara a dăruit C.I.C.-ului o sculptură înfăţişând simboluri ale unor îndeletniciri spirituale, propunând acceptarea ei ca blazon al Clubului – “instituţia” cu cea mai mare cantitate de suflet pe metru pătrat.
Scriitorul Lucian Costache – director adjunct al Colegiului Naţional “Ion C. Brătianu din Piteşti – a înmânat domnului academician două obiecte de reală valoare, cu o vechime de peste un secol – tipare pentru tipărit fote şi ii. A recitat apoi o strofă din poemul “După melci” al lui Ion Barbu, fiindcă ceea ce imprimau tiparele semăna cu un “brâu de bale” făcut de melci.
Fundaţia “Petre Ionescu-Muscel” din Domneşti a acordat celui care pe 29 noiembrie a primit titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii din Piteşti – acad. Gheorghe Păun – cu prilejul celor 60 ani de viaţă şi ca apreciere pentru bogata sa activitate pe tărâmul culturii, o medalioplachetă aniversară, iar seniorul literelor româneşti, Radu Cârneci, şi apoi doamna Paula Romanescu (scriitor şi traducător) au făcut, pe rând, un laudatio maestrului, ţinând fără respiraţie, pentru multe minute, o sală plină la refuz.
O altă mare doamnă, tot Paula, dar Fulga, a descifrat cu lux de amănunte imensul aranjament floral ikebana, făurit cu mare artă de mâna, inima şi mintea acestei minunate contese a florilor. Actorul Puiu Mărgescu a recitat impecabil poezii din volumul “Teama de toamnă”, lăcrimat de inima poetului Gheorghe Păun, iar frumuseţea slovei bine rostite s-a supus mângâierii muzicii, prelinse din clapele pianului devenit, în mâinile doamnei Calleya, un clinchet al sublimului din sufletul fiecărui martor la această întâmplare. Grupul “Rapsozii Argeşului” al Casei de Cultură “George Topîrceanu” a încheiat sărbătoarea Clubului cu o suită de cântece populare de pe Valea Vâlsanului, Zona Muscelului şi Argeşului.
S-a închinat, la ceas aniversar, un pahar de şampanie, după care a urmat un ospăţ cu păstrăv şi o carafă de vin la CASA PELERINULUI.
LA MULŢI ANI Clubului Iubitorilor de Cultură!
LA MULŢI ANI domnului academician GHEORGHE PĂUN!
Prof. Ion C. HIRU

Domnişanul George Baciu, premiat de Liga Scriitorilor

Posted in actualitate with tags , on decembrie 4, 2010 by argesuldenord

Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti a organizat Concursul Naţional Literar “CETATEA LUI BUCUR”, proză scurtă şi poezie. La festivitatea pe premiere din 20 noiembrie 2010, juriul format din scriitorii Elisabeta Iosif (preşedinte, Liga Scriitorilor Români, filiala Bucureşti), Cleopatra Lorinţiu (membră a Uniunii Scriitorilor), Cristian Neagu (prim-vicepreşedinte, filiala Bucureşti a Ligii Scriitorilor Români), Cristina Ştefan (membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Bucureşti), Paul Polidor (vicepreşedinte, filiala Bucureşti a Ligii Scriitorilor Români) a nominalizat printre câştigători şi doi argeşeni, Daniela Voiculescu şi George Baciu.Daniela Voiculescu, membră a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeş, deţinătoare a mai multor premii şi titluri literare, dintre care amintim Premiul special al Palatului Culturii din Piteşti şi Premiul I la Concursul naţional “Pe aripi de dor domnesc” 2010, a primit “Premiul Artur Silvestri pentru poezie”, iar George Baciu a intrat în posesia “Premiului Tudor Arghezi pentru metafora poetică”. Premiul spune totul despre talentul poetic al domniei sale. Cunoscutul om de cultură din Domneşti este redactorul şef al revistei de cultură “Pietrele Doamnei”, a scris câteva volume dedicate satului românesc şi este autorul unui roman şi al unui volum de versuri.
Vladimir ALBU

Întâlnirea Cenaclului “Nicolae Velea”

Posted in cultura with tags , , , , , on august 28, 2010 by argesuldenord

Într-o atmosferă intelectuală deosebită, marţi, 10 august 2010, a avut loc întâlnirea membrilor Cenaclului “Nicolae Velea”, la Biblioteca Municipală din Curtea de Argeş, al cărei director, Marian Ghiţă, un sufletist al faptei culturale, a vrut să mai treacă în agenda instituţiei pe care o conduce o serbare a mândriei româneşti cu iz de spiritualitate şi istorie. Ordinea de zi a fost anunţată de prof. George Baciu, scriitor, redactorul şef al revistei “Pietrele Doamnei”. Cei peste 40 participanţi au sărbătorit 120 ani de la trecerea în nemurire a bardului de la Mirceşti –  Vasile Alecsandri. Au intrat în intimitatea personalităţii alecsandrine trei intelectuali de marcă ai culturii din Cetatea Basarabilor. Şi dacă Cezar Bădescu, arefeanul nelipsit de la sărbătorile culturale argeşene, a vorbit despre truda lui Vasile Alecsandri în privinţa culegerii poeziilor populare, Daniel Dejanu a adunat într-un buchet de slove sublime frumuseţea pastelurilor, iar criticul literar Constantin Voiculescu – un maestru al oratoriei şi limbii române – a rostit cu talentu-i caracteristic dialoguri din “Chiriţele”, scoţând în evidenţă actualitatea teatrului celui pe care Eminescu-l numea “rege al poeziei”.
A doua parte a întâlnirii a prilejuit lansarea a două cărţi, recent apărute, ale scriitorului George Baciu: “Istoria mai aproape de tine” şi “Gânduri de la marginea lumii (poeme)”. Ing. Ştefan Dumitrache, consilier municipal, a comentat, cu talent şi luare aminte, cartea de istorie, punctând, bine documentat, capitolul referitor la ordinele cavalereşti şi călugăreşti, semn că istoria este marea pasiune a vieţii sale. Aplauzele auditoriului au validat expunerea pe care – numai rar şi numai iubitorii istoriei – o pot săvârşi. Apoi, dl. Constantin Voiculescu, a vorbit, în stilu-i caracteristic, de maieutică socratică, despre volumul de eseuri şi versuri “Gânduri de la marginea lumii”, reliefând talentul prof. George Baciu, istoric, eseist, poet al metaforei elevate care trece cu uşurinţă de la prezentarea actelor de istorie la versul încărcat de sensibilitate, de la istoria mai puţin cunoscută, la eseuri filosofice, de multe ori greu de descifrat. A citit din poeziile sale Lucreţia Olărescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă”. A fost o sărbătoare a sufletului care – alături de manifestările Clubului Iubitorilor de Cultură – face din Curtea de Argeş oraşul culturii cu aromă domnească.
Prof. Ion C. HIRU