O renumită ctitorie voievodală din Argeşul de Nord: BISERICA SCHITULUI BRĂDET

Important edificiu caracteristic arhitecturii vechi româneşti, Biserica “Înălţarea Domnului” a Schitului Brădet este considerată “primul monument construit în întregime de meşteri români, singurul din Ţara Românească integral păstrat de la începutul veacului al XV-lea, verosi-mil o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân”. Ipoteza este confirmată prin tradiţia orală locală, deşi, în pisania din anul 1761, se menţionează că “Această sf(ân)tă mă(năsti)re ce să prăznuieşte Înălţare(a) lui H(risto)s este făcută de Io Mircea voevod, l(ea)t 1546” – an care corespunde perioadei de început a domniei lui Mircea Ciobanul.
În registrul portretelor votive zugrăvite în pronaosul bisericii sunt reprezentaţi, printre alţii, Mircea voievod şi Mara Doamna. În atât de sugestiva retrospectare biografică a unor Trecute vieţi de doamne şi domniţe, “scriitorul cu slovă în parfum de epocă medievală”, Constantin Gane, insera episodic pe Doamna Mara, vara primară a lui Mircea cel Bătrân, ajunsă soţia marelui domn muntean. “Pentru a face această căsătorie oprită de canoane, scrie Constantin Gane, Mircea vodă ceru întâi învoirea episcopului de Ohrida, care i-o dete, şi apoi aceea a patriarhului de Constantinopol, care îi răspunse, în anul 1394, că nu aprobă o însoţire cu o femeie care îi este rudă atât de apropiată, însă, că nu dezaprobă o căsătorie recunoscută de arhiepiscopul de Ohrida!… Şi Mircea se însură!”, consemna el şocat de decizia duplicitară a patriarhului din Bizanţ. Aşadar, numele de Mara inscripţionat pe tabloul votiv, în loc de Chiajna, soţia lui Mircea Ciobanul; reprezentarea ctitorului într-un costum occidental similar celui în care este înfăţişat Mircea cel Bătrân la Cozia; textul unui pomelnic triptic din 1654, unde seria domnilor începe cu numele strălucitului voievod; conţinutul unor documente emise în secolul al XVII-lea, precum şi caracteristicile arhitecturale ale edificiului indică existenţa ansamblului monastic ante 1546, anul restaurării bisericii.
Menţionată iniţial într-un hrisov al voievodului Radu cel Mare din 14 mai 1506, aşezarea monahală de la Brădet este atestată, de fapt, încă din timpul domniei lui Vlad Călugărul (1482-1495), întrucât, printr-un document din 20 iunie 1507, Radu cel Mare confirma cumpărarea de către tatăl său, Vlad Călugărul, “de la egumenul din Brădet, Lazăr, a unui Tetraevangheliar dând, pentru preţul lui de o mie aspri, o parte din muntele Prislop”. Pictura murală a bisericii a fost executată, între anii 1756-1761, de către zugravii târgovişteni Mihai, Radu şi Iordache – prin osârdia egumenului Mănăstirii Argeşului, arhimandritul Nichifor (schitul fiind metoc al acestei mănăstiri) şi a egumenului de la Brădet, Ghenadie.
Degradându-se parţial, pictura murală a fost restaurată, în anul 1810, de către “Panteleimon, zugraf ot Argiş”. Sub raport arhitectural, biserica este considerată “cea mai veche prelucrare locală a planului triconc cu turlă pe naos, reluând procedeele constructive de la biserica mare a Coziei, simplificându-le şi adaptându-le gustului artistic autohton”. Pridvorul – construit în anul 1787 – reprezintă o etapă evolutivă corelată stilistic cadrului arhitectural tradiţional zonal, vechile construcţii de locuit fiind prevăzute cu pridvoare deschise la faţada principală. Adăugarea acestui element de plan complementar a asigurat protejarea picturii murale exterioare de pe peretele vestic. Biserica schitului Brădet prezintă similitudini cu Biserica Domnească din Curtea de Argeş, prin materialele de construcţie utilizate şi prin tehnica adoptată (piatră şi cărămidă, în registre alternante), “dovedindu-se, astfel, efortul de sinteză al meşterilor locali”. “Materialul de construcţie, de provenienţă locală, observa arhitectul Grigore Ionescu, este cel mai simplu: piatră spartă amestecată cu bolovani de râu şi cărămidă. Punerea în operă a acestuia este făcută după tehnica curentă a epocii: straturi late de piatră alternate cu fâşii formate din câte patru şiruri de cărămizi aparente”.
Elemente decorative arhitecturale sunt distribuite la pridvor (stâlpi de stejar sculptaţi în motive ornamentale diverse), la cornişă (un rând de zimţi mici din cărămizi de format special, cu vârful ascuţit, aşezate perpendicular pe faţa peretelui, urmat de şirul de cărămizi în formă de cavetă, aşezate pe muchie. Cornişa se diferenţiază la jumătatea estică şi la turlă, prin modalitatea de dispunere a cărămizilor. Se semnalează, pe cosoroaba frontală, o inscripţie incizată: “1787” consemnând anul adăugării pridvorului şi o imagine aviformă stilizată, probabil, semnul meşterului care a coordonat operaţiunea de extindere a bisericii. Sub raport planimetric, naosul se compune din trei travee caracteristice, cea intermediară fiind extinsă şi surmontată de o cupolă. Structura şarpantei indică o acoperire anterioară cu plumb; actualmente, învelişul este realizat din şiţă de brad. Conservarea optimă a monumentului se datoreşte lucrărilor de restaurare generală întreprinse în perioada anilor 1963-1966, de către Direcţia Monumentelor Istorice, urmate de consolidarea suportului picturii murale din pronaos şi de amenajarea incintei.
Restaurarea parţială a ansamblului a fost precedată de ample investigaţii arheologice efectuate de către Gheorghe I. Cantacuzino, care s-au soldat cu depistarea, în cele patru morminte din pronaos, a unor cărămizi inscripţionate cu numele unor călugări: “David, leat 7250”, “Ghenadie egumenul, leat 7270”, “Isaia monah”, precum şi a unor importante obiecte: un inel sigilar (sec. XV), un inel sigilar de argint cu legenda: “Bălaşa” (sec. XVII), o cruce de bronz din secolul al XVIII-lea – “materialul arheologic dovedind clar existenţa bisericii la începutul secolului al XV-lea”. Prin rezultatele acestor cercetări ştiinţifice, se confirmă că “biserica ce se păstrează până azi la Brădet este prima construcţie zidită pe acel loc, întrucât nicio urmă nu poate fi atribuită unui monument anterior, fie chiar de lemn”, infirmându-se, astfel, supoziţia că întemeierea mănăstirii ca instituţie ar preceda zidirea bisericii existente.
Conservarea monumentului în forma actuală – cu menţinerea pridvorului adăugat în anul 1787 – prezintă, în optica coordonatorului restaurării, arhitectul Ştefan Balş, motivaţii certe de ordin: “istoric – acest adaos având aproape două veacuri vechime; funcţional – el constituind o bună protecţie a picturilor de pe faţada intrării; arhitectonic – piesele sale de lemn având o deosebită valoare artistică şi, în sfârşit, arheologic – reprezentând o etapă evolutivă legată de cadrul sătesc în care se află situată biserica”. Pentru dăinuirea acestui important monument ecleziastic, au fost efectuate importante operaţiuni de restaurare în perioada anilor: 1926-1929, 1964-1967, de către Direcţia Monumentelor Istorice, când s-a procedat la “restaurarea generală a bisericii cu consolidarea picturii din pronaos şi amenajarea incintei, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 543.146 lei”.
Prin rusticitatea arhitecturală şi prin planul în formă de cruce similar Coziei, Biserica Schitului Brădet constituie una dintre primele construcţii ecleziastice ale Valahiei edificate de un arhitect român format, probabil, la şcoala meşterilor bizantini sau sârbi care lucraseră în secolul al XIV-lea pentru voievozii din Ţara Românească. Patrimoniul Bisericii “Înălţarea Domnului” din Brădet este înnobilat cu icoane de o valoare artistică excepţională, printre care: “Iisus Pantocrator” – opera renumitului zugrav Stoica, “Sf. Nicolae” (1800) pictată de către zugravul Radu din Câmpulung, “Maica Domnului cu Pruncul” (1802) ş.a.
Inclusă în patrimoniul cultural naţional, celebra icoană “Iisus Pantocrator” – recent restaurată, prezintă, în partea inferioară, o consemnare caligrafiată în slavonă, care atestă apartenenţa meşterului zugrav Stoica la arhicunoscuta şcoală de zugrăvie târgovişteană: “Sin icona sătvori jupaniţa Boloşina; is pisah Stoica zugraf ot Trăgovişte, v(ă)leat 7123”. Această icoană a dăruit-o jupaniţa Boloşina; a zugrăvit-o Stoica zugravul din Târgovişte, în anul 7123 (1614-1615). În Muzeul parohial situat la vest de biserică, sunt expuse obiecte diverse colecţionate de preotul cărturar Victor Popescu, evocând momente importante din istoria aşezării, precum şi ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor satului Brădet. Colecţia muzeală include icoane pictate pe lemn în sec. XVIII-XIX: “Iisus Hristos”, “Înălţarea Domnului”, “Maica Domnului cu Pruncul”, “Sf. Nicolae”, “Naşterea Domnului”, “Botezul Domnului”, icoana cu două feţe “Învierea Domnului/Înălţarea Domnului”, cărţi ritualice româneşti vechi: Evanghelie (1677), Penticostar (1743), Triod (1761), Liturghier (1767), Mineie (1776-1783), Octoih (1783), Molitvelnic (1832), Cazanie (1834), Chiriacodromion (1857), Octoih (1866), o cruce de lemn “Răstignirea Domnului Iisus Hristos”, un pomelnic din anul 1645 în care se menţionează principalii osârduitori în edificarea, restaurarea şi înzestrarea locaşului de cult; diferite obiecte de cult, o ladă de zestre din 1745, manuscrise şi altele. În patrimoniul monumentului ecleziastic se află un clopot donat în anul 1756 de către monahul Ghenadie, egumenul aşezământului. Mărturie elocventă a creativităţii meşterilor autohtoni de la începutul veacului al XV-lea, Biserica Brădet poartă cu statornică lumină în vreme mesajul de credinţă strămoşească, de măreţie voievodală, de nestinsă încredere în destinul neamului românesc al ilustrului său ctitor, marele Mircea cel Bătrân.

Prof. Grigore CONSTANTINESCU