Archive for the rural Category

Din noiembrie, ajutoare pentru secetă

Posted in rural with tags , , , on septembrie 22, 2012 by argesuldenord

Hotărârea privind aprobarea schemei “Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012, asupra culturilor agricole” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 639/7 septembrie 2012. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, fermierii argeşeni pot depune cereri la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Argeş, din. str. Armand Călinescu, nr. 44, Piteşti, până la data de 15 octombrie 2012. “Dosarul va trebui să cuprindă următoarele acte: copie după C.I/B.I; dovadă cont bancar activ, bancă sau trezorerie; copie a cererii unice de plată (fermierii arondaţi Centrului Local Curtea de Argeş, care solicită acest ajutor minimis, vor trebui să se prezinte la sediul APIA din str. Valea Danului, nr. 2, pentru a solicita să li se elibereze o copie după cererea de plată); adeverinţă în original, eliberată de primărie, care să ateste – conform înscrisurilor din Registrul Agricol – titlul de proprietate, de rol, contract de arendă etc. Cuantumul ajutorului este de 100 lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinse între 1 ha şi maximum 10 ha, inclusiv”, a spus Nicolae Tomescu, directorul APIA Curtea de Argeş (foto). Sprijinul va fi acordat începând cu data de 1 noiembrie 2012. Ajutorul stabilit de actul normativ se acordă producătorilor din domeniul vegetal şi compensează o parte din pierderea producţiei destinate autoconsumului. Beneficiarii schemei sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/fără personalitate juridică, care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011/primăvara anului 2012. Suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar.

ARGEȘUL DE NORD

PRM Valea Iaşului, “singur împotriva tuturor”!

Posted in rural with tags , , , , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Aceasta este întrebarea. Liderul organizaţiei, primarul Nicolae Barbu, a trecut deja la PDL şi va candida sub noul stindard pentru al treilea mandat în fruntea administraţiei publice locale. Sau cel puţin aşa declară încă. În data de 24 martie trebuia să se desfăşoare o şedinţă în cadrul căreia Barbu să-şi anunţe plecarea din partid şi să predea documentele înlocuitorilor. Numai că vremea bună i-a atras pe oameni mai mult spre munca ogorului, astfel că totul s-a amânat pentru o dată care n-a fost comunicată.
Situaţia este destul de complicată, deoarece în urmă cu o săptămână şi ceva, la Bucureşti, Gigi Becali i-a întrebat pe delegaţii la Congresul PNGCD cu cine ar trebui să se alieze. Răspunsul acestora a fost Corneliu Vadim Tudor. Drept urmare, “fratele mai mare” a fost chemat la palatul lui Gigi, “pupat Peaţa Endependenţii” şi acum urmează să se rezolve problemele între liderii din teritoriu. La Valea Iaşului, Vasile Ungureanu este gata să candideze la postul de primar pentru noua alianţă, dar nu ştie cu cine ar trebui să bată palma, pentru că la PRM este o situaţie de inter regnum. Asta ca să nu mai luăm în calcul ce se spune despre unii dintre oştenii tribunului Vadim, care ar fi făcut deja înţelegeri prealabile cu alţi lideri politici locali… Cu chiu, cu vai, Barbu a reuşit să adune câţiva peremişti cu state vechi în organizaţie şi, în 28 martie, a predat ceea ce trebuia liderului interimar desemnat, Doru Vidan şi secretarului general, Constantin Borovină, ofiţer de aviaţie în rezervă. Schimbarea conducerii n-a adus însă pacea şi înţelegerea între PRM şi PNGCD. Aşa că Vasile Ungureanu a început să tragă cu ochiul spre foştii colegi de partid, ajunşi la PC şi n-ar fi exclus să-şi ia şi el zborul spre USL… În acest caz, PRM şi Vidan trebuie să-şi croiască singur calea spre legislativ, pentru că locul de primar pare să fie acontat de favoritul hârtiei, Nicolae Barbu.

Eva ADAM

Marius Niţescu va candida pentru AAM la Primăria Arefu

Posted in rural with tags , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Principalul partid de guvernământ continuă întinerirea cadrelor din teritoriu. Recent, liderul local al PRM a demisionat din rândul “vadimiştilor” şi s-a înscris în PDL. La numai 43 ani, Marius Niţescu are la activ un mandat de consilier local şi se bucură de simpatia multor consăteni. Acesta a fost propus conducerii judeţene de către liderul organizaţiei arefene, fostul primar din mandatul 2000-2004, Vasile Avram şi a fost acceptat să candideze la postul de primar al comunei natale atât de senatorul Mircea Andrei, cât şi de Ştefan Lăzăroiu. Lupta nu este însă dinainte câştigată, deoarece tandemul pesedist de la conducere, format din primarul Gheorghe Stoican şi vicele Pavel Bîrlă, este destul de bine sudat şi temut de către consăteni. Pedeliştii sunt însă decişi să aducă schimbarea conducerii care a avut din 1990 până în prezent numai o recreaţie de 4 ani, care a început în 2000…

Eva ADAM

Nucşoara şi Valea Danului pierd câte 2 consilieri locali!

Posted in rural with tags , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Numărul aleşilor locali este decis de cel al populaţiei. Potrivit ultimelor date statistice, judeţul Argeş are o populaţie de 636.643 locuitori. În majoritatea localităţilor nu vor interveni schimbări în ceea ce priveşte numărul consilierilor. Numărul celor judeţeni va fi de 34, cărora li se va adăuga preşedintele, ales uninominal. Municipiile îşi vor păstra acelaşi număr de consilieri locali, după cum urmează: 23 la Piteşti, câte 19 la Curtea de Argeş şi Câmpulung. La Mioveni vor fi pentru mandatul următor tot 19, iar la Costeşti, Topoloveni şi Ştefăneşti, câte 17. Modificări vor interveni la comune şi vor afecta şi zona de nord a Argeşului. Numărul consilierilor locali de la Nucşoara şi Valea Danului va scădea proporţional cu situaţia demografică, de la 11 la 9, respectiv de la 13 la 11. La fel se va întâmpla şi la Recea, unde vor fi aleşi tot 11, dar şi la Stâlpeni (13) şi la Albeştii de Muscel şi Teiu (9).

Alexandra SIMIONESCU

Preotul-primar de la Băiculeşti, oprit de la slujba bisericească!

Posted in rural with tags , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului s-a delimitat de comportamentul nepotrivit adoptat de către preotul Gheorghe Bărănescu (foto centru, tricou cu dungi) faţă de cetăţenii din comuna pe care o conduce ca primar din 1996. Atunci a câştigat primul mandat în turul doi al alegerilor locale la numai un vot diferenţă, după ce a remontat un handicap de câteva sute de voturi din primul tur. Contracandidatul, un profesor de biologie, s-a plâns pe toate drumurile, cui a avut urechi să-l asculte, că a fost furat de popă, dar n-a avut câştig de cauză. Câştigătorul, un primar cu spirit certăreţ, care predică decalogul creştin pentru alţii, dar îl încalcă fără reţineri atunci când este vorba despre interesul propriu, a fost într-un război necontenit cu consilierii locali şi chiar cu cetăţenii, cu care a ajuns şi la judecată. Ca prin minune, a reuşit de fiecare dată, până în prezent, să-şi păstreze mandatul, chiar dacă a candidat ca independent. Mai nou, s-a tras sub umbrela USL. Dar, se pare că norocul l-a părăsit. În a doua jumătate a lunii martie, trei copii din comună s-au înecat într-un canal, pe când se întorceau de la şcoală. Tripla tragedie a stârnit mânia oamenilor, care au venit să-i ceară socoteală primarului Bărănescu, pentru că n-a asigurat un microbuz şcolar pentru transportul elevilor. Şi disputa a degenerat în jigniri şi înjurături care nu fac cinste unei feţe bisericeşti. Scandalul reflectat în mass-media locală şi centrală nu i-a lăsat indiferenţi pe reprezentanţii Arhiepiscopiei. Printr-un comunicat semnat de ÎPS Calinic, instituţia bisericească a anunţat nu numai delimitarea de comportamentul nepotrivit al preotului Bărănescu, dar şi interdicţia de a mai oficia slujbe pentru creştinii din comună, după ce s-a manifestat ca un băiat de cartier. Şi astfel, cel supranumit Popa Vijelie va rămâne numai în slujba cetăţenilor, până la alegerile din iunie. Mai departe, Dumnezeu cu mila!…

Alexandra SIMIONESCU

Scandal preelectoral la Valea Iaşului

Posted in rural with tags , , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Războiul dintre aleşii locali continuă cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună. Cauza este vânarea postului de primar, care a început încă de la validarea actualei administraţii, în iunie 2008. Primarul Nicolae Barbu a fost reclamat de viceprimarul pesedist Marian Olărescu inclusiv la DNA, dar toate dosarele au primit neurmărire penală. La fel s-a întâmplat şi cu colegul de la PRM, Ion Dumitrescu, alt adversar al primarului, de când i-a luat locul de preşedinte al organizaţiei locale, pe un aranjament făcut cu fostul lider judeţean, după cum afirma perdantul. Acesta mărturisea supărat într-un cerc de prieteni că a cheltuit sume grele pentru a-l înfunda pe Barbu, dar protecţia ocultă de care s-a bucurat, l-a scăpat de dreapta pedeapsă pentru afacerile necurate. Şi avea tot dreptul să fie supărat, pentru că după alegerile din 2004 obţinuse o condamnare a fostului primar Valerică Iacobescu. Acesta făcuse gafa de a-şi vinde lui însuşi o rablă de maşină a primăriei. Celor doi li s-a adăugat liberalul Constantin Ştefănescu, învins în turul doi al alegerilor din 2008. Care pierduse în 2000 tot la Nicolae Barbu şi postul de viceprimar. Cum ultimele alegeri locale au avut ca rezultat un legislativ pestriţ, cu 3 consilieri locali de la PRM, câte 2 de la PSD, PNL şi PDL, plus cei 2 de la PNGCD şi PIN, s-a realizat cuibul de viespi aproape perfect. Care n-a fost benefic comunităţii locale!

Şedinţa din martie, suspendată!

Primarul a convocat şedinţa ordinară în 30 martie, dar ziua de vineri nu i-a fost de bun augur. Viceprimarul Olărescu l-a enervat cumplit atunci când i s-a substituit şi lui şi secretarului şi a impus alegerea noului venit spre PSD, Emil Gorunescu. “E ilegală procedura!”, s-a revoltat primarul Barbu, după ce a fost atacat şi de fostul coleg Ion Dumitrescu. Preşedintele de şedinţă proaspăt ales n-a pierdut prilejul atunci când l-a auzit pe vice spunând că, dacă e ilegal, ar trebui să plece toţi acasă, şi a propus suspendarea şedinţei. Luat de val, chiar şi unul din oamenii de credinţă al şefului executivului, Constantin Oancea, a ridicat mânuţa şi a împlinit majoritatea de 6 voturi, care a făcut ca propunerea absurdă să treacă (!?!…). “Dacă faceţi în ambiţie, asta va fi ultima şedinţă din actualul mandat, căci nu voi mai convoca alta!” Ameninţarea primarului a fost întâmpinată cu ridicări din umeri, ca şi apelurile lui Constantin Ştefănescu la raţiune.

Care sunt dedesubturile?

Opoziţia la primar pregătise printr-un proiect promovat de către Emil Gorunescu suspendarea sărbătoririi zilei comune de Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, pentru a-i reteza posibilitatea lui Barbu de a-şi face campanie electorală populistă pe banii comunităţii. Pentru asta se adunaseră înainte de şedinţă la casa vicelui, unde este şi sediul USL toţi cei care vor să-l dea jos pe Barbu, mai puţin Ştefănescu. Acesta este în concurenţă directă cu Olărescu şi aşteaptă validarea de candidat unic şi a evitat să calce pe teritoriul adversarului direct, cu care a avut destule “meciuri” în ultimul timp. Situaţia s-ar putea complica şi mai mult dacă Vasile Ungureanu va părăsi PNGCD, după cum se aude şi va trece la PC, care este în USL. În cazul în care liderul judeţean, Cornel Lazăr, vechiul lui prieten, va reuşi să manevreze cum trebuie pe lângă omologul de la PSD, Constantin Nicolescu, ar putea “să le ia faţa” lui Ştefănescu şi Olărescu. Ceea ce ar duce poate tot la aruncarea în aer a USL Valea Iaşului, indiferent care va fi decizia la nivel de conducere judeţeană. Omeneşte vorbind, este greu de crezut că vreunul dintre cei trei ar lipi afişe sau i-ar face cinstit campanie electorală candidatului “uns” de Piteşti. Iar nou-venitul Ungureanu, poreclit Pişcoci, nu este omul potrivit pentru a se impune în faţa celorlalţi doi!

Proiectele care au fost amânate

Preotul Aurel Băieţii ceruse 1.500 mp teren pentru a putea înfiinţa un adăpost pentru dezmoşteniţii sorţii. Acesta urma să fie administrat printr-un ONG, care avea nevoie pentru înfiinţare de dovada că deţine terenul necesar. Un alt proiect viza acordarea dreptului de împădurire a unui teren degradat pe o suprafaţă de 1 ha în luna pădurii, care expiră la 15 aprilie. De asemenea, cea mai dureroasă pierdere poate fi amânarea aprobării înfiinţării unui Centru de Informare Turistică Zonal, care să cuprindă şi localităţile de pe Valea Vâlsanului, investiţie de circa 10 mi-liarde lei vechi, cu cofinanţare locală de maxim 400 milioane lei. Practic ar fi fost un ultim tren pe Măsura 313, care ar fi adus comunei o clădire ce putea fi folosită peste câţiva ani chiar şi pentru un dispensar uman în zona Cerbureni. Să ne oprim deocamdată aici, pentru a nu da apă la moară celor care spun că, în majoritate, restul proiectelor erau de factură populistă, aducătoare de voturi. Şi că ar fi fost introduse pe ordinea de zi numai ca să fie respinse, pentru ca Barbu să le poată spune cetăţenilor că el a vrut să-i ajute, dar s-au opus consilierii locali. Din informaţiile pe care le deţineam la închiderea ediţiei, se căutau, totuşi, cu luciditate, soluţii pentru convocarea altei şedinţe de consiliu. Dacă s-a reuşit şi mai ales cum s-au soluţionat respectivele proiecte, vă vom informa în numărul următor al ziarului nostru.

Vladimir ALBU

Planuri mari la Arefu, pentru Staţiunea Turistică Moliviş

Posted in rural with tags , , , on martie 1, 2012 by argesuldenord

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară condusă de către viceprimarul arefean Pavel Bîrlă, care mai include comunele Brăduleţ şi Cicăneşti, se pregăteşte să demareze în primăvară lucrările la infrastructura celei mai importante investiţii din ultimele decenii. Staţiunea de la Moliviş poate deveni pivotul noii economii turistice argeşene, pentru că şi primarul de la Albeşti, Vasile Sava, pregăteşte planurile pentru un obiectiv similar în zona montană, la Oticu. Şi şansele acestora de reuşită sunt considerabile, pentru că au sprijinul total al senatorului Mircea Andrei, care a declarat în repetate rânduri că potenţialul turistic de pe Valea Argeşului trebuie valorificat astfel încât să depăşească Valea Prahovei. Iar Pavel Bîrlâ se luptă de ani de zile pentru proiectul staţiunii de la Moliviş. Consiliul Local Arefu a aprobat scoaterea la vânzare prin licitaţie a 200 ha teren pentru construirea viitorului obiectiv. Cea mai nordică localitate de pe Valea Argeşului nu are un buget fabulos. Cu 23 miliarde lei vechi, numai buna gospodărire poate suplini minusul de 4 miliarde faţă de anul trecut. Iar primarul Gheorghe Stoican şi echipa sa a dovedit că ştie să cheltuiască raţional fiecare bănuţ. În 2011, cu 10 miliarde lei vechi s-au asfaltat 1,3 km de drum la Arefu, iar acum în plan este asfaltarea a 1,5 km în Căpăţâneni, pe traseul fostei linii ferate, care mergea pe marginea râului Argeş. Edilii arefeni au reuşit să aloce şi 300 milioane lei vechi pentru reparaţiile bisericilor din comună, pentru că au fost şi au rămas oameni cu credinţă faţă de Dumnezeu, vrednici şi aspri, cum sunt majoritatea celor crescuţi în umbra munţilor.

Vladimir ALBU

Un primar cu grijă faţă de oameni – Nicolae Barbu

Posted in rural with tags , , , on martie 1, 2012 by argesuldenord

Şeful administraţiei publice de la Valea Iaşului este un tip care ştie ce vrea şi care nu se dă în lături de la lupta pentru mai binele oamenilor. Aflat spre finalul celui de-al doilea mandat, poate spune fără reţineri că a plasat comuna pe drumul dezvoltării durabile. Activitatea sa nu suferă comparaţie cu aceea a predecesorului şi poate tocmai din această cauză consilierii locali care-i vor postul de primar au încercat să-i blocheze proiectele. În ambele legislaturi a avut parte de lupte la baionetă în consiliu, dar cele mai dure le-a purtat după alegerile din 2008.
Legislativul cu care a trebuit să lucreze a fost amestecat, iar majorităţile pe care le-a constituit au fost, în general, pe termen scurt şi funcţie de anumite interese ale aleşilor. Din cei 11 consilieri locali, 3 sunt de la PRM, câte 2 de la PDL, PNL şi PSD, iar ultimii 2, de la PNGCD şi PIN. Cel mai constant sprijin i l-au acordat
cei de la PDL şi unul dintre colegii de la PRM, aşa că n-a fost de mirare faptul că Nicolae Barbu s-a apropiat de principalul partid din actuala guvernare. Anul trecut, în luna mai, şi-a pus postul la bătaie, pentru că nu mai suporta tensiunile din legislativ. Dar a conti-nuat şi şi-a îndeplinit angajamentul de a derula proiectele începute şi de a candida pentru un nou mandat sub sigla PDL. În 20 februarie s-a desfăşurat licitaţia pentru PNDI, care va aduce la Valea Iaşului investiţii de peste 100 miliarde lei vechi pentru asfaltarea a 7 km de drumuri comunale şi locale şi extinderea unor reţele de apă şi canal. Anul acesta, Valea Iaşului va rezolva definitiv problema apei potabile şi a canalizării, fiind prima comună din nordul Argeşului care are o primă reţea funcţională pentru apele menajere. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, este de-a dreptul remarcabil, căci s-a făcut cu multe opoziţii, certuri şi zvonuri răuvoitoare răspândite prin comună – după cum povestesc sătenii. Aceştia au înţeles că primarul s-a zbătut să-i ajute, propunând proiecte sociale respinse cu regularitate matematică de anumiţi consilieri locali.

Cursuri de meşteşuguri tradiţionale pentru 100 localnici

Primarul Nicolae Barbu a fost singurul edil argeşean care a obţinut includerea într-un program de reconversie profesională finanţat din fonduri europene. Acesta a fost derulat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în perioada 1 iunie 2010 – 31 august 2012, la care mai participă câte o localitate din judeţele Botoşani, Sibiu şi Vâlcea. “Promovarea meşteşugurilor tradiţionale pentru a facilita trecerea de la o agricultură de subzistenţă la ocuparea în acti-vităţi non-agricole în mediul rural” a fost cofinanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa Prioritară 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.2. Derularea sa a demarat la Valea Iaşului în data de 16 ianuarie 2012 şi s-a încheiat la 1 martie 2012, printr-o expoziţie cu vânzare a produselor realizate de cei 100 cursanţi de la pictură pe sticlă, ceramică, tâmplărie artizanală şi împletituri din răchită, desfăşurată pe platoul din vecinătatea Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş.
Ca bonus, participanţii la cursuri au beneficiat şi de pregătire în domeniul informaticii şi antreprenoriatului. Absolvenţii examenului final au primit diplome care le dă posibilitatea să lucreze în domeniile pentru care s-au pregătit şi să-şi vândă produsul muncii, din care pot face o afacere cu posibilităţi de dezvoltare. Pentru perioada în care au fost la cursuri au primit câte 750 lei ca stimulent. La final, instructorii au remarcat seriozitatea cursanţilor, care pe lângă talentul nativ au dovedit că nu se dau la o parte să-l dubleze cu muncă serioasă, pentru a scoate nişte produse cât mai reuşite, ca să le poată vinde pe piaţă. Primarul Barbu s-a declarat mulţumit de rezultate şi a lăsat să se înţeleagă că va propune Consiliului Local să înfiinţeze nişte ateliere în care noii meşteri populari să se perfecţioneze şi să lucreze efectiv în domeniile pentru care s-au pregătit. Ceea ce se va reuşi vom vedea în viitor, când după alegerile locale situaţia se poate schimba radical şi la Valea Iaşului.

Vladimir ALBU

Respect şi omenie

Posted in rural with tags , on februarie 29, 2012 by argesuldenord

Poporul român a fost dintotdeauna de omenie înzestrat, cu calităţi deosebite morale şi civice şi cu respect fără limite faţă de semeni. Bunătatea, cinstea şi dorinţa de a-şi primi oaspeţii cu deosebită atenţie şi bucurie pentru ca aceştia să se simtă bine a fost cartea de vizită a înaintaşilor noştri. Întotdeauna şi-a ajutat aproapele la bine şi la rău, s-a bucurat de succesele celorlalţi şi s-a întristat de necazurile prietenilor săi. A fost şi a rămas prieten cu cei de alt neam, cu cei care au venit în ţara noastră cu gânduri paşnice, iar dovadă grăitoare este faptul că în aici convieţuiesc numeroase naţionalităţi şi etnii. Dar au fost necruţători cu toţi cei ce au râvnit la bogăţiile ţării şi au venit cu gânduri războinice asupra noastră. Strămoşii, moşii şi părinţii noştri, în astfel de situaţii au dat dovadă de mare curaj, vitejie şi eroism până la sacrificiu pentru a-şi apăra “sărăcia, nevoile şi neamul”. Ţara şi-au apărat-o, iubirea de moşie a fost “un zid” de netrecut pentru invadatorii de orice naţie, care oricât de numeroşi au fost – “câtă frunză, câtă iarbă” şi au venit să ne subjuge, au cerut pământ şi apă, înaintaşii noştri nu s-au înfricoşat şi intimidat, “ci cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pământ”, cum plastic a redat marele poet naţional. Fără excepţie, domnitorii români au slujit cu devotament poporul şi ţara, punându-i toată munca şi priceperea în slujba acestuia, spre binele lui şi al patriei. Au desfăşurat o politică pacifistă, de prietenie şi solidaritate cu toate ţările, nu au dat război vreunui popor, iar la vremuri de restrişte au dat riposta cuvenită celor care au vrut să ne subjuge şi să ne facă vasalii lor. Acelaşi mare poet i-a prevăzut României un viitor strălucit, “la trecutu-ţi mare, mare viitor!”. Majoritatea românilor, cu entuziasm şi încredere şi-au pus nădejdea că acest lucru se va întâmpla după evenimentele din Decembrie 1989, dar speranţele le-au fost înşelate. Acest prezent şi viitor prezis de marele bard îl merită mai mult încercatul nostru popor ce are copii minunaţi, tineri talentaţi, maturi bine pregătiţi şi buni specialişti, iar vârstnicii merită să trăiască decent. După umila mea părere, aceste timpuri vor reveni atunci când persoanele privilegiate vor pierde avantajele de care beneficiază nemeritat, când omului i se va cuveni atenţia pe care o merită şi va fi considerat pe primul plan. Şi doar atunci când toţi vom înţelege că numai prin muncă şi nu pe căi necinstite vom trăi mai bine. Este cazul şi timpul ca omenia, cinstea, unitatea, munca şi solidaritatea să fie atributele tuturor. Se cuvine să fim mai buni, mai cinstiţi, să părăsim ura şi duşmănia duse până la încrâncenare. Şi aşa viaţa este în unele situaţii critică şi prea scurtă şi nu merită să o complicăm mai mult. Aceasta s-o trăim în bunătate, iertare, prietenie şi solidaritate şi să fim mai cooperanţi cu semenii. Se impun măsuri ferme pentru modernizarea învăţământului şi îmbunătăţirea sistemului de sănătate. Agricultura trebuie să ajungă la stadiul cînd România era considerată grânarul Europei. Ramurile industriale performante trebuie să fie puse din nou în funcţiune, turismului trebuie să i se dea o mai mare atenţie, fiindcă avem locuri demne de a fi cunoscute de vizitatorii din lumea întreagă. Iar dacă cele anunţate pe posturile TV sunt adevărate, şi anume că România are de primit sume importante de la unele ţări care s-au împrumutat la noi, aceste împrumuturi trebuie înapoiate poporului român. Parlamentarii şi demnitarii români trebuie să facă absolut totul pentru a sluji poporul şi ţara, respectând astfel jurământul făcut de aceştia cu mâna pe Biblie. Clasa politică, indiferent că este la putere sau în opoziţie, trebuie să fie constructivă, nu obstrucţionistă, fiindcă atât unii, cât şi ceilalţi au aceleaşi drepturi băneşti, fără să depună eforturi peste măsură şi au obligaţia să respecte promisiunile făcute alegătorilor. Trebuie să îşi pună întrebarea câte din promisiunile făcute au fost şi respectate? Mass-media trebuie să fie imparţială, să redea corect evenimentele, obiectivă şi echidistantă. Nu trebuie să fie pe placul unor grupuri sau partide şi să-şi expună propriile păreri fără comentarii de prisos, fără patimă sau ranchiună. Cu multă bucurie şi sentimente deosebite îmi amintesc de propria copilărie, de consătenii de atunci, care erau cu mult bun simţ, cinstiţi, deosebit de ospitaliei şi cu respect până la sfială faţă de preoţi, învăţătorii satului şi de cei vârstnici. Ajutau pe cei care îşi întemeiau o căsnicie, pe cei bolnavi şi bătrâni şi pe rudele celor decedaţi. Acest lucru s-a transmis şi urmaşilor lor şi este respectat şi în zilele noastre. Satisfacţia noastră, a tuturor este că s-au păstrat cu sfinţenie şi s-au transmis bunele şi vechile obiceiuri, frumoasele tradiţii creştine şi excepţionalele colinde specifice poporului nostru. Să dăm mână cu mână pentru binele şi viitorul poporului nostru şi pentru înflorirea României! Noi, ca oameni, suntem cu toţii supuşi greşelilor la tot pasul, nimeni nu este fără greşeală, dar să greşim din ce în ce mai puţin şi totodată să iertăm necondiţionat semenilor noştri, pentru ca şi pe noi toţi să ne ierte Tatăl Ceresc! Doamne, ocroteşte-i pe români!

Prof. Gheorghe C. CATANĂ

Mănăstirea Robaia – vatră de credinţă şi spiritualitate românească

Posted in rural with tags , , on ianuarie 31, 2012 by argesuldenord

Durată sub impulsul aspiraţiei strămoşeşti de a veşnici, prin altare de credinţă, fiinţa neamului românesc, Mănăstirea Robaia dăinuieşte, ca aşezământ monahal, încă din secolul al XVI-lea, în inima unei păduri seculare, pe firul văii Robaia, la circa 5 km vest de centrul satului Muşăteşti. Biserica iniţială a aşezământului, construită din lemn, a fost ctitorită de Armega – atestat, între anii 1587-1599, ca ban al Craiovei, deşi tradiţia orală locală asociază începuturile acestui locaş de cult cu întemeierea primei Mitropolii a Ţării Româneşti, în anul 1359, la Curtea de Argeş. În îndelungata sa existenţă, Schitul Robaia a cunoscut etape de înflorire, dar şi de decădere mai ales economică, determinate de procesul de extindere sau de diminuare a proprietăţii mănăstireşti. Astfel, la 14 august 1609, schitul cu întreaga sa avere este închinat Mănăstirii Bucovăţ de lângă Craiova, de către jupâneasa Rada, soţia lui Drosu postelnicul, fiul banului Armega – act confirmat la 20 august 1609, de cancelaria domnească a lui Radu vodă. Un document din 17 iunie 1624 atestă vânzarea, de către egumenul Serghie al Bucovăţului, a averii donate mănăstirii sale de postelnicul Drosu – element informaţional probatoriu vizând suprimarea dependenţei Schitului Robaia faţă de mănăstirea menţionată. Între anii 1644-1648, locaşul de cult de la Robaia este refăcut “den temelie, den piatră”, cu cheltuiala lui Sava ot Furduieşti, a soţiei sale, Livera, şi a tatălui acesteia, Muşat, originar din Muşăteşti. În anul 1671, aşezământul monahal a fost închinat Mănăstirii Curtea de Argeş de către Livera şi fiul ei, logofătul Mihai, astfel că, în anul 1793 – la înfiinţarea Episcopiei Argeşului -, Robaia devine metoc al acesteia, situaţie perpetuată până la actul secularizării averilor mănăstireşti din 1864. Distrugerile considerabile provocate de incendiul din anul 1704, când au ars vechile chilii, au determinat efectuarea unor lucrări de refacere a acestora, cu cheltuiala unui descendent al Liverei, Udrea Custereanul. Un moment semnificativ în istoria schitului restaurat prin osârdia episcopului cărturar al Argeşului, Iosif I, la începutul secolului al XIX-lea, l-a constituit transferarea, la Robaia, a maicilor sinistrate de la Mănăstirea Prosia – situată la est de Muşăteşti – aşezământ monahal distrus de un incendiu în anul 1819. Prin îndemnul neobosit al episcopului Ilarion al Argeşului, stareţul Visarion întreprinde ample lucrări de extindere, între anii 1843-1868, împreună cu Teodosie duhovnicul şi Naum monahul – consideraţi “ctitori de vrednică pomenire” ai acestui important aşezământ mănăstiresc format din: Biserica “Sf. Gheorghe”, clopotniţa cu cele două chilii şi stăreţia. Pisania zugrăvită în pridvor fixează etape definitorii în evoluţia ansamblului, sub raportul consemnării perioa-delor edificării construcţiilor ecleziastice şi a structurii temporale a proprietăţii funciare a aşezământului. Astfel, etapa iniţială a ansamblului monastic este menţionată textual: “Întru slava sf(in)tei şi celei de o fiinţă făcătoarei şi nedespărţitei Troiţă şi întru cinstea şi lauda sf(ântului) m(a)r(elui) M(u)ce(nic) Gheorghie, purtătoriul de biruinţă, s-au zidit din temelie această sf(ân)tă biserică de d(u)m(n)i(a)lor ctitori(i): Sava, Livera, Muşat din Muşăteşti şi s-au înzestrat cu moşiia aceasta pre car(e) este zidită biserica, şi cu un munte ce-i zice Dara şi cu o vie.”.
Decăderea aşezământului este surprinsă, de asemenea, în conţinutul pisaniei: “Iar într-o vreme, răsipindu-să călugări(i) şi rămâind schitu pustiu, s-au luat moşia, muntele, viia supt comanda Sf(intei) Episcopii Argeş.”. O revitalizare a ansamblului monastic se va înregistra în “vremea răposatului Iosif episcopu” prin “adunarea călugărilor” proveniţi de la alte schituri învecinate, construirea unor chilii în anul 1812 şi prin “orânduirea părintelui ieromonah Visarion, ca stareţ şi îngrijitor”. Anul 1848 reprezintă o etapă determinantă în dăinuirea aşezământului monahal de la Robaia: “Iar la leat 1848, aflându-să biserica cu totul întunecoasă şi afumată şi iarăş nevoindu-să a să înpodobi şi a aduna părinţi, ca un bun părinte, s-au îndemnat şi sf(i)nţiia sa, smeritul ieromonahu Theodosie duhovnicu de au hărăzit noaăzeci galbeni spre podoaba şi ajutoriul biserici(i). Asemenea tâmpla s-au săpat cu toată podoaba ei d(e) sus până jos, de sf(i)nţia sa pări(n)tele Naum monah. Încă s-au mai îndemnat şi alţi făcători de bine, care cu ce s-au îndurat a ajuta, ca să aibă pomenire vecinică”. Modificările survenite în structura construcţiei: adăugarea pridvorului de lemn, astuparea cu zid a intrării de pe latura sudică a pronaosului, edificarea unei turle false de lemn deasupra naosului şi “înzidirea” arcadei nordice dintre naos şi pronaos au fost efec-tuate, probabil, la jumătatea veacului al XIX-lea. Biserica se înscrie planimetric în categoria construcţiilor ecleziastice de plan trilobat cu abside poligonale, absida altarului prezentând un uşor decroş. Sistemul de boltire este conceput sub forma unei bolţi cilindrice transversale (la pronaos) şi a unei calote sprijinite pe arce şi picioare de zid (la naos). Compartimentarea interiorului cu separarea naosului de pronaos se realizează prin intermediul a trei arcade susţinute pe coloane, iar naosul este despărţit de altar printr-o tâmplă de zid. Decorul exterior al edificiului religios este format dintr-un brâu lat care surmontează firida cu icoana hramului, situată deasupra uşii de intrare de pe latura de sud a pronaosului. Pictura – opera lui Teodosie monahul – datând din anul 1848, era de factură artistică modestă. Retuşările ulterioare au afectat, în special, inscripţiile, care au fost transliterate cu caractere latine. Pridvorul a fost pictat – după refacerea sa din anul 1901, iar, în anul 1951, repictat de Theodor Petrescu din Tutana, “prin stăruinţa vieţuitorilor sfintei mănăstiri şi prin contribuţia binecredincioşilor: Toma, Ana şi Valeriu şi a altor creştini”. În ansamblul monahal de la Robaia, pe latura sudică a incintei este amplasată clopotniţa construită din piatră şi cărămidă în anul 1845, prin osârdia stareţului Visarion, pe locul clopotniţei  ruinate în urma cutremurului din anul 1838. De plan cvasi-pătrat, acest edificiu pe trei niveluri asigură accesul în incintă prin parterul prevăzut cu arhivolte; etajul intermediar prezintă mici deschideri de formă dreptunghiulară pe fiecare latură, iar camera clopotelor, uşor retrasă din verticalitatea faţadelor, are deschideri ample, arcuite şi acoperiş cu şarpantă accentuată. Pe latura vestică a clopotniţei, este alipită o clădire joasă formată din chilii. Ansamblul arhitectural a fost completat în anul 1935 cu stăreţia – construită din zidărie aparentă cu bolovani, învelită cu ţiglă, obiectiv destinat amenajării unor ateliere de ţesut covoare şi locuinţelor pentru membrele comunităţii monahale, iniţiatorul acţiunii de extindere fiind episcopul Nichita Duma al Argeşului. Aşezământul monahal de la Robaia a renăscut prin grija necurmată a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Calinic Argeşeanul, prin strădania neobositei stareţe, Petronia Dobrescu, şi a obştii monahale, îmbogăţindu-se, în ultimii ani, cu: noua stăreţie, aghiazmatar, clădirea destinată chiliilor vieţuitoarelor din obşte – construcţie inspirată din arhitectura tradiţională argeşeană, cu podoaba înnoită a picturii murale a bisericii – operă de excepţie a renumitului zugrav Ion Savu, originar din Săpata-Argeş, precum şi cu mobilier de cult dăltuit în lemn. Înfăptuirile menţionate, cărora li se adaugă: consolidarea şi restaurarea bisericii, racordarea la reţeaua electrică, refacerea căii de acces din Muşăteşti spre mănăstire, amenajarea fântânii de leac şi a troiţelor, împrejmuirea incintei ş.a. cuprind, în ele, imensul sprijin material al unor pioşi donatori, ale căror nume se vor înscrie cu recunoştinţă, alături de cele ale ctitorilor, în vechea cronică a aşezământului de la Robaia. … La dangătul lin al clopotelor care cheamă la slujbă, călugăriţele – adevărate “pictoriţe cu acul” – se desprind din truda lor zilnică, pentru rugăciune; odăjdiile lucrate de ele, în măiestre broderii, destinate slujitorilor atâtor altare de credinţă poartă, ca, de altfel, şi icoanele pictate cu har artistic, talentul şi hărnicia lor, dincolo de orizontul de viaţă al mănăstirii. Vatră de spiritualitate românească, Mănăstirea Robaia a fost înnobilată, în cursul Evului Mediu, prin prezenţa unor personalităţi de excepţie ale istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Silit să părăsească Ardealul frământat de mişcarea coordonată de el pentru păstrarea credinţei strămoşeşti a românilor transilvăneni, Sofronie de la Cioara şi-a găsit vremelnic popas la Robaia, între anii 1764-1766, unde a fost numit stareţ, adoptând, ca principiu de organizare a obştii monahale, paisianismul – curent de regenerare a spiritualităţii creştine. Ampla mişcare religioasă şi socială condusă de către cuviosul Sofronie de la Cioara constituie un moment de referinţă în istoria Bisericii Ortodoxe Române, eveniment remarcabil sintetizat de poetul Lucian Blaga: “Într-un timp, când catolicii şi Curtea de la Viena negau cu făţărnicie şi rea voinţă existenţa unor români ortodocşi din Transilvania, aceştia, prin omul ridicat din chiar rândurile lor, prin călugărul Sofronie, reuşesc să-şi dovedească puterea, manifestându-se aproape ca un mic stat în stat, mişcarea fiind fulgerul mut ce anunţă în noapte furtuna de dincolo de orizont ce va veni: răscoala lui Horea”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe cuviosul Sofronie de la Cioara, pentru că “încingând sabia vitejiei cea întru Hristos, s-a împotrivit cu tărie uneltirilor dezbinatoare de fraţi, îndemnând pe credincioşi să rămână statornici în păstrarea credinţei strămoşeşti”, prăznuirea sa fiind oficiată în ziua de 21 octombrie, zi memorabilă în istoria bisericii naţionale, întrucât, la 21 octombrie 1948, se consfinţea, la Alba Iulia, reîntregirea bisericii româneşti din Transilvania, prin revenirea la Biserica Ortodoxă a fraţilor greco-catolici. Evocând personalitatea cuviosului Sofronie de la Cioara, cărturarul Nicolae Iorga îl considera, nu fără temei, “un adevărat rege neîncoronat al românilor transilvăneni”. În această oază de linişte, şi-a depănat firul ultimilor ani de viaţă strălucitul zugrav câmpulungean Pârvu Mutu (1657-1735) – împătimitul de frumos veşnicit în scenele pictate prin atâtea lăcaşuri de adâncă simţire românească. Pictura murală religioasă executată de Pârvu Mutu se circumscrie, prin concepţie şi realizare artistică, stilului cantacuzinesc şi brâncovenesc de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Opera sa constituie – potrivit aprecierii istoricului de artă I. D. Ştefănescu – “o culme a artei ecleziastice autohtone, prin armonia şi luxul culorilor îmbogăţite de strălucirea aurului şi prin însuşiri de ilustraţie”. Programele iconografice din monumentele de cult pictate relevă tendinţa emancipării faţă de mentalitatea epocii, pictorul umanizând figurile sfinţilor până la individualizare şi înlăturând, astfel, orice urmă de formalism în conceperea scenelor biblice. Trecând la monahism – sub numele de Pafnutie – s-a stins din viaţă în anul 1735, cu vrerea sa cea din urmă de a fi înhumat în vatra de nemurire a Robăii. Mănăstirea Robaia a devenit un centru de iradiere culturală, prin copiştii de manuscrise: Parthenie ieromonahul (“Mântuirea păcătoşilor”, 1764) şi Dorotheu ieroschimonah (“Scara Sf. Ioan Scărarul”, 1787), precum şi prin copierea unui miscelaneu teologic în anul 1795. Cercetător pasionat şi avizat al “antichităţilor” din districtul Argeş, scriitorul Alexandru Odobescu consemna în eseul său “Însemnări despre monumentele istorice din judeţele Argeş şi Vâlcea”, redactat în urma călătoriei făcute în anul 1860, din însărcinarea ministrului Cultelor şi Instrucţiei Publice, că “biserica Robaia n-are nimic interesant”, deşi citeşte “cartea de întemeiere a schitului de la familia Furduescu” şi înregistrează, dintre cărţile de ritual, “Noul Testament tipărit sub G. Racoţi”. De la Robaia, Alexandru Odobescu şi pictorul H. Trenk trec “muntele spre Brătăşeşti la schitul vechi al familiei Vâlsăneşti” din valea Bădichii. Leagăn al credinţei şi spiritualităţii româneşti, Mănăstirea Robaia îşi împlineşte, prin strădania vrednicelor sale slujitoare întru Hristos – care îi dau viaţă din viaţa lor – destinul de altar al încrederii în veşnicia neamului ce a zămislit-o în aceste mirifice locuri de legendă şi de frumuseţi tăinuite ale Muşăteştilor Argeşului. Un popas la Mănăstirea Robaia este un moment inconfundabil de adâncă trăire spirituală.

Prof. Grigore CONSTANTINESCU