Arhivă pentru valea uleului

Un nou scandal la Valea Iaşului: vacile sunt cele mai tari investiţii!

Posted in actualitate with tags , , on august 31, 2012 by argesuldenord

Bugetul local din această comună este frumos rotunjit în fiecare an cu banii primiţi de la firmele care au investiţii pe teritoriul ei. Cea mai mare sumă, de circa 20 miliarde lei vechi anual, vine de la Dr. Oetker. În şedinţa de Consiliu Local din data de 29 august, aceasta n-a găsit înţelegere pentru cumpărarea a 16 ha teren din izlazul de la Valea Uleului, pentru a construi alte capacităţi de producţie. Şi aceasta în condiţiile în care 11 ha din această suprafaţă este grevată de un litigiu, procesul fiind suspendat pentru că există plângeri penale de fraudă şi fals. Firma germană şi-a asumat, în condiţiile legii în vigoare, riscul de a cumpăra acest teren. Pe de altă parte, nici cererea formulată de SC International Lazar Co. de cumpărare a 2 ha teren de pe acelaşi izlaz, pe care l-a concesionat pentru o perioadă de 49 ani, acum vreo 2 ani de zile, n-a avut un răspuns favorabil. Şi aceasta datorită incitării locuitorilor din zonă, care au ţinut şi ţin cu dinţii de păstrarea izlazului pentru cele circa 40 văcuţe. Un grup de 18-19 cetăţeni au fost prezenţi la şedinţă, în frunte cu fostul primar de dinainte de 1990, Emil Diaconu, care i-a acuzat pe aleşii locali de hoţie. Nu este mai puţin adevărat că incitările unor consilieri de la USL, ajunşi pe lista PSD la “apelul de seară” de dinaintea alegerilor din 10 iunie, au contat enorm. Alături de ei s-au plasat oameni de la PP-DD şi nu s-au realizat cele două treimi din voturi necesare pentru decizii în legătură cu patrimoniul, adică 8 din totalul de 11 consilieri locali. Şi asta în condiţiile în care pentru Dr. Oetker s-a votat secret, la propunerea liberalului Constantin Ştefănescu, preşedintele de şedinţă, după ce primarul Nicolae Barbu se angajase să nu permită vânzarea terenului din izlaz înainte de crearea unei alternative de păşunat pentru animalele proprietarilor din zonă! S-au dat glas în cursul şedinţei la destule acuzaţii şi aberaţii, s-au formulat ameninţări cu instanţele de judecată şi chiar cu demisia (Ristea Zinca, de la PSD, dacă se aprobă vânzarea către Dr. Oetker). Deocamdată se va încasa încă 8 ani redevenţa anuală de câte 1,3 miliarde lei vechi de la SC International Lazar Co., deşi s-ar fi putut încasa dintr-un foc o sumă poate mai mare, rezultată din evaluarea terenului pentru vânzare şi, probabil, s-a dat cu piciorul la vreo 2 milioane euro, pentru cele 16 ha pe care voia să le cumpere prestigioasa firmă din Germania, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul statului din judeţul Argeş. Care este posibil să cumpere terenul necesar în altă ţară din estul Europei. Pentru că este pentru a doua oară când i se refuză o astfel de cerere. Şi să nu uităm că la fel au mai fost refuzate Karcher şi Fuchs, dovedind că patriotismul local gen “Nu ne vindem ţara!”şi dragostea pentru văcuţe poate fi pentru unii mai importante decât dezvoltarea durabilă a localităţii!

Dan BASARAB

În pofida finalizării unei asfaltări de 11 miliarde lei vechi, războiul dintre primar şi consilieri continuă la Valea Iaşului

Posted in rural with tags , , , , , on decembrie 4, 2010 by argesuldenord

În prima decadă a lunii noiembrie s-a pus asfalt pe 1,1 km din drumul de la Valea Uleului, rezolvându-se parţial una dintre doleanţele riveranilor izlazului. Aceştia au acceptat vânzarea a 2 ha teren către Benone Lazăr pentru baza sportivă destinată echipei FC Internaţional numai în schimbul promisiunii de modernizare a drumului respectiv. “Scoateţi-ne din noroi!” – au cerut oamenii aleşilor comunei şi aceştia s-au conformat, însă după o amânare de un an de zile, datorită întârzierii plăţilor în sumă de circa 11 miliarde lei vechi (260.000 euro). Aceasta deoarece cumpărătorul a obţinut unele amânări în schimbul plăţii unor dobânzi impuse de consilierii locali în frunte cu peremistul Ion Dumitrescu şi viceprimarul Marian Olărescu. Totodată, la cererea grupului coalizat în jurul lor şi a liberalului Constantin Ştefănescu, a fost refăcut şi proiectul de asfaltare, în sensul introducerii unor rigole betonate, care să protejeze drumul modernizat. Pentru a se realiza această cerinţă, s-a renunţat la asfaltarea unei porţiuni de 400 m pe unele uliţi laterale. Există, de asemenea, un angajament al lui Benone Lazăr de a asfalta pe cheltuială proprie o porţiune din drumul aflat în vecinătatea cantonamentului şi a bazei sportive în suprafaţă de 4 ha, din care 2 ha au fost concesionate de la Consiliul Local. Totuşi, având în vedere criza economică şi faptul că FC Internaţional a renunţat la locul din prima ligă, evoluând acum în eşalonul patru, există posibilitatea ca amintita promisiune să nu fie onorată de către omul de afaceri. Primarul Nicolae Barbu are însă un proiect depus pentru finanţare, prin care se urmăreşte asfaltarea a 8 km drumuri comunale.Şeful administraţiei publice locale din Valea Iaşului are însă destule probleme în cadrul legislativului, unde – după cum v-am informat deja – are de luptat din greu cu o coaliţie a consilierilor, inclusiv din PRM, formaţiune pe care o conduce. Aceasta a obţinut de la Prefectură confirmarea incompatibilităţii în care se află datorită faptului că soţia sa lucrează la primărie. Soluţia de ieşire din impas era ca d-na Barbu să nu fie în subordinea directă a soţului. Pentru aceasta trebuia schimbată organigrama, pentru a fi trecută în subordinea secretarului primăriei, post vacantat prin pensionarea lui Gheorghe Nedea şi girat de jurista Eugenia Ţiţei. Dumneaei n-a obţinut încă validarea pe postul liber, iar gurile rele spun că ar fi intrat într-un conflict mocnit cu şeful administraţiei publice locale, trecând în tabăra adversarilor acestuia. Astfel, o primă tentativă de modificare a organigramei a fost amânată de către consilierii locali, care au cerut o mai bună do-cumentare şi prezenţa unor reprezentanţi ai Prefecturii, care să dea girul legalităţii unei asemenea soluţii. În perioada care a urmat s-au purtat numeroase discuţii şi negocieri pentru realizarea majorităţii necesare punerii primarului într-o situaţie din care să-i fie greu de ieşit. Dar nici tabăra care-l susţine pe Nicolae Barbu n-a stat cu mâinile în sân.imediat ce s-au finalizat lucrările de asfaltare de la Valea Uleului, primarul a convocat o şedinţă extraordinară pentru rezolvarea problemei incompatibilităţii cu soţia (pe linie de serviciu). În prezenţa reprezentanţilor Prefecturii, după dezbateri furtunoase, chiar jenante pe alocuri, la vot s-a aprobat cu scorul de 6-5 modificarea organigramei, care a permis soţilor Barbu să rezolve o problemă extrem de delicată. Perdanţii i-au acuzat de trădare pe cei care care au votat pentru proiectul de hotărâre propus de căre primar. “Lupta politică nu trebuie coborâtă în plan familial şi, deci, în derizoriu. Oricine ar fi putut fi în situaţia primarului Barbu şi a soţiei sale, care tocmai îşi îngropase unul dintre părinţi. Votul nostru a fost determinat de considerente umanitare, nu politice!”, s-au apărat aceştia. Primarul Barbu a câştigat o luptă. Dar războiul din administraţia publică locală continuă, iar deznodământul său este greu de anticipat.
Roxana MOLDOVAN

Nemţii nu mai sunt interesaţi de Valea Uleului!

Posted in rural with tags , , , , on mai 29, 2010 by argesuldenord

Acesta a fost anunţul făcut de către primarul Nicolae Barbu pentru consilierii locali de la Valea Iaşului: “Puteţi să staţi liniştiţi, căci nimeni nu mai vrea deocamdată terenuri din izlazul de la Valea Uleului. De la Dr. Oetker ni s-a transmis că nu mai prezintă interes pentru o extindere cu alte fabrici şi că putem creşte câte vaci vrem acolo. Karcher şi-a cumpărat teren în oraş şi va construi acolo fabrica. Acum nu mai avem grija gestionării banilor pe care-i puteam primi la buget de la firma germană, pentru că nu vor mai veni!”
După cum se ştie, acest izlaz a făcut şi obiectul unui referendum care n-a fost validat, a fost argument de campanie electorală şi motiv permanent de ceartă în legislativ. Singura investiţie realizată acolo a fost cantonamentul şi baza de pregătire a echipei FC Internaţional Curtea de Argeş, pentru care finanţatorul Benone Lazăr va achita în 10 septembrie la buget 260.000 euro pentru cele 2 ha de teren cumpărate (foto).
Roxana MOLDOVAN