Arhivă pentru valea iasului

Spectacol la Valea Iaşului

Posted in actualitate with tags , , on decembrie 17, 2012 by argesuldenord

DSCF2541Pentru al patrulea an consecutiv, administraţia publică din această localitate a organizat sărbătorirea Zilei României printr-un spectacol în aer liber, desfăşurat pe platoul din faţa primăriei, în preajma Monumentului Eroilor. “Ansamblul nostru de cântece şi dansuri, Mândruliţa, ne-a oferit un program foarte bine primit de cei prezenţi, printre care s-au regăsit şi consilieri locali. Timpul bun ne-a permis să atragem şi atenţia unor turişti, astfel că micuţii noştri artişti au fost aplaudaţi şi de ocupanţii unor autoturisme din Galaţi, care s-au oprit să vadă spectacolul. La final, i-am tratat pe dansatori cu sucuri şi prăjituri şi am urat ţării şi românilor numai de bine!”, ne-a declarat primarul Nicolae Barbu.

Dan BASARAB

Potop de bani la Valea Iaşului: peste 2,1 milioane euro din vânzări de terenuri!

Posted in actualitate with tags , , , on noiembrie 30, 2012 by argesuldenord

În şedinţa ordinară a legislativului local din data de 27 noiembrie s-au aprobat rapoartele de evaluare pentru vânzarea unor suprafeţe de pământ din izlazul de la Valea Uleiului. Acestea stabilesc un preţ de 13,5 euro/mp şi vizează scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a 16 ha teren, deci 160.000 mp. Proiectele au fost propuse în mod repetat de către primarul Nicolae Barbu. După cum v-am informat anterior, cererile de cumpărare au fost formulate de două firme de pe teritoriul localităţii. SC International Lazar Co. deţine în concesiune o suprafaţă de 2 ha teren, pe care acum vrea s-o cumpere, pentru dezvoltarea unei afaceri de mare viitor. Cunoscuta firmă germană Dr. Oetker a solicitat 16 ha teren din acel izlaz pentru crearea altor două capacităţi de producţie pe lângă cea existentă, dar s-au aprobat deocamdată numai 14 ha pentru a fi scoase la vânzare prin licitaţie publică. Aceste vânzări de terenuri din izlazul de la Valea Uleului au stârnit de fiecare dată mici scandaluri, s-a ajuns cu câtva timp în urmă şi la un referendum local, dar până la urmă, raţiunea a triumfat în faţa susţinătorilor cauzei văcuţelor, cum se exprima unul dintre aleşii locali, care susţinea că trebuie fructificate oportunităţile investiţiilor în producţie. De reţinut este faptul că numărul bovinelor care pasc pe acel izlaz a scăzut în ultimii 20 ani la circa 35-40, iar opoziţia a reuşit să blocheze cererile anterioare formulate de firme precum Dr. Oetker sau Karcher. Când s-a votat la ultima şedinţă, la prima vânzare s-au opus 2 consilieri, iar la cea de a doua, 3 din totalul de 11. Licitaţia va porni, aşadar, de la preţul minim de 13,5 euro/mp şi calculul matematic are ca rezultat suma de 2,16 milioane euro, care poate fi obţinută prin adjudecare.

ARGEŞUL DE NORD

Argeşean, în conducerea MAI

Posted in actualitate with tags , , on noiembrie 30, 2012 by argesuldenord

În data de 7 noiembrie s-a anunţat eliberarea din funcţie a chestorului Ion Căbulea şi înlocuirea sa cu chestorul Anghel Andreescu, fost şef al Jandarmeriei Române. Acesta este originar din comuna Valea Iaşului, iar în octombrie 2007 a deschis lista cetăţenilor de onoare ai localităţii, pe care s-au mai regăsit atunci Nicolae Văcăroiu, Corneliu Vadim Tudor, Constantin Nicolescu şi alte personalităţi ale vremii.

Dan BASARAB

Dublă sărbătoare la Valea Iaşului

Posted in actualitate with tags , , on octombrie 31, 2012 by argesuldenord

La sfârşitul lunii trecute, în cadrul festivităţilor prilejuite de Ziua comunei, a fost aniversată o jumătate de secol de activitate a şcolii din satul Mustăţeşti. Ceea ce a fost extrem de interesant a fost faptul că n-au lipsit o parte din cadrele didactice care începeau anul şcolar din 1962 în noul local, dar şi câţiva dintre foştii elevi, cum au fost consilierii locali Andrei Grigorescu, Emil Gorunescu sau Constantin Oancea. Împreună au depănat amintiri din acei ani de început şi au subliniat faptul că de acolo s-au ridicat elevi care au făcut cinste liceelor, facultăţilor sau instituţiilor unde şi-au desfăşuta activitatea, inclusiv în străinătate. Primarul Nicolae Barbu le-a înmânat foştilor profesori diplome şi le-a mulţumit în numele edililor locali pentru faptul că au educat generaţii de copii, cu abnegaţie, deseori în condiţii grele. Ca şi ceilalţi colegi din administraţie, a deplâns situaţia în care se află învăţământul actual şi a scos în evidenţă eforturile făcute de edilii locali începând din 2004 pentru stabilizarea elevilor în localitate. Este vorba despre burse de sprijin pentru copiii proveniţi din familii cu posibilităţi materiale limitate, ca şi de asigurarea unor condiţii cât mai bune pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ. Dintre oaspeţii care au ţinut să fie prezenţi la sărbătoarea localităţii s-au remarcat Radu Dumitrache, care a înmânat placheta omagială a Consiliului Judeţean Argeş, primarul din Corbi, Virgil Baciu sau liderul PC Argeş, Cornel Lazăr.

Premierea valorilor locale

După tradiţionala slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi, s-a trecut la premierea unor cetăţeni din comună. Este vorba despre ceva peste 100 vârstnici de peste 80 ani, 8 cupluri cu peste 50 ani de la căsătorie (Nunta de Aur) şi 11 la Nunta de Argint (25 cupluri). Ca şi la alte ediţii, s-au acordat titluri de cetăţeni de onoare ridicând numărul acestora la 15. Primele astfel de distincţii s-au acordat la ediţia din 2007, după cum urmează: Anghel Andreescu (chestor general în Jandarmeria Română); Dumitru Ghinea (director economic Faur Bucureşti); Petre Ioniţă (ing. şef şantier Centrala Nucleară de la Cernavodă); Gheorghe Petricu (diplomat, ambasador, apoi secretar tehnic al Senatului); Gheorghe Tomescu (prof. univ. Bucureşti); Nicolae Zinca (cercetător ştiinţific în industria vină-ritului); Nicolae Văcăroiu (preşedintele Senatului României); Corneliu Vadim Tudor (vicepreşeedintele acestui for, la vremea respectivă); Constantin Nicolescu (preşedinte Consiliul Judeţean Argeş); Marian Fulga (vicepreşedinte C.J.); Ion Mînzînă (deputat de Argeş). Următoarea sesiune a fost în anul 2010: Ion Ciolac (viceprimar Valea Iaşului, în perioada 1992-1994); Emilian Deaconu, primar (1968-1983); Valeriu Iacobescu, primar (1990-2004); Vasile Marin, col. ing., ISU Argeş; Ion Năstase, col. MApN; Gheorghe Nedea, secretar primărie (1986-2010); Ion Rada, consilier local (2004-2004); Petre Teacă, gen., comandant al trupelor de grăniceri. Post-mortem au fost atunci premiaţi Ion Ionescu, fost director la Şcoala Valea Iaşului şi Eugen Teculescu, fost primar al localităţii (1983-1989). Anul acesta, li s-au adăugat – la aceeaşi categorie – Nicolae Stoicescu, Angelu Dumitrescu şi Vergilica Jianu. Premianţii ediţiei 2012 au fost: Veronica Berevoiescu, col. Ion Marin, Mihail Stănescu, Teodor Teacă, Ionel Marinescu, gen. Valeriu Nicuţ, prof. Vasile Păuna, Marcel şi Leonard Duţă şi Viorel Duculescu.
Trebuie reţinut faptul că legislativul local, după ce a reluat în dezbatere cererile de cumpărare de teren din izlazul de la Valea Uleiului, şi-a dat acordul de principiu pentru începerea procedurilor de evaluare. Prima cerere a fost formulată de Benone Lazăr, fostul patron al FC Internaţional Curtea de Argeş, care a cerut să cumpere cele 2 ha teren pe care le concesionase anterior pentru 49 ani şi pentru care achita o redevenţă anuală de 1,3 miliarde lei vechi, în primii 10 ani. A doua a fost primită de la firma germană Dr. Oetker, care ceruse să cumpere 16 ha teren pentru înfiinţarea altor capacităţi de producţie, iar acordul de principiu s-a dat, cu majoritate de voturi, pentru 14 ha. Condiţia de bază a fost aceea de a se asigura înainte alternative de păşunat pentru vitele riveranilor, conform normelor agricole în vigoare. Ultima vânzare de teren în zonă s-a făcut pentru 18 euro/mp, astfel că un calcul sumar, făcut pe o evaluare estimată între 10 şi 15 euro/mp, dacă se vor vinde 160.000 mp teren din amintitul izlaz, la bugetul local ar putea intra peste 2 milioane euro. Aceşti bani ar urma să fie folosiţi, după cum spunea primarul Barbu, la rezolvarea problemelor de infrastructură locală (extinderi de reţele de apă şi canal, asfaltarea a circa 7 km drumuri comunale şi altele).
Partea artistică a fost asigurată prin grija directorului de cămin cultural din localitate, scriitorul Sorin Calea. Pe scena de la Mustăţeşti au evoluat ansamburile folclorice “Tamăşelul”, din Cicăneşti şi “Mândruliţa”, Valea Iaşului (coregraf Ilie Stelian). Cântecele şi dansurile au strâns participanţii în hore, iar grătarele, berea, vinul sau ţuica au avut partea lor considerabilă la întreţinerea bunei dispoziţii la o petrecere câmpenească, spartă la ceva vreme după ce s-au aprins primele stele pe cer. Fiii satului şi prietenii lor şi-au dat întâlnire peste un an, nu înainte de a ura din adâncul inimilor: La mulţi ani, Valea Iaşului!

Dan BASARAB

Sărbătoare dublă la Valea Iaşului

Posted in actualitate with tags , , , on septembrie 22, 2012 by argesuldenord

În ultima duminică a lunii septembrie se va sărbători Ziua comunei şi împlinirea a 50 ani de funcţionare a şcolii primare din satul Mustăţeşti. În mod tradiţional, comuna era omagiată în ziua prăznuirii creştine a Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Anul trecut, la ziua comunei, a ieşit scandal, pentru că primarul Nicolae Barbu şi-a anunţat la festivitate demisia din PRM, ceea ce în mod normal trebuia să-l lase fără mandat. Intenţia sa era aceea de a provoca alegeri anticipate, pentru că îi era aproape imposibil să mai conlucreze cu un legislativ ostil. Nu s-a ajuns la aşa ceva, Barbu a renunţat la demisie, iar PRM nu şi-a putut permite să piardă ultimul primar pe care-l avea în Argeş, aşa că s-a pus batista pe ţambal şi totul a continuat. În primăvară, când s-a pus problema stabilirii sumelor şi programului pentru sărbătorirea Zilei comunei Valea Iaşului, consilierul local Emil Gorunescu, despre care se ştia că va candida pe lista USL, pentru PDL, a propus să se amâne festi-vităţile, pentru a nu-i servi primarului drept trambulină electorală. S-a aprobat cu entuziasm, pentru că “socialiştii” îl vedeau ca victimă sigură pe Barbu, candidat din partea PDL (sub sigla AAM). Nu s-a întâmplat aşa, căci USL a câştigat alegerile la numărul de consilieri, dar a pierdut postul de primar şi pe cel de viceprimar, însă nici tabăra lui Barbu n-a reuşit să adune mai mult de 3 consilieri locali, adică tot atât câţi avea şi în mandatul trecut.
La şedinţa ordinară de consiliu din luna august, s-a aprobat data de 30 septembrie pentru dubla sărbătoare, semn că acum nu şi-a mai pus cineva problema că se apropie alegerile parlamentare. Costurile estimate pentru organizare sunt de circa 1 miliard lei vechi, bani care vor veni din redevenţa anuală pentru cele 2 ha teren concesionate la Valea Uleului de Benone Lazăr, pentru amenajarea unei baze sportive. La 30 septembrie se vor acorda titluri de cetăţeni de onoare celor ridicaţi din comună, care au adus o bună imagine locurilor natale prin activitatea lor, unor foşti aleşi, profesori, doctori, dar şi diplome pentru 50 ani de căsnicie sau pentru cei care au împlinit 80 ani, plus premii de câte 200 lei, dar şi celor care au câte 25 ani de coabitare, însă fără premii băneşti. Ca de obicei, localnicii îi vor primi pe fiii satului şi pe toţi prietenii comunei cu braţele deschise la această dublă sărbătoare.

Vladimir ALBU

Un nou scandal la Valea Iaşului: vacile sunt cele mai tari investiţii!

Posted in actualitate with tags , , on august 31, 2012 by argesuldenord

Bugetul local din această comună este frumos rotunjit în fiecare an cu banii primiţi de la firmele care au investiţii pe teritoriul ei. Cea mai mare sumă, de circa 20 miliarde lei vechi anual, vine de la Dr. Oetker. În şedinţa de Consiliu Local din data de 29 august, aceasta n-a găsit înţelegere pentru cumpărarea a 16 ha teren din izlazul de la Valea Uleului, pentru a construi alte capacităţi de producţie. Şi aceasta în condiţiile în care 11 ha din această suprafaţă este grevată de un litigiu, procesul fiind suspendat pentru că există plângeri penale de fraudă şi fals. Firma germană şi-a asumat, în condiţiile legii în vigoare, riscul de a cumpăra acest teren. Pe de altă parte, nici cererea formulată de SC International Lazar Co. de cumpărare a 2 ha teren de pe acelaşi izlaz, pe care l-a concesionat pentru o perioadă de 49 ani, acum vreo 2 ani de zile, n-a avut un răspuns favorabil. Şi aceasta datorită incitării locuitorilor din zonă, care au ţinut şi ţin cu dinţii de păstrarea izlazului pentru cele circa 40 văcuţe. Un grup de 18-19 cetăţeni au fost prezenţi la şedinţă, în frunte cu fostul primar de dinainte de 1990, Emil Diaconu, care i-a acuzat pe aleşii locali de hoţie. Nu este mai puţin adevărat că incitările unor consilieri de la USL, ajunşi pe lista PSD la “apelul de seară” de dinaintea alegerilor din 10 iunie, au contat enorm. Alături de ei s-au plasat oameni de la PP-DD şi nu s-au realizat cele două treimi din voturi necesare pentru decizii în legătură cu patrimoniul, adică 8 din totalul de 11 consilieri locali. Şi asta în condiţiile în care pentru Dr. Oetker s-a votat secret, la propunerea liberalului Constantin Ştefănescu, preşedintele de şedinţă, după ce primarul Nicolae Barbu se angajase să nu permită vânzarea terenului din izlaz înainte de crearea unei alternative de păşunat pentru animalele proprietarilor din zonă! S-au dat glas în cursul şedinţei la destule acuzaţii şi aberaţii, s-au formulat ameninţări cu instanţele de judecată şi chiar cu demisia (Ristea Zinca, de la PSD, dacă se aprobă vânzarea către Dr. Oetker). Deocamdată se va încasa încă 8 ani redevenţa anuală de câte 1,3 miliarde lei vechi de la SC International Lazar Co., deşi s-ar fi putut încasa dintr-un foc o sumă poate mai mare, rezultată din evaluarea terenului pentru vânzare şi, probabil, s-a dat cu piciorul la vreo 2 milioane euro, pentru cele 16 ha pe care voia să le cumpere prestigioasa firmă din Germania, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul statului din judeţul Argeş. Care este posibil să cumpere terenul necesar în altă ţară din estul Europei. Pentru că este pentru a doua oară când i se refuză o astfel de cerere. Şi să nu uităm că la fel au mai fost refuzate Karcher şi Fuchs, dovedind că patriotismul local gen “Nu ne vindem ţara!”şi dragostea pentru văcuţe poate fi pentru unii mai importante decât dezvoltarea durabilă a localităţii!

Dan BASARAB

La Valea Iaşului, Barbu rămâne pe poziţie

Posted in actualitate with tags , , , , , on iulie 27, 2012 by argesuldenord

Speranţele USL s-au năruit la Valea Iaşului, ca şi la Muşăteşti, unde primarii, chiar dacă au venit la PDL,
şi-au păstrat posturile. Nicolae Barbu şi Mircea Păuna
au dovedit că sunt oameni de onoare şi şi-au respectat cuvântul. Buni gospodari, au fost realeşi. În ambele comune alegerile au fost ca nişte telenovele, asupra cărora vom mai reveni, pentru că merită. La Valea Iaşului, conducerea administraţiei este democrat-liberală, cu primarul Barbu şi vicele Cristian Enescu. În legislativ mai sunt sprijiniţi de consilierii Valeriu Sandu şi C-tin Oancea. USL are 5 consilieri, dar coaliţia a fost măcinată de conflicte încă nestinse: Andrei Grigorescu, Emil Gorunescu, C-tin Ştefănescu, Viorel Zinca, Dumitru Sorescu. PP-DD: Vasile Ungureanu şi Marius Bărbulescu. UNPR: Nicolae Duculescu.

Eva ADAM

Scandal preelectoral la Valea Iaşului

Posted in rural with tags , , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Războiul dintre aleşii locali continuă cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună. Cauza este vânarea postului de primar, care a început încă de la validarea actualei administraţii, în iunie 2008. Primarul Nicolae Barbu a fost reclamat de viceprimarul pesedist Marian Olărescu inclusiv la DNA, dar toate dosarele au primit neurmărire penală. La fel s-a întâmplat şi cu colegul de la PRM, Ion Dumitrescu, alt adversar al primarului, de când i-a luat locul de preşedinte al organizaţiei locale, pe un aranjament făcut cu fostul lider judeţean, după cum afirma perdantul. Acesta mărturisea supărat într-un cerc de prieteni că a cheltuit sume grele pentru a-l înfunda pe Barbu, dar protecţia ocultă de care s-a bucurat, l-a scăpat de dreapta pedeapsă pentru afacerile necurate. Şi avea tot dreptul să fie supărat, pentru că după alegerile din 2004 obţinuse o condamnare a fostului primar Valerică Iacobescu. Acesta făcuse gafa de a-şi vinde lui însuşi o rablă de maşină a primăriei. Celor doi li s-a adăugat liberalul Constantin Ştefănescu, învins în turul doi al alegerilor din 2008. Care pierduse în 2000 tot la Nicolae Barbu şi postul de viceprimar. Cum ultimele alegeri locale au avut ca rezultat un legislativ pestriţ, cu 3 consilieri locali de la PRM, câte 2 de la PSD, PNL şi PDL, plus cei 2 de la PNGCD şi PIN, s-a realizat cuibul de viespi aproape perfect. Care n-a fost benefic comunităţii locale!

Şedinţa din martie, suspendată!

Primarul a convocat şedinţa ordinară în 30 martie, dar ziua de vineri nu i-a fost de bun augur. Viceprimarul Olărescu l-a enervat cumplit atunci când i s-a substituit şi lui şi secretarului şi a impus alegerea noului venit spre PSD, Emil Gorunescu. “E ilegală procedura!”, s-a revoltat primarul Barbu, după ce a fost atacat şi de fostul coleg Ion Dumitrescu. Preşedintele de şedinţă proaspăt ales n-a pierdut prilejul atunci când l-a auzit pe vice spunând că, dacă e ilegal, ar trebui să plece toţi acasă, şi a propus suspendarea şedinţei. Luat de val, chiar şi unul din oamenii de credinţă al şefului executivului, Constantin Oancea, a ridicat mânuţa şi a împlinit majoritatea de 6 voturi, care a făcut ca propunerea absurdă să treacă (!?!…). “Dacă faceţi în ambiţie, asta va fi ultima şedinţă din actualul mandat, căci nu voi mai convoca alta!” Ameninţarea primarului a fost întâmpinată cu ridicări din umeri, ca şi apelurile lui Constantin Ştefănescu la raţiune.

Care sunt dedesubturile?

Opoziţia la primar pregătise printr-un proiect promovat de către Emil Gorunescu suspendarea sărbătoririi zilei comune de Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, pentru a-i reteza posibilitatea lui Barbu de a-şi face campanie electorală populistă pe banii comunităţii. Pentru asta se adunaseră înainte de şedinţă la casa vicelui, unde este şi sediul USL toţi cei care vor să-l dea jos pe Barbu, mai puţin Ştefănescu. Acesta este în concurenţă directă cu Olărescu şi aşteaptă validarea de candidat unic şi a evitat să calce pe teritoriul adversarului direct, cu care a avut destule “meciuri” în ultimul timp. Situaţia s-ar putea complica şi mai mult dacă Vasile Ungureanu va părăsi PNGCD, după cum se aude şi va trece la PC, care este în USL. În cazul în care liderul judeţean, Cornel Lazăr, vechiul lui prieten, va reuşi să manevreze cum trebuie pe lângă omologul de la PSD, Constantin Nicolescu, ar putea “să le ia faţa” lui Ştefănescu şi Olărescu. Ceea ce ar duce poate tot la aruncarea în aer a USL Valea Iaşului, indiferent care va fi decizia la nivel de conducere judeţeană. Omeneşte vorbind, este greu de crezut că vreunul dintre cei trei ar lipi afişe sau i-ar face cinstit campanie electorală candidatului “uns” de Piteşti. Iar nou-venitul Ungureanu, poreclit Pişcoci, nu este omul potrivit pentru a se impune în faţa celorlalţi doi!

Proiectele care au fost amânate

Preotul Aurel Băieţii ceruse 1.500 mp teren pentru a putea înfiinţa un adăpost pentru dezmoşteniţii sorţii. Acesta urma să fie administrat printr-un ONG, care avea nevoie pentru înfiinţare de dovada că deţine terenul necesar. Un alt proiect viza acordarea dreptului de împădurire a unui teren degradat pe o suprafaţă de 1 ha în luna pădurii, care expiră la 15 aprilie. De asemenea, cea mai dureroasă pierdere poate fi amânarea aprobării înfiinţării unui Centru de Informare Turistică Zonal, care să cuprindă şi localităţile de pe Valea Vâlsanului, investiţie de circa 10 mi-liarde lei vechi, cu cofinanţare locală de maxim 400 milioane lei. Practic ar fi fost un ultim tren pe Măsura 313, care ar fi adus comunei o clădire ce putea fi folosită peste câţiva ani chiar şi pentru un dispensar uman în zona Cerbureni. Să ne oprim deocamdată aici, pentru a nu da apă la moară celor care spun că, în majoritate, restul proiectelor erau de factură populistă, aducătoare de voturi. Şi că ar fi fost introduse pe ordinea de zi numai ca să fie respinse, pentru ca Barbu să le poată spune cetăţenilor că el a vrut să-i ajute, dar s-au opus consilierii locali. Din informaţiile pe care le deţineam la închiderea ediţiei, se căutau, totuşi, cu luciditate, soluţii pentru convocarea altei şedinţe de consiliu. Dacă s-a reuşit şi mai ales cum s-au soluţionat respectivele proiecte, vă vom informa în numărul următor al ziarului nostru.

Vladimir ALBU

Un primar cu grijă faţă de oameni – Nicolae Barbu

Posted in rural with tags , , , on martie 1, 2012 by argesuldenord

Şeful administraţiei publice de la Valea Iaşului este un tip care ştie ce vrea şi care nu se dă în lături de la lupta pentru mai binele oamenilor. Aflat spre finalul celui de-al doilea mandat, poate spune fără reţineri că a plasat comuna pe drumul dezvoltării durabile. Activitatea sa nu suferă comparaţie cu aceea a predecesorului şi poate tocmai din această cauză consilierii locali care-i vor postul de primar au încercat să-i blocheze proiectele. În ambele legislaturi a avut parte de lupte la baionetă în consiliu, dar cele mai dure le-a purtat după alegerile din 2008.
Legislativul cu care a trebuit să lucreze a fost amestecat, iar majorităţile pe care le-a constituit au fost, în general, pe termen scurt şi funcţie de anumite interese ale aleşilor. Din cei 11 consilieri locali, 3 sunt de la PRM, câte 2 de la PDL, PNL şi PSD, iar ultimii 2, de la PNGCD şi PIN. Cel mai constant sprijin i l-au acordat
cei de la PDL şi unul dintre colegii de la PRM, aşa că n-a fost de mirare faptul că Nicolae Barbu s-a apropiat de principalul partid din actuala guvernare. Anul trecut, în luna mai, şi-a pus postul la bătaie, pentru că nu mai suporta tensiunile din legislativ. Dar a conti-nuat şi şi-a îndeplinit angajamentul de a derula proiectele începute şi de a candida pentru un nou mandat sub sigla PDL. În 20 februarie s-a desfăşurat licitaţia pentru PNDI, care va aduce la Valea Iaşului investiţii de peste 100 miliarde lei vechi pentru asfaltarea a 7 km de drumuri comunale şi locale şi extinderea unor reţele de apă şi canal. Anul acesta, Valea Iaşului va rezolva definitiv problema apei potabile şi a canalizării, fiind prima comună din nordul Argeşului care are o primă reţea funcţională pentru apele menajere. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, este de-a dreptul remarcabil, căci s-a făcut cu multe opoziţii, certuri şi zvonuri răuvoitoare răspândite prin comună – după cum povestesc sătenii. Aceştia au înţeles că primarul s-a zbătut să-i ajute, propunând proiecte sociale respinse cu regularitate matematică de anumiţi consilieri locali.

Cursuri de meşteşuguri tradiţionale pentru 100 localnici

Primarul Nicolae Barbu a fost singurul edil argeşean care a obţinut includerea într-un program de reconversie profesională finanţat din fonduri europene. Acesta a fost derulat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în perioada 1 iunie 2010 – 31 august 2012, la care mai participă câte o localitate din judeţele Botoşani, Sibiu şi Vâlcea. “Promovarea meşteşugurilor tradiţionale pentru a facilita trecerea de la o agricultură de subzistenţă la ocuparea în acti-vităţi non-agricole în mediul rural” a fost cofinanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa Prioritară 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.2. Derularea sa a demarat la Valea Iaşului în data de 16 ianuarie 2012 şi s-a încheiat la 1 martie 2012, printr-o expoziţie cu vânzare a produselor realizate de cei 100 cursanţi de la pictură pe sticlă, ceramică, tâmplărie artizanală şi împletituri din răchită, desfăşurată pe platoul din vecinătatea Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş.
Ca bonus, participanţii la cursuri au beneficiat şi de pregătire în domeniul informaticii şi antreprenoriatului. Absolvenţii examenului final au primit diplome care le dă posibilitatea să lucreze în domeniile pentru care s-au pregătit şi să-şi vândă produsul muncii, din care pot face o afacere cu posibilităţi de dezvoltare. Pentru perioada în care au fost la cursuri au primit câte 750 lei ca stimulent. La final, instructorii au remarcat seriozitatea cursanţilor, care pe lângă talentul nativ au dovedit că nu se dau la o parte să-l dubleze cu muncă serioasă, pentru a scoate nişte produse cât mai reuşite, ca să le poată vinde pe piaţă. Primarul Barbu s-a declarat mulţumit de rezultate şi a lăsat să se înţeleagă că va propune Consiliului Local să înfiinţeze nişte ateliere în care noii meşteri populari să se perfecţioneze şi să lucreze efectiv în domeniile pentru care s-au pregătit. Ceea ce se va reuşi vom vedea în viitor, când după alegerile locale situaţia se poate schimba radical şi la Valea Iaşului.

Vladimir ALBU

La Valea Iaşului, primarul Barbu e avantajat de luptele dintre adversari

Posted in rural with tags , , , on noiembrie 28, 2011 by argesuldenord

Anul 2011 va rămâne în istoria localităţii drept unul destul de agitat în plan politic şi administrativ. Încercarea primarului de a provoca alegeri anticipate a dat greş şi era cât pe ce să-l lase şomer. În 22 mai, la ziua comunei, Nicolae Barbu a făcut să explodeze o bombă, atunci când şi-a anunţat demisia din PRM. În pericol de a rămâne pe drumuri, şi-a reconsiderat poziţia şi cu sprijinul organizaţiei judeţene, şi-a păstrat postul, spre nemulţumirea adversarilor de la PSD şi PNL. PRM nu şi-a permis să piardă ultimul primar pe care-l avea în Argeş şi l-a reprimit pe Barbu în rândurile sale, deşi acesta declarase clar că va candida pentru un nou mandat numai pe lista PDL. Şi aceasta deoarece avea promisiuni de sprijin financiar pentru proiecte de infrastructură. Asfaltarea a circa 7 km de drumuri comunale pe PNDI şi rezolvarea alimentării cu apă a satului Bărbălăteşti puteau aduce investiţii de peste 100 miliarde lei vechi la Valea Iaşului. Acesta era motivul principal al declaraţiilor primarului, care de când ocupa funcţia tânjea după sprijinul guvernamental pe care PRM nu i-l putuse asigura. Adăugând buna colaborare cu liderul democrat-liberal Ştefan Lăzăroiu şi cu senatorul Mircea Andrei, s-au conturat perspectivele unei relaţii trainice de perspectivă, la succesul căreia lucrase şi fostul viceprimar Cristian Enescu.

Războiul perfid al zvonurilor

Există o adevărată tradiţie în zonele rurale pentru ca o componentă de bază a luptei politice să fie aceea a zvonurilor. Lansate la cârciumă, la biserică, la sapă sau la strânsul fânului ori al prunelor, la povarnă ori în discuţii particulare, în cele mai multe cazuri capătă dimensiuni folclorice. Sursa originală se estompează cu cât contribuţiile particulare sunt mai numeroase. Dar, de cele mai multe ori, capătă contururile tot mai precise ale certitudinilor, deşi s-au născut din simple bârfe. Se ajunge astfel la un adevărat război psihologic, în care cei prinşi la mijloc au şanse minime să scape. Şi asta pentru că pe cât se vor apăra mai mult, pe atât vor întări impresia că sunt cu adevărat vinovaţi de ceea ce li se pune în cârcă. Valea Iaşului nu face excepţie de la regulă. Dincolo de zvonuri, acolo au apărut şi fluturaşi care informau populaţia că primarul nu poate s-o ajute cum şi-ar dori, deoarece i se opun anumiţi consilieri locali, care ar vrea să-i micşoreze meritele, pentru a avea mai multe şanse împotriva lui la viitoarele alegeri locale. Aşa s-a întâmplat cu proiectele sale de ajutorare socială, blocate în mare parte de consilierii care considerau că nu trebuie risipiţi banii într-o perioadă de criză. Un alt exemplu a fost cu asfaltarea de la Valea Uleului sau cu extinderea canalizării menajere. Consilierii acuzaţi au fost revoltaţi că li se punea eticheta de retrograzi şi au protestat, susţinând că se promovează proiecte populiste, numai pentru a fi respinse. Şi că sursa zvonurilor ar fi oamenii primarului, care degeaba se apără că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. În ciuda tensiunilor create sau poate tocmai de aceea, zvonurile bântuie comunitatea.

“Nu fac jocul cuiva pentru bani!”

Aşa s-a apărat consilierul local liberal Constantin Ştefănescu de bârfa potrivit căreia ar fi fost cumpărat de primarul Nicolae Barbu cu 10.000 euro pentru a i se alătura în noul proiect şi a câştiga mai uşor viitoarele alegeri. “Nu voi fi nici cu Nicolae Barbu, nici cu Marian Olărescu, voi merge pe mână proprie, pentru că eu nu sunt de cumpărat cu bani!”, spunea negru de supărare fostul contracandidat din turul doi al alegerilor din 2008. Care astfel a dat un răspuns în ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării USL la Valea Iaşului. Unde viceprimarul, care este şi lider local al PSD, ţinteşte locul de candidat unic şi o victorie contra primarului în funcţie. Pe care însă şi-o doreşte şi Ştefănescu, nu numai Marian Olărescu! Primarul Nicolae Barbu a dezminţit categoric faptul că l-ar fi mituit pe liderul liberal şi a adus ca argument faptul că nu a cumpărat vreodată voturi, şi cu atât mai puţin într-o situaţie în care pare a fi în postura favoritului. Asta nu l-a scutit pe Constantin Ştefănescu de a fi făcut franjuri într-o şedinţă a PSD, la care a participat şi deputatul Mircea Drăghici. Astfel, posibilităţile de împăcare între liberalii şi pesediştii de la Valea Iaşului s-au redus la proporţii pur teoretice, cel puţin deocamdată. Aşa că USL a cam murit la stadiul de idee, chiar şi în condiţiile în care şefii cei mari vor pune piciorul în prag şi-i vor sili pe Olărescu şi Ştefănescu să bată palma. Şi asta pentru că şi în politică, dragostea cu sila tot viol se numeşte! În asemenea condiţii, cel care are de câştigat este primarul Nicolae Barbu, care şi-a pregătit deja echipa cu care va ataca viitoarele alegeri. Şi pentru care pledează convingător realizările din acest mandat.

Singura canalizare funcţională în zona rurală de nord

Primarul Barbu se poate lăuda cu reţeaua de canalizare menajeră în lungime de 7 km, care funcţionează la Cerbureni şi este singura funcţio-nală pe Valea Argeşului, până la Bascov. În plus, mai este pe cale să pună în funcţiune şi a doua reţea, cea de la Valea Iaşului, unde mai are nevoie de ceva abonaţi pentru a eficientiza staţia de epurare. De asemenea, are depus un proiect de extindere a canalizării, prin care vizează fonduri de la mediu de peste 30 miliarde lei vechi. De aceea nu socoteşte catastrofală amânarea asfaltării celor 7 km de drumuri pe PNDI până anul viitor. “De sărbători, la Bărbălăteşti, oamenii vor avea apă la robinet, iar până la jumătatea anului viitor vom rezolva problema şi la Borovineşti. Astfel, 6 din cele 7 sate ale comunei vor dispune de această utilitate vitală”, declara Nicolae Barbu. Care priveşte viitorul cu optimism, deoarece eforturile de eficientizare a serviciilor publice încep să dea roade. După concesionarea serviciului de colectare a gunoiului şi a celui de apă şi canal, este pe cale de finalizare a formalităţilor pentru concesionarea iluminatului public. În perspectivă, pe baza unei hotărâri adoptate de legislativul local, se aşteaptă finanţarea pentru instalarea unui câmp de panouri solare pentru obţinerea energiei electrice neconvenţionale, care ar putea scădea considerabil cheltuielile instituţiilor publice. Toate acestea şi nu numai îl îndreptăţesc pe primarul Nicolae Barbu să fie cât se poate de optimist că va câştiga viitoarele alegeri locale pentru PDL. “Facem o echipă puternică împreună cu senatorul Mircea Andrei şi cu Ştefan Lăzăroiu şi avem şansa de a moderniza comuna într-un interval de timp scurt, astfel încât mulţi orăşeni să-şi dorească să trăiască la noi!”, a concluzionat primarul Barbu.

Eva ADAM