Arhivă pentru valea brazilor

La Valea Brazilor, s-a sfinţit Biserica “Sfântul Nicolae”

Posted in actualitate with tags , , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

Cu o zi înaintea prăznuirii creştin-ortodoxe a patronului său spiritual, omul de afaceri Nicolae Derviş şi familia sa a trăit bucuria visului izbândit: sfinţirea bisericii ridicate în satul natal, a cărei piatră de temelie s-a pus cu pioşenie în binecuvântata zi de 11 iunie 2007. După ce zile la rând plouase de parcă se rupseseră norii, cerul şi-a arătat faţa primenită în acea zi de duminică, îngăduind soarelui să mângâie blând pe creştet mulţimea credincioşilor venită să se împărtăşească din bucuria unei noi împliniri care, după toate semnele cerului şi pământului, era plăcută lui Dumnezeu.
Un impresionant sobor de preoţi avându-l în frunte pe ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a slujit cele rânduite din veac la sfinţirea unui nou lăcaş de rugăciune. Ctitorul şi-ar fi dorit hram triplu la noul aşezământ de cult – Sfântul Dumitru, în amintirea tatălui său trecut la cele veşnice în urmă cu 15 ani, Sfânta Maria, pentru pomenirea în veacul vecilor a mamei şi a soţiei sale şi Sfântul Nicolae, al cărui nume îl purta. După ce i s-a explicat de către ÎPS Calinic rânduielile bisericeşti, a acceptat propunerea făcută pentru noul hram, dar a obţinut ca sărbătorirea anuală să se facă în ziua prăznuirii Sfintei Maria, la 15 august, când e cald şi bine, pentru a se putea bucura de ea cât mai mulţi credincioşi. După sfinţire, biserica a fost donată de către familia ctitorului Arhiepiscopiei, împreună cu 6.400 mp teren pentru un cimitir în care locurile de veci să se dea gratuit şi, eventual, o casă parohială. “Acum mă simt cu adevărat împlinit sufleteşte!”, spunea fericit şi împăcat cu sine şi cu toată lumea Nicolae Derviş celor apropiaţi, cu vocea uşor alterată de emoţie, parcă sugrumată de lacrimi…

Un om pentru oameni

Aşa a fost definit ctitorul de cei veniţi la chemarea lui să-i fie alături, amintind şi alte fapte creştineşti pe care le săvârşise pentru ajutorarea unor semeni potopiţi de nevoi, boli sau alte neputinţe. Dintre ei n-au lipsit colegii din legislativul municipal – consilierii Constantin Panţurescu, Ion Şerban, Ioan Ghiţă – primarul Nicolae Diaconu, care a adus o icoană sfinţită cu Fecioara şi Pruncul pentru înzestrarea noii biserici şi mulţi alţii care n-au mai avut loc în interior şi au rămas să asculte sfânta slujbă de afară, în aşteptarea ritualului sfinţirii zidurilor şi a trecerii prin altar.
Cei ştiutori au avut astfel răgazul depănării istoriei ridicării acelei zidiri de suflet. Gândul cel bun i-a venit lui Nicolae Derviş pe când îşi conducea tatăl pe ultimul drum şi sicriul era hurducat în bătrânul său ARO prin hârtoapele drumului spre cimitirul din deal. Atunci s-a legat în faţa lui Dumnezeu să clădească biserică aproape de casa părintească în clipa în care va ieşi din nevoile de zi cu zi. A aşteptat 12 ani până a pus piatra de temelie, ascultându-şi mama, care l-a sfătuit să nu-şi dea gândul pe faţă, ca să nu se facă de râs, dacă nu va reuşi. “Nicule, mamă, lumea ne ştie pe noi ca oameni care nu aruncă vorbe-n vânt…”.
Deşi nu-l dădeau banii afară din casă, din 11 iunie până în 20 octombrie a ridicat mândra biserrică şi i-a pus şi acoperişul în 2007. În primăvara următoare, oameni fără Dumnezeu puşi la cale de alţii mai negri la suflet, au pângărit zidirea, mânjind-o cu fecale. Atunci a vrut să lase totul baltă, deşi pregătise cele de trebuinţă pentru săvârşirea picturii, pe de o parte pentru că investiţia sa de suflet părea să nu fie apărată de slujitorii Episcopiei de atunci şi pe de alta, pentru că-i ajunsese la urechi fel şi fel de bârfe, cum că ridica biserică pentru a-şi face ginerele paroh. Apoi mama Maria s-a îmbolnăvit şi cum Dumnezeu nu l-a lăsat orfan, Derviş şi-a dus cazna până la sfârşit, plătind pe lângă zidire pictura făcută de meşterul Ilie Căpuşă şi mobilând viitorul lăcaş
de rugăciune cu toate cele de cuviinţă: “Fără ajutorul lui Dumnezeu şi al familiei mele n-aş fi reuşit!”, mărturiseşte ctitorul cu sinceritate. Despre costuri nu vrea să vorbească, motivând că sufletul pus de toţi cei care au participat la lucrare n-are preţ. Folclorul local vorbeşte despre sume de peste 4 miliarde lei vechi, dar mai bine să lăsăm vorbele să se ducă pe pustii şi să admirăm mândra zidire strălucind în soarele prietenos al acestei toamne târzii. iar pentru viitorime, să trecem în pisania sufletelor noastre numele binecredincioşilor creştini Nicolae, Maria, Marieta, Cătălina-Gabriela, Denisa-Carmen şi a tinerelor vlăstare perechi – din trunchiul Derviş – David şi Natalia, respectiv Vlăduţ şi Irina. Tuturor, şi vouă, cititorilor, să vă dea Dumnezeu sănătate şi tot binele pe care-l meritaţi!
Roxana MOLDOVAN

Sfinţirea bisericii de la Valea Brazilor, Băiculeşti – Un vis împlinit pentru ctitorul Nicolae Derviş

Posted in eveniment rural with tags , , , on decembrie 4, 2010 by argesuldenord

Duminică, 5 decembrie, un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului va săvârşi slujba de sfinţire a bisericii înălţate spre marea slavă a lui Dumnezeu prin truda creştinească şi cu banii familiei ctitorului Nicolae Derviş. Astfel se va izbândi visul vechi de vreo 15 ani, iar sfântul lăcaş de rugăciune ortodox va fi donat Arhiepiscopiei împreună cu suprafaţa de 6.400 mp teren spre înzestrare. “Biserica asta este o bijuterie!”, a spus în urmă cu câteva zile ÎPS Calinic, în timpul vizitei făcute în satul natal al ctitorului, Valea Brazilor.

“M-a ajutat bunul Dumnezeu…”

Aşa explică simplu cunoscutul om de afaceri din Curtea de Argeş secretul reuşitei. Ideea acestei înfăptuiri s-a născut în clipele grele în care-l conducea pe ultimul drum pe tatăl său, Dumitru. “Eram încă sărac, la început de drum cu afacerea şi mi se rupea inima să-l văd pe tata hurducat în sicriu, dus cu un ARO 4X4 spre cimitirul din vârful dealului… Atunci mi-am zis că dacă mă va ajuta Dumnezeu să ies din nevoi, voi ridica biserică şi cimitir aproape de gospodăria părintească, ca să ne dormim toţi ai noştri somnul de veci, alături de oamenii în mijlocul cărora am trăit. Când i-am mărturisit gândul mamei mele, femeie credincioasă şi cu cu frică de Dumnezeu, m-a rugat să tac, ca să nu ne facem de râs, căci noi suntem cunoscuţi ca o familie de oameni serioşi, care nu aruncă vorbele în vânt. Am ascultat-o, dar gândul acestei înfăptuiri nu-mi dădea pace… După vreo 12 ani, în 11 iunie 2007, am purces pe calea faptelor. Nu mă dădeau banii afară din casă, încă mai aveam probleme cu firma, dar având familia alături, n-am mai stat pe gânduri. Apoi toate s-au legat atât de bine, încât până la 25 octombrie, în acelaşi an, am ridicat biserica şi i-am pus acoperişul. Acum, când stau şi depăn firul amintirilor, cu modul în care am reuşit să trec peste toate piedicile puse de răutatea unor oameni, sunt tot mai încredinţat că m-a ajutat bunul Dumnezeu să trec peste toate…”, mărturiseşte Nicolae Derviş.
Momente de cumpănă

Ctitorul povesteşte emoţionat cum l-a contaminat cu entuziasmul său pe actualul Arhiepiscop Calinic şi pe părintele Caliopie, care i-au pus la dispoziţie planurile viitoarei construcţii şi l-au ajutat apoi şi cu nisip şi balastru, la zidiri. În rest a lucrat cu meşteri proprii sau din zonă, fără să ceară cuiva barem o cană cu apă. În primăvara lui 2008, răutatea omenească a ieşit la iveală: biserica a fost pângărită cu fecale de oameni fără Dumnezeu, vecini de etnie rromă, puşi la cale de micimea de suflet a unora pe care-i ştie, dar pe care n-a vrut să-i dea pe faţă, căci le-a acordat creştineasca iertare. A fost prima cumpănă mare, când l-a ispitit gândul să lase totul baltă, renunţând la săvârşirea picturii interioare, deşi totul fusese pregătit. “M-a supărat faptul că autorităţile bisericeşti nu păreau capabile să mi se alăture în apărarea acestui lăcaş. Apoi s-a îmbolnăvit mama, am căzut în disperare şi iar am fost tentat să renunţ. Cum Dumnezeu nu m-a lăsat orfan, am continuat. Pictura a fost făcută cu mult har de meşterul Ilie Căpuşă, acum totul este gata, am înzestrat biserica aşa cum se cuvine pentru a-şi îndeplinirea menirea după data de 5 decembrie. Eu aş vrea să aibă un hram triplu, cu Sf. Dumitru, în amintirea tatei, cu Sf. Maria, căci aşa se numeşte mama şi soţia mea şi Sf. Nicolae, patronul meu spiritual. Rămâne de văzut dacă mi se va aproba… Am vrut şi am reuşit – zic eu – ca această biserică să mă reprezinte în viaţa de acum şi de apoi şi să dau un exemplu de bun creştin copiilor mei Cătălina-Gabriela şi Denisa-Carmen şi nepoţilor David, Natalia, Vlăduţ şi Irina, ca şi urmaşilor acestora. Mă simt un om împlinit sufleteşte, am o familie frumoasă, respectabilă şi trăim în bună înţelegere şi respect creştinesc cu toţi semenii. Ce mi-aş putea dori mai mult?1?…”.Nicolae Derviş nu vrea să vorbească despre costurile de peste 4 miliarde lei vechi sau despre lucruri care contează mai puţin în ochii săi. Bucuria sa ar fi necuprinsă dacă la slujba de sfinţire a ctitoriei sale ar veni cât mai multă lume să-i împărtăşească împlinirea sufletească pe care o resimte…
Eva ADAM