Arhivă pentru unirea principatelor

153 ani de la Unirea Principatelor Române

Posted in religie with tags on ianuarie 31, 2012 by argesuldenord

În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a fost organizată o festivitate în cinstea zilei de 24 ianuarie. Momentul aniversar a avut loc în paraclisul “Sf. Calinic de la Cernica”, din incinta Centrului Eparhial. La eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Festivitatea s-a aflat la a şasea ediţie, fiind rezultatul unui parteneriat între Seminarul Teologic “Neagoe Vodă” şi Grupul Şcolar Auto din Curtea de Argeş. În cadrul momentului festiv, elevii Seminarului Teologic au prezentat un program de cântece patriotice având ca temă Unirea Principatelor săvârşită la data de 24 ianuarie 1859. A urmat un moment dedicat istoriei şi poeziei realizat de elevii celor două instituţii de învăţământ. În finalul manifestării, o parte din dascălii celor două şcoli din municipiul Curtea de Argeş au evocat prin câteva referate cele mai importante momente din atmosfera evenimentului petrecut în urmă cu 153 ani.

Roxana MOLDOVAN

Unirea Principatelor, sărbătorită şi la Domneşti

Posted in cultura with tags , , on ianuarie 30, 2011 by argesuldenord

Pe 24 ianuarie, la Domneşti, în sala de sport a clădirii cu clasele I-VIII, s-a sărbătorit “Unirea cea Mică”. Elevi, părinţi, dascăli au venit pentru a simţi, după 152 ani, forfota unirii, ecoul zicerilor lui Moş Ion Roată sau uralele populare ce vesteau alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie) şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie) 1859. Programul alcătuit a adus verva istorică a marilor evenimente. După ascultarea imnului naţional, prof. George Baciu, directorul Casei de Cultură a prezentat, într-o adevărată lecţie de istorie, ideea de unitate a românilor de-a lungul istoriei. Copiii din clasa a III-a A, instruiţi cu grijă şi sentiment patriotic de învăţătoarea Manuela Roibulescu, au prezentat un montaj literar-artistic dedicat unirii. Şi dacă nu le-am fi văzut uniformele, am fi crezut că suntem la teatru şi ascultăm mari actori!
Învăţătoarea Maria Toma a “povestit” auditoriului cum a fost atunci, la Iaşi şi Bucureşti, scoţând în evidenţă necesitatea cunoaşterii şi păstrării în suflet a istoriei româneşti. Apoi, elevi ai clasei sale (a IV-a) au recitat poezii despre evenimentul de la 1859. “Felicit copiii, dascălii şi părinţii pentru spectacolul de azi. Încă un exemplu că domnişanii au grijă pentru ca tânăra generaţie să se simtă români cu adevărat!”, a spus primarul Nicolae Smădu în cuvântul său.
Manifestarea s-a încheiat cu o Horă a Unirii sub acordurile Corului Armatei. România modernă îi datorează Regelui Carol I cea mai fructuoasă şi mai solidă parte din devenirea ei. Dar Alexandru Ioan Cuza rămâne unul dintre cei mai valoroşi, mai atipici şi mai vizionari oameni de stat ai noştri. Erou şi mucenic al Unirii, a rămas pentru poporul nostru nu idolul de o clipă, ci neuitatul părinte şi unificator!
Prof. George BACIU