Arhivă pentru stoican

Arefu: asfaltare electorală de 3 miliarde lei, neplătită!

Posted in actualitate with tags , , , , on septembrie 22, 2012 by argesuldenord

Primarul Gheorghe Stoican se dă de ceasul morţii să facă rost de bani pentru a achita o asfaltare pe care a făcut-o tocmai în campania electorală pentru alegerile de la 10 iunie. Şi nu e vorba despre o sumă de neglijat, ci de vreo 3 miliarde lei vechi! Acestea sunt costurile lucrării executate pe traseul fostei linii ferate care lega Căpăţâneniul de Corbeni pe o lungime de 1,5 km. Pentru a-şi asigura realegerea, primarul declanşase şi lucrări de reabilitare la reţeaua de alimentare cu apă potabilă (tot de la Căpăţâneni, unde sta mai prost din punct de vedere al voturilor). Acum alegerile au trecut şi are nevoie ca de aer de 4 miliarde, bani pe care-i aştepta de la Consiliul Judeţean. Numai că internarea preşedintelui Constantin Nicolescu din cauza recentelor probleme de sănătate provocate de un nou dosar la DNA i-a stricat lui Stoican toate ploile! Vicepreşedintele pesedist Florin Tecău n-are curaj să semneze pentru sumă, colegul lui liberal Iani Popa n-are nici măcar interesul, deşi viceprimarul comunei este liberalul Gheorghe Buzoiu, aşa că toate oalele sparte se pot sparge în capul şefului administraţiei publice locale, pentru că firma constructoare nu poate aştepta la nesfârşit banii, mulţumindu-se numai cu promisiuni…

Vladimir ALBU

Arefu: Stoican l-a înlocuit pe Bîrlă cu Buzoiu!

Posted in actualitate with tags , , , , , , on iulie 27, 2012 by argesuldenord

Indestructibila echipă n-a fost aşa cum părea: Gheorghe Stoican are acum alt viceprimar. Dar nu pentru că s-ar fi supărat cu Pavel Bîrlă, ci pentru că fostul vice a ales să se ocupe de Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară Molivişu, prin care Arefu, Brăduleţul şi Cicăneştii vor să construiască o staţiune turistică montană pe Valea Argeşului. Stoican a fost şi el unul care a cochetat cu PDL, dar nu s-a putut despărţi de PSD. La Arefu a fost USL, cu numele, pentru că PNL era destul de slab, iar PC nu exista. Lupta electorală a fost dură, cu lovituri sub centură…
La constituirea Consiliului Local n-au fost surprize la alegerea viceprimarului: ce-a vrut Stoican, aia a ieşit, deşi au fost 3 înscrişi în cursă! Mâna lui dreaptă în acest mandat va fi Gheorghe Buzoiu (foto), iar consilieri locali Pavel Bîrlă, Adrian Bostan, Vasile Iorga, Ion Matei (USL); Marius Niţescu, Vasilica Rădulescu, Constantin Răducanu (PDL); Vasile Avram, Ion Dobrin (UNPR) şi Nicolae Dobrin (independent).

Dan BASARAB

Planuri mari la Arefu, pentru Staţiunea Turistică Moliviş

Posted in rural with tags , , , on martie 1, 2012 by argesuldenord

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară condusă de către viceprimarul arefean Pavel Bîrlă, care mai include comunele Brăduleţ şi Cicăneşti, se pregăteşte să demareze în primăvară lucrările la infrastructura celei mai importante investiţii din ultimele decenii. Staţiunea de la Moliviş poate deveni pivotul noii economii turistice argeşene, pentru că şi primarul de la Albeşti, Vasile Sava, pregăteşte planurile pentru un obiectiv similar în zona montană, la Oticu. Şi şansele acestora de reuşită sunt considerabile, pentru că au sprijinul total al senatorului Mircea Andrei, care a declarat în repetate rânduri că potenţialul turistic de pe Valea Argeşului trebuie valorificat astfel încât să depăşească Valea Prahovei. Iar Pavel Bîrlâ se luptă de ani de zile pentru proiectul staţiunii de la Moliviş. Consiliul Local Arefu a aprobat scoaterea la vânzare prin licitaţie a 200 ha teren pentru construirea viitorului obiectiv. Cea mai nordică localitate de pe Valea Argeşului nu are un buget fabulos. Cu 23 miliarde lei vechi, numai buna gospodărire poate suplini minusul de 4 miliarde faţă de anul trecut. Iar primarul Gheorghe Stoican şi echipa sa a dovedit că ştie să cheltuiască raţional fiecare bănuţ. În 2011, cu 10 miliarde lei vechi s-au asfaltat 1,3 km de drum la Arefu, iar acum în plan este asfaltarea a 1,5 km în Căpăţâneni, pe traseul fostei linii ferate, care mergea pe marginea râului Argeş. Edilii arefeni au reuşit să aloce şi 300 milioane lei vechi pentru reparaţiile bisericilor din comună, pentru că au fost şi au rămas oameni cu credinţă faţă de Dumnezeu, vrednici şi aspri, cum sunt majoritatea celor crescuţi în umbra munţilor.

Vladimir ALBU

“Ţinutul Posadelor” a făcut schimb de experienţă în sudul Franţei

Posted in rural with tags , , , , , on mai 29, 2010 by argesuldenord

În dimineaţa zilei de duminică, 16 mai, şi-a luat zborul spre ţara lui Voltaire o delegaţie de 15-16 persoane din cadrul Grupului de Acţiune Locală “Ţinutul Posadelor”, din nordul Argeşului, pentru a vedea la faţa locului cum se fololesc banii europeni pentru o dezvoltare rurală durabilă. Demn de remarcat este faptul că din delegaţie au făcut parte primarii Corneliu Berevoianu, din Nucşoara (coordonatorul proiectului), Emil Simion (Brăduleţ), Mircea Păuna (Muşăteşti), Nicolae Barbu (Valea Iaşului), Ion Ionescu (Cicăneşti), Gheorghe Stoican (Arefu), Vasile Nică (Valea Danului) şi viceprimarul din Sălătrucu, Constantin Olteanu. Acum rămâne de văzut ce vor reuşi să aplice în localităţile pe care le conduc din ideile cu care s-au întors din sudul Franţei.
Roxana MOLDOVAN