“Florile Dalbe”, la Corbi

În prima duminică a lunii decembrie, la Căminul Cultural din satul Stăneşti, începând cu ora 11.00, era programată să se desfăşoare ediţia din acest an a tradiţionalului festival de datini şi colinde. Autorităţile locale, în frunte cu primarul Virgil Baciu, i-au invitat pe toţi locuitorii de pe văile Râului Doamnei şi Vâlsanului la o sărbătoare a portului popular şi a obiceiurilor păstrate cu sfinţenie din moşi strămoşi: “Este un prilej pentru manifestarea identităţii noastre culturale, care ne indivi-dualizează între naţiunile europene. Într-o vreme în care globalizarea încearcă să minimalizeze până la anulare această identitate naţională, considerăm că este de datoria oricărui român adevărat să nu-şi uite rădăcinile istorice şi să privească încrezător spre viitor”, a declarat primarul din Corbi.
Ultima lună a anului prilejuieşte continuarea unei colaborări începute cu câtva timp în urmă între localităţile Corbi şi Vaideeni-Vâlcea. În ziua prăznuirii creştine a zilei Sf. Ştefan, ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, va oficia o slujbă la Corbi alături de PS Emilian Lovişteanul, episcop vicar la Arhiepiscopia Râmnicului, urmând ca în primăvară, vizita să fie întoarsă. Vom reveni cu amănunte asupra programului evenimentului în ediţia următoare a publicaţiei noastre.

ARGEŞUL DE NORD

Profesorul Nicolae Hera, un nume de rezonanţă sonoră pentru argeşeni, un spirit de aleasă lumină…

O prezenţă proeminentă în peisajul cultural-educativ argeşean este, fără îndoială, profesorul şi juristul Nicolae Hera, un nume care înnobilează comunitatea stăneşteană prin distinsă rezonanţă şi învăţăminte trainice. Portretul său luminos, în chip de efigie strălucitoare, pe o monedă de aur, mi-a impresionat copilăria şi adolescenţa cu imaginea-i impunătoare şi vorba-i înţeleaptă, cu sfaturi pornite din inima unui Apostol adevărat.
După noian de vremuri scurse în zbuciumul vieţii, parcă-l revăd întocmai, şi astăzi, prin chenarul vioriu al amintirilor, pe omul Nicolae Hera, profesorul meu de istorie-geografie din Şcoala Elementară de 7 ani Stăneşti, demonstrând cu indicatorul pe harta României va-loarea “minunilor” cu care ne-a înzestrat din belşug Dumnezeu, apărate şi păstrate de moşii şi strămoşii noştri, cu sacrificii…
Este o mare onoare pentru mine şi chiar o datorie de suflet să evoc în pagini de lumină personalitatea omului şi pedagogului Nicolae Hera, născut la 29 septembrie 1908, în familia Joiţa şi Nicolae Hera, din satul Pârâieşti, com. Stăneşti, fostul judeţ Muscel. A trăit intens, trudind pe altarul sfânt al şcolii româneşti, trecând prin vremuri tulburi, cu prea puţine izbânzi, unele cu amintiri dureroase, retrăgându-se obosit, la 29 mai 1996, în vârstă de 88 ani, pentru odihna-i veşnică în cimitirul Bisericii “Sfânta Treime” din Stăneşti.
Tatăl său, născut în satul Slănic, com. Domneşti, s-a stabilit în cătunul Pârâieşti în 1904, prin căsătorie, întregindu-şi în câţiva ani familia cu trei copii: Maria, Irina şi Nicolae. Deşi cu copii mici acasă, datoria de patrie îl mobilizează pe tânărul tată pe frontul din primul război mondial, unde se remarcă “prin vitejie şi curaj
în bătălia de la Vidombac” (povesteşte prof. Gh. Ungurenuş în “Familii de ieri şi de azi…”, p. 31) iar, în retragere, bata-lionul său luptă prin tranşeele de pe Flămânda şi Valea Mare-Pravăţ, pe culmile Mateiaşului, pentru apărarea Câmpulungului. După război, cu “patria-n suflet şi boala-n oase”, cum se spune din bătrâni, se întoarce în sânul familiei, bolnav, în scurt timp găsindu-şi sfârşitul. Astfel, rămânând văduvă, “Lelea Zinca” (cum îi spuneam noi, pârâieştenii), cu trei copii la vârste fragede şi cu mari greutăţi gospodăreşti, este nevoită să-l trimită pe micuţul Nicolae la Şcoala Primară şi Elementară din Slănic, com. Domneşti, pentru a fi
sub supravegherea bunicilor paterni şi, mai ales, pentru a învăţa carte sub aripa exigentă a învăţătorului Dragomir Hera, fratele mai mare al regretatului său soţ.
La îndemnul unchiului dascăl şi cu binecuvântarea iubitei mamei, adolescentul Nicolae Hera urmează Liceul “Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel, absolvind cursurile ca şef de promoţie. Dar posibilitatea de a ajunge student era pentru el încă un vis irealizabil… Cunoscându-i necazurile mamei-văduve, băiatul nici nu îndrăznea să-i vorbească despre continuarea studiilor sale la Bucureşti. Destinul îi surâde, descoperind întâmplător, un anunţ într-un ziar: “Anonimul X oferă o bursă pentru un student la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, prin profesorul universitar Petre Panaitescu, care va răspunde de examinare şi corectitudine. Se pot înscrie candidaţi din tot cuprinsul României” (“Familii de ieri…”, p. 32). Deşi era vorba de un singur loc şi de numeroşi concurenţi, tânărul absolvent de liceu, încurajat şi de profesorii săi câmpulungeni, participă la examen şi obţine cel mai mare calificativ. Profesorul examinator Petre Panaitescu, titularul catedrei de slavistică din Facultatea de Istorie, îl promovează cu bursă, fiind încântat de rigoarea şi seriozitatea cu care candidatul Nicolae Hera tratase subiectul propus. (Era vorba de tema “Influenţa slavilor asupra formării poporului şi limbii române”). Cu bursa şi-a achitat o parte din cheltuieli la facultate şi cantină, dar niciodată n-a aflat numele “Anonimului X”, ca să-i mulţumească pentru generozitate…
Preocupat şi de alte “studii universitare”, pe lângă Facultatea de Istorie, studentul Nicolae Hera se înscrie şi la cea de-a doua facultate, urmând cu succes şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Bucureşti. După cursuri şi în timpul vacanţelor studenţeşti, se implică şi în activităţi obşteşti de “culturalizare a poporului”, în spiritul principiilor propuse de însuşi Regele Carol al II-lea, care “inaugurase epoca de aur a culturii” (cum remarca Liviu Rebreanu). Prin “Fundaţiile Culturale” înfiinţate şi îndrumate de sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955) şi de conf. univ. Henri Stahl (1901-1991), stăneşteanul Nicolae Hera urmăreşte “reactivarea şi reorganizarea Căminului Cultural Picior de Plai din Stăneşti, înfiinţat încă din anul 1924”, pe lângă şcoală. Găseşte momentul oportun să atragă fonduri şi forţă de muncă pentru construcţia unui local propriu de cămin cultural şi în satul său natal: “Localul a fost construit între anii 1934-1936, prin participarea unor echipe studenţeşti, care au pus piatra fundamentală a clădirii actualului local. S-a putut observa atunci entuziasmul stăneştenilor, aportul lor prin muncă obştească cu braţele şi atelajele, ca şi iniţiativa şi îndrumarea învăţătorilor din acea perioadă”, precizează N. Hera în monografia “Satul Stăneşti”… (p. 84). Finalizată “de roşu” în anul 1936, clădirea a fost inaugurată cu denumirea Căminul Cultural “Marele Voievod Mihai I” din Stăneşti. La ceremonial a participat, desigur, şi tânărul prof. Nicolae Hera, fiind remarcat printre “ctitorii principali ai localului”. În anii următori, echipele de studenşi au revenit la Stăneşti pentru construcţia “Băilor populare” şi a unui teren de sport. Deşi n-a mărturisit niciodată, se presupune că prof. Nicolae Hera face parte dintre principalii ctitori ai Căminului Cultural, Băilor Populare şi terenului de sport. Din iniţiativa lui şi a scriitorului Emanoil Bucuţa s-a turnat, pe faţada Căminului Cultural, şi “o placă de bronz, cu numele eroilor stăneşteni căzuţi pentru apărarea patriei”.
Absolvent al Facultăţii de Istorie cu calificativul “Magna cum laude”, cu diplomă semnată de acad. Nicolae Iorga, dar şi absolvent al Facultăţii Juridice din Bucureşti, profesorul şi juristul Nicolae Hera, cu două diplome în buzunar, porneşte în căutarea unui loc de muncă… În primul an se angajează ca avocat la Tribunalul de Plasă Domneşti (1936), însă, dezamăgit de felul în care se desfăşurau “procesele”, demisionează după un an de avocatură: “Aici dreptatea iese din buzunarul procurorului şi al judecătorului (mărturiseşte N. Hera), nu după prevederile legilor, după interesele inculpatului, ci ale inculpatorului şi judecătorului” (După Gh. Ungurenuş, “Familii de ieri…”, p. 34).
În speranţa că diploma de la Istorie poate avea mai multă “greutate” la angajare, tânărul profesor porneşte în căutarea unui nou loc de muncă. Nu oricine se poate lăuda cu “Magna cum laude”, sub semnătura marelui N. Iorga! Prin bunăvoinţa admirabilei doamnei institutoare Ana Hera-Dumitru, fiica cea mică a familiei Hera (căsătorită cu prestigiosul profesor de matematică şi director de şcoală Lavrente Dumitru), care a strâns cu grijă şi cu multă rigoare în arhiva familiei toate datele importante (adeverinţe strânse de tatăl său, pentru dosarul de pensio-nare), putem consemna traseul angajărilor în învăţământ ale profesorului Hera, în căutarea unei catedre stabile de istorie. Pentru un an se angajează suplinitor la Gimnaziul mixt din Vatra Dornei (1937-1938), apoi încearcă să se apropie de casă, angajându-se în anul următor la Liceul “I.C. Brătianu” din Piteşti (1938-1939). Se reîntoarce în capitală, pentru un an, ca profesor de istorie la Liceul “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1939-1940). Pleacă din Bucureşti, tot pentru un an, la Cursul de ucenici Târgovişte (1940-1941), apoi, în anul următor, la Cursul de ucenici Piteşti (1941-1942). Deşi căsătorit, cu doi copii mici, prof. N. Hera e nevoit să plece pentru un an şi mai departe, tocmai în Basarabia, suplinind la Gimnaziul teoretic de băieţi Bolgrad (1942-1943). În acest an (1943), trăieşte, în mod tragic, drama trecerii soţiei Anişoara Hera la cele veşnice, rămânând cu doi copii mici orfani de mamă. Dar n-a fost încovoiat de soartă… Îşi lasă copiii în grija bunicilor şi pleacă din nou “pe drumuri”, încadrându-se la Gimnaziul comercial Vălenii de Munte, unde rezistă ca suplinitor doi ani (1943-1945). Pentru încă doi ani găseşte o catedră de istorie la Liceul teoretic din Găeşti (1945-1947), apoi revine pentru încă un an la Liceul comercial de băieţi din Piteşti (1947-1948). Se apropie, de casă, suplinind un an şcolar la Şcoala Corbi (1948-1949) şi se titula-rizează, în sfârşit, la Şcoala Elementară Stăneşti, în ianuarie 1949, unde rămâne definitiv pe catedra de istorie-geografie până în anul 1971, când se pensionează după 45 de ani vechime în muncă şi limită de vârstă. Trecând prin cele 16 şcoli şi tot atâtea localităţi din ţară, putem spune că, de-a lungul anilor, a trăit “coşmarul suplinitorului”, în căutarea unui loc de muncă… La Şcoala Generală Stăneşti se întâlneşte şi colaborează cu dascăli de elită ca Ion Dinu, Mihail Dudu, Margareta Teodorescu-Duţoiu, Gh. Ungureanu, cu acesta din urmă realizând şi
valoroasa monografie “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”.
Revenind la distinsa-i familie, menționăm că tânărul Nicolae Hera s-a căsătorit în anul 1936, la Stăneşti, cu Anişoara Marian, fata Sevastiţei şi a lui Toader Marian, o familie onorabilă, cu rădăcini adânci în istoria comunei, descendenţi din strămoşul “Marian sin Toader” menţionat ca principal ctitor “la biserica veche din satul Domneştii de Sus” (zidită în 1828), apoi, “ctitor al Bisericii Sfânta Treime din Stăneşti, construită între anii 1831-1834”. Pe peretele interior dinspre nord al bisericii stăneştene sunt zugrăviţi “Jupan Marian sin Toader şi soţia dumnealui Maria”, în costume naţionale. (Vezi Nicolae Hera – “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, schiţă monografică, p. 88).
În tânăra familie Hera, încă din primii ani de căsnicie au apărut şi primii doi copii: în 1937 s-a născut Mariana (căsătorită Chirca, în Piteşti), absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice, multă vreme economist-şef  la Trustul de Petrol Piteşti, iar în 1941 s-a născut Alexandru (Săndel) Hera, absolvent al Institutului de Construcţii Bucureşti, secţia Geodezie. În prezent, pensionar, Săndel s-a retras pe meleagurile natale, în apropierea casei părinteşti.
În cea de-a doua căsnicie, cu înv. Emilia (Popescu) Hera, din Vălenii de Munte, tinerii şi-au întregit familia cu fiica Ana Hera-Dumitru (născută în 1947), institutoare, urmând vocaţia iubitei sale mame. Rămânând în casa părintească, distinsa Ana le-a fost sprijin de nădejde la bătrâneţe ambilor părinţi.
Profesorul Nicolae Hera n-a făcut niciun fel de politică, n-a fost membru PCR, refuzând să gireze cu numele său propaganda comunistă. Pe lângă activitatea didactică, s-a ocupat şi de biblioteca comunală, sporindu-i an de an patrimoniul de carte, iar ca jurist a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al “Comisiei de împăciuire”, pe lângă Primăria comunei Stăneşti, respectiv Corbi.
Monografia “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, semnată de Nicolae Hera şi Gh. Ungureanu (Ed. “Litera”, Bucureşti, 1984), redactată după toate regulile unei lucrări ştiinţifice, este principala sa operă scrisă care şi-a încrustat valoarea “ca document istoric” pe frontispiciul autohton al stăneştenilor. Autorii au realizat periodizarea vieţii şi activităţii locuitorilor satului Stăneşti, prin reconstituirea unor importante epoci istorice. Amintesc principalele capitole redactate de prof. Nicolae Hera: 1. “Satul Stăneşti pe firul istoriei” (vechimea, numele satului, moşia satului, parte a domeniului Mănăstirii Câmpulung, anul 1821, perioada Regulamentului Organic, anul 1848 etc.); 2. “Istoricul instituţiilor” (Primăria, Şcoala, Căminul Cultural, Monumentele istorice etc.); 3. “Viaţa economică şi ocupaţiile locuitorilor” (cultura plantelor, a pomilor fructiferi, creşterea animalelor, industria casnică, meşteşugurile, mori, pive, dârste, teascuri, poverne etc.); 4. “Mişcarea populaţiei de-a lungul vremii”; 5. “Locuinţa, portul, jocul şi vorbirea” etc.
În peste 170 pagini, prof. N. Hera adună un material valoros, un istoric salvat din “negura uitării” şi pus la dispoziţia celor interesaţi. Ca să scrie o asemenea lucrare, sunt convins că prof. N. Hera a făcut multe sacrificii, consultând o bogată bibliografie, a trudit zile şi nopţi, ani de zile, prin Arhivele Statului din Piteşti, Câmpulung şi chiar din Bucureşti, adunând date, însemnări de pe cărţi vechi, zapise, catagrafii, documente locale din arhivele şcolilor etc. (vezi bibliografia, p. 170). Pentru toate faptele sale şi, în special, pentru monografia de care am amintit, se cuvine să-i cinstim cu respect şi recunoştinţă memoria profesorului şi juristului Nicolae Hera, păstrându-i o frumoasă şi veşnică amintire… Pentru argeşeni rămâne un nume de reputaţie sonoră, un spirit de aleasă lumină…

Prof. Daniel DEJANU

Acoperiş de şcoală făcut din resturi

Aceasta este “inovaţia” la care s-a apelat la Stăneşti. Cine a avut strălucita idee, nu se ştie cu siguranţă, dar se poate bănui. Ceea ce a ieşit din aplicarea ei practică, se vede cu ochiul liber acum. Şi când te gândeşti că acolo s-au plătit bani buni, cam 5 miliarde lei vechi, nu resturi rămase de cine ştie de unde, te vezi obligat să constaţi că nu este deloc în regulă. Cel puţin din punctul de vedere al cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite locale, nu poate fi altfel. Priviţi şi minunaţi-vă!

Argeşul de Nord

CUPA SATELOR LA FOTBAL

Asociaţia Agricolă a Fermierilor “Argeşul de Nord”, condusă de Virgil Baciu, a patronat organizarea primei ediţii a acestei competiţii sportive adresate tinerilor din comuna Corbi. Vremea a fost de-a dreptul excepţională, ca şi iniţiativa, de altfel, şi în frumoasa duminică de 22 aprilie, a adunat pe terenul din apropierea Râului Doamnei şi a Bisericii din Piatră circa 300 spectatori, de parcă s-ar fi jucat partide din eşaloanele superioare ale fotbalului românesc. Un motiv în plus pentru ca reprezentativele  satelor Corbi, Corbşori şi Stăneşti să se angreneze cu mare entuziasm în partidele care au stabilit prima campioană a comunei.
Sufletul competiţiei a fost, alături de Virgil Baciu, Vasile Grigoroiu, cunoscut printre consăteni cu supranumele Shaolin, care s-a ocupat cu ceva timp în urmă de echipa de fotbal a comunei, iar acum lucrează cu aceeaşi pasiune pentru cea din comuna vecină, Domneşti. Preşedintele Asociaţiei “Argeşul de Nord”, Virgil Baciu, a reuşit să aducă un sponsor important pentru CUPA SATELOR LA FOTBAL, ceea ce a ridicat la cele mai înalte cote ale fair-play-ului şi ambiţiei sportive ardoarea cu care s-au disputat partidele. În aceste condiţii, sportivii au uitat de starea precară a terenului, de condiţiile mai puţin propice oferite de cabinele inexistente sau de toaletele improvizate pe marginea drumului, prin care pluteau în extaz muştele grase, simbol al unei administraţii publice locale care se umflă în pene că se îngrijeşte de fotbal şi de sport în general. Cum este apreciată, ar trebui să-i ascultaţi pe sportivii localnici. Astfel aţi descoperi ce anume şi-ar dori de la viitorii edili ai comunei…

Stăneştii s-au impus autoritar!

Regulamentul de desfăşurare a competiţiei a stabilit ca fiecare din cele trei echipe înscrise să joace între ele, urmând ca la încheierea jocurilor să se stabilească, pe baza rezultatelor, clasamentul final. Cunoscătorii creditau echipa din Stăneşti cu prima şansă la câştigarea campionatului local, considerând că lupta pentru locul II va fi extrem de interesantă. Şi nu s-au înşelat! Partida care a deschis competiţia a fost aceea în care s-au confruntat echipele din Corbi şi Corbşori şi a fost câştigată cu scorul de 2-1 de prima. Corbii n-au mai repetat victoria cu Stăneştii, căci favorita hârtiei a învins cu un sec 5-0, care n-a mai lăsat loc de comentarii, mai ales după ce a administrat aceeaşi înfrângere şi asupra echipei din Corbşori. Astfel, cu maxim de puncte şi un golaveraj de 10-0, echipa din Stăneşti a câştigat trofeul, iar locul I i-a adus şi un premiu de 700 lei, pe lângă şampania băută din cupă! Pe treapta a doua a podiumului a urcat echipa din Corbi, care a primit premiul de 500 lei, iar pe ultima, cea din Corbşori, ce şi-a împărţit un premiu de 300 lei. S-au împărţit, de asemenea, diplome de participare, iar sportivii au fost generos răsplătiţi cu aplauze de către spectatori în timpul partidelor, dar şi la final.

“Minte sănătoasă în corp sănătos!”

Vechiul dicton latin este unul după care se ghidează Virgil Baciu. Ideea organizării competiţiei i-a venit într-o zi, când a văzut pe terenul din Stăneşti mai mulţi tineri adunaţi care jucau o partidă de fotbal. După o discuţie cu sportivii, descoperind că aceştia simţeau nevoia unei competiţii organizate între echipele din satele comunei, s-a angajat s-o organizeze. Vasile Grigoroiu-Shaolin a îmbrăţişat cu entuziasm propunerea sa şi de la gând la faptă a fost numai un mic pas, făcut fără ezitare. “Am reuşit să aducem alături de noi oameni valoroşi, precum dl. Aron Mogoiu, directorul Fabricii Errea, de la Curtea de Argeş, care a sponsorizat CUPA SATELOR LA FOTBAL, prima ediţie, cu două rânduri de echipament, din care unul a rămas de rezervă pentru echipa comunei, iar celălalt a fost dat ca premiu. Noi îi mulţumim călduros d-lui Mogoiu pentru acest gest şi sperăm să rămână alături de noi şi la viitoarele ediţii, deoarece ne gândim să transformăm competiţia întruna tradiţională care, în timp, să fie extinsă pentru toate comunităţile locale de pe Valea Râului Doamnei şi nu numai. Tinerii din comuna noastră au ajuns să-i invidieze pe prietenii lor din Nucşoara, cărora li s-a pus la dispoziţie un teren modern, sintetic, pe care pot să joace fotbal şi alte jocuri. E păcat că, la noi, actuala administraţie publică locală nici măcar nu pomeneşte despre un asemenea proiect! Personal, după ce m-am hotărât să candidez la postul de primar, împreună cu colegii din Alianţa pentru Argeş şi Muscel, am decis să punem în programul nostru electoral şi amenajarea unor asemenea terenuri sintetice în toate satele comunei, să le dotăm cu instalaţii de nocturnă şi să oferim tinerilor noştri posibi-litatea de a se mişca mai mult şi de a se distra, pentru a-şi păstra entuziasmul pentru muncă. Acum am spart gheaţa, cum se spune, cu această competiţie, şi ţinem să-i asigurăm continuitatea care dă trăinicie oricărei iniţiative serioase!”, a declarat Virgil Baciu la finalul sărbătorii populare în care s-a transformat CUPA SATELOR LA FOTBAL.

Eva ADAM

 

“Stadionul” din Corbi, o palmă pe obrazul Primăriei!

Pe terenul de sport din centrul comunei se joacă partide de campionat. Sporting Stăneşti Corbi este o echipă de fotbal cu rezultate bune. Jucătorii se jenează de fiecare dată când trebuie să dispute meciuri pe teren propriu. Şi asta nu neapărat pentru că nu sunt vestiare pentru a se schimba ei sau arbitrii, pentru că situaţia nu este singulară. Imaginea este dezolantă de cum treci podul peste Râul Doamnei, spre Jgheaburi.
Împrejmuirea terenului este destul de precară şi nu se poate spune care ar fi intrarea. De obicei se folosesc spărturile din gard. Dacă are cineva o omenească nevoie de uşurare, este pus în mare dificultate. Şi asta pentru că în afara terenului, cu deschidere la drum, sunt două cabine de toaletă mizerabile, transformate în muscodrom, de unde adie nişte miasme de-ţi vine să te tot duci spre pădure, ca să-ţi oxigenezi cumva plămânii şi să nu mori sufocat!
Unul dintre oamenii cu idei din primărie a plasat pe WC o tăbliţă cu nr. 5 şi inscripţia “str. Mănăstirii”. Terenul de joc arată ca vai de lume şi poate că izlazurile sau maidanele din alte comune arată mai bine. Iarba care înlocuieşte gazonul acoperă gropile ce pot pune în pericol integritatea fizică a temerarilor sportivi care apără blazonul comunei.
Băncile de rezervă sunt nişte construcţii caricaturale, gardul împrejmuitor are şi porţiuni din beton prin care se cască găurile datorate plăcilor lipsă.
Marcajul terenului de joc se face cu rumeguş şi cu toate aceste inconveniente, sportivii localnici îşi slujesc cu mândrie pasiunea, asumându-şi riscuri destul de mari, de câte ori apără în joc culorile proprii. Nu credeţi că ar merita mai multă grijă din partea administraţiei publice locale?…

Argeşul de Nord