POLITICIANISME DE DOI BANI

De-acum e clar: avem o clasă politică incapabilă să iasă din schemele prestabilite care – crede ea – îi dau liniştea inamovibilităţii. Ceea ce s-a întâmplat după alegerile prezidenţiale o dovedesc din plin. La 16 noiembrie, dispreţuitul popor a votat contra omului-partid prizonier al structurilor care l-au propulsat în vârf şi care aşteptau de la el să le slujească interesele parşive. Majoritatea covârşitoare a optat pentru un tip apărut ca din neant, insipid, inodor, incolor – chiar plictisitor pentru unii – dar care a părut oamenilor că ar fi capabil să rupă lanţurile robiei cu care visau să-l cetluiască tipii din partidul ce-l împingea spre funcţia supremă din stat. Iohannis a fost de-a dreptul inspirat atunci când a refuzat categoric orice compromis încheiat cu cei terorizaţi de dosarele ce-i puteau trimite după gratii pentru păcatele făptuite contra legii. Încăpăţânarea sa de a nu se coborî la poziţia precupeţului de voturi virtuale le-a dovedit oamenilor că-i preţuia, câtă vreme le oferea dreptul natural la opţiune, considerându-i – omeneşte vorbind – egalii săi. În rest, au mai fost nişte amănunte – minore în ochii aroganţilor guru politici care erau dispuşi să bage mâna-n foc că “merge şi-aşa” la nesfârşit – dar care s-au dovedit a fi determinante în stabilirea scorului final de-a dreptul aiuritor pentru ei. Taxarea la urne a fost rezultatul firesc, care a venit ca o pedeapsă de pe internet din partea celor ce nu mai suportau să fie trataţi ca nişte cartofi din piaţa mizerabilă în care polititrucii mileniului trei au transformat România.

Ăstora le intrase în capetele lor seci că deveniseră alfa şi omega şi că nu se mai putea respira măcar fără aprobarea lor. Numai că mare parte dintre compatrioţi s-au trezit ca din somn şi au transmis mesajul clar că nu se vor mai lăsa manevraţi de jalnicii păpuşari de partid.

Parlamentarii s-au speriat în primele zile de după alegerile prezidenţiale şi au marşat la cererea lui Klaus Iohannis, respingând fără crâcnire ticălosul proiect de lege a amnistierii şi graţierii corupţiilor şi infractorilor cu pedepse ceva mai mititele. Dar au contraatacat rapid cu altă lege perfidă, prin care urmau să-şi acorde pensii nesimţite lor şi, pentru a nu bate la ochi, altor categorii care, poate le meritau. Electoratul a descifrat repede diversiunea şi s-a revoltat contra parlamentarilor combinatori de meserie, care au făcut hemoroizi pe fotoliile gras plătite pentru mai nimic în folosul naţiunii, deveniţi experţi în pornografie de toate genurile. Faptul a fost dovedit atât prin surprinderea puţin onorabililor urmărind filmuleţe deocheate pe internet în plenul parlamentului sau când s-au dat în stambă de la tribună – în transmisiuni sau înregistrări televizate – aiurea ori pe holurile Casei Poporului. Acestor nemerituoşi le datorăm actualul parlament mamut, populat de o faună cel puţin discutabilă, în buna tradiţie fanariotă a nepotismului de neam de sânge ori prin alianţă, de neveste, amante sau de cozi de topor ale animalelor politice sanctificate de lingăii personali. Printre ei, cei cu adevărat cinstiţi şi bine intenţionaţi se pierd sau sunt făcuţi pierduţi, dacă nu intră în haita jefuitorilor.

Altă dovadă a orbirii aşa-zisei clase politice: PNL-ul de azi nu vrea să priceapă că n-are cine ştie ce merit în victoria lui Iohannis şi vrea musai să vină la guvernare. Nu că mi s-ar rupe mie inima de Victor Ponta şi de PSD şi clienţii săi, dar cred că la ora actuală avem nevoie de stabilitate politică, dacă suntem cu adevărat bine intenţionaţi şi vrem schimbarea lucrurilor în bine pentru cei mereu înşelaţi. Colaborarea Iohannis-Ponta pare să fi debutat bine, deci să-i dăm o şansă. Nu de alta, dar mă cam trec fiorii când mă gândesc la echipa guvernamentală pe care ar putea-o propune acum noul PNL, eventual cu eternii şi fascinanţii Varujan Vosganian, Ludovic Orban, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Adriean Videanu, Sorin Blejnar, Traian Igaş sau drăguţul de Daniel Funeriu, care era varză la genurile substantivelor şi l-a anunţat cumva pe unul dintre urmaşii lui la Educaţie, Remus Pricopie, pentru care nu era vreo diferenţă între femela de lup care-i alăptase pe Romulus şi Remus şi o vulpoaică (!?!…) Iar dacă mai luăm în calcul alăturarea probabilă a echipei lui Gabriel Oprea, a UDMR sau a omului-partid Călin Popescu Tăriceanu – entităţi pentru care ţelul suprem rămâne ciolanul guvernării – chiar că am putea trăi prelungirea unui coşmar!

Se vorbeşte, de asemenea, despre organizarea unor alegeri anticipate costisitoare, nedorite de oameni şi care, cu siguranţă, n-ar modifica prea mult actualul spectru politic, chiar dacă ar duce la dispariţia unor partide-fantomă. Principalii actori rămân tot PSD şi PNL, cât timp nu există alternativă viabilă venită din popor. Aşa că, toate manevrele astea nu au alt ţel decât tragerea de timp pentru a se păstra actuala stare de lucruri. Clasa politică nărăvită în rele nu poate oferi modele comportamentale umane credibile şi apelează la tot soiul de diversiuni, profitând de apatia încrezutei societăţi civile, care prea des s-a lăsat prostituată. Ar cam fi vremea să-şi facă ordine în propria casă, să înlăture jigodiile care au pactizat din interese personale sau de gaşcă cu partidele şi să-şi asume onest rolul tradiţional. Altfel se va pronunţa strada, într-un mod care nu poate duce la ceva bun pentru oamenii acestei ţări.

5 ianuarie 2015, ora 14.00

De ce se bagă pumnul în gura societăţii civile la Curtea de Argeş?…

Prin toamna anului trecut, fostul deputat liberal Adrian Miuţescu vorbea insistent despre necesitatea ca societatea civilă să-şi facă auzit glasul şi în urbea Basarabilor. Cu perseverenţa care îl caracterizează, a reuşit să convingă mai mulţi concitadini de valabilitatea acestei idei. Aşa s-a coagulat un grup de iniţiativă pentru înfiinţarea unui Club Civic. Sandu Nichita, fost parlamentar prin anii ‘90 şi apoi câteva mandate la rând consilier judeţean şi preşedinte al Comisiei Juridice, s-a ocupat de cadrul legal pentru legitimizarea acestei voci civice. Proiectul de statut a fost dezbătut în mai multe şedinţe, chiar şi publice, căci iniţiativa a atras oameni din diverse medii – politic, de afaceri, cultură, arte ş.a.m.d, – s-au făcut propuneri care de care mai populiste, astfel că autorul, Sandu Nichita, sesizând o rea-voinţă şi tendinţă de blocare, a renunţat la munca depusă şi s-a retras scârbit. Speculaţiile au mers până acolo în a se spune că dumnealui şi Adrian Miuţescu voiau să-şi construiască o platformă civică pentru relansarea carierelor politice. Fostul lider liberal nu şi-a abandonat ideea şi a rămas la conducerea interimară a organismului care încă nu are certificatul legal de naştere. Nici măcar nu se ştie dacă se va numi club, iniţiativă, acţiune sau altcumva. Pentru a risipi orice suspiciune, în statut s-a scris negru pe alb că membrii conducerii, care va avea mandat ales pe perioadă de 2 ani de zile, nu au dreptul să aibă vreo legătură cu lumea politică. La ora actuală este greu de spus dacă iniţiativa aceasta, generoasă şi bine intenţionată, la urma urmei, se va materializa sau nu. Ceea ce este foarte clar este faptul că oamenilor angrenaţi în administraţia publică şi, deci, şi în politică, nu le-a picat deloc bine monitorizarea activităţii lor de către societatea civilă. Şi de aici poate că au apărut piedicile puse subtil, ca şi beţele în roatele grupului de iniţiativă. Dacă n-ar fi de plâns, probabil că ar trebui să ne crucim, pentru că aceia care se tem acum, au ajuns cândva în funcţii alese, gras plătite, tocmai prin voturile celor care, într-un fel sau altul, alcătuiesc ceea ce ne place să numim societatea civilă. Iar practica aceasta a căluşului în gură este departe de principiile democraţiei, pentru care mai toţi politicienii se bat cu cărămida în piept. Şi nu numai în anii electorali, cum este acesta. Judecaţi şi dvs. cât de lung este drumul de la vorbe la faptele unora sau altora şi taxaţi-i la vot, cât mai democratic şi corect cu putinţă!

Eva ADAM