Arhivă pentru sevilla

Prezenţe marcante ale Argeşului în lume: acad. Gheorghe Păun în Spania

Posted in actualitate with tags , on februarie 27, 2010 by argesuldenord

Sevilla a găzduit timp de 5 zile, de la 1 februarie cea de a opta reuniune tradiţională anuală dedicată schimbului de idei şi experienţe din domeniul calculatoarelor cu membrane. Sufletul prestigioasei reuniuni ştiinţifice la care au participat 60 savanţi din Italia, Ungaria, România, Noua Zeelandă, Germania, Irlanda, China, Austria, Cehia, Polonia şi Spania a fost, ca de obicei, acad. Gheorghe Păun, cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş. Reputaţia sa în lumea calculabilităţii este extrem de solidă, pentru că este un deschizător de drumuri după ce a lansat cu mai bine de un deceniu în urmă modelul teoretic al calculatoarelor biologice cu membrană, despre care se spune că ar putea revoluţiona acest domeniu fără de care viitorul nu mai poate fi conceput. De altfel, la Sevilla, anul acesta s-a lansat “The Handbook of Membrane Computing”, Biblia domeniului, care poartă semnăturile unor personalităţi ştiinţifice precum Gheorghe Păun, G. Rozenberg şi A. Salomaa. “Diario de Sevilla” a dedicat evenimentului ştiinţific pagini bogat ilustrate, iar acad. Păun a cinstit încă o dată prin strădaniile sale Argeşul natal şi oamenii săi.
Vladimir ALBU