Arhivă pentru sarbatoarea marului

La închiderea ediţiei: Sărbătoarea Mărului, la Tigveni

Posted in actualitate with tags , , on noiembrie 1, 2012 by argesuldenord

Tradiţionala zi a comunei, ajunsă la ediţia a VI-a,
s-a desfăşurat în preajma prăznuirii creştin-ortodoxe a Sf. Dumitru. Programul festivităţilor a fost bogat, debutând de joi, cu Focul lui Sumedru, în Bîrseştii de Sus, unde a doua zi s-au întâlnit fiii satului la hramul bisericii. Discotecile în aer liber au făcut deliciul tinerilor, iar cei mai vârstnici
s-au bucurat de cântecele lui Graţian Bădescu, Mitică Tavă, Ileana Ciuculete, Nemuritorii, Cronos, ca şi de dansurile ansamblurilor din Cicăneşti, Valea Iaşului şi Tigveni. Producătorii agricoli au avut o întâlnire pentru schimb de experienţă şi informare asupra noutăţilor din domeniul de activitate. N-a lipsit vestita plăcintă cu mere, din care s-au înfruptat şi invitaţii de onoare. Dar asupra desfăşurării evenimentului vom reveni cu amănunte în ediţia următoare a publicaţiei noastre.

Dan BASARAB

Sărbătoarea mărului

Posted in eveniment rural with tags , on octombrie 29, 2011 by argesuldenord

A cincea ediţie a Zilei comunei s-a întins anul acesta pe parcursul unei întregi săptămâni, semn că în comuna Tigveni, condusă de primarul Doru Dumitru Slătineanu, nu se prea resimt efectele crizei economice. Programul a debutat duminică, în 23 octombrie, de la prânz, pe baza sportivă din localitate, despre care se spune că va fi amenajată într-un stadion modern cu circa 1.000 locuri, care să stea cu cinste alături de sala de sport cu care se mândresc localnicii, realizată în trecutul mandat. Cum Şoimii Tigveni nu avea meci programat, pe teren au putut juca în voie mititeii, fleicile, pastramele, peştii fripţi care făceau să alunece bericile pe şoseaua gâtului ceva de speriat şi, nu în ultimul rând, a putut să se desfăşoare în voie baletul politic al USL, dirijat numai din sprâncene de liderul pesedist Constantin Nicolescu. Au evoluat cu graţie de păpuşi chinezeşti liberalii Iani Popa, Andrei Gerea şi Costinel Vasilescu, la braţ cu socialiştii Simona Bucura Oprescu şi Florin Tecău, dar şi cu primarii din localităţile situate mai sus de Tigveni pe Valea Topologului. Oaspeţii dragi au primit şi câte o bucata din uriaşa plăcintă cu mere, probabil ca o compensaţie pentru că nu mai ajung la prăjitura guvernării, au împărţit diplome pentru cei îmbătrâniţi în căsnicie, pentru cei mai vârstnici locuitori şi pentru veteranii de război. Demn de remarcat că au lipsit reprezentanţii de frunte ai PDL, blocaţi pe frontul de la Mihăeşti, dar Fundaţia Solidaritatea Creştină a împărţit pungi cu cadouri şi felicitări din partea senatorului Mircea Andrei şi a lui Ştefan Lăzăroiu. Totul s-a petrecut în cel mai civilizat climat cu putinţă, chiar dacă încă mai era pe-acolo preşedintele Nicolescu, intervievat în legătură cu regionalizarea!

Marţi seara s-a aprins Focul lui Sumedru

Oamenii de pe Valea Topologului au dovedit că ştiu să se bucure de sărbătoarea recoltei, care conferea localităţii noi valenţe de identitate. Şi au avut şi motive, deoarece pe lângă ansamblurile folclorice locale sau invitate din Gorj, la reuşita spectacolului moderat de fiul satului, solistul Mitică Tavă, şi-au dat concursul şi alte nume cunoscute, precum Fuego,Triton, Victoriţa Lăcătuşu, Luminiţa Ţicleanu, Violeta Constantin, Graţian Bădescu şi Rapsozii Argeşului.
Ziua de luni a fost rezervată schimbului de experienţă dintre specialiştii din agricultură. Marţi seara s-a aprins Focul lui Sumedru în cinci dintre satele comunei, potrivit unui vechi obicei reînviat la iniţiativa primarului Slătineanu, pentru ca gospodarii şi ogoarele, pomii şi animalele să se cureţe de rele, iar anul care vine să fie mănos pentru toţi. Miercuri s-a sărbătorit hramul la Biserica Sf. Dumitru, din Bîrseştii de Sus, iar a doua zi, la Bîrseştii de Jos. Vineri a fost ziua rezervată şcolii din centrul comunei, care poartă cu mândrie numele unuia dintre cei mai reprezentativi fii ai comunei, generalul Gabriel Marinescu. Şi asta datorită vrednicului director, prof. Ion Stătescu, preşedintele organizaţiei locale a PDL şi, totodată, consilier local. Festivităţile s-au încheiat cu Cupa Topologului, în care au fost prevăzute întreceri sportive de şah, handbal fete, volei, fotbal (old boys) şi cu totul inedit, o cursă de atelaje!

Scurt istoric al comunei

Deşi tradiţia, orală mai ales, spune că aceste meleaguri au fost locuite încă de acum trei milenii, prima atestare documentară datează din 28 octombrie 1528. Atunci, cancelaria domnească a voievodului Radu de la Afumaţi, ginerele ctitorului Mănăstirii Argeşului, Sf. Neagoe Basarab, întărea printr-un hrisov proprietăţile pe care aşezământul în cauză le deţinea la Tigveni. Tot din secolul al XVI-lea datează şi primele biserici, unde poate s-a închinat urmaşul lui Mihai Viteazul, Radu Şerban, în septembrie 1601, după ce venind din Transilvania, fusese ales voievod de boierii şi căpitanii de oaste ai eroului asasinat din ordinul generalului imperial Basta. De la Tigveni s-au ridicat la 1821 sătenii care voiau să lupte pentru libertate în oastea generalului Magheru, ca şi cei care la 1877 au vărsat sânge la Plevna sau la Smârdan pentru independenţa ţării de Imperiul Otoman. Numele eroilor căzuţi pe fronturile celor două războaie mondiale sunt săpate adânc nu numai în memoria urmaşilor, dar şi în monumentele care nu lipsesc din satele argeşene.
Cei peste 3.600 locuitori din comuna situată la 50 km de Piteşti şi la 12 de Curtea de Argeş încearcă să valorifice superior potenţialul zonei şi să trăiască din munca lor, ca nişte oameni cinstiţi ce sunt. La ceas aniversar, căci s-au împlinit 483 ani de existenţă atestată documentar, ne alăturăm tuturor celor care au adresat străbuna urare:
La Mulţi Ani, Tigveni şi oamenilor tăi!

Roxana MOLDOVAN

“Sărbătoarea mărului” – ziua comunei Tigveni

Posted in actualitate with tags , , on septembrie 26, 2010 by argesuldenord

Primarul liberal Doru Dumitru Slătineanu, aflat la cel de-al doilea mandat, a reuşit să instituie o zi a comunei, pe care a legat-o de sărbătoarea creştină a Sf. Dumitru, Izvorâtorul de Mir şi de un produs emblematic al zonei, mărul. O coincidenţă fericită face ca primarul comunei de pe Valea Topologului să aibă patronimicul sfântului, fiind unul dintrei cei 340.000 români aflaţi în asemenea situaţie. Ca de obicei, şi anul acesta, la Tigveni, de Sf. Dumitru, se vor strânge la baza sportivă de lângă Şcoala “Gen. Gabriel Marinescu” oameni de pe cele patru văi de râuri din nordul Argeşului, pentru a cinsti sărbătoarea localnicilor şi a degusta delicioasele produse ale acestui pământ binecuvântat, dintre care cu siguranţă se evidenţiază uriaşa plăcintă cu mere, demnă de o carte a recordurilor. Atunci, pentru câteva ore, oamenii vor uita – probabil – de criza care le amărăşte vieţile de câtva timp. La Mulţi Ani, Tigveni! 
Eva ADAM