Arhivă pentru psd

POLITICIANISME DE DOI BANI

Posted in editorial with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on ianuarie 5, 2015 by argesuldenord

doru-decupatDe-acum e clar: avem o clasă politică incapabilă să iasă din schemele prestabilite care – crede ea – îi dau liniştea inamovibilităţii. Ceea ce s-a întâmplat după alegerile prezidenţiale o dovedesc din plin. La 16 noiembrie, dispreţuitul popor a votat contra omului-partid prizonier al structurilor care l-au propulsat în vârf şi care aşteptau de la el să le slujească interesele parşive. Majoritatea covârşitoare a optat pentru un tip apărut ca din neant, insipid, inodor, incolor – chiar plictisitor pentru unii – dar care a părut oamenilor că ar fi capabil să rupă lanţurile robiei cu care visau să-l cetluiască tipii din partidul ce-l împingea spre funcţia supremă din stat. Iohannis a fost de-a dreptul inspirat atunci când a refuzat categoric orice compromis încheiat cu cei terorizaţi de dosarele ce-i puteau trimite după gratii pentru păcatele făptuite contra legii. Încăpăţânarea sa de a nu se coborî la poziţia precupeţului de voturi virtuale le-a dovedit oamenilor că-i preţuia, câtă vreme le oferea dreptul natural la opţiune, considerându-i – omeneşte vorbind – egalii săi. În rest, au mai fost nişte amănunte – minore în ochii aroganţilor guru politici care erau dispuşi să bage mâna-n foc că “merge şi-aşa” la nesfârşit – dar care s-au dovedit a fi determinante în stabilirea scorului final de-a dreptul aiuritor pentru ei. Taxarea la urne a fost rezultatul firesc, care a venit ca o pedeapsă de pe internet din partea celor ce nu mai suportau să fie trataţi ca nişte cartofi din piaţa mizerabilă în care polititrucii mileniului trei au transformat România.

Ăstora le intrase în capetele lor seci că deveniseră alfa şi omega şi că nu se mai putea respira măcar fără aprobarea lor. Numai că mare parte dintre compatrioţi s-au trezit ca din somn şi au transmis mesajul clar că nu se vor mai lăsa manevraţi de jalnicii păpuşari de partid.

Parlamentarii s-au speriat în primele zile de după alegerile prezidenţiale şi au marşat la cererea lui Klaus Iohannis, respingând fără crâcnire ticălosul proiect de lege a amnistierii şi graţierii corupţiilor şi infractorilor cu pedepse ceva mai mititele. Dar au contraatacat rapid cu altă lege perfidă, prin care urmau să-şi acorde pensii nesimţite lor şi, pentru a nu bate la ochi, altor categorii care, poate le meritau. Electoratul a descifrat repede diversiunea şi s-a revoltat contra parlamentarilor combinatori de meserie, care au făcut hemoroizi pe fotoliile gras plătite pentru mai nimic în folosul naţiunii, deveniţi experţi în pornografie de toate genurile. Faptul a fost dovedit atât prin surprinderea puţin onorabililor urmărind filmuleţe deocheate pe internet în plenul parlamentului sau când s-au dat în stambă de la tribună – în transmisiuni sau înregistrări televizate – aiurea ori pe holurile Casei Poporului. Acestor nemerituoşi le datorăm actualul parlament mamut, populat de o faună cel puţin discutabilă, în buna tradiţie fanariotă a nepotismului de neam de sânge ori prin alianţă, de neveste, amante sau de cozi de topor ale animalelor politice sanctificate de lingăii personali. Printre ei, cei cu adevărat cinstiţi şi bine intenţionaţi se pierd sau sunt făcuţi pierduţi, dacă nu intră în haita jefuitorilor.

Altă dovadă a orbirii aşa-zisei clase politice: PNL-ul de azi nu vrea să priceapă că n-are cine ştie ce merit în victoria lui Iohannis şi vrea musai să vină la guvernare. Nu că mi s-ar rupe mie inima de Victor Ponta şi de PSD şi clienţii săi, dar cred că la ora actuală avem nevoie de stabilitate politică, dacă suntem cu adevărat bine intenţionaţi şi vrem schimbarea lucrurilor în bine pentru cei mereu înşelaţi. Colaborarea Iohannis-Ponta pare să fi debutat bine, deci să-i dăm o şansă. Nu de alta, dar mă cam trec fiorii când mă gândesc la echipa guvernamentală pe care ar putea-o propune acum noul PNL, eventual cu eternii şi fascinanţii Varujan Vosganian, Ludovic Orban, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Adriean Videanu, Sorin Blejnar, Traian Igaş sau drăguţul de Daniel Funeriu, care era varză la genurile substantivelor şi l-a anunţat cumva pe unul dintre urmaşii lui la Educaţie, Remus Pricopie, pentru care nu era vreo diferenţă între femela de lup care-i alăptase pe Romulus şi Remus şi o vulpoaică (!?!…) Iar dacă mai luăm în calcul alăturarea probabilă a echipei lui Gabriel Oprea, a UDMR sau a omului-partid Călin Popescu Tăriceanu – entităţi pentru care ţelul suprem rămâne ciolanul guvernării – chiar că am putea trăi prelungirea unui coşmar!

Se vorbeşte, de asemenea, despre organizarea unor alegeri anticipate costisitoare, nedorite de oameni şi care, cu siguranţă, n-ar modifica prea mult actualul spectru politic, chiar dacă ar duce la dispariţia unor partide-fantomă. Principalii actori rămân tot PSD şi PNL, cât timp nu există alternativă viabilă venită din popor. Aşa că, toate manevrele astea nu au alt ţel decât tragerea de timp pentru a se păstra actuala stare de lucruri. Clasa politică nărăvită în rele nu poate oferi modele comportamentale umane credibile şi apelează la tot soiul de diversiuni, profitând de apatia încrezutei societăţi civile, care prea des s-a lăsat prostituată. Ar cam fi vremea să-şi facă ordine în propria casă, să înlăture jigodiile care au pactizat din interese personale sau de gaşcă cu partidele şi să-şi asume onest rolul tradiţional. Altfel se va pronunţa strada, într-un mod care nu poate duce la ceva bun pentru oamenii acestei ţări.

5 ianuarie 2015, ora 14.00

Albeşti: Sava şi Popa merg mai departe

Posted in actualitate with tags , , , , , , , , on iulie 27, 2012 by argesuldenord

Vasile Sava a lucrat toată viaţa în administraţia publică locală. Între 1990 şi 2000 a fost viceprimar, iar apoi, fără sincope, primar. Specialitatea casei rămâne jocul la mai multe capete şi diversiunile, dintre care cele mai sigure sunt asfaltările electorale. Din spirit de corectitudine, trebuie să spunem şi că este un campion la accesarea de fonduri europene pe proiecte. Apa şi canalizarea sunt în curs de rezolvare, gospodăriile din apropierea DN 7C au acces la gaze, astfel că realegerea sa a fost o formalitate. Din totalul de 15 consilieri locali, şi-a asigurat 10 pentru USL, astfel că va face legea şi în acest mandat, în care va fi secondat de un viceprimar ascultător, care nici nu-şi permite să viseze să-l concureze vreodată la postul de şef suprem local. Faptul că nici nu poate conta prea mult pe el, parcă nici nu mai contează, cât timp are spatele asigurat!
Lista consilierilor locali este următoarea: Gabriel Popa(viceprimar, foto), Răzvan Udrescu, Gheorghe Stoica, Ionel Oprea, Gheorghe Oproiu, Dan Boştină, Ion Radu, Virgil Zamfira, Aurel Dineţ, Corneliu Hulea (USL); Petre Popa, Ilie Stelian, Gheorghe Manea (PDL); Gheorghe Molea (PP-DD).
La începutul lunii iulie, o rupere de nori a făcut prăpăd la Albeşti, unde anumite zone au fost inundate. Intervenţia conjugată a oamenilor şi autorităţilor locale au înlăturat destul de repede urmele. Însă problema rămâne: de câte ori vin ploi repezi, viiturile fac pagube mari acolo unde primăria pare să ezite să ia măsurile care se impun pentru prevenirea dezastrelor…

Dan BASARAB

Surpriză pentru PSD: a pierdut alegerile la Poienari!

Posted in actualitate with tags , , , , , , on iulie 27, 2012 by argesuldenord

Poienarii de Argeş este o localitate cu un număr mic de locuitori şi cu un legislativ format doar din 9 consilieri locali. Bătălia cea mare se dădea anul acesta pentru postul de primar. Acesta era ocupat de pesedistul Gheorghe Boroiu, al cărui scaun fusese clătinat şi cu 4 ani înainte de liberalul Cornel Panţeru (foto). Drept urmare, Boroiu n-a vrut în ruptul capului să se facă USL în comună şi să-i cedeze lui Panţeru postul de viceprimar. De această situaţie a profitat inteligent candidatul democrat-liberal de la AAM, Dragoş Boncea. Om umblat prin lume după ce lucrase câţiva ani în Spania, a găsit limbajul potrivit cu care să se adreseze consătenilor, pentru a-i convinge că Boroiu nu era o soluţie pentru viitorul localităţii. În ciuda sprijinului masiv primit de primarul în funcţie de la partidul său, n-a reuşit să-şi păstreze postul, câştigat de Boncea. Distribuţia posturilor de consilieri locali a fost destul de interesantă: câte 4 pentru PDL şi PSD şi ultimul pentru liberali. Acest rezultat îl transforma pe Cornel Panţeru în arbitrul luptei pentru postul de viceprimar. Şi cum Dragoş Boncea era destul de abil pentru a-şi asigura un bun debut în noua funcţie, ca să nu mai luăm în calcul şi bunele relaţii pe care le avea cu liberalul, acesta a fost ales viceprimar cu sprijinul consilierilor locali pedelişti. Fostului primar i-a rămas numai consolarea fluierării a pagubă…
Poienarii de Argeş rămâne o comună mică, dar cu probleme mari, pe care trebuie să le rezolve în următorii 4 ani noua administraţie publică locală: primar – Dragoş Boncea (PDL); viceprimar – Cornel Panţeru (PNL); consilieri locali – Eduard Ion Linţă, Petre Diaconu, Florică Ion, Florin Tone (PDL); Gheorghe Boroiu, Constantin Mateescu, Gheorghe Chiriţă şi Gheorghe Badea (USL).

Dan BASARAB

Prunii USL nu rodesc fructele succesului politic: Kir Iani Popa a făcut pact cu “diavolul roşu” pentru a fi parlamentar!

Posted in politica with tags , , , , , on februarie 29, 2012 by argesuldenord

În cel de-al treilea week-end al lunii februarie, troika liderilor USL Argeş s-a întâlnit la Restaurantul “Star”, de la Bascov, cu primarii proprii. Constantin Nicolescu a dat sfoară-n judeţ să-i vină subordonaţii pesedişti din comune, Iani Popa a trimis mesaje pentru cei 10 şefi de localităţi care i-au mai rămas, dar n-a insistat prea mult din motive lesne de înţeles, iar conservatorul Cornel Lazăr a fost prezent acolo doar din considerente de imagine. Şi, se pare, n-a fost singurul căzut în autoadmiraţie. Scopul reuniunii a fost acela de limpezire a apelor în USL, al cărui protocol încheiat la nivel central prevede că fiecare partid îşi păstrează primarii proprii. Adică, cei în funcţie devin automat candidaţii USL pentru alegerile locale din acest an, în cazul în care mai doresc acest lucru. Cam aşa s-a pus problema şi la “Star”, unde cei trei “magi” politici argeşeni le-au pus sub nas primarilor care au răspuns invitaţiei dosarele de acceptare a candidaturilor sub flamura USL. Aici se cuvine a se preciza faptul că n-au prea răspuns toţi cei invitaţi. Absenţii s-au scuzat cu fel şi fel de pretexte, dar au fost şi cazuri în care nici măcar nu şi-au dat osteneala să ofere motivaţii formale despre care ştiau că i-ar fi descalificat. Mai mult, s-a aflat că în aceeaşi seară,liderul PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, îşi sărbătorea ziua de naştere pe la Olăneşti (Vâlcea) şi unii dintre invitaţi nimeriseră acolo, nu la Bascov. Nu-i vorbă că şi dintre invitaţii de la “Star”au fost cazuri în care nu s-au semnat “ca primarul” acele dosare de acceptare a candidaturii USL, fie pentru că unii n-aveau la ei ochelarii sau că alţii erau superstiţioşi şi nu semnau decât cu stilourile sau pixurile uitate la birou… Aşa că destui au plecat cu dosarele sub braţ şi au ajuns – unde credeţi? – nu pe la casele lor, ci pe malul Oltului, ca să-l felicite la aniversare pe senatorul Andrei şi nu numai. Concluziile se impun şi pot fi trase de oricine are un minim de raţiune şi nu ţine cu tot dinadinsul să se îmbete cu apă chioară…

Kir Iani moare de dor să se vadă senator!

Fostul deputat Adrian Miuţescu a mizat pe promiţătorul Iani Popa promovându-l să ajungă subprefect şi apoi prefect de Argeş. Drept mulţumire, i-a săpat la temelia puterii de lider judeţean şi vicepreşedinte al PNL la nivel naţional şi a atras pe toţi cei care-l iubeau pe oltean ca sarea-n ochi. Speculând omeneştile slăbiciuni manifestate de Miuţescu and comp., pe baza bunelor relaţii cu Constantin Nicolescu, a predat Curtea de Argeş pesediştilor la alegerile locale din 2008. Acestea au fost pierdute de către prof. Gheorghe Nicuţ, căruia tocmai colegii de partid – se spune – i-au tras preşul de sub picioare. Costinel Vasilescu şi-a păstrat postul de viceprimar pentru că a existat un Nicolae Derviş, care ţinea ca PNL să nu ajungă un partid de mâna a treia în urbea Basarabilor. Consecinţa: deputatul Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeş, pierde peste câteva luni de zile posibilitatea obţinerii unui alt mandat de deputat de Curtea de Argeş în favoarea candidatului PSD, fostul subprefect din perioada 2000-2004, Mircea Drăghici. Între timp, scârbit, prof. Nicuţ, anunţat candidat liberal pentru colegiul senatorial din nordul judeţului şi pus sub presiunea “pohtelor” lui Iani Popa de a fi el nominalizat de Ady Miuţescu, plecase la PDL, unde a ratat mandatul, din motive lesne de înţeles. Şi cum “Miu” n-a avut inteligenţa de a se retrage după pierderea parlamentarelor, a fost subminat în continuare din interior şi a obţinut rezultate slabe şi la europarlamentarele care au urmat. Atunci au ieşit la iveală rădăcinile fanariote istorice ale lui kir Iani: i-a atras alături pe toţi cei care-l puteau ajuta să-l mazilească pe liderul judeţean. Şi unul dintre cei mai puternici adversari ai lui Miuțescu era de ani de zile viceprimarul din Curtea de Argeş, Costinel Vasilescu, căruia i s-au alăturat deputatul Andrei Gerea, altă invenţie miuţească şi mulţi alţii. Toţi aceştia i-au dovedit fostului parlamentar cum devine chestiunea cu facerea de bine… Iani Popa a ajuns lider al liberalilor argeşeni şi a început să-şi netezească drumul spre fotoliul de senator. După înfiinţarea USL, n-a mai fost cazul să-şi bea cafeluţa în taină cu Constantin Nicolescu. Şi cum liderul PSD era singurul care putea să-i dea undă verde spre Palatul Parlamentului, i-a pupat papucul sultanului roşu – după cum metaforic s-au exprimat mai mulţi liberali care au un adevărat cult pentru Brătieni şi ţinuta lor morală. Desemnat de PSD să candideze pentru USL la postul vacantat la Piteşti prin demisia senatorului democrat-liberal Mircea Cinteză, a considerat că a căpătat doritul firman. Băiat deştept, bun cunoscător al istoriilor vechi care-i pot folosi, ştie mai bine decât mulţi alţii că obrazul subţire cu tribut se întreţine. Care tribut se traduce prin concesii repetate făcute PSD-ului ori de câte ori i se cere, mai spun contestatarii săi din interiorul PNL.

Între “USL, dragostea mea” şi “Adio, dar rămân cu tine!”

Cam pe aici se situează Costinel Vasilescu şi colegii liberali care încă îl mai susţin la Curtea de Argeş. Despre întâlnirea de la “Star” şi despre ce s-a discutat acolo a aflat târziu, şi nu de la colegii din organizaţia judeţeană sau de la participanţii la acea cină politică de taină. Roata vieţii l-a adus la spiţa în care a trebuit să guste roadele otrăvite ale unei bănuite trădări, din care se înfruptase la vremea lui şi Adrian Miuţescu. Cu numai o săptămână înainte de acea întâlnire stelară de la Bascov, într-o conferinţă de presă a senatorului Mircea Diaconu, Iani Popa îi cânta în strună lui Costinel Vasilescu, avansând necesitatea unui sondaj care să stabilească un candidat unic al USL la postul de primar de Curtea de Argeş. Constatând că-şi schimbase părerea, viceprimarul a reamintit faptul că liderul judeţean nu discutase în biroul de conducere propunerea PSD de a candida pentru un post de senator de Piteşti; liberalii au aflat din presă că aveau deja un candidat cert; la fel s-a întâmplat şi cu reuniunea de la Bascov, la care Iani Popa a fost doar pe post de conviv. Şi totuşi, acolo – spunea liderul PSD Curtea de Argeş, primarul Nicolae Diaconu – se luaseră nişte decizii, iar dumnealui primise undă verde pentru a candida la un nou mandat din partea USL! Concluzia: Costinel Vasilescu fusese scos în factor prim de către cel pe care-l sprijinise la greu ca să ajungă mare şef, cu putere de decizie la judeţ! În ziua de Dragobete, senatorul Mircea Diaconu a susţinut o nouă conferinţă de presă, în care Costinel Vasilescu a fost vedetă. Acesta n-a recunoscut că şedinţa de birou judeţean a fost o bălăcăreală pe cinste între el şi Iani Popa, deşi alţi participanţi aşa relataseră evenimentele. Dar şi-a arătat muşchii politici, susţinând că el şi colegii nu vor accepta un candidat unic al USL la Curtea de Argeş, stabilit fără sondaj. Şi că aştepta ca în zilele următoare să se ajungă la o astfel de decizie, altfel… Altfel, PNL urma să candideze pe liste separate la locale, chiar dacă USL le era drag până peste cap. Dar că după alegerile din iunie, se va alinia în USL pentru a se câştiga alegerile parlamentare din noiembrie, care erau de-a dreptul capitale pentru opoziţie!?!… Un comentator cinic ar putea spune că la trădare se răspunde cu şantaj, la modul “dacă voi nu mă vreţi, eu vă susţin acolo unde-mi convine sau unde mă interesează mai puţin”. Contracandidatul său pesedist, primarul Nicolae Diaconu, n-a ezitat să-l provoace, susţinând că în orice variantă adoptată de Costinel Vasilescu, la Curtea de Argeş, PNL va avea numai de pierdut. Gura păcătosului adevăr grăieşte! – spuneau bătrânii noştri şi cel puţin deocamdată noi n-avem argumente pentru a-i contrazice, câtă vreme fiecare doarme după cum îşi aşterne…

Roxana MOLDOVAN

Deranj mare în PSD: și Cătălin Sămărescu a demisionat din Consiliul Local Curtea de Argeş!

Posted in politica with tags , , , , on februarie 1, 2012 by argesuldenord

În şedinţa din ultima zi a lunii ianuarie, şeful de fapt al tinerilor pesedişti, directorul economic de la RMR, şi-a anunţat demisia din legislativul municipal. Motivele care l-au împins spre acest gest disperat prin care a încercat să-şi salveze respectul de sine, au ţinut de ineficienţa dovedită de o administraţie publică locală care a nemulţumit mare parte a populaţiei oraşului, dispreţul cu care sunt trataţi cetăţenii, neîndeplinirea promisiunilor electorale şi lipsa totală de perspective. Dincolo de acestea sunt probabil lucruri mai profunde, pe care din eleganţă şi pentru a nu face mai mult rău PSD-ului, Sămărescu le-a trecut sub tăcere, pentru că încă va rămâne în partid. Demn de remarcat este faptul că aceasta este a treia demisie a unui pesedist din legislativul municipal din Curtea de Argeş. Prima a fost a Claudiei Mihăilescu, din motive de serviciu, a doua a lui Vasile Sabie, în primăvara anului trecut, care a plecat la PDL, iar acum i-a venit rândul lui Cătălin Sămărescu. Dacă mai punem la socoteală şi plecarea Elenei Neacşu de la Cabinetul deputatului Mircea Drăghici, începem să dăm crezare celor care susţin că e ceva putred în PSD Curtea de Argeş. Şi chiar în organizaţia judeţeană, dacă luăm în calcul transferurile neoficializate deocamdată a multor primari la PDL!

Eva ADAM

PSD Tigveni, decapitat!

Posted in rural with tags , , , , , , , on noiembrie 28, 2011 by argesuldenord

Preşedintele organizaţiei comunale, consilierul local Elena Popa, a demisionat din funcţia de conducere pe care o ocupa. Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de 9 noiembrie, în cadrul unei şedinţe destul de furtunoase, la care a participat şi deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici. Interimatul a fost încredinţat unui comitet condus de către Cristian Matei, care îi mai are în componenţă pe Iulian Papa, Gheorghe Piele, Lizeta Velicaru şi Iunia Sandu. Fostul preşedinte rămâne formal membru al PSD şi îşi păstrează deocamdată postul de consilier local. Şi aceasta deoarece şefii de la judeţ nu vor să tensioneze şi mai mult situaţia şi să afecteze relaţiile în cadrul USL cu primarul liberal Doru Dumitru Slătineanu. Acesta, mai mult ca sigur, va fi candidatul unic al alianţei la un nou mandat în fruntea administraţiei publice locale. Conform înţelegerii dintre PSD şi PNL, viceprimarul Constantin Smeu, coleg de partid cu primarul, ar urma să fie sacrificat, cedând postul unuia dintre reprezentanţii “roşilor”. Ceea ce s-ar putea să stârnească destule situaţii tensionate în USL şi la Tigveni. Deocamdată, însă, totul este relativ, deoarece PSD trebuie să aleagă un alt lider al organizaţiei locale. Surse din interior vorbesc despre posibilitatea ca aceasta să se întâmple prin ianuarie sau februarie 2012. Favorit să preia sarcinile Elenei Popa pare să fie liderul interimar, care dacă a primit binecuvântarea conducerii judeţene, face ca votul colegilor cunoscuţi drept disciplinaţi să fie o formalitate.

“Trandafirii roşii” pierd teren

PSD a pierdut conducerea acestei comune de pe Valea Topologului în 2004, când fostul primar Popescu a fost înfrânt de Slătineanu. Pe o înţelegere anterioară, viceprimar a ajuns Constantin Smeu, ales pe lista candidaţilor PRM. Primarul a ştiut cum să-l atragă rapid lângă el pe adjunct, astfel că au făcut o echipă puternică şi aceasta s-a impus şi la alegerile locale din 2008. Legislativul din acest mandat are următoarea distribuţie: PNL – 7 consilieri; PSD – 5; PDL – 1. Chiar şi la o analiză superficială este clar că PNL porneşte ca favorit în cursa electorală pentru viitoarele alegeri. PSD, fără fostul preşedinte, îşi pierde cam jumătate din forţă, dacă e să dăm crezare afirmaţiilor localnicilor care cunosc situaţia foarte bine. Elena Popa şi-a exprimat deja opţiunea pentru PDL şi, foarte probabil, va fi candidat la postul de primar. La prima încercare, în 2008, a pierdut în faţa liberalului, dar nu la un scor care să-i interzică speranţele de revanşă. Acum are şansa s-o obţină alături de PDL, valorificându-şi superior şi cunoştinţele acumulate în mandatul de consilier local. O eventuală victorie ar aduce un manager în fruntea comunei. Ceea ce, spun destui localnici, n-ar fi deloc rău. Aprecierile lor se bazează pe modul în care Elena Popa a condus ani la rând Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO). Să lucrezi cu persoane care au probleme psihice şi să le determini să lucreze în ateliere de covoare sau cusături, dând la iveală, pe alocuri, adevărate opere artizanale, foarte căutate pe piaţa internă şi chiar externă, dovedesc capacitatea pedagogică şi psihologică de care dispunea “şefa” sau mai simplu, “doamna”. Nouă nu ne rămâne decât să-i urăm succes Elenei Popa, care a fost acceptată şi de liderul local al PDL, prof. Constantin Stătescu, colegul de legislativ! Concluzionând, la Tigveni, USL pierde teren, în timp ce PDL face achiziţii de marcă, slăbind PSD-ul, care are toate şansele să ajungă un partid de mâna a treia, mai ales dacă vor fi stimulate ceva ambiţii pentru a se ajunge la candidaturi separate. Ipoteza trebuie luată în calcul la modul serios, după ultimele semnale primite. Şi aceasta nu numai pentru că tandemul SS (Slătineanu-Smeu) este unul solid şi verificat timp de mai bine de 7 ani, ci şi datorită faptului că este greu de crezut că PSD va accepta ideea de a juca după muzica PNL la nesfârşit…

“Fost-ai, lele, cât ai fost!…”

Cam aşa poate fi caracterizat USL-ul la Tigveni. Această construcţie politică este admirabilă, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire! Fără răutăţi gratuite, numai PNL mai are o organizaţie care poate conta pe scena politică locală. Şi faptul a fost cu atât mai evident la amintita şedinţă a PSD, unde din circa 120 participanţi, numai vreo 20 nu erau partizani ai liderului Elena Popa! Unii dintre ei au mărturisit la final că au vrut să-l trimită la plimbare pe deputatul Mircea Drăghici, care nu fusese invitat, dar venise cu întăriri din oraş, încercând să impună un alt lider. Adică pe Cristian Matei, cel trimis cu misiune acum câteva luni de zile la PC, ca să facă organizaţie, căci aşa ceva lipsea cu desăvârşire. Iar în sprijinul pretenţiilor sale, susţinea că şi-ar fi păstrat tot timpul calitatea de vicepreşedinte la PSD şi că n-ar fi depus nici măcar o adeziune la conservatori. Foarte tare, frate, nu credeţi?… Elena Popa şi-a depus mandatul pentru că refuză categoric să-l susţină pe primarul Slătineanu, cu care s-a confruntat la ultimele alegeri locale. Unde a reuşit să adune personal mai bine de 450 voturi, pe care prin comportament şi le-a păstrat şi le poate chiar înmulţi. Toţi oamenii care o cunosc la Tigveni sunt foarte siguri că nu va merge la braţ în campania electorală cu actualul primar. Deşi s-au făcut multe calcule vizavi de o posibilă candidatură a sa pe lista PDL, este ştiut că nu moare de oftica de a fi în fruntea comunităţii. Dar, la fel de bine, cu siguranţă nu i-ar displăcea posibilitatea de a-şi lua revanşa pentru înfrângerea din 2008. Asta cu atât mai mult cu cât poziţia primarului în funcţie se şubrezeşte pe zi ce trece, datorită stilului tot mai autoritar adoptat în relaţia cu cetăţenii, care nu prea se prăpădesc după şefi cu capul mare. Situaţiile caraghioase nu lipsesc, deoarece Elena Popa n-a fost înlocuită de PSD din Consiliul Local Tigveni. Şi asta nu pentru că ar vrea o împăcare imposibilă, ci pentru că nu au cum! Şi asta pentru că a fost destul de deşteaptă în 2008 ca pe lista de consilieri să pună numai oameni care-i sunt apropiaţi. Iar o înlocuire a sa, dincolo de a crea noi tensiuni, în plan politic ar avea efectul unei aspirine în tratarea cangrenei!

Împădurirea Dealului Momaia

La începutul lui noiembrie, primarul Doru Dumitru Slătineanu a primit un sprijin nesperat din partea unor ONG-uri şi firme prin Programul “Plantăm fapte bune în România”. Practic, prin voluntariat s-au plantat circa 4.000 goruni şi frasini pe dealul unde acum câţiva ani a fost o alunecare de teren care a întrerupt DN 73C, Curtea de Argeş-Rm. Vâlcea. Reparaţiile au fost destul de costisitoare şi au durat timp îndelungat. Ideea stabilizării solului din zonă prin plantări de copaci este una foarte bună. Ce va ieşi din ea, rămâne de văzut, deoarece acţiunea s-a desfăşurat după o perioadă de secetă prelungită, într-un sol de consistenţa granitului… Să sperăm, totuşi, că arborii se vor prinde şi în câţiva ani, călătorii vor putea face popas la umbra lor. Altfel, primarul Slătineanu nu prea are cu ce se lăuda în ultimul timp. În vreme ce alţii nu mai prididesc cu inaugurările unor lucrări de investiţii, dumnealui trage de o canalizare care pare să nu mai ajungă la final sau taie panglici pe la cămine culturale, ori se închină pe la hramuri. Dar, când n-ai echipă puternică de susţinere, faci ce, când şi cum poţi…

Eva ADAM

Între vorbele lui Drăghici şi faptele lui Lăzăroiu

Posted in politica with tags , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Deputatul PSD de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, simţind că a pierdut nepermis de mult teren în faţa adversarului său, Ştefan Lăzăroiu, a lansat la televiziunea din municipiul Basarabilor o provocare şmecherească, la o dezbatere în doi pe micul ecran pe teme de administraţie publică şi legislative. Adică pe terenul pe care fostul subprefect al judeţului din mandatul 2000-2004 şi parlamentar din 2008 se simte superior. Pedelistul nu s-a lăsat păcălit şi i-a replicat că nu este timpul vorbelor, ci al faptelor, aşa că preferă să cunoască electoratul din colegiul în care a anunţat că intenţionează să candideze anul viitor. De fapt, Lăzăroiu îşi face prezenţa în respectivele localităţi de circa un an de zile, contribuind la hramurile din parohii cu bani şi produse. Pentru aceste fapte creştineşti a ajuns să fie lăudat de către preoţii parohi, ceea ce l-a deranjat foarte tare pe deputat. Şi asta pentru că preoţii – spune dumnealui – au uitat că i-a ajutat cu sume importante aduse de la guvern, deşi este în opoziţie. Analizând acest fapt, este greu de crezut că Drăghici s-ar fi putut descurca la guvern fără o vorbă bună pusă de Lăzăroiu prin senatorul Mircea Andrei! În aceste condiţii, potenţialul candidat la Parlament în Colegiul Curtea de Argeş a declarat recent că adversarii săi nu au vreo şansă reală de a-l învinge la viitoarele alegeri. Oare îi va convinge cu astfel de declaraţii să-şi caute alte ocupaţii mai rentabile? La asemenea întrebare, răspunsul îl poate da numai electoratul, la urne.

Eva ADAM

La Arefu s-au pierdut 7 miliarde lei din buget

Posted in actualitate with tags , , , , on februarie 26, 2011 by argesuldenord

Bugetul local pentru anul în curs are valoarea de 27 miliarde lei vechi. Primarul Gheorghe Soican a afirmat că acesta este mai slab cu 7 kg – pardon, cu 7 miliarde decât cel precedent. Vestitele staţiuni de schi alpin din Făgăraş – Moliviş Capra, Cumpăna – rămân la stadiul teoretic de realizare, câtă vreme nu s-au achitat nici PUZ-urile, pentru care mai sunt datorii din 2010 în sumă de 1,4 miliarde lei vechi, pentru că principalul finanţator, Consiliul Judeţean, şi-a retras banii alocaţi acestor obiective. În aceste condiţii, părăsit de PSD, primarul arefean poate numai să spere în ajutorul PDL, vehiculul politic al actualei guvernări. Numai că pentru a i se face acest favor trebuie să convingă că mai poate câştiga un mandat de primar. Altfel nu-i rămâne decât să mai repare cu piatră nişte drumuri, iar asfaltările să rămână numai un vis al localnicilor, pe care să-l ducă la îndeplinire alt primar…

Ana UDREA

Şefii portocalii au ieşit la spovedit: PD-L – devorat de corupţie

Posted in politica with tags , , , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

Liderii PD-L au început să debiteze nişte gogomănii politice care îţi taie răsuflarea şi te fac să te întrebi dacă aceasta este România anului 2010! Dornici de mărire mediatică, după ce timp de şase ani ne-au livrat aceeaşi placă hodorogită a corupţiei, mai-marii portocalii au redescoperit tema şi încearcă s-o poleiască şi s-o livreze din nou românilor! Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat că în mod “evident” PDL are pro-bleme de corupţie, motivând că aceasta este o trăsătură a sistemului politic, dar şi a partidelor care se află la guvernare. Cum rămâne cu “să-i ardem pe corupţi”? Am înţeles, în 2004 era gargară pentru popor! Mai mult, europarlamentarul Cristian Preda a lansat ideea că în PD-L cine este corupt, corupe alegătorii prin mită, are performanţa electorală, manevrează instituţiile statului, are acces la banul pu-blic, se află la conducerea unor firme din sfera clientelei politice, dar în opinia partidului este un tip OK şi i se iartă totul!!! Culmea, asemenea pedelişti sunt vedete şi trebuie susţinute pentru că reprezintă una din valorile principale ale partidului! Cezar Preda a lansat cele patru trăsături ale PD-L, confirmate de Valeriu Stoica şi Sulfina Barbu: crearea dependenţei; apartenenţa la clientela portocalie; iertarea corupţiei dacă a câştigat alegerile; “ciocu mic” vizavi de tehnicile de campanie, atâta timp cât ele conduc la victorie.
Dacă aruncăm o privire la potenţialii candidaţi PD-L din Argeş sunt construiţi exact pe acest calapod descris ireproşabil de Preda! Halal partid, halal conducere a ţării! Este o ruşine! Sper ca poporul să nu legitimeze astfel de acţiuni şi astfel de personaje politice! Nici “marea luptătoare anticorupţie” din anii trecuţi, Monica Macovei n-a putut să-şi stăpânească avântul verbal, e drept, mai voalat, mai tangenţial, nu aşa direct ca Voinescu şi Preda, care aproape că-mi devin simpatici! Europarlamentarul PDL Monica Macovei a precizat că prezumţia de nevinovăţie se aplică doar în instanţe, nu în cadrul partidelor, astfel încât nu este nevoie ca acestea să aştepte condamnări defi-nitive pentru a da afară oameni care au probleme de integritate şi nu respectă anumite criterii. Fosta “eroină” de la Justiţie a dat o nouă palmă PD-L, arătând clar că partidul are probleme grave cu corupţia! Cum şefii portocalii se împiedică tot mai des de securea corupţiei, este limpede că adevărul iese până la urmă la iveală şi că minciunile PD-L s-au întors ca un bumerang împotriva partidului! Cine seamănă vânt, culege furtună şi cine iese la luptă cu minciuni, piere de mâna lor!
Deputat Colegiul Curtea de Argeş, Mircea DRĂGHICI

Deşi spune că este permanent vânat de puterea pedelistă, Panţeru nu cedează presiunilor politice!

Posted in politica with tags , , , , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

Primarul din Ciofrângeni a ajuns la cel de-al treilea mandat şi rămâne un model de referinţă pentru omologii pesedişti argeşeni. Prima sa candidatură a fost generată de revoltă: pe la sfârşitul anilor ‘90, avea nevoie de o hârtie de la primărie. Acolo n-a găsit pe nimeni îndreptăţit să i-o elibereze. S-a lăsat îndrumat spre o cârciumă, unde “a cotizat” cu câteva rânduri de băutură pentru puternicii zilei. “Aşa nu se mai poate!”, rememorează el momentele în care-l apucaseră toţi dracii, datorită acelei situaţii. Aşa că atunci când l-a vizitate Nelu Uţă, responsabilul PUR pe zonă, s-a lăsat convins să candideze şi a ajuns primar în 2000.
La vremea respectivă, comuna avea o sumedenie de probleme de rezolvat: drumurile erau la pământ, alimentarea cu apă se făcea din puţuri şi fântâni, imobilele şcolare căzuseră în paragină, într-un cuvânt, avea front de lucru cuprinzător. După 2 ani a trecut la actualul PSD, pentru că se convinsese că fără sprijin politic nu putea face mare lucru. După un deceniu se poate lăuda că a acoperit aproape toate lipsurile comunei, asigurându-şi sprijinul consătenilor, care l-au ajutat să-şi schimbe porecla de primar în trening şi adidaşi cu renumele de primar 90% voturi pentru PSD. În actualul mandat are 9 din cei 11 consilieri locali şi spune că atunci când i se va respinge un proiect de hotărâre, pleacă de la primărie.
Comportamentul său tranşant şi uneori lipsit de diplomaţie i-au atras destule adversităţi, devenind ţintă pentru actuala putere, fapt pe care îl dovedeşte cu cele 14 sau 15 controale făcute în ultimul timp, depăşind net suma delor din toţi anii anteriori. Ultimul scandal l-a avut cu “generalul” Gabriel Bratu, de la ISJ, pentru banii cu care trebuia să acopere costurile renovării a două şcoli. Situaţia este încurcată, acuzaţiiile de o parte şi de alta destul de grave şi singura soluţie de rezolvare pare a fi justiţia. Mai nou s-a spus că ar fi avut probleme grave constatate de controlul Curţii de Conturi, pentru plăţi nejustificate, care l-ar fi adus în vizorul DNA. Doru Florin Panţeru a negat categoric şi, de curând, într-o şedinţă de legislativ local, a prezentat raportul organismului de control. “Spre nefericirea duşmanilor mei, nu au motive să spere că m-ar putea face să cedez şi să plec de la primărie, pentru a nu fi legat. Nu sunt şantajabil!”, a declarat Panţeru, care nu are cuvinte de laudă pentru colegii de partid care s-au lăsat cumpăraţi de actuala putere.
Eva ADAM