O prezenţă proeminentă în peisajul cultural-educativ argeşean este, fără îndoială, profesorul şi juristul Nicolae Hera, un nume care înnobilează comunitatea stăneşteană prin distinsă rezonanţă şi învăţăminte trainice. Portretul său luminos, în chip de efigie strălucitoare, pe o monedă de aur, mi-a impresionat copilăria şi adolescenţa cu imaginea-i impunătoare şi vorba-i înţeleaptă, cu sfaturi pornite din inima unui Apostol adevărat.
După noian de vremuri scurse în zbuciumul vieţii, parcă-l revăd întocmai, şi astăzi, prin chenarul vioriu al amintirilor, pe omul Nicolae Hera, profesorul meu de istorie-geografie din Şcoala Elementară de 7 ani Stăneşti, demonstrând cu indicatorul pe harta României va-loarea “minunilor” cu care ne-a înzestrat din belşug Dumnezeu, apărate şi păstrate de moşii şi strămoşii noştri, cu sacrificii…
Este o mare onoare pentru mine şi chiar o datorie de suflet să evoc în pagini de lumină personalitatea omului şi pedagogului Nicolae Hera, născut la 29 septembrie 1908, în familia Joiţa şi Nicolae Hera, din satul Pârâieşti, com. Stăneşti, fostul judeţ Muscel. A trăit intens, trudind pe altarul sfânt al şcolii româneşti, trecând prin vremuri tulburi, cu prea puţine izbânzi, unele cu amintiri dureroase, retrăgându-se obosit, la 29 mai 1996, în vârstă de 88 ani, pentru odihna-i veşnică în cimitirul Bisericii “Sfânta Treime” din Stăneşti.
Tatăl său, născut în satul Slănic, com. Domneşti, s-a stabilit în cătunul Pârâieşti în 1904, prin căsătorie, întregindu-şi în câţiva ani familia cu trei copii: Maria, Irina şi Nicolae. Deşi cu copii mici acasă, datoria de patrie îl mobilizează pe tânărul tată pe frontul din primul război mondial, unde se remarcă “prin vitejie şi curaj
în bătălia de la Vidombac” (povesteşte prof. Gh. Ungurenuş în “Familii de ieri şi de azi…”, p. 31) iar, în retragere, bata-lionul său luptă prin tranşeele de pe Flămânda şi Valea Mare-Pravăţ, pe culmile Mateiaşului, pentru apărarea Câmpulungului. După război, cu “patria-n suflet şi boala-n oase”, cum se spune din bătrâni, se întoarce în sânul familiei, bolnav, în scurt timp găsindu-şi sfârşitul. Astfel, rămânând văduvă, “Lelea Zinca” (cum îi spuneam noi, pârâieştenii), cu trei copii la vârste fragede şi cu mari greutăţi gospodăreşti, este nevoită să-l trimită pe micuţul Nicolae la Şcoala Primară şi Elementară din Slănic, com. Domneşti, pentru a fi
sub supravegherea bunicilor paterni şi, mai ales, pentru a învăţa carte sub aripa exigentă a învăţătorului Dragomir Hera, fratele mai mare al regretatului său soţ.
La îndemnul unchiului dascăl şi cu binecuvântarea iubitei mamei, adolescentul Nicolae Hera urmează Liceul “Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel, absolvind cursurile ca şef de promoţie. Dar posibilitatea de a ajunge student era pentru el încă un vis irealizabil… Cunoscându-i necazurile mamei-văduve, băiatul nici nu îndrăznea să-i vorbească despre continuarea studiilor sale la Bucureşti. Destinul îi surâde, descoperind întâmplător, un anunţ într-un ziar: “Anonimul X oferă o bursă pentru un student la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, prin profesorul universitar Petre Panaitescu, care va răspunde de examinare şi corectitudine. Se pot înscrie candidaţi din tot cuprinsul României” (“Familii de ieri…”, p. 32). Deşi era vorba de un singur loc şi de numeroşi concurenţi, tânărul absolvent de liceu, încurajat şi de profesorii săi câmpulungeni, participă la examen şi obţine cel mai mare calificativ. Profesorul examinator Petre Panaitescu, titularul catedrei de slavistică din Facultatea de Istorie, îl promovează cu bursă, fiind încântat de rigoarea şi seriozitatea cu care candidatul Nicolae Hera tratase subiectul propus. (Era vorba de tema “Influenţa slavilor asupra formării poporului şi limbii române”). Cu bursa şi-a achitat o parte din cheltuieli la facultate şi cantină, dar niciodată n-a aflat numele “Anonimului X”, ca să-i mulţumească pentru generozitate…
Preocupat şi de alte “studii universitare”, pe lângă Facultatea de Istorie, studentul Nicolae Hera se înscrie şi la cea de-a doua facultate, urmând cu succes şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Bucureşti. După cursuri şi în timpul vacanţelor studenţeşti, se implică şi în activităţi obşteşti de “culturalizare a poporului”, în spiritul principiilor propuse de însuşi Regele Carol al II-lea, care “inaugurase epoca de aur a culturii” (cum remarca Liviu Rebreanu). Prin “Fundaţiile Culturale” înfiinţate şi îndrumate de sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955) şi de conf. univ. Henri Stahl (1901-1991), stăneşteanul Nicolae Hera urmăreşte “reactivarea şi reorganizarea Căminului Cultural Picior de Plai din Stăneşti, înfiinţat încă din anul 1924”, pe lângă şcoală. Găseşte momentul oportun să atragă fonduri şi forţă de muncă pentru construcţia unui local propriu de cămin cultural şi în satul său natal: “Localul a fost construit între anii 1934-1936, prin participarea unor echipe studenţeşti, care au pus piatra fundamentală a clădirii actualului local. S-a putut observa atunci entuziasmul stăneştenilor, aportul lor prin muncă obştească cu braţele şi atelajele, ca şi iniţiativa şi îndrumarea învăţătorilor din acea perioadă”, precizează N. Hera în monografia “Satul Stăneşti”… (p. 84). Finalizată “de roşu” în anul 1936, clădirea a fost inaugurată cu denumirea Căminul Cultural “Marele Voievod Mihai I” din Stăneşti. La ceremonial a participat, desigur, şi tânărul prof. Nicolae Hera, fiind remarcat printre “ctitorii principali ai localului”. În anii următori, echipele de studenşi au revenit la Stăneşti pentru construcţia “Băilor populare” şi a unui teren de sport. Deşi n-a mărturisit niciodată, se presupune că prof. Nicolae Hera face parte dintre principalii ctitori ai Căminului Cultural, Băilor Populare şi terenului de sport. Din iniţiativa lui şi a scriitorului Emanoil Bucuţa s-a turnat, pe faţada Căminului Cultural, şi “o placă de bronz, cu numele eroilor stăneşteni căzuţi pentru apărarea patriei”.
Absolvent al Facultăţii de Istorie cu calificativul “Magna cum laude”, cu diplomă semnată de acad. Nicolae Iorga, dar şi absolvent al Facultăţii Juridice din Bucureşti, profesorul şi juristul Nicolae Hera, cu două diplome în buzunar, porneşte în căutarea unui loc de muncă… În primul an se angajează ca avocat la Tribunalul de Plasă Domneşti (1936), însă, dezamăgit de felul în care se desfăşurau “procesele”, demisionează după un an de avocatură: “Aici dreptatea iese din buzunarul procurorului şi al judecătorului (mărturiseşte N. Hera), nu după prevederile legilor, după interesele inculpatului, ci ale inculpatorului şi judecătorului” (După Gh. Ungurenuş, “Familii de ieri…”, p. 34).
În speranţa că diploma de la Istorie poate avea mai multă “greutate” la angajare, tânărul profesor porneşte în căutarea unui nou loc de muncă. Nu oricine se poate lăuda cu “Magna cum laude”, sub semnătura marelui N. Iorga! Prin bunăvoinţa admirabilei doamnei institutoare Ana Hera-Dumitru, fiica cea mică a familiei Hera (căsătorită cu prestigiosul profesor de matematică şi director de şcoală Lavrente Dumitru), care a strâns cu grijă şi cu multă rigoare în arhiva familiei toate datele importante (adeverinţe strânse de tatăl său, pentru dosarul de pensio-nare), putem consemna traseul angajărilor în învăţământ ale profesorului Hera, în căutarea unei catedre stabile de istorie. Pentru un an se angajează suplinitor la Gimnaziul mixt din Vatra Dornei (1937-1938), apoi încearcă să se apropie de casă, angajându-se în anul următor la Liceul “I.C. Brătianu” din Piteşti (1938-1939). Se reîntoarce în capitală, pentru un an, ca profesor de istorie la Liceul “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1939-1940). Pleacă din Bucureşti, tot pentru un an, la Cursul de ucenici Târgovişte (1940-1941), apoi, în anul următor, la Cursul de ucenici Piteşti (1941-1942). Deşi căsătorit, cu doi copii mici, prof. N. Hera e nevoit să plece pentru un an şi mai departe, tocmai în Basarabia, suplinind la Gimnaziul teoretic de băieţi Bolgrad (1942-1943). În acest an (1943), trăieşte, în mod tragic, drama trecerii soţiei Anişoara Hera la cele veşnice, rămânând cu doi copii mici orfani de mamă. Dar n-a fost încovoiat de soartă… Îşi lasă copiii în grija bunicilor şi pleacă din nou “pe drumuri”, încadrându-se la Gimnaziul comercial Vălenii de Munte, unde rezistă ca suplinitor doi ani (1943-1945). Pentru încă doi ani găseşte o catedră de istorie la Liceul teoretic din Găeşti (1945-1947), apoi revine pentru încă un an la Liceul comercial de băieţi din Piteşti (1947-1948). Se apropie, de casă, suplinind un an şcolar la Şcoala Corbi (1948-1949) şi se titula-rizează, în sfârşit, la Şcoala Elementară Stăneşti, în ianuarie 1949, unde rămâne definitiv pe catedra de istorie-geografie până în anul 1971, când se pensionează după 45 de ani vechime în muncă şi limită de vârstă. Trecând prin cele 16 şcoli şi tot atâtea localităţi din ţară, putem spune că, de-a lungul anilor, a trăit “coşmarul suplinitorului”, în căutarea unui loc de muncă… La Şcoala Generală Stăneşti se întâlneşte şi colaborează cu dascăli de elită ca Ion Dinu, Mihail Dudu, Margareta Teodorescu-Duţoiu, Gh. Ungureanu, cu acesta din urmă realizând şi
valoroasa monografie “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”.
Revenind la distinsa-i familie, menționăm că tânărul Nicolae Hera s-a căsătorit în anul 1936, la Stăneşti, cu Anişoara Marian, fata Sevastiţei şi a lui Toader Marian, o familie onorabilă, cu rădăcini adânci în istoria comunei, descendenţi din strămoşul “Marian sin Toader” menţionat ca principal ctitor “la biserica veche din satul Domneştii de Sus” (zidită în 1828), apoi, “ctitor al Bisericii Sfânta Treime din Stăneşti, construită între anii 1831-1834”. Pe peretele interior dinspre nord al bisericii stăneştene sunt zugrăviţi “Jupan Marian sin Toader şi soţia dumnealui Maria”, în costume naţionale. (Vezi Nicolae Hera – “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, schiţă monografică, p. 88).
În tânăra familie Hera, încă din primii ani de căsnicie au apărut şi primii doi copii: în 1937 s-a născut Mariana (căsătorită Chirca, în Piteşti), absolventă a Academiei de Ştiinţe Economice, multă vreme economist-şef la Trustul de Petrol Piteşti, iar în 1941 s-a născut Alexandru (Săndel) Hera, absolvent al Institutului de Construcţii Bucureşti, secţia Geodezie. În prezent, pensionar, Săndel s-a retras pe meleagurile natale, în apropierea casei părinteşti.
În cea de-a doua căsnicie, cu înv. Emilia (Popescu) Hera, din Vălenii de Munte, tinerii şi-au întregit familia cu fiica Ana Hera-Dumitru (născută în 1947), institutoare, urmând vocaţia iubitei sale mame. Rămânând în casa părintească, distinsa Ana le-a fost sprijin de nădejde la bătrâneţe ambilor părinţi.
Profesorul Nicolae Hera n-a făcut niciun fel de politică, n-a fost membru PCR, refuzând să gireze cu numele său propaganda comunistă. Pe lângă activitatea didactică, s-a ocupat şi de biblioteca comunală, sporindu-i an de an patrimoniul de carte, iar ca jurist a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al “Comisiei de împăciuire”, pe lângă Primăria comunei Stăneşti, respectiv Corbi.
Monografia “Satul Stăneşti, judeţul Argeş”, semnată de Nicolae Hera şi Gh. Ungureanu (Ed. “Litera”, Bucureşti, 1984), redactată după toate regulile unei lucrări ştiinţifice, este principala sa operă scrisă care şi-a încrustat valoarea “ca document istoric” pe frontispiciul autohton al stăneştenilor. Autorii au realizat periodizarea vieţii şi activităţii locuitorilor satului Stăneşti, prin reconstituirea unor importante epoci istorice. Amintesc principalele capitole redactate de prof. Nicolae Hera: 1. “Satul Stăneşti pe firul istoriei” (vechimea, numele satului, moşia satului, parte a domeniului Mănăstirii Câmpulung, anul 1821, perioada Regulamentului Organic, anul 1848 etc.); 2. “Istoricul instituţiilor” (Primăria, Şcoala, Căminul Cultural, Monumentele istorice etc.); 3. “Viaţa economică şi ocupaţiile locuitorilor” (cultura plantelor, a pomilor fructiferi, creşterea animalelor, industria casnică, meşteşugurile, mori, pive, dârste, teascuri, poverne etc.); 4. “Mişcarea populaţiei de-a lungul vremii”; 5. “Locuinţa, portul, jocul şi vorbirea” etc.
În peste 170 pagini, prof. N. Hera adună un material valoros, un istoric salvat din “negura uitării” şi pus la dispoziţia celor interesaţi. Ca să scrie o asemenea lucrare, sunt convins că prof. N. Hera a făcut multe sacrificii, consultând o bogată bibliografie, a trudit zile şi nopţi, ani de zile, prin Arhivele Statului din Piteşti, Câmpulung şi chiar din Bucureşti, adunând date, însemnări de pe cărţi vechi, zapise, catagrafii, documente locale din arhivele şcolilor etc. (vezi bibliografia, p. 170). Pentru toate faptele sale şi, în special, pentru monografia de care am amintit, se cuvine să-i cinstim cu respect şi recunoştinţă memoria profesorului şi juristului Nicolae Hera, păstrându-i o frumoasă şi veşnică amintire… Pentru argeşeni rămâne un nume de reputaţie sonoră, un spirit de aleasă lumină…
Prof. Daniel DEJANU
Argesuldenord's Blog 