Arhivă pentru presedinte

Nicolescu, de la DNA, la spital!

Posted in actualitate with tags , , , on septembrie 22, 2012 by argesuldenord

Biroul preşedintelui C.J. Argeş a fost percheziţionat în 10 septembrie. A doua zi, Constantin Nicolescu a fost chemat la DNA. Acolo a intrat surâzător şi a ieşit pe targă, fiind dus la Spitalul Judeţean. Câteva ore mai târziu, era la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, din cauza unor probleme cardiace. După cum se ştie, anul trecut a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis. După o săptămână şi ceva, a fost externat. Fără alte comentarii, vă prezentăm comunicatul DNA Piteşti din data de 12 septembrie 2012:

COMUNICAT
Ca răspuns la solicitări ale reprezentaţilor mass-media, formulate în baza Legii nr. 544/2001, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane:
1. NICOLESCU CONSTANTIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, ambele în formă continuată; luare de mită; fals intelectual în formă continuată;
2. OPRESCU CORNELIU, primar (la data săvârşirii faptelor) al comunei Căteasca, judeţul Argeş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave; fals intelectual;
3. MERCEA CODRUŢA-LAVINIA, funcţionar public în cadrul C.J. Argeş, membru al comisiei de evaluare a ofertelor, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; fals intelectual şi uz de fals;
4. NICOARĂ MIHAIL-GABRIEL, funcţionar public în cadrul C.J. Argeş, membru al comisiei de evaluare, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; fals intelectual şi uz de fals, toate în formă continuată;
5. PINTILIE IULIANA MIOARA şi BOCIOACĂ SABINA-ELENA, funcţionari publici în cadrul C.J. Argeş, membri ai comisiei de evaluare, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată;
7. FLORESCU AURELIA-MIRELA, DOBRE CRISTINA, STANCU OLGA, funcţionari publici în cadrul C.J. Argeş, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;
10. PLETOIU ECATERINA, reprezentantă a SC PROIECT INFRA 2005 SRL Piteşti, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
11. DOBRE GRIGORE, asociat şi administrator la SC ZEUS S.A. Piteşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată; dare de mită, fals intelectual în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;
În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2009, Consiliul Judeţean Argeş, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziţie publică prin licitaţie deschisă ce avea ca obiect reabilitarea unui pod (localitatea Căteasca) afectat de inundaţii.
Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanţat din fonduri PHARE destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră şi de mediu afectate de inundaţiile din perioada aprilie-mai şi iulie-august 2005. Pentru a accesa banii europeni, funcţionari din cadrul C.J. Argeş au atestat în cererea de finanţare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundaţii, deşi ele fuseseră avariate anterior, aşadar nu erau eligibile pentru proiectul respectiv. Cererea de finanţare a fost semnată de învinuiţii Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş şi de primarul comunei Căteasca, Corneliu Oprescu.
În pofida aspectelor nereale consemnate în cererea de finanţare, în anul 2006 a fost încheiat respectivul contract de finanţare, existând indicii că beneficiarul, Consiliul Judeţean Argeş, a primit pe nedrept suma totală de 1.224.083,64 euro cu titlu de finanţare nerambursabilă de tip PHARE.
În cursul anului 2009, în urma licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Argeş, contractul de reabilitare a podului a fost atribuit, în mod nelegal, societăţii comerciale ZEUS S.A., în condţiile în care iniţial, câştigătoare a licitaţiei fusese declarată o altă societate, înlăturată ulterior, în mod arbitrar, de comisia de evaluare, după reluarea procedurii dispusă de Constantin Nicolescu. Societatea înlăturată se prezentase cu o ofertă financiară mai bună, respectiv cu 3.779.787,8 lei mai mică, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna C.J. Argeş.
Lucrările de construcţie au fost executate de către SC ZEUS S.A. şi SC DRACONES CONSTRUCT GRUP SRL Piteşti, cea din urmă având ca asociat un afin al preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, respectiv ginerele acestuia. Mai mult, furnizor de bunuri pentru construcţia lucrării era SC SETRO METAL GROUP SA Câmpulung, firmă controlată, de asemenea, de o rudă apropiată a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş.
Pe baza unor înscrisuri falsificate, în cadrul unei proceduri de achiziţie complet falsificate, în cursul lunii iunie 2010, Consiliul Judeţean Argeş a atribuit aceleiaşi firme, SC ZEUS S.A., un contract în valoare de 4.973.065,75 lei, pentru presupuse lucrări suplimentare la acelaşi pod care, în realitate nu se mai justificau, fiind executate anterior, în luna martie 2010.
În cursul anului 2009, Nicolescu Constantin a primit cu titlu de mită de la Dobre Grigore, acţionar majoritar şi administrator al SC ZEUS S.A., un spaţiu comercial situat în municipiul Piteşti, în suprafaţă de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei. Pentru a disimula infracţiunea de corupţie, la data de 23 martie 2009, la un notariat public piteştean a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare.
Atât în cursul procedurii de licitaţie publică, dar şi în faza de derulare a contractului au fost falsificate mai multe înscrisuri (dispoziţii de şantier, referate de necesitate, procese verbale etc).
La data de 11 septembrie 2012, celor 12 învinuiţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Faţă de următorii învinuiţi: Mercea Codruţa-Lavinia, Nicoară Mihail-Gabriel, Pintilie Iuliana Mioara, Bocioacă Sabina-Elena, Florescu Aurelia-Mirela, Dobre Cristina şi Stancu Olga, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile, iar faţă de Pletoiu Ecaterina şi Dobre Grigore, măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Biroul de informare şi relaţii publice

VOTAŢI UN PREŞEDINTE DE BUN SIMŢ, VOTAŢI ANTONESCU PREŞEDINTE!

Posted in politica with tags , , on noiembrie 17, 2009 by argesuldenord

Crin Antonescu: „Spuneţi-le oamenilor că nu sondajele aleg preşedinţii!”

Posted in politica with tags , , , on noiembrie 17, 2009 by argesuldenord

„În toate aceste zile şi în cele care mai rămân până la 22 noiembrie cea mai grea bătălie pe care noi o avem de dat este cea împotriva descurajării. Există doi candidaţi ai aceluiaşi sistem, care au condus împreună România în anul 2009, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, care refuză orice dezbatere tv în faţa electoratului român. Direct sau indirect, sunt susţinuţi de toţi cei interesaţi în schimbarea lui Băsescu cu Geoană, dar în păstrarea actualului sistem politic administrativ clientelar şi birocratic din România”, a declarat la Drobeta Turnu Severin preşedintele PNL Crin Antonescu.
Candidatul liberal spune că instrumentul cel mai important prin care se încearcă să fie oprit valul de susţinere manifestat de cetăţeni faţă de liberali şi faţă de el sunt sondajele de opinie.
El a caracterizat drept mincinoase sondajele publicate până acum de INSOMAR şi CCSB. Crin Antonescu întreabă de ce nu sunt date publicităţii şi alte sondaje în afara acestora, referindu-se în mod special la sondajul Gallup, unde candidatul liberal este creditat cu un procent în plus faţă de Mircea Geoană. „Cum e posibil ca în toate marile oraşe ale ţării să deţin poziţii fruntaşe şi să rezulte că eu am cu 13 procente mai puţin decât Mircea Geoană? Cum este posibil ca aceşti oameni să influenţeze rezultatul votului şi să manipuleze?”, a insistat preşedintele PNL în discursul susţinut în faţa simpatizanţilor săi din Drobeta Turnu Severin.
„Spuneţi-le oamenilor că nu sondajele aleg preşedinţii! Spuneţi-le oamenilor că România are o şansă şi această şansă este Antonescu!”, au fost cuvintele care au încheiat discursul lui Crin Antonescu. Crin Antonescu a adresat îndemnul la coeziune şi încredere: „Nu vă lăsaţi descurajaţi! Acum este momentul să lămurim pe fiecare om din România că există alternativă, că nu toţi politicienii mint. Tandemul Antonescu-preşedinte, Iohannis-premier va sparge găştile tuturor!”