Arhivă pentru pnl

POLITICIANISME DE DOI BANI

Posted in editorial with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on ianuarie 5, 2015 by argesuldenord

doru-decupatDe-acum e clar: avem o clasă politică incapabilă să iasă din schemele prestabilite care – crede ea – îi dau liniştea inamovibilităţii. Ceea ce s-a întâmplat după alegerile prezidenţiale o dovedesc din plin. La 16 noiembrie, dispreţuitul popor a votat contra omului-partid prizonier al structurilor care l-au propulsat în vârf şi care aşteptau de la el să le slujească interesele parşive. Majoritatea covârşitoare a optat pentru un tip apărut ca din neant, insipid, inodor, incolor – chiar plictisitor pentru unii – dar care a părut oamenilor că ar fi capabil să rupă lanţurile robiei cu care visau să-l cetluiască tipii din partidul ce-l împingea spre funcţia supremă din stat. Iohannis a fost de-a dreptul inspirat atunci când a refuzat categoric orice compromis încheiat cu cei terorizaţi de dosarele ce-i puteau trimite după gratii pentru păcatele făptuite contra legii. Încăpăţânarea sa de a nu se coborî la poziţia precupeţului de voturi virtuale le-a dovedit oamenilor că-i preţuia, câtă vreme le oferea dreptul natural la opţiune, considerându-i – omeneşte vorbind – egalii săi. În rest, au mai fost nişte amănunte – minore în ochii aroganţilor guru politici care erau dispuşi să bage mâna-n foc că “merge şi-aşa” la nesfârşit – dar care s-au dovedit a fi determinante în stabilirea scorului final de-a dreptul aiuritor pentru ei. Taxarea la urne a fost rezultatul firesc, care a venit ca o pedeapsă de pe internet din partea celor ce nu mai suportau să fie trataţi ca nişte cartofi din piaţa mizerabilă în care polititrucii mileniului trei au transformat România.

Ăstora le intrase în capetele lor seci că deveniseră alfa şi omega şi că nu se mai putea respira măcar fără aprobarea lor. Numai că mare parte dintre compatrioţi s-au trezit ca din somn şi au transmis mesajul clar că nu se vor mai lăsa manevraţi de jalnicii păpuşari de partid.

Parlamentarii s-au speriat în primele zile de după alegerile prezidenţiale şi au marşat la cererea lui Klaus Iohannis, respingând fără crâcnire ticălosul proiect de lege a amnistierii şi graţierii corupţiilor şi infractorilor cu pedepse ceva mai mititele. Dar au contraatacat rapid cu altă lege perfidă, prin care urmau să-şi acorde pensii nesimţite lor şi, pentru a nu bate la ochi, altor categorii care, poate le meritau. Electoratul a descifrat repede diversiunea şi s-a revoltat contra parlamentarilor combinatori de meserie, care au făcut hemoroizi pe fotoliile gras plătite pentru mai nimic în folosul naţiunii, deveniţi experţi în pornografie de toate genurile. Faptul a fost dovedit atât prin surprinderea puţin onorabililor urmărind filmuleţe deocheate pe internet în plenul parlamentului sau când s-au dat în stambă de la tribună – în transmisiuni sau înregistrări televizate – aiurea ori pe holurile Casei Poporului. Acestor nemerituoşi le datorăm actualul parlament mamut, populat de o faună cel puţin discutabilă, în buna tradiţie fanariotă a nepotismului de neam de sânge ori prin alianţă, de neveste, amante sau de cozi de topor ale animalelor politice sanctificate de lingăii personali. Printre ei, cei cu adevărat cinstiţi şi bine intenţionaţi se pierd sau sunt făcuţi pierduţi, dacă nu intră în haita jefuitorilor.

Altă dovadă a orbirii aşa-zisei clase politice: PNL-ul de azi nu vrea să priceapă că n-are cine ştie ce merit în victoria lui Iohannis şi vrea musai să vină la guvernare. Nu că mi s-ar rupe mie inima de Victor Ponta şi de PSD şi clienţii săi, dar cred că la ora actuală avem nevoie de stabilitate politică, dacă suntem cu adevărat bine intenţionaţi şi vrem schimbarea lucrurilor în bine pentru cei mereu înşelaţi. Colaborarea Iohannis-Ponta pare să fi debutat bine, deci să-i dăm o şansă. Nu de alta, dar mă cam trec fiorii când mă gândesc la echipa guvernamentală pe care ar putea-o propune acum noul PNL, eventual cu eternii şi fascinanţii Varujan Vosganian, Ludovic Orban, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Adriean Videanu, Sorin Blejnar, Traian Igaş sau drăguţul de Daniel Funeriu, care era varză la genurile substantivelor şi l-a anunţat cumva pe unul dintre urmaşii lui la Educaţie, Remus Pricopie, pentru care nu era vreo diferenţă între femela de lup care-i alăptase pe Romulus şi Remus şi o vulpoaică (!?!…) Iar dacă mai luăm în calcul alăturarea probabilă a echipei lui Gabriel Oprea, a UDMR sau a omului-partid Călin Popescu Tăriceanu – entităţi pentru care ţelul suprem rămâne ciolanul guvernării – chiar că am putea trăi prelungirea unui coşmar!

Se vorbeşte, de asemenea, despre organizarea unor alegeri anticipate costisitoare, nedorite de oameni şi care, cu siguranţă, n-ar modifica prea mult actualul spectru politic, chiar dacă ar duce la dispariţia unor partide-fantomă. Principalii actori rămân tot PSD şi PNL, cât timp nu există alternativă viabilă venită din popor. Aşa că, toate manevrele astea nu au alt ţel decât tragerea de timp pentru a se păstra actuala stare de lucruri. Clasa politică nărăvită în rele nu poate oferi modele comportamentale umane credibile şi apelează la tot soiul de diversiuni, profitând de apatia încrezutei societăţi civile, care prea des s-a lăsat prostituată. Ar cam fi vremea să-şi facă ordine în propria casă, să înlăture jigodiile care au pactizat din interese personale sau de gaşcă cu partidele şi să-şi asume onest rolul tradiţional. Altfel se va pronunţa strada, într-un mod care nu poate duce la ceva bun pentru oamenii acestei ţări.

5 ianuarie 2015, ora 14.00

Surpriză pentru PSD: a pierdut alegerile la Poienari!

Posted in actualitate with tags , , , , , , on iulie 27, 2012 by argesuldenord

Poienarii de Argeş este o localitate cu un număr mic de locuitori şi cu un legislativ format doar din 9 consilieri locali. Bătălia cea mare se dădea anul acesta pentru postul de primar. Acesta era ocupat de pesedistul Gheorghe Boroiu, al cărui scaun fusese clătinat şi cu 4 ani înainte de liberalul Cornel Panţeru (foto). Drept urmare, Boroiu n-a vrut în ruptul capului să se facă USL în comună şi să-i cedeze lui Panţeru postul de viceprimar. De această situaţie a profitat inteligent candidatul democrat-liberal de la AAM, Dragoş Boncea. Om umblat prin lume după ce lucrase câţiva ani în Spania, a găsit limbajul potrivit cu care să se adreseze consătenilor, pentru a-i convinge că Boroiu nu era o soluţie pentru viitorul localităţii. În ciuda sprijinului masiv primit de primarul în funcţie de la partidul său, n-a reuşit să-şi păstreze postul, câştigat de Boncea. Distribuţia posturilor de consilieri locali a fost destul de interesantă: câte 4 pentru PDL şi PSD şi ultimul pentru liberali. Acest rezultat îl transforma pe Cornel Panţeru în arbitrul luptei pentru postul de viceprimar. Şi cum Dragoş Boncea era destul de abil pentru a-şi asigura un bun debut în noua funcţie, ca să nu mai luăm în calcul şi bunele relaţii pe care le avea cu liberalul, acesta a fost ales viceprimar cu sprijinul consilierilor locali pedelişti. Fostului primar i-a rămas numai consolarea fluierării a pagubă…
Poienarii de Argeş rămâne o comună mică, dar cu probleme mari, pe care trebuie să le rezolve în următorii 4 ani noua administraţie publică locală: primar – Dragoş Boncea (PDL); viceprimar – Cornel Panţeru (PNL); consilieri locali – Eduard Ion Linţă, Petre Diaconu, Florică Ion, Florin Tone (PDL); Gheorghe Boroiu, Constantin Mateescu, Gheorghe Chiriţă şi Gheorghe Badea (USL).

Dan BASARAB

Prunii USL nu rodesc fructele succesului politic: Kir Iani Popa a făcut pact cu “diavolul roşu” pentru a fi parlamentar!

Posted in politica with tags , , , , , on februarie 29, 2012 by argesuldenord

În cel de-al treilea week-end al lunii februarie, troika liderilor USL Argeş s-a întâlnit la Restaurantul “Star”, de la Bascov, cu primarii proprii. Constantin Nicolescu a dat sfoară-n judeţ să-i vină subordonaţii pesedişti din comune, Iani Popa a trimis mesaje pentru cei 10 şefi de localităţi care i-au mai rămas, dar n-a insistat prea mult din motive lesne de înţeles, iar conservatorul Cornel Lazăr a fost prezent acolo doar din considerente de imagine. Şi, se pare, n-a fost singurul căzut în autoadmiraţie. Scopul reuniunii a fost acela de limpezire a apelor în USL, al cărui protocol încheiat la nivel central prevede că fiecare partid îşi păstrează primarii proprii. Adică, cei în funcţie devin automat candidaţii USL pentru alegerile locale din acest an, în cazul în care mai doresc acest lucru. Cam aşa s-a pus problema şi la “Star”, unde cei trei “magi” politici argeşeni le-au pus sub nas primarilor care au răspuns invitaţiei dosarele de acceptare a candidaturilor sub flamura USL. Aici se cuvine a se preciza faptul că n-au prea răspuns toţi cei invitaţi. Absenţii s-au scuzat cu fel şi fel de pretexte, dar au fost şi cazuri în care nici măcar nu şi-au dat osteneala să ofere motivaţii formale despre care ştiau că i-ar fi descalificat. Mai mult, s-a aflat că în aceeaşi seară,liderul PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, îşi sărbătorea ziua de naştere pe la Olăneşti (Vâlcea) şi unii dintre invitaţi nimeriseră acolo, nu la Bascov. Nu-i vorbă că şi dintre invitaţii de la “Star”au fost cazuri în care nu s-au semnat “ca primarul” acele dosare de acceptare a candidaturii USL, fie pentru că unii n-aveau la ei ochelarii sau că alţii erau superstiţioşi şi nu semnau decât cu stilourile sau pixurile uitate la birou… Aşa că destui au plecat cu dosarele sub braţ şi au ajuns – unde credeţi? – nu pe la casele lor, ci pe malul Oltului, ca să-l felicite la aniversare pe senatorul Andrei şi nu numai. Concluziile se impun şi pot fi trase de oricine are un minim de raţiune şi nu ţine cu tot dinadinsul să se îmbete cu apă chioară…

Kir Iani moare de dor să se vadă senator!

Fostul deputat Adrian Miuţescu a mizat pe promiţătorul Iani Popa promovându-l să ajungă subprefect şi apoi prefect de Argeş. Drept mulţumire, i-a săpat la temelia puterii de lider judeţean şi vicepreşedinte al PNL la nivel naţional şi a atras pe toţi cei care-l iubeau pe oltean ca sarea-n ochi. Speculând omeneştile slăbiciuni manifestate de Miuţescu and comp., pe baza bunelor relaţii cu Constantin Nicolescu, a predat Curtea de Argeş pesediştilor la alegerile locale din 2008. Acestea au fost pierdute de către prof. Gheorghe Nicuţ, căruia tocmai colegii de partid – se spune – i-au tras preşul de sub picioare. Costinel Vasilescu şi-a păstrat postul de viceprimar pentru că a existat un Nicolae Derviş, care ţinea ca PNL să nu ajungă un partid de mâna a treia în urbea Basarabilor. Consecinţa: deputatul Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeş, pierde peste câteva luni de zile posibilitatea obţinerii unui alt mandat de deputat de Curtea de Argeş în favoarea candidatului PSD, fostul subprefect din perioada 2000-2004, Mircea Drăghici. Între timp, scârbit, prof. Nicuţ, anunţat candidat liberal pentru colegiul senatorial din nordul judeţului şi pus sub presiunea “pohtelor” lui Iani Popa de a fi el nominalizat de Ady Miuţescu, plecase la PDL, unde a ratat mandatul, din motive lesne de înţeles. Şi cum “Miu” n-a avut inteligenţa de a se retrage după pierderea parlamentarelor, a fost subminat în continuare din interior şi a obţinut rezultate slabe şi la europarlamentarele care au urmat. Atunci au ieşit la iveală rădăcinile fanariote istorice ale lui kir Iani: i-a atras alături pe toţi cei care-l puteau ajuta să-l mazilească pe liderul judeţean. Şi unul dintre cei mai puternici adversari ai lui Miuțescu era de ani de zile viceprimarul din Curtea de Argeş, Costinel Vasilescu, căruia i s-au alăturat deputatul Andrei Gerea, altă invenţie miuţească şi mulţi alţii. Toţi aceştia i-au dovedit fostului parlamentar cum devine chestiunea cu facerea de bine… Iani Popa a ajuns lider al liberalilor argeşeni şi a început să-şi netezească drumul spre fotoliul de senator. După înfiinţarea USL, n-a mai fost cazul să-şi bea cafeluţa în taină cu Constantin Nicolescu. Şi cum liderul PSD era singurul care putea să-i dea undă verde spre Palatul Parlamentului, i-a pupat papucul sultanului roşu – după cum metaforic s-au exprimat mai mulţi liberali care au un adevărat cult pentru Brătieni şi ţinuta lor morală. Desemnat de PSD să candideze pentru USL la postul vacantat la Piteşti prin demisia senatorului democrat-liberal Mircea Cinteză, a considerat că a căpătat doritul firman. Băiat deştept, bun cunoscător al istoriilor vechi care-i pot folosi, ştie mai bine decât mulţi alţii că obrazul subţire cu tribut se întreţine. Care tribut se traduce prin concesii repetate făcute PSD-ului ori de câte ori i se cere, mai spun contestatarii săi din interiorul PNL.

Între “USL, dragostea mea” şi “Adio, dar rămân cu tine!”

Cam pe aici se situează Costinel Vasilescu şi colegii liberali care încă îl mai susţin la Curtea de Argeş. Despre întâlnirea de la “Star” şi despre ce s-a discutat acolo a aflat târziu, şi nu de la colegii din organizaţia judeţeană sau de la participanţii la acea cină politică de taină. Roata vieţii l-a adus la spiţa în care a trebuit să guste roadele otrăvite ale unei bănuite trădări, din care se înfruptase la vremea lui şi Adrian Miuţescu. Cu numai o săptămână înainte de acea întâlnire stelară de la Bascov, într-o conferinţă de presă a senatorului Mircea Diaconu, Iani Popa îi cânta în strună lui Costinel Vasilescu, avansând necesitatea unui sondaj care să stabilească un candidat unic al USL la postul de primar de Curtea de Argeş. Constatând că-şi schimbase părerea, viceprimarul a reamintit faptul că liderul judeţean nu discutase în biroul de conducere propunerea PSD de a candida pentru un post de senator de Piteşti; liberalii au aflat din presă că aveau deja un candidat cert; la fel s-a întâmplat şi cu reuniunea de la Bascov, la care Iani Popa a fost doar pe post de conviv. Şi totuşi, acolo – spunea liderul PSD Curtea de Argeş, primarul Nicolae Diaconu – se luaseră nişte decizii, iar dumnealui primise undă verde pentru a candida la un nou mandat din partea USL! Concluzia: Costinel Vasilescu fusese scos în factor prim de către cel pe care-l sprijinise la greu ca să ajungă mare şef, cu putere de decizie la judeţ! În ziua de Dragobete, senatorul Mircea Diaconu a susţinut o nouă conferinţă de presă, în care Costinel Vasilescu a fost vedetă. Acesta n-a recunoscut că şedinţa de birou judeţean a fost o bălăcăreală pe cinste între el şi Iani Popa, deşi alţi participanţi aşa relataseră evenimentele. Dar şi-a arătat muşchii politici, susţinând că el şi colegii nu vor accepta un candidat unic al USL la Curtea de Argeş, stabilit fără sondaj. Şi că aştepta ca în zilele următoare să se ajungă la o astfel de decizie, altfel… Altfel, PNL urma să candideze pe liste separate la locale, chiar dacă USL le era drag până peste cap. Dar că după alegerile din iunie, se va alinia în USL pentru a se câştiga alegerile parlamentare din noiembrie, care erau de-a dreptul capitale pentru opoziţie!?!… Un comentator cinic ar putea spune că la trădare se răspunde cu şantaj, la modul “dacă voi nu mă vreţi, eu vă susţin acolo unde-mi convine sau unde mă interesează mai puţin”. Contracandidatul său pesedist, primarul Nicolae Diaconu, n-a ezitat să-l provoace, susţinând că în orice variantă adoptată de Costinel Vasilescu, la Curtea de Argeş, PNL va avea numai de pierdut. Gura păcătosului adevăr grăieşte! – spuneau bătrânii noştri şi cel puţin deocamdată noi n-avem argumente pentru a-i contrazice, câtă vreme fiecare doarme după cum îşi aşterne…

Roxana MOLDOVAN

ANI l-a lovit în moalele capului pe viceprimarul din Curtea de Argeş: Costinel Vasilescu – INCOMPATIBIL!

Posted in politica with tags , , , , on februarie 1, 2012 by argesuldenord

În data de 27 ianuarie, Agenţia Naţională de Integritate a dat verdict de incompatibilitate pentru liderul liberal din Cetatea Basarabilor. Motivul: faptul că ar fi fost în paralel viceprimar şi administrator la SC UNO IMPEX SRL, firma sa şi la SC AUTO SERV QUALITY SRL, firma pe care a fondat-o cu colegul de partid, directorul de la Serviciul Public de Gospodărie Comunală. Vă redăm în continuare extrase din comunicatul ANI: “Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Vasilescu Costinel fiind informat, prin adresele nr. 50440/G/I.I./20.04.2011 (confirmare de primire din data de 29.04.2011) şi 113590/G/I.I./18.10.2011 (confirmare de primire din data de 24.10.2011), despre declanşarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 121564/G/I.I./17.11.2011 (confirmare de primire din data de 25.11.2011), lui Vasilecu Costinel i-au fost aduse la cunoştinţă elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 12.12.2011, Vasilescu Costinel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. În urma evaluărilor demarate la 15.02.2011, s-au constatat următoarele: Vasilescu Costinel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19.06.2008 – 08.07.2009, respectiv 19.06.2008 – prezent, întrucât a deţinut simultan funcţia de Viceprimar al Municipiului Curtea de Argeş, Judeţul Argeş, cât şi funcţia de administrator în cadrul “S.C. UNO IMPEX S.R.L.”, respectiv “S.C. AUTO SERV QUALITY 2006 S.R.L.”, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. La data de 19.06.2008, a fost validat mandatul lui Vasilescu Costinel de Viceprimar al Municipiului Curtea de Argeş, Judeţul Argeş. În perioada 20.07.1992 – 08.07.2009, Vasilescu Costinel a deţinut funcţia de administrator în cadrul “S.C. UNO IMPEX S.R.L.”. De asemenea, începând cu data de 22.09.2006 – prezent, Vasilescu Costinel exercită funcţia de administrator, respectiv asociat în cadrul “S.C. AUTO SERV QUALITY 2006 S.R.L.”. Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 87, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare. AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 27 ianuarie 2012” “Voi contesta şi voi câştiga!” Revenit din străinătate, Costinel Vasilescu a convocat o conferinţă de presă pentru a anunţa că este o victimă a unor manevre politice, menite să-l discrediteze, pentru că avea şanse reale pentru a fi nominalizat oficial candidat unic al USL la postul de primar al municipiului. Argumentaţia sa a vizat faptul că administrator la firma proprie este soţia, Camelia, iar cealaltă societate şi-a încetat activitatea de vreo câţiva ani. De asemenea, a mai afirmat că ar fi fost urmărit de ani de zile de anumite organisme ale statului, care s-au interesat de averea reală pe care o are, de contractele cu primăria pe care le-ar fi avut firmele la care a fost acţionar ş.a.m.d. Întrebat dacă bănuie cine ar fi avut interes să-l pună la colţ, a lăsat să se înţeleagă că are unele bănuieli asupra unor colegi din USL. Deşi n-a pomenit numele omologului din PSD, primarul Nicolae Diaconu, era mai mult decât evident că acesta era în fruntea listei celor care-i voiau dispariţia din politică şi din viitoarea cursă electorală. Numai că n-a vrut sau n-a putut să-şi permită să arate cu degetul şi spre anumiţi colegi de partid, despre care se ştie că nu-l mai înghit pe liderul care s-a înconjurat de non-valori ce-i sapă autoritatea şi prin simpla lor prezenţă alături. Pe de altă parte, a devenit mai mult decât evident faptul că liderul judeţean, Iani Popa, nu-l mai are în ochi de bine. Şi asta pentru că Vasilescu înţelege să-şi facă politica propriului interes şi nu pe cea a partidului, ceea ce ar putea altera relaţiile cu atotputernicul lider pesedist, Constantin Nicolescu. Viceprimarul din Curtea de Argeş a fost somat să predea sediul partidului, pe care l-a cumpărat “pe persoană fizică”, într-o şedinţă destul de furtunoasă din seara zilei de 30 ianuarie. Costinel Vasilescu, pe de altă parte, sfidează decizia ANI şi susţine că o va contesta, fiind sigur că va avea câştig de cauză. Şi pentru a-şi susţine statutul de victimă politică, bagă la înaintare nişte procente fantasmagorice obţinute – chipurile! – în urma unor sondaje de care n-a auzit cineva, cu excepţia lui Sorin Sorescu sau a Denisei Zevedei. Surse demne de toată încrederea îi creditează pe potenţialii candidaţi ai USL cu mai puţin de 25%, cu condiţia adiţionării procentelor. Iar viceprimarul are cam jumătate din susţinerea de care se bucură, încă, primarul. Concluziile se impun de la sine!

Vladimir ALBU

PNL a ajuns la muzeu…

Posted in politica with tags , , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

În 16 iunie, staff-ul judeţean a avut o şedinţă la Curtea de Argeş. Alegerea locului a semănat cu un joc de-a şoarecele şi pisica. Mai întâi,
s-a anunţat că evenimentul (oare este potrivit termenul?) avea să se desfăşoare la Primăria Curtea de Argeş. Nu de alta, dar liderul orăşenesc, Costinel Vasilescu, este viceprimar şi chiar dacă primarul pesedist Nicolae Diaconu, partener formal în USL, îl iubeşte ca sarea-n ochi, tot i-ar fi dat sala. Şi asta ar fi fost uşor de nimerit chiar şi de consătenii lui Costy, coborâţi pe Valea Topologului, taman de la Sălătrucu de Sus, de la Arefu, Brăduleţ sau Nucşoara, pentru că şedinţa era făcută pentru o discuţie cu toţi responsabilii liberali din zonă. Dar cum la Curtea de Argeş sunt şi nişte talibani care refuză să recunoască şi după mai bine de un an de zile corectitudinea alegerii conducerii din mai 2010, s-a schimbat decizia iniţială şi s-a avansat posibilitatea reunirii la Casa de Cultură “George Topîrceanu”. Ce s-o mai lălăim, până la urmă s-a preferat Muzeul Municipal. Chestie de gust şi poate chiar o scăpare a organizatorilor…

Aşadar, Iani Popa and Co. de la Piteşti, secondat de senatorul stânelor fantomatice, Mircea Diaconu, s-au expus în instituţia cea mai potrivită cu putinţă pentru dumnealor. Numai că acolo, ca prin minune, a apărut şi fostul lider judeţean şi ex-deputat Adrian Miuţescu, însoţit de un mic grup, din care nu lipsea Nichita Sandu, avocatul contestatarilor, pe care Costinel Vasilescu a spus că i-a înfrânt pe toată linia. Fostul parlamentar din perioada 1990-1992 i-a amintit că a dezinformat, deoarece la Curtea Centrală de Onoare şi Arbitraj, din cele 3 capete de acuzare, s-au admis 2! Sigur că pentru Costy era foarte important că n-a fost silit să reia circoteca alegerilor de anul trecut, în care funcţiile de conducere fuseseră împărţite dinainte prin licitaţia dintre apropiaţii săi. Numai că Nichita Sandu i-a cerut să spună de ce nu pus în aplicare deciziile privitoare la ridicarea sancţiunilor date pe nedrept talibanilor şi să refacă baza de date a PNL Curtea de Argeş. Dialogul s-a încins, iar Iani Popa a trebuit să joace rol de pompier. Cu ce rezultate, se va vedea în perioada următoare. Care nu pare deloc roză pentru “galbenii” din nordul Argeşului, câtă vreme promisiunea cu întocmirea listelor de consilieri până în primăvara acestui an a rămas apă de ploaie. Şi nu din cauză de neînţelegeri în USL, ci din lipsă de bani. Mai precis, din lipsă de interes pentru o nouă licitaţie cu sume frumoase de pornire. Iar când îi mai ai pe cap şi pe conservatorii care sunt pe cracă sub toate aspectele, parcă-ţi vine să te tot duci unde vezi cu ochii, ca să scapi de Iani, Costy şi Romi – pardon, Mircea Diaconu! – care pare să fi uitat geniala replică rostită de maestrul Gheorghe Dinică în “Filantropica”:“Profesore, mă dezamăgeşti, pentru că uiţi mereu că mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” 

Eva ADAM

Deşi tremură de frica DNA, Iani Popa pozează în justiţiar!

Posted in politica with tags , , , , , , , on mai 28, 2011 by argesuldenord

Liderul PNL Argeş a reuşit să-şi ia o piatră politică de pe inimă: a manevrat cu apropiaţii pentru a nu se anula alegerile pentru conducerea organizaţiei de la Curtea de Argeş. Desfăşurate anul trecut, spre sfârşitul lunii mai, la exerciţiul democratic n-au putut participa decât apropiaţii lui Costinel Vasilescu, pentru a nu-i primejdui realegerea. Astfel, circa 150 dintre membrii organizaţiei, cărora nu li s-a admis plata cotizaţiilor pe local, încât au ajuns să le plătească la Piteşti, n-au fost admişi la alegerile la care a participat şi liderul judeţean Popa. Scandalizaţi de faptul că se ştia dinainte cine, ce post de conducere va ocupa, aceştia au contestat rezultatele unor alegeri pe care le considerau furate. Şi sentinţa Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL, la Piteşti, le-a dat satisfacţie în două din cele trei capete de acuzare formulate, mai puţin refacerea alegerilor. Astfel s-a ajuns la judecata forului naţional, care a menţinut decizia iniţială. Speţa este aproape similară cu aceea în urma căreia fostul deputat Adrian Miuţescu a fost dat jos de la conducerea liberalilor argeşeni în urma unui puci organizat de oameni care-şi doreau un lider de paie. Şi cel mai potrivit li s-a părut a fi Iani Popa, copilul de casă al “împăratului roşu”, Constantin Nicolescu. Acesta tremura ca varga, de-l apucase toate bâţâielile când a auzit de arestarea pesedistului, în ianuarie, din motive cunoscute iniţiaţilor şi, foarte probabil, şi procurorilor de la DNA…
Văzând că primul val al punerilor sub acuzare, urmate de arestări preventive sau de trimiteri în judecată, l-a sărit, s-ar zice că Iani Popa a mai prins ceva curaj, mai ales după constituirea USL. Modul fanariot în care conduce partidul a fost demascat de către primarul din Băbana, Bebe Ivan, printr-o scrisoare deschisă pe care aţi putut-o citi în ziarul nostru. Datorită acestei maniere de manageriat politic (atenţie, dl. Popa, e un termen tehnic, nu v-am înjurat!), tot mai mulţi liberali adevăraţi au întors spatele găştii celor care se dau urmaşi ai lui Brătianu pentru că trăiesc în acest judeţ sau pentru că au învăţat la aceeaşi şcoală cu descendenţi ai dinastiei politice paşoptiste, care a contribuit din plin la crearea statului român modern. Şi cel mai bun exemplu este însuşi acest urmaş de fanarioţi, pe care l-am văzut recent la postul de televiziune din Curtea de Argeş aberând de mama focului. Iani Popa vorbea despre fonduri distribuite preferenţial de guvern, despre coruperea parlamentarilor şi primarilor şi dezvăluia mecanismul “parandărătului” ca un specialist în domeniu. El i-a ameninţat pe toţi cei care nu dansează după muzica lui că atunci când va veni USL la guvernare, cei care astăzi iau bani de la guvern ca să facă bine oamenilor din comunitate vor vedea pe dracu’! Despre Bebe Ivan a spus că a avut o “cădere psihică” atunci când l-a atacat în presă şi s-a lăudat că au rămas în partid toţi cei 12 primari liberali argeşeni. Numai cei care habar n-au de lege îl pot crede mare lider, căci primarii care ar pleca din partidul cu care şi-au câştigat mandatul, l-ar pierde. La fel de sigur de el, Iani Popa se mai laudă că are candidaţi tari la primării anul viitor, sugerând că lideri locali proaspăt aleşi, ca Adrian Iacob (Domneşti) sau Gheorghe Moroiu (Corbi) ar fi favoriţi în simpatia consătenilor. Asta dovedeşte cât de mult cunoaşte situaţia din teritoriu kir Iani, a cărui ocupaţie favorită este să împartă pielea ursului din pădure, adică funcţii de directori pe la deconcentrate (!?!…). Infantilismul său politic este dovedit şi de faptul că se visează deja preşedinte al Consiliului judeţean Argeş, post pentru care probabil n-ar fi votat cât i-ar trebui nici măcar dacă ar fi unic candidat. Oricât de mult l-ar iubi Constantin Nicolescu – ceea ce nu prea este cazul, căci l-a tratat cam mereu numai de “mucea”, după cum spun cei care cunosc situaţia – nu i-ar ceda individului decât locul în care a stat după reţinerea sa din ianuarie, până la eliberarea decisă de Curtea de Apel Piteşti, pentru a fi cercetat în libertate. Ce zici, tinere ambiţios, n-ar fi mai bine să stai cuminte în banca ta şi să te joci pe calculator? Acolo poţi face câte greşeli vrei şi, practic, ai şansa să nu fii tras la răspundere!

Eva ADAM

“Prin noi înşine!”

Posted in politica with tags , , , , , , on mai 29, 2010 by argesuldenord

Luni, 24 mai, Vila Florica a găzduit festivitatea prilejuită de aniversarea a 135 ani de existenţă a PNL. Formaţiunea politică fondată de familia Brătianu şi-a pus amprenta asupra dezvoltării ţării pe toate planurile, fapt reliefat şi în cadrul unui simpozion istoric pe această temă, din care participanţii au putut trage concluzii interesante. Crin Antonescu a venit în Argeş la acest eveniment însoţit de Varujan Vosganian, Mircea Ionescu-Quintus, de Radu Stroe, Ludovic Orban şi alţii. În cadrul conferinţei de presă, liderul naţional s-a axat pe problemele care frământă naţiunea în această perioadă, refuzând categoric atât populismul băsescian, cât şi creşterea taxelor şi diminuarea salariilor şi pensiilor susţinute de guvern ca măsuri anti-criză.
Crin Antonescu a declarat răspicat că nu este de acord să-şi doneze indemnizaţia de parlamentar şi s-o pună la dispoziţia celui care a băgat ţara în bocete. De asemenea, a declarat că PNL va susţine moţiunea de cenzură pregătită de PSD, deşi nu crede că ar putea avea şanse de succes, având în vedere sprijinul parlamentar de care se bucură actuala guvernare. Pe de altă parte, Antonescu a reiterat ideea unei soluţii de ieşire din criză printr-un guvern de tehnocraţi, punctând totuşi pe dificultatea obţinerii susţinerii acestuia în Parlamentul României. Vechea deviză a Brătienilor – “Prin noi înşine!” – este, iată, mai actuală decât oricând.
Eva ADAM

Senatorul Mircea Diaconu: “Am avut o candidatură atipică şi irepetabilă!”

Posted in politica with tags , , , , , on martie 28, 2010 by argesuldenord

Parlamentarul din cel mai nordic colegiu senatorial argeşean şi-a reiterat decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat, exprimată cu câtva timp în urmă. “Aceasta chiar dacă sunt vicepreşedinte al PNL, funcţie pe care nu mi-am dorit-o. M-am trezit pus pe listă de către Crin Antonescu şi când am cerut explicaţii, mi s-a spus că dau bine pentru societatea civilă. Oricum, voi rămâne membru al partidului şi după expirarea mandatului, chiar dacă sunt scârbit de veşnica ciolaniadă în care sunt unii angrenaţi”.
Senatorul Mircea Diaconu s-a declarat foarte deranjat de atitudinea ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, la care intervenise pentru repararea Transfăgărăşanului şi pentru investiţii de circa 5 milioane euro, pentru copertine în zonele ameninţate de avalanşe. “Astfel puteam să menţinem deschis acest drum tot anul”. Colegul său din Senat i-a dat un răspuns resimţit ca o palmă: “Şi dacă votează aştia, eu tot nu-ţi fac Transfăgărăşanul!” Nici proiectul cu turismul pastoral pe la stânele oierilor nu s-a mişcat decât la nivel teoretic, deocamdată. Un motiv de satisfacţie poate fi acela al trecerii Roşiei Montana în patrimoniul UNESCO, proiect la care senatorul Diaconu a colaborat cu Ministerul Mediului. “Am pledat în străinătate şi voi merge acolo şi după Paşte cu un dosar beton. Acesta include fostele galerii de mină romane din burta muntelui, datând de prin anul 131 d.H., un argument forte – sper eu – în pledoaria pe care o voi susţine la Paris. Trebuie să ne salvăm aurul spre care se întind prea multe mâini lacome!”, a încheiat senatorul Mircea Diaconu.
Eva ADAM

Scandal la PNL Curtea de Argeş!

Posted in actualitate with tags , , , , , , on februarie 27, 2010 by argesuldenord

Lupta pentru şefia organizaţiei judeţene s-a mutat la Curtea de Argeş, unde s-au delimitat taberele Popa şi Miuţescu. Costinel Vasilescu, liderul local taxat drept omul fostului prefect loveşte în Mădălin Marinescu, apropiat de Miuţescu. Demiterea sa de la conducerea TNL a fost socotită drept o manevră a lui Vasilescu. Acesta se apără de acuzaţiile de porniri dictatoriale aduse de adversarii care spun că refuză primirea de noi membri pentru a nu-şi periclita realegerea în funcţia politică.

Războiul listelor

Luni, 22 februarie, Muzeul Municipal a găzduit Adunarea Generală pentru alegerea a 9 din cei 18 delegaţi la Conferinţa judeţeană din 13 martie. Ceilalţi 9 erau de drept numiţi, fiind consilieri municipali sau judeţeni. În numărul alocat de delegaţi era o sămânţă de scandal, deoarece comunei Suseni i se dăduseră 28 delegaţi, ceea ce i-a scandalizat pe mulţi liberali. Costinel Vasilescu a anunţat că au drept de vot numai 116 membri convocaţi, care aveau cotizaţia achitată la zi. Mădălin Marinescu a venit cu lista lui de colegi care achitaseră în contul organizaţiei judeţene cotizaţiile refuzate de liderul local. “Dacă în organizaţia noastră dictează chelnerii şi lăutarii lui Vasilescu sau angajaţii lui Sorin Sorescu, chiar suntem de râsu’ curcilor!”, spunea unul dintre participanţi.
Două dintre personalităţile propuse ca delegaţi, Dumitru Cosmescu, fost candidat la Senat şi Nichita Sandu, vicepreşedintele la nivel naţional al Comisiei de cenzori au făcut apel la calm atunci când s-au încins spiritele, ameninţând să înlocuiască argumentele cu înjurăturile şi au cerut imperativ să se tranşeze toate disputele pe baza statutului PNL şi al regulamentelor interne. Faptul că n-au lipsit Iani Popa, candidat declarat la şefia judeţeană, şi liderul mazilit Adrian Miuţescu a întărâtat spiritele. La votarea candidaţilor, Vasilescu ţinea să dea buletine de vot numai celor înscrişi pe lista sa. Cum în ciuda apelurilor făcute nu se lămurise cine avea şi cine nu drept de vot, în semn de protest, Dumitru Cosmescu şi Nichita Sandu, revoltaţi, şi-au retras candidaturile motivând prin nerespectarea procedurilor şi sala a început să se golească. Senatorul Mircea Diaconu a reuşit să potolească pe moment situaţia, dând drept de vot, ca lider judeţean interimar, pentru ambele liste. Aşa au fost aleşi ca delegaţi Constantin Călin, Gheorghe Olteanu, Constantin Stanca, Ionuţ Diaconu, Gheorghe Şerbănescu, Nicolae Păunescu, Cornel Dumitrescu, Denisa Zevedei şi Vasile Martin.
Participanţii au plecat acasă cu un gust amar provocat de accentele de teatru absurd al unui spectacol penibil. Urmare: Dumitru Cosmescu a renunţat la contemplare şi în aceeaşi seară şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia organizaţiei judeţene. A doua zi, Constantin Teodorescu, membru al conducerii locale, liberal cu vechime în organizaţie, a demisionat din funcţie scârbit de ceea ce se întâmplă în PNL Curtea de Argeş. “Vin vremuri grele pentru Costinel Vasilescu!”, a proorocit unul dintre colegi.
Eva ADAM

“Viitor de aur PNL-ul are!”

Posted in actualitate with tags , , , on februarie 27, 2010 by argesuldenord

Aceasta este convingerea exprimată recent de către fostul candidat la postul de senator (2008) şi europarlamentar (2009) Dumitru Cosmescu. Om al soluţiilor pragmatice exprimate prin strategii de guvernare în domeniul agriculturii şi administraţiei publice, domnia sa consideră că lupta de idei din interiorul partidelor, ca şi aceea dintre formaţiunile politice este benefică numai atunci când poate conduce spre rezolvări de probleme. Abordând chestiunea disputelor interne din cadrul PNL, şi-a exprimat speranţa că acestea se vor finaliza prin alegerea unor noi conduceri la toate nivelurile, a căror sarcină va fi modernizarea structurilor funcţionale. “În cazul în care se va lucra la modul profesionist sacrificând ambiţiile şi orgoliile personale, PNL poate ajunge în trei ani de zile prima forţă politică din România!”, a profeţit Dumitru Cosmescu, argumentându-şi poziţa prin valoarea colegilor de partid şi prin tradiţiile istorice. Totodată, a subliniat ca o condiţie imperativă necesitatea ca PNL să-şi deschidă larg porţile, devenind un partid de masă, condus de către elite.
Eva ADAM