Arhivă pentru parohia dobrot

Parohia Dobroţ din comuna Albeşti de Argeş şi-a sărbătorit hramul

Posted in religie with tags , , on septembrie 26, 2010 by argesuldenord

Înalt Prea Sfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop de Argeş şi Muscel a oficiat sfânta liturghie arhierească alături de un important sobor de preoţi şi diaconi, fiind prezenţi foarte mulţi credincioşi veniţi din toate satele comunei. Biserica cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din parohia Dobroţ a fost construită în locul unei biserici din lemn, în perioada 1982-1983, fiind sfinţită în data de 22 mai de PS Gherasim, pe atunci episcop al Râmnicului şi Argeşului. Pictura din interior a fost realizată în tehnica fresco de pictorul Ioan Anghel, din Curtea de Argeş. În această parohie din comuna Albeşti de Argeş, în cei douăzeci şi cinci de ani de arhierie, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Calinic a săvîrşit până în prezent de nouă ori sfînta liturghie arhierească. Parohia numără în prezent 220 familii şi are peste 650 credincioşi.
Roxana MOLDOVAN