Arhivă pentru padurari

Pădurari morţi în Pârâul Capra

Posted in fapt divers with tags , , on mai 29, 2010 by argesuldenord

Turiştii îndrăgostiţi de munte aflaţi în data de 2 mai, dimineaţa, în zona Capra, au făcut o descoperire şocantă: într-o prăpastie au descoperit o Dacie Papuc! Poliţiştii de la Curtea de Argeş şi salvamontiştii s-au deplasat la faţa locului. Acolo i-a întâmpinat o imagine de coşmar, cu doi pădurari morţi în interiorul autoturismului. Imediat s-au declanşat cercetările pentru elucidarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs nefericitul accident. Trupurile neînsufleţite au fost recuperate şi trimise la LML Piteşti pentru efectuarea necropsiei şi elucidarea cauzelor dublului deces.
Cei doi oameni căzuţi la datorie sunt Gheorghe Diaconu (44 ani, din Tigveni, angajat la Ocolul Sivic Vidraru din 1985) şi Ion Bîrlă (51 ani, din Arefu, angajat din 1992). Şeful lor a declarat că, în conformitate cu graficul, cei doi pădurari erau în timpul serviciului şi se aflau în misiune de patrulare şi control a circulaţiei materialului lemnos, precum şi pentru prevenirea activităţilor de braconaj pe linie de vânătoare şi pescuit şi, bineînţeles, de aplicare a măsurilor PSI. Se pare că spre miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, aceştia se aflau la bordul maşinii lui Ion Bîrlă, îndreptându-se spre Cabana Forestieră Capra, pe un drum forestier deschis circulaţiei. Nu se ştie precis ce s-a întâmplat la km 96, pe când treceau peste un podeţ, dar este cert că de acolo s-au prăbuşit şi au murit.
Rămâne de văzut cu ce rezultate se va încheia dosarul de anchetă,
Vladimir ALBU