Arhivă pentru nicolae stoian

Poenărei, satul cu tinereţe fără bătrâneţe

Posted in POENĂREI with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on august 27, 2011 by argesuldenord

Cine s-a ostenit să urce “drumul Golgotei” pe lângă troiţa care marchează intrarea pe calea pietruită din ordinul premierului Armand Călinescu acum mai bine de 70 de ani, a putut înţelege de ce actualul primar din Corbi nu-i poate călca pe urme. Şi asta nu pentru că Mihai Ungurenuş nu are şcoala celui asasinat de legionari sau pentru că el poate socoti că dacă şi-a pus nume ca erou al străzii lui, şi-a făcut datoria de mandatar al administraţiei publice locale, ci pentru că nu are sufletul marelui dispărut. Care, probabil, niciodată n-ar fi putut spune că face ceva pe 20 de voturi din Poenărei!… Şi de aceea preferă să lase drumul spre “piciorul de Paris” din perioada interbelică să fie un chin pentru oricine vrea să ajungă la biserica vegheată de un brad înalt, tăiat ca un palmier. Dar cei cu inima curată nu se tem de asemenea omeneşti răutăţi şi în prima sâmbătă după sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, vin la întâlnirea fiilor satului care peste câţiva ani va împlini o jumătate de mileniu de la prima atestare documentară. Care s-a consemnat printr-un hrisov emis de cancelaria domnească a ginerelui ctitorului Mănăstirii Argeşului, Radu de la Afumaţi, la anul 1528 după naşterea Mântuitorului. Şi care a dat oameni de seamă în toată existenţa sa multiseculară, pe care urmaşii îi pomenesc cu mândrie pentru a-şi justifica fără putere de tăgadă nobleţea neamului. Grigore Poenăreanu a cinstit numele satului natal la 1833, când era alături de Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu, Constantin Aristia şi alţi patrioţi când s-a înfiinţat Societatea Filarmonică, edificiu al culturii naţionale a vremii; dr. Ion Mitulescu a fost unul dintre savanţii care studiau la Berlin bacilul lui Koch, pentru a stopa tuberculoza, boală mortală spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Sunt numai două exemple dintre multele care pot fi oferite dintr-o suflare de oricare dintre consătenii prezentului.
Şi tot la Poenărei a fost şi ultimul adăpost al rezistenţei antibolşevice din deceniul 1948-1958, la Râpile cu brazi, unde-şi duraseră în trupul muntelui punct de retragere din faţa urgiei trupelor Securităţii. De acolo i-a scos pe partizani numai trădarea celor în care aveau încredere, repetând parcă povestea arginţilor lui Iuda şi provocând calvarul a sute de oameni care nu acceptau ideea stăpânirii lor de ciuma roşie. Lângă Biserica “Sf. Paraschiva”, durată pe temelii vechi între 1938 şi 1943, când a fost sfinţită (potrivit pisaniei de la intrare), pe str. Învăţător Popescu, poate fi găsită fiica martirului, Gina şi soţul ei, Alexandru Marinescu, participant la mişcarea de rezistenţă de la mijlocul secolului trecut, care a cunoscut calvarul reeducării de la Piteşti, executată de fostul legionar Eugen Ţurcanu şi ciracii săi convertiţi şi transformaţi în slugi ale cozilor de topor ce acţionau la ordinele stăpânilor de la Lubianka moscovită. “Adevărata istorie a rezistenţei încă nu s-a scris, pentru că există încă interese pentru a o falsifica. Trebuie să ieşim odată pentru totdeauna din minciună!”, spune Alexandru Marinescu, fratele studentului medicinist ucis gratuit de fraţii Arnăuţoiu de teama de a nu fi trădaţi, după cum aţi aflat din paginile ziarului nostru din studiul realizat de prof. Daniel Dejanu.

“Veşnica lor pomenire!”

Prin cimitirul bisericii forfoteau femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în straie cernite, care aprindeau lumânări la mormintele celor dragi, ca să le lumineze calea veşniciei şi mai smulgeau pârdalnicele de buruieni care ameninţau să sufoce florile. La poarta sfântului lăcaş, Costel Samoilă, înveşmântat cu cămaşa pe care o purtase tatăl său în ziua nunţii, îi întâmpina cu braţele deschise pe oaspeţi. Acad. Gheorghe Păun, profesorii domnişani Ion C. Hiru şi George Baciu, cei argeşeni Constantin Voiculescu şi Daniel Dejanu, arefeanul Cezar Bădescu, fostul deputat liberal Adrian Miuţescu, precum şi fostul primar din urbea Basarabilor, Gheorghe Nicuţ, împreună cu li-derul democrat-liberal Ştefan Lăzăroiu, primarii Nicolae Smădu (Domneşti), Emil Simion (Brăduleţ), Cornel Berevoianu (Nucşoara) şi mulţi alţii, dar nu şi primarul comunei Corbi, Ungurenuş, reţinut de cine ştie ce omeneşti pricini… Un sobor format din 4 preoţi de la parohiile comunale a oficiat slujba de pomenire a martirilor împuşcaţi de comunişti la Jilava – preoţii Nicolae Andreescu şi Ioan Constantinescu, învăţătorul Gheorghe Popescu şi baciul Nicolae Sorescu – precum şi alţii din familii care au suferit prin lagărele de exterminare sau li s-a întors acasă numai numele, dar nimic nu le-a putut şterge amintirea din memoria celor care i-au iubit. “Vin aici cu pioşenie şi cu un oarecare sentiment de vinovăţie, deşi la vremea aceea eram numai un copil…”, mărturisea prof. Nicuţ. Cu ochii înlăcrimaţi, pierduţi în negura amintirilor unde întrezăreau umbrele comemoraţilor dragi, au ascultat cei mai mulţi dintre cei prezenţi “Veşnica pomenire”, păstrând legătura ritualică prin atingerea veşmintelor preoţilor sau a celor care ţineau tava cu colivă.

Revista satului

Respectând tradiţia stabilită la prima întâlnire a fiilor satului, şi la cea de a opta s-a lansat revista “Poenărei – străbună vatră natală”, fondată tot de Virgil Baciu şi apărută prin grija colectivului coordonat de către istoricul Grigore Constantinescu, care a şi prezentat-o extrem de inspirat, cu mândria unui părinte pentru odrasla sa. Şi avea şi motive, căci este una de excepţie, atât ca formă, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul bogat în informaţii din toate domeniile de interes, de la istorie la medicină populară sau de la religie la folclor local – detaşându-se bijuteria baladei “Mioriţa musceleană”, despre care nu se mai ştie nici măcar numele celui care a cules-o… Şi astfel, după ştiinţa noastră, Poenărei rămâne singurul sat din România care are o revistă proprie prin care îşi afirmă autoritar identitatea. (Cam atunci a apărut şi primarul comunei, ca un om important ce este şi care trebuie să se lase aşteptat, dând parcă mesajul că toată lumea îi datorează respectul primordial acordat de bunii creştini numai sfintelor moaşte ale unei administraţii publice locale tot mai prăfuite, eşuate între prea multe eşecuri succesive. Ca un tataie deştept ce se află, a dat de înţeles că simte primejdia pierderii popularităţii într-un mod uniform accelerat…).

“Celebrităţi din negura uitării”

Acesta este numele enciclopediei în două volume realizată de Ion C. Hiru şi de colaboratorii săi, dintre care îi amintim pe George Baciu, Grigore Constantinescu, Constantin Voiculescu şi Daniel Dejanu (recenzorii care au şi prezentat-o), Paul Cruceană şi alţii. Lucrarea monumentală cu peste 1.000 pagini este deja motiv de critică invidioasă, în ciuda scopurilor nobile de a păstra vie flacăra conştiinţei valorilor naţionale, şi a rotunjit cum nu se poate mai fericit componenta culturală a evenimentului, aşa cum se întâmplă de obicei. Autorul a dăruit unor apropiaţi exemplare din cartea sa, care au fost primite cu recunoştinţă, prilejuind chiar şi un gest populist al primarului localnic, care anunţa că o va dona bibliotecii instituţiei, dar a lăsat-o moartă când a aflat că Ion C. Hiru va face el însuşi asemenea gest pentru toate bibliotecile comunale din zonă.
Seniorul dramaturgiei româneşti contemporane a venit la Poenărei pentru a-l întâlni pe acad. Păun şi a fost încântat de modul în care a fost primit, ca un fiu al satului, cu o diplomă de onoare acordată în numele organizatorilor de către Virgil Baciu. Paul Everac le-a vorbit celor prezenţi cu înţelepciunea celui care a trecut la viaţa lui prin trei dictaturi, începând cu cea a regelui Carol al II-lea şi sfârşind cu aceea comunistă a lui Nicolae Ceauşescu, despre necesitatea de a-şi asuma destinul cu seninătate şi de a încerca să se pună în slujba semenilor pentru a construi viitorul pe care toţi îl visează pe temelii durabile.


De curaj adevărat au dat dovadă cei care au rămas…

nu noi cei care am plecat în lumea largă. Ei au îndurat lipsuri, mizerie şi umilinţe, păstrându-şi speranţa că vor apuca ziua în care totul se va schimba. Eu am părăsit o situaţie materială bună şi mina de aur a uşilor deschise la toate nivelurile, am ajuns în Franţa şi mi-am construit de-a lungul anilor o nouă viaţă. Tot timpul visam însă la vacanţele petrecute la Poenărei, la bunici şi rude şi acum sunt fericit că am revenit aici!”, spunea Viorel Bindea, vestitul om de cultură şi de televiziune, care a revenit în satul natal însoţit de medicul generalist Gilles Galliez, amândoi primind diplome de onoare înmânate de ctitorul evenimentului, Virgil Baciu.

Respect senectuţii

Tot fondatorul publicaţiei noastre a reuşit să-i surprindă plăcut pe înţelepţii satului, care au împlinit vârsta de 65 ani, când le-a înmânat pe lângă diplome, şi câte un plic cu bani, ca un semn de respect pentru vârstă şi ca ajutor pentru rezolvarea unor probleme cotidiene în aceste vremuri atât de sărace la suflet. Expunerea motivaţiei a rostit-o cu glasul gâtuit de lacrimile emoţiei autentice, impresionând auditoriul, mai puţin pe primarul Mihai Ungurenuş, deşi în mod evident nu avea nevoie de ceva de la cel pe care-l socoteşte de ani buni cel mai mare adversar politic. De altfel, dumnealui fusese deranjat de cererile localnicilor pentru aducerea drumului în starea de a fi circulat şi branşarea la reţeaua de apă potabilă. Replica sa, taxată dur de cei prezenţi, a fost aceea că ar fi trebuit ca plicurile să fi fost ceva mai consistente. “De ce n-a contribuit şi primăria?… Ne-am săturat de vorbe goale!” – s-au auzit şoapte scrâşnite în biserică. Virgil Baciu a reuşit să treacă peste momentul penibil rostind numele consătenilor premiaţi. Ion Vlad, Aurelia Diaconu, Maria Păunescu, Paraschiva şi Aurel Leaşu, Gheorghe Grigorescu, Maria Dragomir – sunt câţiva dintre cei chemaţi în faţa altarului.
Virgil Baciu a anunţat că după 7 ani a predat ştafeta organizării evenimentului finului său din Olteniţa, Nicu Stoian, care lucrează de ani buni la Barcelona, în Spania. Anul viitor, continuitatea va fi asigurată de prietenul Ştefan Lăzăroiu, care şi-a propus să-i dea amploare superioară în 2012.

Cea mai grozavă petrecere câmpenească

Suflul nou adus de Nicu Stoian a fost evident la petrecerea gândită ca pe vremea dacilor, desfăşurată în curtea şcolii din sat. Actriţa Doina Ghiţescu a dat încă o dată recital la iarbă deschisă, fiind inspirată în toate momentele sale, având replică şi dând dovadă de certe calităţi muzicale. Surpriza cea mare i-a făcut-o lui Gilles Galliez, când i-a interpretat în limba maternă un şlagăr lansat de Dalida, determinându-l apoi să intre în duet pentru a cânta popularul “Aupres de ma blonde”, răsplătit cu aplauze furtunoase. “Vive la Roumanie!”, a strigat entuziasmat francezul iar replica a fost spontană: “Vive la France!”
Tot Doina Ghiţescu l-a convins pe fostul deputat liberal Adrian Miuţescu să se ridice de la masa unde se simţea foarte bine lângă Ştefan Lăzăroiu pentru a cânta romanţa “De ce oare eu te-am cunoscut”(tot în duet) şi chiar pe prof. Gheorghe Nicuţ, care aşa cum ne-a obişnuit, a impresionat cu “Foaie verde măr sălciu”, la care a fost acompaniat de Adrian Vişan, şeful formaţiei de la “Hanul drumeţului”, din Bucureşti. Acesta a fost coleg cu Doina Ghiţescu la Şcoala Populară de Artă cu ani în urmă şi a reîntâlnit-o la Poenărei, ca şi pe vechiul amic Doru Beca, primul aromân stabilit în satul de pe valea Râului Doamnei, pentru care a cântat un cântec în limba sa, ridicând lumea de la mese într-o horă parcă fără de sfârşit…
Nici colegii săi nu s-au lăsat mai prejos şi au fost de-a dreptul strălucitori – solista de muzică populară Elena Zambila, Pavel Ilie (Michael, muzică uşoară), Marian Gheorghe, zis Viteză (acordeon), Marius Vladan, zis Italianu’ (orgă) şi Alexandru Bălăioară, zis Artistu’ (vioară). La reuşita petrecerii şi-au dat concursul şi localnicii Nicoleta Claudia Bădoiu (care promite mult în muzica populară), “copilul orchestră” David Sturzeanu sau deja cunoscutul peste nu ştiu căte hotare de sat, Nicu “Fluieraşul“ Cătănoiu.

Prin hore şi dansuri din toate genurile muzicale, participanţii s-au scuturat de îngreunarea bucatelor sau băuturilor, dintre care n-a lipsit vestita ţuică de Poenărei, galbenă ca mierea, scoasă din pivniţele răcoroase unde dormitează prin butoaie de dud sau de stejar până-i vine timpul să-şi împlinească menirea de a bucura sufletele oamenilor. Ceea ce se petrecea acolo a întrunit şi aprecierile şefului Culturii argeşene, Sorin Mazilescu, originar din Coşeşti, pe care însă sarcinile de serviciu l-au chemat destul de repede la Arefu.
Virgil Baciu a distribuit şi diplome de onoare pentru ing. Nicolae Iuraşcu, Doru Bobi (Trustul Media Argeş Expres), Nicolae Stoian (sponsorul ediţiei), Doru Beca, Adrian Miuţescu, Vidra Partenie, Gabriela Dinică (soţia ilustrului dispărut, maestrul Gheorghe Dinică), Gheorghe Nicuţ (fostul primar din Curtea de Argeş, participant la toate ediţile), Dodică Păunescu, prof. George Baciu, Elena Picu şi Doina Ghiţescu. Pentru câteva ore, oamenii şi-au uitat grijile şi s-au distrat fără restricţii, poate gândindu-se şi la ce va fi anul viitor, când de organizare urmează să se ocupe Ştefan Lăzăroiu… Oricum, petrecerea a atins apogeul în momentul în care s-a aprins focul de tabără de-a dreptul ritual de acum şi s-a spart abia spre dimineaţă, pentru a se revigora câteva ore mai târziu, în cadru mai restrâns, pentru că şi la Poenărei mai sunt la preţ cele trei zile tradiţionale ale distracţiilor româneşti. Toţi şi-au urat bună revedere anul viitor, în locurile acestea minunate, care câştigă într-o zi din an tinereţea fără bătrâneţe a locurilor binecuvântate de Dumnezeu.

La Mulţi Ani, Poenărei!

Eva ADAM

”Picior de Paris” în sărbătoare – a şaptea întâlnire anuală a fiilor satului Poenărei

Posted in eveniment rural with tags , , , on august 28, 2010 by argesuldenord

Anno Domini 2010, august 21, sâmbătă… Zi de sfârşit de vară cu temperaturi caniculare, de parcă tropicele s-ar fi mutat pe valea Râului Doamnei. Dar după prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, şi căldura pare să-şi mai fi tocit colţii sub adierea blândă a vântului curgând parcă la vale dintre vârfurile munţilor. Urcând pe drumul asfaltat, clopotul Bisericii “Cuvioasa Paraschiva” ne cheamă la a şaptea întâlnire anuală a fiilor satului Poenărei. Torenţii din ultimele ploi au spălat nemilos uliţa cu pretenţie de drum, transformând-o într-o cale a Golgotei. Pietrele colţuroase pun la grea încercare maşinile, trimiţând memoria dincolo de 1938, când premierul de atunci, Armand Călinescu, ordonase să se facă pe aici unul dintre cele mai moderne drumuri ale ţării, spre ceea ce avea să se numească mai în glumă, mai în serios, ”Picior de Paris”.
Urcăm printre livezi de prun, măr şi păr minunându-ne de bogăţia roadelor care mai că rup crengile. Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Dumitru Cosmescu, ne spune că în urmă cu mai bine de două decenii, România ocupa locul secund în lume după Iugoslavia la producţia de prune, iar Argeşul, locul doi în ţară după Vâlcea. ”Azi puteam să ne îmbogăţim valorificând prunele!…”, constată dumnealui cu amărăciune. Într-un târziu, cu chiu, cu vai, ajungem la biserica unde astăzi bate inima comunităţii. Ne închinăm ca nişte buni creştini ce suntem şi ne aplecăm genunchii şi frunţile în faţa troiţei eroilor căzuţi în lupta împotriva totalitarismului comunist acum mai bine de jumătate de veac.

Lacrima lui Virgil

În porţile larg deschise ale lăcaşului de cult ortodox ridicat prin truda bunilor creştini localnici între 1937-1943 ne întâmpină cu braţele deschise ctitorul evenimentului, Virgil Baciu, care de şapte ani îi asigură continuitatea. Atunci a pornit la drum pentru a asigura dăinuirea localităţii natale alături de Gigi Vlad – Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de cei drepţi! – şi de Sorinel Păunescu. În timp i s-au alăturat localnici şi mulţi prieteni ca prof. Gheorghe Nicuţ, prezent de la prima întâlnire organizată în colaborare cu primăria reprezentată de primarul Mihai Ungurenuş.
Şase preoţi oficiază slujba de pomenire a eroilor împuşcaţi la Jilava în 18 iunie 1959, pentru că s-au împotrivit fiarei bolşevice care răsturna rânduielile ştiute din moşi-strămoşi. Numele preoţilor Nicolae Andreescu şi Ioan Constantinescu, învăţătorului Gheorghe Popescu şi baciului Nicolae Titu-Sorescu – propuse de către consilierul local Sorinel Păunescu să denumească uliţe ale satului Poenărei – li se adaugă multe altele spre veşnică pomenire. Virgil Baciu e podidit de lacrimi constatând că fiii satului sunt mai puţini ca altădată, fiind depăşiţi la număr de “străinaşi” şi lacrima îi sugrumă vocea într-o primă fază, când voia să facă deschiderea pentru lansarea revistei anuale a satului şi a două cărţi pe care le-a sponsorizat.
Mai apoi reuşeşte să anunţe că va preda ştafeta organizării reuniunii din 2011 prietenului şi finului său Nicolae Stoian şi că s-au anunţat localnici cu suflet mare interesaţi s-o ducă mai departe în timp, spre veşnică dăinuire. Din lacrima lui Virgil, iată, se întrupează, viitorul, care are temelii solide în bisericile pe care le-a ajutat să rămână în picioare, în tradiţia reuniunii anuale de la Poenărei, poate singurul sat din ţară care-şi sărbătoreşte ziua, lansându-şi revista anuală, în publicaţia lunară ARGEŞUL DE NORD, destinată zonei rurale, pe lângă care s-a înfiripat şi prinde puteri cu fiecare nouă zi o asociaţie agricolă cu acelaşi nume, în cultul eroilor şi în încrederea în capacitatea tinerei generaţii de a duce mai departe moştenirea părintească.
Şi nu-i puţin lucru pentru fosta comună musceleană care risca să decadă de la statutul de sat la cel de cătun cu câteva zeci de suflete. În prima zi de sâmbătă după sărbătorirea Sf. Maria, Poenăreii îşi dublează, dacă nu chiar îşi triplează numărul locuitorilor în ultimii şapte ani, şi asta graţie lui Virgil Baciu, care a adus cunoscuţi şi prieteni alături de consătenii printre care se regăsesc acum 20 proprietari ”străinaşi”, din care jumătate şi-au clădit case, împământenindu-se. Numai în ultimul an trei români au cumpărat aici pământuri şi doi şi-au construit case, ceea ce nu-i puţin în vreme de criză!…

Două cărţi pentru viitorime

”Nu avem nevoie de comunişti!” de Ion I. Ştefan şi ”Aşa s-a născut jurnalul”, de Titu Napoleon Berevorescu sunt cărţi de învăţătură pentru cei prezenţi şi viitori. Prima reînvie epoca legalizării dictaturii comuniste prin alegerile furate din noiembrie 1946 în fostele judeţe Argeş şi Muscel şi este bazată pe memoria documentelor scoase din arhive şi pe mărturiile supravieţuitorilor. Istoria adevărată trebuie cunoscută, spunea autorul, prof. Ştefan, care timp de mai bine de trei ani s-a documentat, lăsând baltă pentru moment subiectul care îl obseda – rezistenţa armată împotriva comuniştilor – carte pe care o pregăteşte pentru anul viitor. Fapte de viaţă incredibile de-a dreptul, într-o împletire care pe alocuri pare chiar absurdă între omenia unora şi ticăloşia altora, toţi semeni, vecini sau tipi pe care-i ştiam în cu totul altă lumină ori cu copiii cărora mulţi am fost prieteni, fără a cunoaşte trecutul întunecat sau a bănui chinul ispăşirilor pentru a căpăta dreptul la viitor.
Titu Napoleon Berevoescu, autorul multor scrieri, inclusiv a monografiei comunei careia îi poartă numele, ne prezintă un jurnal de călătorie prin ţară şi străinătate, înainte şi după 1990. Este o carte a descoperirilor unor locuri din împrejurimi sau mai depărtate, şi de ce nu, a propriului “eu”, care ne trimite de la Berevoeşti la Câmpulung Muscel, la Piteşti, Bucureşti, Amara şi Govora, la Moscova, Kiev, Leningrad în timpul fostului URSS, în Bulgaria sau Franţa, pentru a reveni acasă îmbogăţit cu cunoştinţe care te pot ajuta să te înţelegi mai bine pe tine însuţi şi, pe cale de consecinţă, lumea în permanentă transformare în care trăim. Ambele cărţi sunt scrise într-un stil alert, care-l ţine pe cititor cu sufletul la gură până la ultima filă şi-l îndeamnă la meditaţie fie şi pornind numai de la întrebarea banală “ce-ar fi dacă?…”.

Oameni pentru oameni

La sărbătoarea fiilor satului Poenărei au venit prieteni mai noi şi mai vechi, oameni care încep sa fie receptaţi drept “de-ai casei”. Cum maestrul Gheorghe Dinică s-a mutat în veşnicie, a venit soţia sa, doamna Doina şi s-a bucurat enorm văzându-i fotografia în revista satului, alături de marele om de cultură localnic Costel Samoilă – cel care nu s-a sfiit să-l certe în biserică pe primarul Ungurenuş pentru starea proastă a drumului spre “Picior de Paris”, dar şi să-l laude că a asfaltat calea spre Corbii de Piatră, neasemuită biserică scobită în stânca muntelui din satul Jgheaburi – dar şi alături de rapsozii Leana şi Nicu Oprea, pe care starea sănătăţii i-a oprit să fie prezenţi la această ultimă reuniune.
Cu un zâmbet enigmatic, doamna privea imaginea soţului de pe telefonul mobil şi poate că spiritele lor dialogau, schimbând impresii…
Actriţa Doina Ghiţescu, maestru de seremonii al serbării câmpeneşti din curtea şcolii din sat, cu inepuizabilul său patos a dezmorţit atmosfera, generând momente de bună dispoziţie de calitate şi a făcut intrări spectaculoase atât pentru formaţia de fluieraşi din Corbi, cât şi pentru îndrăgitele soliste de muzică populară Ştefania Rareş şi Valentina Ionescu, precum şi pentru tinerele, dar extrem de talentatele Giulia şi Adelina, care au adus ritmurile moderne pe iarba frământată mai întâi de hore.
Scurtele cuvântări rostite de oameni ca primarul Nicolae Smădu din Domneşti, viceprimarul Robert Badea, de la Berevoeşti, realizatoarea Elena Picu (WEST TV) sau jurnalistul Doru Bobi (ARGEŞ EXPRES), au fixat în timp şi spaţiu importanţa momentului trăit, ca şi semnificaţiile sale.
Sorinel Păunescu. soţia sa şi prietenii au oficiat la grătarele pe care s-au rumenit mititeii, fleicile şi pastramele, în tuciuri de dimensiuni pantagruelice s-au făcut mămăligi aurii pentru bulzurile cu brânză de burduf, a curs berea în valuri şi s-a degustat cu religiozitate acea licoare deosebită care este ţuica de Poenărei, lăsându-se să cadă pe buza friptă a pământului câteva picături de sufletul morţilor, potrivit vechilor datini… S-au înfrăţit la mese popii cu primarii şi cu poliţiştii, ţăranii cu cărturarii, artiştii cu toţi cei prezenţi, fiecare bucurându-se de clipa trăită şi promiţându-şi revederea peste un an. Târziu, în noapte s-a aprins focul de tabără în care s-au ars ca pe vremea dacilor cele rele, lasând loc celor bune să se adune. Virgil Baciu, soţia şi cele două fiice au reuşit performanţa de a fi prezenţi peste tot, de parcă ar fi fost personaje fermecate de basm, având pentru fiecare un zâmbet, un cuvânt potrivit sau o strângere de mână şi făcându-i să se simtă acasă. Şi cea mai bună dovadă a fost a familiei Nicolae Iuraşcu, inginerul venit de la Bucureşti pentru prima dată la acest eveniment. În fapt era o revenire prin locurile unde dumnealui îşi petrecuse tinereţea, în urmă cu aproape jumătate de veac…
Petrecerea a ţinut, ca de obicei, până în zorii zilei de duminică şi toţi participanţii, indiferent de ora la care s-au retras, n-au uitat să adreseze străbuna urare: La Mulţi Ani, Poenărei!
Eva ADAM