Arhivă pentru molivis

Planuri mari la Arefu, pentru Staţiunea Turistică Moliviş

Posted in rural with tags , , , on martie 1, 2012 by argesuldenord

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară condusă de către viceprimarul arefean Pavel Bîrlă, care mai include comunele Brăduleţ şi Cicăneşti, se pregăteşte să demareze în primăvară lucrările la infrastructura celei mai importante investiţii din ultimele decenii. Staţiunea de la Moliviş poate deveni pivotul noii economii turistice argeşene, pentru că şi primarul de la Albeşti, Vasile Sava, pregăteşte planurile pentru un obiectiv similar în zona montană, la Oticu. Şi şansele acestora de reuşită sunt considerabile, pentru că au sprijinul total al senatorului Mircea Andrei, care a declarat în repetate rânduri că potenţialul turistic de pe Valea Argeşului trebuie valorificat astfel încât să depăşească Valea Prahovei. Iar Pavel Bîrlâ se luptă de ani de zile pentru proiectul staţiunii de la Moliviş. Consiliul Local Arefu a aprobat scoaterea la vânzare prin licitaţie a 200 ha teren pentru construirea viitorului obiectiv. Cea mai nordică localitate de pe Valea Argeşului nu are un buget fabulos. Cu 23 miliarde lei vechi, numai buna gospodărire poate suplini minusul de 4 miliarde faţă de anul trecut. Iar primarul Gheorghe Stoican şi echipa sa a dovedit că ştie să cheltuiască raţional fiecare bănuţ. În 2011, cu 10 miliarde lei vechi s-au asfaltat 1,3 km de drum la Arefu, iar acum în plan este asfaltarea a 1,5 km în Căpăţâneni, pe traseul fostei linii ferate, care mergea pe marginea râului Argeş. Edilii arefeni au reuşit să aloce şi 300 milioane lei vechi pentru reparaţiile bisericilor din comună, pentru că au fost şi au rămas oameni cu credinţă faţă de Dumnezeu, vrednici şi aspri, cum sunt majoritatea celor crescuţi în umbra munţilor.

Vladimir ALBU

Proiectul Moliviş a obţinut finanţarea! Mircea Andrei: “Ştefan Lăzăroiu are performanţe pe colegiu”

Posted in actualitate with tags , , , on noiembrie 28, 2011 by argesuldenord

Proiectul Moliviş este la un pas de a fi realizat. Zilele trecute, preşedintele PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, a anunţat că acesta a obţinut finanţarea necesară de la guvern, de 7 milioane de euro, alături de celelalte 10 milioane aprobate anul trecut din fonduri europene. Aşadar, zona Moliviş va aduce în partea de nord a judeţului 17 milioane de euro, cu sprijinul PDL Argeş, care a reuşit să-şi convingă colegii de la guvern de necesitatea acestei investiţii majore în Argeş. “Mai sunt două operaţiuni: vizita în teren a celor de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, care se va produce înainte de sărbătorile de iarnă şi semnarea contractului, care va avea loc după 1 ianuarie, atunci când TVA-ul va fi deductibil”, a spus Mircea Andrei. Acesta a mai precizat că speră ca iarna viitoare, turiştii şi argeşenii să poată beneficia de un complex turistic la Moliviş, cu două pârtii de schi, hotel, piscină şi toate celelalte investiţii ale agenţilor economici care vor fi atraşi de proiectul de 17 milioane de euro.

Iarna viitoare, vom avea pârtii de schi!

“După 21 de ani, vom avea şi noi pârtii de schi în judeţul Argeş!”, a mai spus senatorul Andrei. În plus, preşedintele PDL Curtea de Argeş, Ştefan Lăzăroiu, susţine că, odată primită finanţarea, ar trebui să se lucreze la capacitate maximă pentru a se realiza cât mai curând acest proiect turistic amplu. De altfel, aceasta nu este prima mare realizare a PDL Argeş pe colegiul de nord, acolo unde este desemnat să candideze la Camera Deputaţilor Ştefan Lăzăroiu, preşedintele organizaţiei Curtea de Argeş. Referitor la acest subiect, Mircea Andrei a declarat: “Domnul Lăzăroiu are performanţe pe colegiu. Ori e sprijinit consistent, ori e norocos şi aduce noroc pentru Argeş! Are în zona sa proiectul de 14 milioane de euro la Curtea de Argeş, Transfăgărăşanul este complet reabilitat, încep şi lucrările la autostrada care trece prin zonă, iar acum va avea acolo şi pârtii de schi”.

L.C.