Arhivă pentru mircea draghici

După alegerile parlamentare din 9 decembrie, USL a câştigat războiul alegerilor, dar poate pierde pacea guvernării!

Posted in politica with tags , , , on decembrie 17, 2012 by argesuldenord

533642_436556583075724_946806119_nOricât de paradoxal ar părea acest lucru, reflectă previziunile analiştilor politici avizaţi, care nu sunt vânduţi cuiva. Şi nu este deloc liniştitor pentru noi în perspectiva unui an care numai uşor nu poate să fie, dacă analizăm situaţia economiei europene, grav lovită de criză.
Obiectivul fixat de realizare a unui procent de circa 66%, care să-i permită să acapareze întreaga putere, să schimbe Constituţia şi să deţină guvernarea cu o opoziţie mult slăbită, a fost realizat de USL. Alegerile din 9 decembrie au repetat povestea din 20 mai 1990, când FSN-ul lui Ion Iliescu a câştigat şi mai categoric. Dacă atunci s-a mers pe lozinci de genul “Un preşedinte pentru liniştea noastră” sau “Nu ne vindem ţara!”, acum s-a mers strict pe un vot politic împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Iar ponoasele le-a tras PDL, care i-a fost alături la referendum. Alianţa electorală cu Forţa Civică şi un rest al PNŢCD, făcută în vară, n-a putut contracara forţa USL, care reuşise să obţină victoria şi la localele din 10 iunie. Poate că strategia electorală n-a fost bine gândită de ARD, candidaţii trimişi pe frontul electoral n-au fost cei mai buni cu putinţă, iar aparatul de propagandă de care a dispus USL, completat cu mijloace mass-media fără precedent, care de mai bine de 2 ani de zile au atacat fără încetare guvernele PDL şi pe preşedintele Băsescu, n-au putut fi contracarate în acea lună de campanie electorală. Sigur că au fost şi gafe de campanie, speculate prompt de adversari. Şi, în timp ce ARD lupta din greu cu USL, PP-DD aplica o strategie de gherilă, făcându-i pe adversari ciocoi şi prezentându-se drept singura alternativă viabilă pentru alegători. OTV-ul a lucrat 24 din 24 de ore pentru Dan Diaconescu şi ai lui, fără să-şi facă vreun scrupul din a manipula şi specula naivitatea unor oameni total derutaţi. Aşa se explică, în mare, rezultatul acestor alegeri parlamentare.

Senat 1Însetat de putere, “micul Titulescu” a gafat!

În duminica alegerilor, la câteva momente după închiderea urnelor, Victor Ponta a făcut un anunţ care a produs stupefacţie: “Vom declanşa discuţiile cu UDMR pentru o colaborare guvernamentală!” Milioanele de alegători care înfruntaseră vremea câinoasă pentru a vota cu USL, au început să regrete imediat. Chiar şi cei mai aprigi susţinători din presă au reacţionat dur, mai ales după ce veneau rezultatele şi era clar că învingătorii nu aveau nevoie de UDMR pentru a guverna. A urmat o săptămână politică aiuritoare pentru cei neavizaţi. La capătul ei, a fost clar că Ponta, disperat că preşedintele Băsescu nu-i va da un nou mandat de premier, se înţelesese cu maghiarii să-l susţină încă dinainte de alegeri. Setea de putere îl pusese însă în contradicţie cu propriul electorat şi chiar cu Crin Antonescu şi liberalii, care nu puteau înghiţi asemenea pilulă. Motivaţia că era nevoie de o reconciliere naţională a fost cel puţin copilărească, pentru că românii n-au fost vreodată la cuţite cu ungurii, chiar dacă liderii UDMR fac de când se ştiu o politică anti-românească. Asta nu i-a împiedicat pe politicienii noştri indiferent de culoare să-i coopteze la guvernare. Ceea ce se întâmplă şi acum! Kelemen Hunor a declarat după reuniunea conducerii UDMR, de la Tg. Mureş, că a fost împuternicit să negocieze cu liderii USL numai în condiţiile în care li se dă ministere. Iar pentru că s-a angajat că-l va sprijini în 17 decembrie, la reuniunea de la Cotroceni, convocată de preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta a recunoscut că, dacă va obţine nominalizarea ca premier, e dispus să-i cedeze lui Hunor un minister! Ceea ce nu le-a picat chiar bine nici lui Crin Antonescu, nici lui Daniel Constantin, care au spus sus şi tare că nu cred într-o cooptare a UDMR la guvernare. Altfel spus, că o refuză, mai ales după ce Hunor şi ai lui, intraţi chinut în parlament, au dat de înţeles că fac un compromis cu USL pentru a-şi îndeplini programul electoral. Acesta cuprinde, printre altele, obţinerea autonomiei pentru zonele locuite de conaţionali, scoaterea din Constituţie a articolului care consfinţeşte statul naţional unitar şi indivizibil, pe care, de altfel, UDMR nu l-a recunoscut vreodată! Victor Ponta pare dispus să facă orice compromis pentru a-şi satisface orgoliul propriu, chiar dacă asemenea atitudine poate fi calificată într-un mod total inconvenabil şi pentru el şi pentru PSD.

Camera 2USL începe să scârţâie din toate încheieturile

Deşi la suprafaţă e linişte, s-ar putea ca asta să prevestească furtuna care va să vină în USL. Şi asta nu datorită preşedintelui Băsescu, cel mai acuzat de întărâtarea spiritelor, ci din cauza lui Ponta, care dă semne de dictator în devenire, afişând convingerea că e deţinătorul adevărului absolut şi că nu poate greşi. Gafa cu maghiarii a fost completată de o alta, administrativă. Anunţul că viitorul parlament, chiar dacă a ajuns la 588 membri – mai mulţi decât sunt scaune! – nu va primi un buget mai mare în 2013 decât cel de anul acesta, nu i-a deranjat pe cetăţeni. Dar cel cu îngheţarea salariilor bugetarilor, a posturilor, cu anularea sau reducerea unor facilităţi acordate categoriilor defavorizate la bonuri de masă sau transport, dar mai ales creşterea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05% în 2013 au picat cum nu se poate mai prost în rândul alegătorilor. Aceştia nu mai înţeleg mare lucru: ce deosebire – zic ei – este între USL şi PDL, dacă se continuă politica de austeritate?… Mulţi încep deja să-şi reconsidere poziţiile şi regretă că nu s-au gândit mai bine înainte de a vota. Din toate acestea poate câştiga PP-DD, dacă va avea inteligenţa de a specula gafele USL, într-o vreme în care nici în PDL nu e chiar linişte. Oricum, la ora la care se scriau aceste rânduri, situaţia era destul de încurcată. Preşedintele convocase partidele parlamentare pentru luni, 17 decembrie, la Cotroceni, pentru consultări, iar noul parlament, în 19 decembrie, ziua în care cel vechi îşi încheia mandatul. Estimările mergeau spre o nominalizare a lui Victor Ponta pentru un nou mandat. Traian Băsescu ştie că USL a promis în campanie mai mult decât ar putea îndeplini, iar cetăţenii români nu mai au răbdare cu mincinoşii. Cu instinctul său de politician, poate oferi un dar otrăvit învingătorilor din alegerile parlamentare…

Grafic Camera“Taifunul USL”

… a măturat Argeşul în ziua alegerilor, căci toate cele 13 colegii au fost închise de candidaţii săi. Acesta fusese obiectivul anunţat, iar victoria a fost facilitată şi de adversarii care n-au găsit contracandidaţi puternici şi s-au mulţumit să încerce numai să se agaţe de orice posibilitate pentru a-i împiedica. Consecinţa: colegiile au fost închise cu procentaje de peste 60%! Surpriza cea mai mare a fost aceea că ARD a fost depăşită de PP-DD, deşi nu avea candidaţi cu nume. Vă prezentăm în continuare lista completă a parlamentarilor din judeţul nostru, cu cei 5 senatori şi cei 12 deputaţi, în ordinea primilor 3 clasaţi.

Grafic SenatSENAT

Colegiul Câmpulung-Curtea de Argeş:

1. Ion Popa (PNL – 53.322 voturi, 68,67%)
2. Dragoş Dumitriu (PP-DD, 8.621 voturi, 17,76%)
3. Gheorghe Alecsei (ARD – 5.148 voturi, 11,47%).

Colegiul Piteşti:

1. Ionuţ Elie Zisu (PNL – 55.183 voturi, 67,17%)
2. Mircea Andrei (ARD – 15.112 voturi, 18,39%)
3. Mihai Szakacs (PP-DD, 8.690 voturi, 10,57%).

Colegiul Mioveni-Ştefăneşti:

1. Şerban Valeca (PSD – 42.911 voturi, 72,35%)
2. Iulian Cristache (PP-DD, 11.362 voturi, 19,61%)
3. Ionel Vişinescu (ARD – 4.364 voturi, 7,53%).

Colegiul Costeşti-Topoloveni:

1. Constantin Tămagă (PSD – 32.733 voturi, 68,44%)
2. Sorin Andi Pandele (PP-DD, 9.232 voturi, 19,30%)
3. Narcis Godeanu (ARD – 5.233 voturi, 10,94%).

CamereCAMERA DEPUTAŢILOR

Colegiul Câmpulung:

1. Gheorghe Marin (PSD – 14.894 voturi, 65,11%)
2. Sanda Fulga (PP-DD, 4.045 voturi, 13,88%)
3. Gheorghe Davidescu (ARD – 2.625 voturi, 11,47%).

Colegiul Curtea de Argeş:

1. Mircea Drăghici (PSD – 17.860 voturi, 69,83%)
2. Nicuşor Vişan (PP-DD, 4.244 voturi, 16,59%)
3. Valentin Şuvar (ARD – 2.342 voturi, 9,15%).

Colegiul Piteşti Centru:

1. Daniel Constantin (PC – 22.299 voturi, 70,67%)
2. Ana Stan (ARD – 5.295 voturi, 16,46%)
3. Liviu Marghiolu (PP-DD, 2.910 voturi, 9,22%).

Colegiul Piteşti Nord:

1. Andrei Gerea (PNL – 15.604 voturi, 68,17%)
2. Cătălin Bulf (ARD – 3.385 voturi, 14,79%)
3. Marian Fulga (PP-DD, 2.785 voturi, 12,16%).

Colegiul Piteşti Sud:

1. Cătălin Rădulescu (PNL – 17.626 voturi, 63,27%)
2. Cătălin Teodorescu (ARD – 5.195 voturi, 21,43%)
3. Vasile Mihăilescu (PP-DD, 2.856 voturi, 10,61%).

Colegiul Mioveni:

1. Simona Bucura Oprescu (PSD – 22.155 voturi, 71,30%)
2. Mihai Deaconu (PP-DD, 5.242 voturi, 16,87%)
3. Mihai Andrei (ARD – 2.231 voturi, 7,18%).

SenatColegiul Ştefăneşti:

1. Radu Vasilică (PSD – 18.420 voturi, 68,80%)
2. Jenica Ioana Dumitru (PP-DD, 5.360 voturi, 20,02%)
3. Corina Tudor (ARD – 1.811 voturi, 6,76%).

Colegiul Costeşti

1. Theodor Nicolescu (PNL – 14.460 voturi, 62,27%)
2. Mario Păun (PP-DD, 4.484 voturi, 19,31%)
3. Gabriel Bratu (ARD – 3.479 voturi, 14,98%).

Colegiul Topoloveni:

1. Bogdan Niculescu Duvăz (PSD – 16.960 voturi, 69,47%)
2. Emil Adrian Maghinici (PP-DD, 4.015 voturi, 16,44%)
3. Nicolae Gavrilescu (ARD – 2.621 voturi, 10,73%).

Concluziile se impun de la sine. Să mai remarcăm însă şi faptul că în Argeş, conform legii în vigoare, vom avea încă 4 parlamentari, la redistribuire, respectiv Cătălin Teodorescu, prim-vicepreşedinte PDL şi Iulian Cristache, Jenica Ionica Dumitru şi Mihai Deaconu (toţi PP-DD).

Distribuţia voturilor în colegiul nostru

Vă prezentăm în continuare graficele cu modul în care s-a votat la alegerile din a doua duminică a acestui decembrie ciudat, o zi bântuită de intemperii şi de ura faţă de Traian Băsescu, sau de umbra sa din Argeş, Mircea Andrei.

“Cine seamănă vânt, culege furtună!”

Înţelepciunea strămoşească ar trebui studiată de toţi politicienii, dacă vor să aibă un minim reper moral. Poate astfel nici Victor Ponta n-ar mai fi făcut gafa de a anunţa în seara triumfului USL că are de gând să negocieze cu UDMR. Ce, numai dumnealui ştie, dar majorităţii celor care au votat cu tabăra sa, le-a picat greu la lingurică. Este prima dezamăgire pentru ei, dar dacă speră că va fi ultima, chiar că sunt naivi! Oare au uitat cu ce este comparată politica?… Haideţi mai bine să analizăm graficele pomenite ceva mai devreme!

Eva ADAM

Arma Vânătorilor de Munte, la 96 ani

Posted in actualitate with tags , , , , on noiembrie 30, 2012 by argesuldenord

Data de 3 noiembrie 1916 consemnează transformarea Şcolii Militare de Schiori din Bucureşti în Corpul Vânătorilor de Munte, pus sub comanda căpitanului Virgil Bădulescu. Noua unitate a Armatei Române avea un efectiv de 2.000 combatanţi, în trei bata-lioane care aveau fiecare câte trei companii, având sediul în Cazarma Regimentului 4 Roşiori Cotroceni, din Bucureşti. Infanteria alpină a primit curând botezul focului în luptele crâncene din primul război mondial, când a făcut faţă cu cinste adversarilor din armatele austro-ungare şi germane şi s-a umplut de glorie pe fronturile celui de-al doilea război mondial, justificându-şi statutul de trupă de elită. Ocupaţia sovietică a determinat desfiinţarea trupelor de Vânători de Munte, decizie abuzivă, asupra căreia s-a revenit după retragerea trupelor Armatei Roşii din România. În 1969, la Curtea de Argeş s-a stabilit sediul Brigăzii 4 Posada, în componenţa căreia exista Batalionul 33 VM, divizionul de artilerie de la Rm. Vîlcea şi batalioanele din Câmpulung şi Tg. Jiu. După restructurarea Armatei Române, când ţara a aderat la NATO, în urbea Basarabilor a rămas un Batalion de Manevră, care în ultimii ani a executat mai multe misiuni de pace în Irak şi Afganistan, zona Zabul, ultima începută acum câteva luni. În cursul acestora s-a dat un tribut greu de sânge (morţi şi răniţi, căzuţi la datorie). În data de 3 noiembrie s-au aniversat la troiţa de lângă Centrul Militar cei 96 ani de existenţă a acestei arme de elită, în prezenţa mr. C-tin Cîrjan, cdt. unitate, a cadrelor militare în retragere şi rezervă, a veteranilor de război, precum şi a oficialităţilor, dintre care n-au lipsit primarul Nicolae Diaconu, deputatul Mircea Drăghici şi candidatul USL la Senat, Ion Popa.

Dan BASARAB

Ion Popa: “Sărăcirea românilor nu reprezintă soluţia pentru ieşirea din criza economică!”

Posted in Uncategorized with tags , , , , on noiembrie 29, 2012 by argesuldenord

Uniunea Social Liberală susţine politicile care sprijină creşterea economică. Eşecul politicii de austeritate de a oferi redresarea promisă a generat tot mai multă frustrare populară în întreaga Europă. Mai mult decât atât, România a fost puternic afectată de criza financiară, o situaţie agravată de un program de austeritate prost gândit de guvernările PDL-iste, care a făcut ca profesorii, medicii şi funcţionarii să aibă un salariu mai mic decât lucrători necalificaţi. Aceasta situaţie inedită este cea care a dus la o migraţie masivă a specialiştilor români. Cu toţii ne aducem aminte de îndemnul preşedintelui Băsescu de a părăsi ţara sau de aprecierile aceluiaşi lider politic: profesorii sunt de vină că elevii nu iau BAC-ul, medicii sunt nişte şpăgari, funcţionarii publici sunt o piatră de moară pentru sistemul privat etc. Prioritatea noastră, a celor din USL, este aceea de a construi o redresare durabilă bazată pe o creştere incluzivă, cu un echilibru corect între disciplina bugetară strictă şi redresarea economică, precum şi între dezvoltarea economică şi socială. Ne păstrăm angajamentul ferm de a realiza consolidarea bugetară. Datoria publică românească este în scădere şi am redus deficitul public de la 4,1% din PIB, în 2011, la 2,2% din PIB, în 2012, două motive care au condus la aprecierile recente ale FMI faţă de politica guvernamentală din ultimele luni. USL combină ajustarea fiscală cu măsuri pro-întreprinderi, pentru a sprijini creşterea şi a stimula ocuparea forţei de muncă. În acelaşi timp, am început să restabilim salariile din sectorul public, reduse în 2010 de fostul guvern. Rambursăm, totodată, plăţile de asigurări de sănătate pe care fosta guvernare le-a cerut în mod nelegal de la pensionari. Ne-am angajat, de asemenea, într-o reformă a sistemului nostru educaţional. Suntem încrezători că am adoptat măsurile potrivite bazate pe responsabilitate fiscală, reforme structurale, dinamism economic şi incluziune socială. Austeritatea singură nu poate fi o soluţie, sărăcirea românilor nu reprezintă soluţia pentru ieşirea din criza economică!

USL va câştiga detaşat alegerile şi va face dreptate până la capăt!

Ultimul sondaj apărut, realizat de Avangarde, prezintă USL la 62% din opţiunile electoratului, în timp ce ARD are 15%, iar PP-DD 14%. Opţiunea electoratului probează faptul că Guvernul USL şi-a dovedit competenţa şi responsabilitatea faţă de cetăţeni. Acesta este motivul pentru care oamenii au rămas în continuare alături de USL, în timp ce PDL s-a prăbuşit din cauza proastei guvernări. USL şi-a respectat principalele promisiuni făcute pe când se afla în opoziţie. A restituit oamenilor banii luaţi abuziv de guvernele PDL, a redeschis spitalele închise în mod iresponsabil, a început destructurarea reţelelor de corupţie pedeliste. Dacă încrederea manifestată de cetăţeni prin intermediul sondajelor de opinie se va materializa în vot pe
9 decembrie, Traian Băsescu şi sistemul patronat de el vor primi o mare lovitură. Băsescu nu va mai putea ignora a doua oară votul popular şi va rămâne izolat la Cotroceni. Cu o majoritate solidă în Parlament, USL îşi va putea aplica programul de guvernare. USL va face dreptate până la capăt!

Biroul de presă al PNL

De ce USL respiră astmatic în Argeş?

Posted in politica with tags , , , , on martie 1, 2012 by argesuldenord

Simplu: pentru că orgoliile liberalilor şi conservatorilor sunt călcate în picioare fără scrupule de către pesedişti. Care vor supunere absolută, nu egalitate. PSD, cel puţin teoretic, are în judeţ 70 primării; PNL, tot teoretic, numai 10, iar PC visează că poate, poate, printr-o minune va prinde măcar una, după alegerile din iunie… Triunghiul USL este unul şchiop peste tot, căci situaţia este similară cam peste tot în ţară. Apoi, protocolul prin care s-a constituit alianţa opoziţiei a dat din start un lider, PSD, pe care ACD nu prea poate să-i recunoască supremaţia. Mai direct, s-a stabilit că fiecare partid component îşi păstrează primăriile. Liberalii argeşeni pot promova 10 candidaţi, plus alţi câţiva în localităţile unde nu sunt primari USL. Dar cadoul este o capcană, căci trebuie să lupte cam peste tot cu candidaţii PDL, care sunt redutabili. Iar PC va trebui să se mulţumească doar cu firimiturile date de PNL.
Nu în ultimul rând este ridicolă prevederea cu viceprimarul de la formaţiunea din USL care nu dă primarul. La Curtea de Argeş, Costinel Vasilescu pare condamnat să rămână mâna a doua a lui Ninel Diaconu. Şi, după ceea ce se vede, va înghiţi papara şi este foarte probabil să rămână numai consilier local în viitorul mandat. La Domneşti, e greu de crezut că Nicolae Smădu, care a făcut echipă bună cu colegul din PSD, Adrian Achim, va da postul de vice liberalilor. Iar la Tigveni, încă liberalul Doru Dumitru Slătineanu va ceda postul de vice numai omului care-i stă alături de două mandate, lui Constantin Smeu, în cazul în care va fi promovat de PSD, care nu mai are acolo organizaţie. Cel puţin la ora actuală, în ciuda eforturilor conjugate ale echipelor Constantin Nicolescu – Mircea Drăghici, respectiv Iani Popa – Mircea Diaconu, USL are mare nevoie de resuscitare. Iar dacă se va aştepta intervenţia centrului, care a dovedit că are reacţii întârziate, are toate şansele să înghită găluşca. Şi totul pentru că politica de telenovele are tot atâtea şanse de reuşită ca şi marele actor Mircea Diaconu să ia un Oscar pentru rolul de politician pe care-l joacă din 2008!

Eva ADAM

Neplătită la timp, şefa de cabinet n-a mai suportat să fie umilită: deputatul Drăghici a fost părăsit pentru Ştefan Lăzăroiu!

Posted in politica with tags , , , on noiembrie 28, 2011 by argesuldenord

Şefa de cabinet parlamentar a deputatului de Curtea de Argeş s-a lipsit ca Adam de rai de funcţie şi a demisionat. Anunţul a fost făcut de către liderul PDL, Ştefan Lăzăroiu, la televiziunea locală, când a spus că “deputatul Proiecţel nu-şi plăteşte angajaţii la timp, îi umileşte şi le controlează dictatorial vieţile şi relaţiile interumane”. Totodată a făcut publică oferta ca d-na Elena Neacşu să lucreze în cadrul Fundaţiei Solidaritatea Creştină, pe care o conduce împreună cu senatorul Mircea Andrei, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL. În fapt, ce se întâmplase?… În 15 noiembrie, demisionara, împreună cu soţul, se întâlnise la un local din oraş cu Ştefan Lăzăroiu şi cu Vasile Sabie, cu scopul de a cere sprijin pentru nepoţica lor, bolnavă de leucemie, care avea nevoie de 100.000 euro pentru un tratament în străinătate. Din nefericire, fuseseră văzuţi de nişte “ochi blonzi”, tare dragi deputatului. Ca prin farmec, la scurt timp, Elena Neacşu a primit telefonic ordinul imperativ de a pleca de la masă în 5 minute. “Altfel voi fi nevoit să renunţ la serviciile dvs.!” În faţa ameninţării, a vrut să plece, dar n-a lăsat-o soţul, Alexandru, consilier personal al primarului municipiului, Nicolae Diaconu: “Dumnealui este şef la serviciu, nu şi în casa mea! Avem o problemă de viaţă şi de moarte de rezolvat şi nu e cazul să primeşti asemenea ordine în afara serviciului”. De remarcat este faptul că Ştefan Lăzăroiu a plecat de la masă pentru a nu le face necazuri soţilor Neacşu, pe care i-a lăsat să discute cu prietenul lor, Vasile Sabie. Dar răul fusese deja făcut…

“Am renunţat la slujbă în 5 minute…

… pentru a o ajuta pe nepoţica soţului meu. Ceea ce s-a spus, a fost adevărat: eram cu soţul la o discuţie cu d-nii Lăzăroiu şi Sabie, pentru a încerca să găsim posibilitatea de a o salva pe Măriuca. Atunci a sunat telefonul de la şeful meu şi mi s-a cerut o decizie în 5 minute. Am vrut să plec, dar am fost reţinută de soţ. Miercuri dimineaţa i-am trimis un mesaj explicativ d-lui deputat Mircea Drăghici, dar n-am mai primit vreun apel. Joi am fost, ca de obicei, la program, deşi tăcerea a continuat. Mi s-a comunicat printr-o altă persoană că-mi voi primi salariul şi că dl. deputat Drăghici vrea să avem o discuţie. De fapt, eu am decis în 5 minute că-mi era mai dragă viaţa acelei fiinţe nevinovate, decât slujba! Nu voiam să mai vorbesc despre politică şi dacă mi s-a propus să lucrez la acea fundaţie creştină şi să ajut oamenii, poate va fi mai bine pentru toţi. V-am spus toate acestea, pentru a nu rămâne cineva cu impresia că aş fi trădat pe cineva. Povestea fetiţei este pe site-ul http://www.mariateodora.ro/ şi oricine se poate convinge că este reală. Pe această cale ţin să le mulţumesc tuturor oamenilor cu suflet mare care i-au dat o mână de ajutor Măriucăi, să adune suma care ar putea-o ajuta să trăiască normal! Dintre ei i-aş aminti pe dl. primar Nicolae Diaconu, pe dl. Ştefan Lăzăroiu, pe colegii preoţi ai tatălui micuţei şi, nu în ultimul rând, pe socrii mei, care şi-au dăruit economiile de vreo 20.000 lei. Le mulţumesc din suflet, anticipat, tuturor celor care după ce se vor informa, citind pe site jurnalul Măriucăi, nu vor rămâne indife-renţi la suferinţa ei!”, a concluzionat fosta şefă de cabinet parlamentar a deputatului Mircea Drăghici, după ce şi-a depus demisia scrisă din funcţia ocupată. Deloc ciudat, chiar aşteptată a fost instalarea imediată a “blondei de la PSD”, Claudia Dumitru, pe locul vacantat. O telenovelă politică?…

Cine este d-na Neacşu

A intrat în politică în anul 2000, în echipa fostului ApR. Bună propagandistă, a lucrat alături de un activist cu un CV impresionant, Mihai Barbu. Echipa pe care au coordonat-o a fost surpriza plăcută a alegerilor locale, obţinând 6 locuri de consilieri din totalul de 21 şi fiind devansată cu un post de către PSD. Nicolae Diaconu n-a ajuns primar, dar a ocupat locul de vice, subordonat direct al prof. Gheorghe Nicuţ. Elena Neacşu şi-a urmat prietenii – actualul primar, Constantin Panţurescu, Viorel State şi Ion Tudoroiu – la fostul PUR şi de acolo la PSD. În toamna lui 2008, când deputatul Drăghici şi-a primit mandatul de parlamentar, a fost angajată să-i dirijeze activitatea cabinetului situat în sediul Primăriei Curtea de Argeş. Acum drumurile li s-au despărţit, pentru că dumneaei spune că-i este mai dragă demnitatea personală decât o funcţie lipsită de mijloace pentru
a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate. PDL i-a întins o mână de ajutor, aşa cum face de fiecare dată cu oamenii de valoare, fără să-i pună condiţii prealabile. Dacă va continua să fie la fel de apropiată de persoanele care au nevoie de ajutor ca să-şi rezolve problemele, totul va fi bine…

Dezminţiri din tabăra deputatului

După cum era de aşteptat, un angajat al cabinetului deputatului Drăghici de la Piteşti a ţinut să contrazică afirmaţiile lui Ştefan Lăzăroiu, declarând în mass-media că statele de plată dovedesc că sunt cu salariile la zi. “Depinde cum pică ziua de 15 a lunii. Nici vorbă să bage dl. deputat banii noştri în buzunar! Mai întârzie uneori plata, până când vine dumnealui de la Bucureşti…”. Despre nivelul salariilor, n-are rost să discutăm, căci n-a găsit bietul parlamentar nişte oameni cu facultate, pentru că ăia “coastă”. Nişte amici ai dumnealui ne-au spus, sub protecţia anonimatului, că Mircea Drăghici ar fi susţinut că habar n-avea de problema nepoatei lui Alexandru Neacşu. Poate să fie şi aşa, dar este cel puţin ciudat că aceşti oameni apropiaţi de PSD au apelat la ajutorul lui Ştefan Lăzăroiu. Să fi ştiut oare că vor găsi mai degrabă la dumnealui înţelegere pentru a salva viaţa unei fiinţe nevinovate?… Dacă este aşa, nu mai are rost să mai discutăm despre credibilitatea de care se bucură anumiţi parlamentari, care mai vor mandate. Ca să ce?…

Roxana MOLDOVAN

PDL trebuie să câştige alegerile pentru viitorul României!

Posted in Interviu with tags , , , on octombrie 29, 2011 by argesuldenord

Aceasta este convingerea exprimată de către preşedintele organizaţiei municipale din Curtea de Argeş, Ştefan Lăzăroiu. Tânărul şi ambiţiosul om de afaceri a intrat în politică în luna mai a anului trecut. În ciuda timpului scurt care s-a scurs, a reuşit să ardă multe etape şi să se impună în colegiul unde s-a decis să candideze la postul de deputat ocupat vremelnic de pesedistul Mircea Drăghici. Domnia sa ne-a acordat cu amabilitate un amplu interviu, din care am selectat cele mai importante pasaje, pentru ca toţi cititorii noştri să se apropie de omul Ştefan Lăzăroiu.
* Ce v-a determinat să vă avântaţi în vâltoarea politicii?
** Dacă m-aţi fi întrebat “cine”, aş fi răspuns fără ezitare senatorul Mircea Andrei. Domnia sa m-a convins cu proiectul pe care-l avea pentru judeţul Argeş şi când mi-a propus să-i vin alături, nu l-am putut refuza.
* N-aţi vrea să fiţi mai explicit?
** Ca oricare argeşean care nu se lasă orbit de vorbe, şi eu aş fi vrut mai mult pentru comuna şi pentru judeţul meu. Iar impresia că de 20 de ani se bătea pasul pe loc şi nu puteam ieşi cu niciun chip din întuneric, devenea certitudine cu fiecare nouă zi. Dl. senator a apărut ca omul de care aveam absolută nevoie şi i-am convins şi pe mulţi dintre prietenii mei să-i vină în sprijin, pentru că toţi ştim că forţa echipei este net superioară celei individuale.

Mereu aproape de oameni

* Care a fost strategia de abordare a electoratului?
** Am decis că trebuie să fiu mereu aproape de oameni şi cu ajutorul celor care mi-au fost alături, am reuşit să-mi îndeplinesc obiectivul. Nu mi-a fost uşor să fiu în mijlocul lor atât la vreme de sărbătoare, cât mai ales când s-au aflat la strâmtoare. Cred că i-am convins că “sunt suflet în sufletul neamului meu” argeşean…
* De ce aveţi ambiţia de a ajunge deputat: să vă satisfaceţi orgoliul personal, să vă îmbogăţiţi şi mai mult sau să intraţi în istorie?
** A treia variantă este corectă: vreau să fac istorie alături de semenii mei, îmbunătăţindu-le viaţa şi îndeplinind toate promisiunile uitate de predecesori!
* Dac-ar fi atât de simplu, de ce n-au făcut-o ceilalţi?
** Pentru că dumnealor s-au gândit mai mult la binele propriu, decât la cel al argeşenilor! N-au avut rădăcini aici, au fost trimişi să candideze pentru partid şi nu le-a păsat de durerile oamenilor. Eu sunt de-al lor şi nu mai suport înşelarea permanentă a speranţelor oamenilor.
* De ce credeţi că i-aţi putea convinge că veţi fi cu adevărat altfel?
** Sunt convins că deja i-am convins prin tot ceea ce am făcut până acum. Eu n-am nevoie să mă îmbogăţesc, căci Dumnezeu m-a ajutat ca la o vârstă destul de tânără să am cam tot ce-şi poate dori un om normal: o familie reuşită, copii minunaţi, o afacere prin care ofer locuri de muncă şi demnitate unor semeni… Şi, mai mult decât orice, cred că împreună cu colegii am dovedit o seriozitate care impune!

“Nu mă tem de Mirciulică!”

* Cum veţi reuşi să depăşiţi handicapul, nu ştiu cât de teoretic sau practic, pe care-l are orice candidat în faţa deputatului în funcţie, cu care s-au obişnuit oamenii? Nu vă temeţi de înfrângere?
** Acel handicap, despre care nu pot spune că n-a existat, cred că a fost deja depăşit. Şi dacă mai aveqm îndoieli, acestea s-au risipit la hramul bisericii de la Cerbureni, unde deputatul a lipsit. Oamenii spuneau că s-a temut să dea ochii cu mine. Eu nu mă pronunţ în acest sens, poate că a avut treburi mai importante pe la Bucureşti, dar pot afirma cu toată tăria: NU MĂ TEM DE MIRCIULICĂ!
* Care credeţi că sunt părţile sale tari?
** Presupusa experienţă administrativă, uşurinţa cu care face promisiuni oricât de extravagante şi, până de curând, faptul că era copilul de suflet al liderului său judeţean. Cum n-a valorificat prin mai nimic aceste atuuri, i-aş sugera să-şi caute alt colegiu sau să accepte vreuna dintre teoreticele invitaţii, cu care se laudă că ar fi bombardat din nu ştiu câte judeţe, pentru că este omul care răspunde de banii PSD-ului. Poate aşa ar putea să-i păcălească încă odată pe cei care nu-l cunosc, pentru că pe la noi nu mai ţine figura, căci argeşenii sunt inteligenţi şi nu fac de două ori la rând aceeaşi greşeală!
* Ce credeţi că v-ar putea avantaja pe dvs.?
** Faptul că m-am născut aici, trăiesc de când mă ştiu pe aceste locuri şi vreau ca peste câţiva ani copiii mei să nu simtă nevoia să-şi construiască viitorul departe de locurile natale, cum se întâmplă acum! Sunt convins că acest mesaj a fost perceput corect de oamenii din colegiu şi că dorinţele lor coincid cu ale mele.
* Să înţelegem că lupta electorală va fi o formalitate?
** Ar fi cea mai mare greşeală într-un judeţ dominat de peste 20 de ani de PSD! Lupta va fi dură şi nu avem dreptul s-o pierdem, pentru că i-am condamna pe oameni la alţi 20 de ani de întuneric. PDL trebuie să câştige alegerile viitoare pentru viitorul României! Iar noi, argeşenii, cu deosebire cei din colegiul meu, avem datoria realizării unui scor electoral cât mai bun, pentru a ne putea cere drepturile la viitorul guvern. Iar aceste drepturi înseamnă dezvoltare durabilă.

Autostrada, obiectiv prioritar pentru Guvernul Boc

* Ce rol are în această dezvoltare Autostrada Piteşti-Sibiu, prin Curtea de Argeş?
** În cursul acestei luni, liderul naţional al PDL, premierul Emil Boc, împreună cu alte personalităţi ale partidului a fost la Piteşti, când senatorul Mircea Andrei a fost ales preşedinte al Comisiei Juridice şi de Politici Externe. La finalul discursului său a spus că această autostradă este un obiectiv prioritar pentru guvern.
 * În ce măsură poate ajuta alegerea senatorului Andrei la realizarea acestui obiectiv de cea mai mare importanţă pentru zona noastră?
** Faptul că dumnealui este membru al BPN al PDL îi permite să pledeze cauza zonei Curtea de Argeş cu voce auto-rizată care, în mod sigur, va fi ascultată cu toată atenţia. Ştiu că s-au spus vrute şi nevrute pe această temă, dar vă asigur că senatorul Mircea Andrei este un luptător care nu acceptă nici măcar ideea înfrângerii! Zona noastră se poate dezvolta pe baza turismului şi agriculturii, iar noi avem aici destule proiecte de acest gen. Autostrada ne va deschide lumea, iar Valea Argeşului, în timp, va ajunge să rivalizeze cu Valea Prahovei!

“Nu racolăm primari, vin singuri la noi!”

* De aproape un an de zile se vorbeşte insistent despre racolarea primarilor de către PDL prin şantaj cu dosare, promisiuni de finanţare a unor proiecte sau de sprijin pentru cele care s-a împotmilit. Ce ne puteţi spune despre acest subiect?
** Este o diversiune a adversarilor politici: noi nu racolăm primari, vin singuri la noi, pentru că i-am convins prin fapte că vrem binele comunităţilor locale şi că, efectiv, putem să-i ajutăm! De ce-ar rămâne undeva unde li se cere mereu, fără să li se dea ceva, care să-i ajute să-şi onoreze promisiunile electorale?
* Aţi avut ceva meciuri şi cu primarul de la Curtea de Argeş. De ce s-a schimbat radical situaţia?
** Aşa este: lipsa dialogului ne-a dus în situaţia unor evaluări incorecte de ambele părţi. Când am reuşit să ne cunoaştem cu adevărat, am înţeles că aveam multe puncte în care concepţia sa asupra dezvoltării oraşului era apropiată, dacă nu chiar similară cu a senatorului Mircea Andrei. Atunci era de-a dreptul absurd să ne războim şi am bătut palma pentru viitorul oraşului şi al zonei, care înseamnă colegiul.
 * Va candida Nicolae Diaconu pentru PDL anul viitor?
** Acum nu avem timp de asemenea lucruri mărunte. Dumnealui va face opţiunea la timpul potrivit şi vom lua act de ea. Deocamdată suntem preocupaţi de a trece la execuţia acelui Plan Integrat de Dezvoltare Urbană, finanţat cu 14 milioane de euro. Acesta înseamnă asfaltarea a 47 străzi, în lungime de circa 35 km, amenajarea a două centre sociale şi supravegherea video a oraşului.
* S-a ajuns la evaluarea ofertelor şi totuşi a apărut posibilitatea unui nou blocaj. Cum explicaţi acest lucru, după ce însuşi premierul Boc l-a asigurat pe primarul Diaconu de sprijinul său?
** Firma care încearcă acum să blocheze mecanismul licitaţiei de execuţie nu este apropiată de PDL, ci de PSD! A apărut la începutul acestui an şi din datele de care dispunem, se conturează probabilitatea ca partidul în care este primarul vrea să-l pedepsească pentru faptul că a ajuns să dialogheze prea mult cu noi pentru gustul baronilor roşii, care fac legea în Argeş de peste 20 de ani. Dar am convingerea că dreptatea va triumfa şi proiectul va intra în execuţie şi banii nu se vor pierde!
* Este regionalizarea o temă falsă, aşa cum spun cei de la USL?
** Eu sunt convins că este mai reală şi mai actuală decât oricând. Asta dacă vrem să stopăm risipa banilor publici şi să avem o administraţie flexibilă şi eficientă. Ideea noastră este aceea de a reînvia istorica regiune a Argeşului, cu actualele judeţe Olt, Vâlcea şi Dâmboviţa. Sunt posibile şi alte variante, dar ţinem ca Piteştiul să fie capitala. Şi vă garantez că senatorul Andrei va reuşi această performanţă, fie că vor sau nu cei de la USL, care se tem că pierd puterea din mână, ceea ce nu le-ar ierta-o niciodată clientela. Este, într-adevăr, o prioritate pentru noi, şi nu dintr-o ambiţie, ci dintr-o necesitate impusă de acea dezvoltare durabilă despre care am tot vorbit!
* Un mesaj pentru cititorii noştri.
** Contaţi pe noi, cei de la PDL, pentru că nu vă vom dezamăgi!

A consemnat Eva ADAM

Adevăr, provocare sau diversiune politică? Deputatul Drăghici, candidat la Primăria Curtea de Argeş

Posted in politica with tags on septembrie 30, 2011 by argesuldenord

Aceasta este ştirea uluitoare care răzbate din interiorul USL. Deocamdată este numai un zvon, cât timp nu are confirmare oficială. În cazul în care Nicolae Diaconu, primarul ales pe lista PSD, care a cerut sprijinul PDL pentru materializarea unui Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), pentru care s-a obţinut o finanţare europeană de circa 14 milioane euro, cu sprijinul senatorului Mircea Andrei, nu va dori să candideze pe lista partidului sau a USL pentru un nou mandat, cel trimis la bătaie se spune că va fi deputatul Mircea Drăghici. Respectivul, înţelegând că va avea mari probleme să-şi asigure un alt mandat în faţa contracandidatului democrat-liberal Ştefan Lăzăroiu, se spune că n-ar refuza lupta cu Diaconu. Acceptul său ar provoca mare deranj în USL-ul pe care l-a “năşit”, deoarece viceprimarul liberal Costinel Vasilescu îşi dorea cu ardoare să candideze el contra şefului. Numai că socialist-liberalii nu vor să rişte mergând pe mâna lui, cu atât mai mult cu cât Drăghici are susţinerea lui Ponta şi Nicolescu, iar Vasilescu nu este văzut cu ochi buni de Antonescu şi Popa, după nişte gafe comise în ultimul timp. Mai mult, liderul liberalilor argeşeni este dispus să sacrifice pe oricine, ca să-i fie lui bine. Aşa că, situaţia merită să fie urmărită în continuare…

Roxana MOLDOVAN

Ştefan Lăzăroiu, tot mai sigur la Camera Deputaţilor!

Posted in politica with tags , on iulie 30, 2011 by argesuldenord

Ca un partid democratic, PDL a ales să realizeze mai multe sondaje de opinie printre argeşeni, pentru a stabili candidaţii potriviţi pentru funcţiile alese. Astfel, în zona de nord a judeţului, argeşenii şi-au exprimat opţiunea politică privind candidatura la Camera Deputaţilor. Rezultatele sunt clar în favoarea lui Ştefan Lăzăroiu, preşedinte PDL Curtea de Argeş, chiar dacă procentul este insesizabil sub cel al actualului deputat. Potrivit sondajelor, procentul cel mai mare îl deţine partea nehotărâtă a alegătorilor, şi anume 38,6%. Ştefan Lăzăroiu este convins că oamenii vor avea timp în următorul an să îl cunoască mai bine şi să-i acorde încrederea, mai ales că majoritatea primarilor de localităţi din această zonă îl cunosc bine şi îi sunt apropiaţi. Astfel că democrat-liberalii se aşteaptă la schimbarea poziţiilor în următorul an, mai cu seamă că deputatul PSD în funcţie este în scădere de imagine, iar candidatul PDL la Camera Deputaţilor are tot timpul şi elanul de a munci alături de oameni. Ar mai fi de menţionat că Ştefan Lăzăroiu a reuşit să capete un scor de încredere foarte bun în mai puţin de un an de zile, iar încrederea oamenilor a câştigat-o numai prin foarte multă muncă.
Iată care sunt preferinţele de moment ale argeşenilor din nord pentru Camera Deputaţilor:
Mircea Dărghici (PSD) – 27,4%
Ştefan Lăzăroiu (PDL) – 21,8%
Alţi candidaţi – 12,2%
Nehotărâţi – 38,6%

Carmen LIS

Proiect european de promovare a turismului argeşean

Posted in religie with tags , , , , on iulie 30, 2011 by argesuldenord

În data de 9 iulie, la Curtea de Argeş s-a deschis o expoziţie de produse turistice care include ateliere de artă şi tradiţie autohtonă. Această acţiune a făcut parte din proiectul “Curtea Domnească de Argeş – capitală a turismului românesc”, lansat oficial în anul 2010. La eveniment au participat primarul Nicolae Diaconu, deputatul Mircea Drăgici, ÎPS Calinic şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale din judeţul Argeş. Proiectul este implementat de primăria municipiului şi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Scopul acestuia este ca oraşul Curtea de Argeş să devină o destinaţie atractivă pentru turismul de tip ecumenic, cu valenţe culturale, pentru eco-turism, turism de tranzit, congrese şi reuniuni, ari şi pentru cei care aleg odihna şi agrementul. Prin acest proiect vor fi promovate cele mai importante monumente cultural-istorice din oraş prin intermediul unor instrumente de comunicare complexe. În viitor vor fi realizate numeroase acţiuni având în prim-plan Biserica Domnească, Muzeul Municipal, Biserica “Sân Nicoară”, Muzeul de etnografie, Mănăstirea Curtea de Argeş, Parcul “Fântâna lui Manole” sau traseul către Cetatea Poenari şi lacurile Vidraru şi Bâlea.

Roxana MOLDOVAN

Între vorbele lui Drăghici şi faptele lui Lăzăroiu

Posted in politica with tags , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Deputatul PSD de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, simţind că a pierdut nepermis de mult teren în faţa adversarului său, Ştefan Lăzăroiu, a lansat la televiziunea din municipiul Basarabilor o provocare şmecherească, la o dezbatere în doi pe micul ecran pe teme de administraţie publică şi legislative. Adică pe terenul pe care fostul subprefect al judeţului din mandatul 2000-2004 şi parlamentar din 2008 se simte superior. Pedelistul nu s-a lăsat păcălit şi i-a replicat că nu este timpul vorbelor, ci al faptelor, aşa că preferă să cunoască electoratul din colegiul în care a anunţat că intenţionează să candideze anul viitor. De fapt, Lăzăroiu îşi face prezenţa în respectivele localităţi de circa un an de zile, contribuind la hramurile din parohii cu bani şi produse. Pentru aceste fapte creştineşti a ajuns să fie lăudat de către preoţii parohi, ceea ce l-a deranjat foarte tare pe deputat. Şi asta pentru că preoţii – spune dumnealui – au uitat că i-a ajutat cu sume importante aduse de la guvern, deşi este în opoziţie. Analizând acest fapt, este greu de crezut că Drăghici s-ar fi putut descurca la guvern fără o vorbă bună pusă de Lăzăroiu prin senatorul Mircea Andrei! În aceste condiţii, potenţialul candidat la Parlament în Colegiul Curtea de Argeş a declarat recent că adversarii săi nu au vreo şansă reală de a-l învinge la viitoarele alegeri. Oare îi va convinge cu astfel de declaraţii să-şi caute alte ocupaţii mai rentabile? La asemenea întrebare, răspunsul îl poate da numai electoratul, la urne.

Eva ADAM