Arhivă pentru mihai paul codunas

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Cu picioarele pe pământ

Posted in editorial with tags , , , on decembrie 17, 2012 by argesuldenord

MIHAI PAUL CODUNASEşecul electoral care ustură până la leşin Partidul Democrat Liberal era perfect previzibil. Nu USL a câştigat, ci PDL a pierdut într-o manieră fără drept de apel. O bună parte din masa de voturi uriaş îndreptată către Uniunea lui Crin şi Ponta a fost plata pentru atitudinea publică pe care PDL şi Băsescu au avut-o în anii de putere absolută. Cetăţenii au taxat, mai degrabă, obrăznicia şi aroganţa, decât pretinsele măsuri de austeritate. Sub umbrela votului negativ, însă, un vot cât se poate de justificat, USL a trimis în Parlament şi persoane care uşor şi pe bună dreptate pot fi puse sub semnul întrebării. Cătălin Rădulescu sau Bogdan Niculescu Duvăz, pentru a da exemple din Argeş, au ajuns deputaţi tocmai şi exclusiv ca urmare a valului de antipatie la adresa Partidului Democrat Liberal şi a lui Băsescu şi în ciuda reputaţiei îndoielnice, este cazul lui Rădulescu, ori a inactivităţii ca fost parlamentar de Piteşti, este cazul lui Duvăz. Şi cu Rădulescu şi Duvăz, şi cu alţii ca ei, USL are de gestionat o perioadă foarte dificilă pentru cetăţeanul de rând. Guvernarea Uniunii trebuie să facă o prioritate din relansarea economiei. Sunt necesare şi revizuirea Constituţiei, regionalizarea sau schimbarea Legii electorale, dar ceea ce realmente contează sunt nivelul de trai şi confortul material al populaţiei. Ori, deocamdată, în cele câteva luni de guvernare interimară, USL nu a rupt nicidecum gura târgului din punct de vedere al deciziilor economice. Nici nu aveam mari aşteptări. Însă, de acum înainte, şi cu o majoritate parlamentară zdrobitoare, Uniunea are toate pârghiile să determine o însănătoşire a mediului de afaceri, iar de aici o creştere a numărului de locuri de muncă şi o îmbunătăţire a vieţii cotidiene a contribuabilului român. Este musai ca USL să fie cu picioarele pe pământ. Să facă mai puţină politică şi mai multă administraţie. Faptul că Uniunea, prin vocea premierului Victor Ponta, s-a grăbit să anunţe o posibilă colaborare cu UDMR, mă cam îngrijorează. Nu pentru că aş avea ceva împotriva cooptării la guvernare a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Dar prima grijă a şefului Executivului după alegeri trebuia să fie economia, iar nu politica. Asta cu atât mai mult cu cât USL nu are nevoie de niciun aliat, matematic vorbind, pentru a guverna inteligent şi în linişte. Vreau să văd ca zi de zi Guvernul USL să transpire pentru scăderea fiscalităţii şi pentru noi locuri de muncă. Vreau să văd măsuri economice concrete. Pentru industriaşi. Pentru fermieri. Vreau investiţii în proiecte de anvergură. Vreau ca nivelul de trai să crească. Sunt realităţile care contează pentru cetăţeanul şi contribuabilul român.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Banii ne aleg parlamentarii

Posted in editorial with tags , , on noiembrie 29, 2012 by argesuldenord

Mă număr printre cei care, la timpul respectiv,
s-au pronunţat în favoarea trecerii de la votul pe liste de partide la votul uninominal. Am pornit de la premisa că uninominalul îl va apropia pe parlamentar de cetăţean şi contribuabil, determinându-l să fie mai responsabil şi mai aplicat faţă de interesele concrete ale colegiului pe care îl reprezintă în legislativ.

Tot atât de adevărat este că am atenţionat asupra faptului că uninominalul în sine nu va fi o soluţie miraculoasă şi că orice reformare a sistemului politic nu va da rezultate fără participarea alegătorului. Ori, s-a văzut apoi, nici miracol nu a fost şi nici electoratul nu s-a obosit prea tare să-şi monitorizeze atent şi să-şi ia la întrebări senatorul sau deputatul.
Votul uninominal, oricum o caricatură în forma iniţiată şi promovată de liderii noştri politici, nu doar că nu a produs o schimbare radical în bine. Din contră. Consecinţele sunt perfect negative. Actualul Parlament, în curând amintire, a arătat mai rău decât cele rezultate în urma votului pe liste. Iar viitorul legislativ, veţi constata singuri, va fi şi mai respingător.
Banul a ajuns să ne “aleagă” parlamentarii. Nu în puţine cazuri, candidaturile în colegii eligibile sunt stabilite exclusiv pe criteriul puterii financiare. Să ne înţelegem: a fi bogat nu este o vină. Problema apare când averea reprezintă singura condiţie în partid pentru o candidatură cu succes garantat. Nu mai contează priceperea, trecutul, profilul moral. Nicidecum!
Am auzit de situaţii impardonabile. Abjecte. De pildă, un individ slinos ar fi căpătat mult râvnitul statut de candidat cu şanse mari de reuşită mituindu-şi colegii de partid care au funcţii de primar în colegiu. Odată şpăguite, spurcăciunile l-ar fi impus pe derbedeu drept candidat în detrimentul altuia, persoană de bun simţ, care nu coboară în hazna. Preşedintele formaţiunii politice a acceptat toată porcăria, de unde concluzia că în partidele noastre va fi devenit o cutumă ca banul să decidă candidaţii.
Fiţi convinşi că licheaua nu se va da în lături din a încerca să-i mituiască şi pe alegători. Câţi îl vor refuza? O întrebare retorică, desigur.
Această formulă de vot uninominal a transformat formaţiunile politice în găşti cu caracter “comercial”. Candidaturile se vând şi se cumpără ca la piaţă. Cine oferă mai mult, chiar dacă este un impostor, un violator sau măcar un puşcăriabil, îşi câştigă dreptul la candidatura care poate îi va aduce nemeritatul post de parlamentar. Iarmarocul cu iz penal din partide este calea către principala instituţie democratică a ţării pentru tot soiul de neaveniţi. Dacă la votul pe liste filtrul de partid cernea cât de cât, uninominalul ăsta nenorocit încurajează intrarea în Parlament a netrebnicilor ale căror singure “calităţi” sunt banul şi tupeul de a mitui în stânga şi în dreapta.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – S.O.S. Dacia!

Posted in editorial with tags , , , on septembrie 22, 2012 by argesuldenord

După cum ne-a obişnuit, mass-media românească alocă spaţii foarte largi unor subiecte fără consistenţă. În schimb, trece cu vederea teme importante pentru economie şi pentru cetăţeanul de rând. Sau le tratează cu superficialitate, ca pe simple note de subsol. Părerea mea este că dacă presa ar fi fost ceva mai atentă, mai profesionalizată şi mai independentă, iscând şi alimentând dezbateri publice serioase asupra lucrurilor care contează cu adevărat, poate că dezindustrializarea României nu era azi atât de profundă.
Pentru a nu repeta greşeala colegilor mei de breaslă, îmi fac datoria de a atrage atenţia asupra pericolului ca Renault să-şi mute în alte ţări mare parte din producţia de la uzina din Mioveni. Am avertizat şi anul trecut, în alte publicaţii, că francezii nu au o strategie pe termen lung pentru fabrica din Argeş. O realitate care ar trebui să ne alarmeze.
Oficialii Renault prezintă doar planuri pe termen scurt şi relativ mediu când vorbesc despre viitorul uzinei de la Colibaşi. În acelaşi timp, au referiri elogioase la felul în care Renault a fost primit în Africa de către autorităţile marocane. Zilele trecute, două noi modele Dacia au fost lansate pe piaţa românească. Ambele produse, din păcate, nu în Mioveni, ci în Tanger, la uzina deschisă de francezi în Maroc. Costurile de producţie sunt acolo mai reduse decât la noi. Pe deasupra, Renault a beneficiat din partea statului marocan de o serie de facilităţi, facilităţi care, mai ales acum, în vremuri de cumplită criză, sunt mană cerească pentru orice investitor de calibru.
În ciuda evidenţei, care arată că Renault este tot mai interesat să mute fabricaţia produselor Dacia din Mioveni în alte colţuri ale lumii, autorităţile din România nu se agită mai deloc. Nu am constatat o preocupare clară la Guvern, dar nici la Prefectură sau printre parlamentarii de Argeş faţă de riscul ca, nu peste multă vreme, uzina din Mioveni să fie restructurată. Nu am spus închisă definitiv. Dar şi renunţarea la câteva unităţi de producţie şi mutarea lor în străinătate ar echivala cu sute sau poate mii de concedieri. Ar fi o calamitate pentru un judeţ a cărui industrie de altădată, în bună măsură, a fost pusă pe butuci şi al cărui şomaj, oficial şi neoficial, este oricum suficient de ridicat. Şi pentru România ar reprezenta o mare pierdere. Dacia, o ştim cu toţii, este cel mai important exportator al ţării.
“Va trebui ca, împreună cu ceilalţi colegi, să construim o strategie pe termen scurt, care, în esenţă, să aibă următoarele axe: sensibilizarea Guvernului României pentru păstrarea locurilor de muncă şi pentru respectarea angajamentelor încheiate cu Renault pentru a putea fi competitivi cu alte ţări (de exemplu, Maroc sau Rusia); Renault trebuie să îi acorde atenţia cuvenită fabricii de la Mioveni, care a dovedit că a fost şi este competitivă (Dacia trebuie să fie tratată corect, ţinând cont că în perioada de criză a susţinut firma-mamă) şi o atitudine fermă a tuturor salariaţilor faţă de reducerea costurilor, care trebuie să se realizeze prin scăderea cheltuielilor inutile şi nu doar prin diminuarea drepturilor salariale”.
Am citat din Nicolae Pavelescu, liderul sindicatului de la Dacia. Este o declaraţie care dovedeşte că muncitorii uzinei din Mioveni sunt din ce în ce mai îngrijoraţi pentru locurile lor de muncă. Aştept să văd îngrijorare şi măsuri, pe cale de consecinţă, şi din partea Guvernului Ponta.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

Fără jumătăți de măsură – Unde-s auditurile?

Posted in editorial with tags , , , on august 31, 2012 by argesuldenord

Când încă erau în opoziţie şi imediat după ce-au intrat în palatele puterii, useliştii au promis dreptate şi adevăr în instituţiile guvernamentale. Liberalul Iani Popa, mai ales, a tunat şi a fulgerat anunţând ca sigure controale în deconcentratele violate ca fetele mari de golanii pedelişti. Şi pe deputatul Vasilică, de la PSD, l-am auzit cerând imperativ audituri în special la Finanţe, la Protecţia Consumatorilor, Inspectoratul de Muncă sau la Garda de Mediu. Au trecut luni bune cu USL la guvernare. Unde-s auditurile?
Nu sunt nicăieri. Am întrebat în stânga şi-n dreapta, la Prefectură şi la directorii numiţi de Uniune. Răspunsul? În niciun serviciu deconcentrat din Argeş, nici măcar în unul singur, nu au loc verificări ale activităţii foştilor conducători. Cum e posibil? Cum rămâne cu promisiunile useliştilor?
Încep să cred că a fost gargară. Retorică de tip electoral. Iar dacă auditurile nu vor fi demarate nici în următoarea perioadă, voi concluziona, tranşant, că, în realitate, USL nu vrea să deconspire, cu argumente exacte, cu nume şi prenume, nemerniciile pe care pedeliştii le vor fi făcut în instituţiile statului. Că justiţia pe care a trâmbiţat-o a fost doar subiect de discurs politic, iar nu demers obligatoriu odată cu venirea Uniunii la putere.
Nu mă interesează disputa pe ciolan dintre USL şi PDL. Ca cetăţean plătitor de taxe şi impozite am, însă, dreptul, legitim, să ştiu dacă un director sau altul s-a dedulcit la banul public, iar dacă da, vreau ca abuzul să fie reclamat la Parchet. Aşa se lucrează într-un stat de drept, eficient şi construit pe principii, temeinice, de corectitudine şi imparţialitate. În caz contrar, devine limpede că o mână spală pe alta şi că mafia transcende politicul!
Ca jurnalist, îmi fac datoria să întreb ce se întâmplă cu auditurile. Nu pot insista, însă, la nesfârşit. Dacă autorităţile nu operează controalele promise, înseamnă că, în continuare, trăim în realităţi paralele. Una a retoricii politicianiste, cu acuzaţii grave, aproape apocaliptice, şi o alta, în planul concret, material, în care acuzaţiile nu au nicio urmare, nicio consecinţă. La mijlocul celor două realităţi, turmentat, fără să mai poată înţelege ceva din circul care i se oferă de ani de zile, stă cetăţeanul.
Cel puţin până acum, niciun fost director PDL de instituţie guvernamentală din Argeş nu a fost subiectul vreunui audit. Dorin Falcă, Gabriel Vasilescu, Ciprian Berevoianu sau Ioan Ene sunt bine-mersi. Mai mult decât atât. Lui Falcă i s-a dat voie să fie adjunct al Finanţelor Publice în administraţia USL. În atare condiţii, fie useliştii închid ochii pe principiul “au furat ei, furăm şi noi”, fie acuzaţiile din urmă cu câteva luni au fost baliverne, iar directorii PDL sunt curaţi ca lacrima. Voi ce credeţi?

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Un altfel de primar

Posted in editorial with tags , , , , , on iulie 27, 2012 by argesuldenord

În timp ce PDL se sufoca în ghearele propriei sale neputinţe, democrat-liberali din ţară cu atitudine şi cu bun simţ au performat electoral. Au fost aleşi primari în ciuda uriaşului şi binemeritatului deficit de popularitate al partidului pe care îl reprezintă. Prin urmare, succesul lor este cu atât mai consistent. Au demonstrat că, dincolo de culoarea politică, omul sfinţeşte locul. În definitiv, omul contează. Caracterul lui şi respectul de care se bucură în comunitate. Pe Virgil Baciu îl cunosc de câţiva ani. Nu mulţi, dar suficienţi ca să concluzionez, fără teama de a greşi, că este o persoană dinamică, de cuvânt şi cu principii. Îl ştiu de pe vremea când era membru PNL. Deşi nu l-am aplaudat pentru înscrierea în formaţiunea lui Traian Băsescu, ba din contră, i-am înţeles perfect motivul pentru care a decis să părăsească Partidul Naţional Liberal: nu a acceptat alianţa pe care PNL a încheiat-o cu PSD. Cu alte cuvinte, a decis să plece pur şi simplu din raţiuni de moralitate politică. Nu vreau aici, nicidecum, să exersez un laudatio public la adresa sa. Nu îmi stă în caracter să “perii” şi nici Virgil Baciu nu este genul care să aştepte osanale. Mi se pare, însă, firesc să aduc mărturia mea, obiectivă, despre un om care, împreună cu echipa lui, va administra, patru ani de acum înainte, o localitate a judeţului în care m-am născut şi în care trăiesc. Generic vorbind, opinia mea despre primarii de tranziţie este proastă. Nu puţini au folosit funcţia în interes personal, îmbogăţindu-se ostentativ şi ilegal pe cârca banului public. Alţii sunt agramaţi. Spre deosebire de maimuţoii pe care doar abuzurile şi şmecheriile i-au urcat în Merţane, Baciu şi-a construit averea din afaceri private. A intrat în Primărie cu o situaţie materială foarte bună. Nu cu pantalonii rupţi în fund, ca alţii, veniţi la furat. Nu are de ce să se “dedulcească” la finanţele comunităţii. Pe de altă parte, ştie să vorbească, ştie să comunice şi ştie să scrie. Vă mărturisesc că atunci când am aflat că politicianul Virgil Baciu este nu numai patron de ziar, ci şi editorialist, cred că o situaţie unicat în Argeş, am rămas plăcut surprins şi m-am grăbit să dau de veste în ziarul din Piteşti la care lucram la aceea vreme. Virgil Baciu are “ingredientele” necesare pentru a fi un altfel de primar de comună, altfel faţă de tiparul descris mai sus. Nu doar un bun gospodar (formulă care, admit, mă cam scoate din sărite, pentru că îmi aminteşte de limba de lemn a tovarăşilor comunişti), ci şi, sau mai ales, un manager de administraţie publică locală, manager cu viziune, cu proiecte de dezvoltare a localităţii Corbi. Un manager care să nu le bage-n traistă oamenilor pomeni mincinoase, ci să le asigure condiţiile pentru ca ei să producă mai mult şi mai bine. Pentru bunăstarea lor şi a comunităţii! Încă ceva. Am încredere că Virgil Baciu nu va fi, cum sunt mulţi edili din mediul rural, un soi de mic “baron” nesuferit. Am încredere că îi va privi şi că îi va trata pe locuitorii comunei Corbi ca pe nişte parteneri, cu respect şi cu înţelegere.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Unde este demnitatea jurnalistului?

Posted in editorial with tags , , , on mai 11, 2012 by argesuldenord

Insultele impardonabile pe care George Becali i
le-a adresat unei reporteriţe în a treia zi de Paşti au trecut aproape neobservate. De ce? Pentru că societatea românească nu are anticorpii necesari să riposteze, imediat şi cu fermitate, împotriva nefirescului. Ne-am obişnuit cu anormalitatea pentru că am tolerat-o, ba chiar am încurajat-o. Presa are o bună parte din vină. Personajul Becali a fost construit de presă. Din raţiuni de audienţă, televiziunile şi ziarele l-au promovat intens şi ostentativ pe latifundiarul din Pipera. Cu cât înjura mai aprig, cu atât era mai prezent pe micile ecrane şi în paginile publicaţiilor! Maimuţărelile patronului de palat vor fi adus, probabil, niscaiva publicitate în plus şi o viaţă mai luxoasă pentru directorii şi producătorii din mass-media. Banul dictează şi în presă, presă care a uitat că, totuşi, ar trebui să respecte câteva principii şi reguli minimale. Una dintre reguli, nu scrisă, ci de bun simţ, este aceea că există o limită a derizoriului dincolo de care nu se trece. Becali a depăşit-o de multă vreme cu voluptatea unui mahalagiu, iar presa, în loc să-l taxeze, i-a vehiculat, cu neruşinare, toate strâmbăturile şi chiotele de gibon isteric. Nici când ea însăşi devine victimă a carenţelor de educaţie ale ciobanului, presa nu este în stare să dea o replică. Pur şi simplu acceptă să fie scuipată! Dacă de la mai marii din mass-media nu am avut, practic, niciodată aşteptări, am explicat mai sus de ce trăgeam oareşce nădejde că măcar truditorii din teren, ziariştii cu pixul şi reporterii cu microfonul, îi vor da obraznicului peste bot. Trăgeam nădejde cu ani buni în urmă, când încă mai aveam naivitatea să cred în ideea de solidaritate, de unitate a breslei. Unde este demnitatea jurnalistului? Unde este demnitatea colegilor care nu au ripostat când George Becali, cu nervozitatea unei maimuţe în călduri, a jignit-o pe aceea reporteriţă, numind-o proastă şi idioată? De ce nu l-au abandonat degrabă pe mitocan? De ce nu au lăsat jos microfoanele şi camerele de luat vederi, gest spontan, firesc, ba chiar obligatoriu în astfel de situaţii? Cum de au putut asista impasibili la o asemenea scenă? Lipsa de reacţie a presei, a jurnaliştilor în faţa unor astfel de atitudini barbare, demonstrează şi ea, dacă mai era nevoie, cât de rău a ajuns această profesie. Orice individ cu apucături de urangutan coborât ieri din copac poate călca în picioare onoarea unui jurnalist. O poate călca pentru că jurnalistul român din ziua de zi, generic vorbind şi cu excepţiile de rigoare, nu are onoare! Nu are demnitate! Nu are coloană vertebrală! Presa şi jurnalistul sunt primii vinovaţi pentru flegmele pe care le primesc.
Au născut şi crescut “monştrii” pe care îi merită. Pe care îi merită cu vârf şi îndesat!

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Un fâs gălăgios şi obraznic

Posted in editorial with tags , , on martie 31, 2012 by argesuldenord

Ineficienţa clasei politice a mai produs un “monstru”. După PRM, care ajunsese, cu ani în urmă, la performanţa de a avea candidat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, partidul lui Dan Diaconescu este cel care azi interpretează o halucinantă partitură naţionalist-populistă. O partitură cu mare succes la categoriile nu tocmai şcolite ale electoratului românesc. Dacă partidele aşa-zis serioase ar fi lucrat cu rezultate în folosul cetăţeanului de rând, “caricatura” născută din tomberonul lui Tolea şi de sub fustele Magdei Ciumac nu ar fi fost posibilă. Sau, oricum, nu ar fi crescut la dimensiunile consistente pe care le are în prezent, nu cu multă vreme după înregistrarea formaţiunii la Tribunal. PDL, PSD şi PNL au o parte importantă de vină pentru ascensiunea acestui “fâs” gălăgios şi obraznic. Pentru orice român raţional, cu capul pe umeri, dornic să-şi exercite inteligent şi cumpătat dreptul constituţional la vot, sătul şi de PDL şi de USL, este aproape frustrant să constate că singura “alternativă” la puterea actuală şi la opoziţia consacrată, tradiţională, o reprezintă PP-DD. Imaginea imaculată pe care Dan Diaconescu şi oamenii lui o afişează ostentativ este un fals. Diaconescu, a nu se uita, are dosar penal, cu acuzaţii de şantaj şi ameninţare. Falsă este şi ideea potrivit căreia liderii PP-DD nu au participat, de-a lungul anilor, la administrarea ţării sau a comunităţilor locale. Cu alte cuvinte, că ar fi neprihăniţi, feţi-frumoşi fără vreo legătură cu haznaua de până acum. Preşedintele filialei Argeş a partidului, Marian Fulga, pentru a vă oferi doar un exemplu, a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. “Fâsul” îşi trăieşte, gălăgios şi obraznic, încă din primele sale luni de viaţă, perioada de glorie deplină. Este deja o certitudine că, din punct de vedere electoral, PP-DD va fi a treia forţa politică, după USL şi PDL, realitate de-a dreptul stânjenitoare. Partidele mari vor trebui să ţină cont de gruparea otevistă. Vor fi nevoite ca, în urma localelor din iunie, să încheie alianţe cu PP-DD în consiliile locale şi judeţene pentru formarea de majorităţi. Nu va fi pagubă pentru USL şi PDL, capabile să colaboreze şi cu o populaţie de mistreţi întru interesul lor de gaşcă. Pagubă va fi pentru România şi pentru românul de rând. Anticipaţi bine: fiind o construcţie artificială, de televizor, după cum PRM se zămislise din paginile mizerabile ale “României Mari”, PP-DD se va dezumfla la un moment dat. Probabil, însă, peste ani, o altă fantasmagorie îi va lua locul. Iar dacă vom continua să pendulăm între partide pretins serioase, de fapt adunături de interese obscure, şi caricaturi politice, nu vom avea nicio şansă să devenim o societate de tip occidental, civilizată, cu un nivel de trai decent, aşezată, onorabilă şi respectată în lume.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Imposibila empatie a puterii cu omul simplu

Posted in editorial with tags , , , on februarie 29, 2012 by argesuldenord

Empatia cu omul simplu aflat în nevoie este imposibilă pentru reprezentanţii puterii. Răutatea şi agresivitatea cu care “boierii” portocalii îi tratează de ani de zile pe români s-au manifestat plenar şi cu ocazia tragediei trăită de zeci de mii de persoane din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. Potentaţii zilei au folosit din nou cuvinte tari şi insultătoare.
Coborât în Palatul Victoria de pe jilţul de director al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu nu şi-a depăşit fostul statut de utecist. Cu indolenţa unui prim-secretar din vremurile de altădată, noul prim-ministru şi-a permis să jignească. Cu o dezinvoltură de mitocan arţăgos, Ungureanu le-a reproşat sinistraţilor c-ar fi leneşi. În loc de compasiune şi de sprijin, bieţii noştri conaţionali au primit lecţii sfidătoare de la premier.
Ca şi cum declaraţia din topor a lui Mihai Răzvan Ungureanu nu ar fi fost suficientă, un alt rătăcit în politică, Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL, a avut incredibila obrăznicie de a pretinde că cei decedaţi din pricina gerului vor fi murit, în realitate, de la prea mult consum de alcool. Scuzele ulterioare ale acestui nefericit sunt tardive. Afirmaţia parlamentarului este halucinantă. Înspăimântătoare! De-o grosolănie formidabilă! Fără limite! Înspăimântătoare, dar perfect pliată pe stilul de “comunicare” publică instituit de preşedintele Băsescu. De la Traian a început totul.
Vă amintiţi, de pildă, când şeful statului, în urmă cu puţini ani, a lovit cu palma în casa unui năpăstuit de inundaţii? Iritat, şeful statului a avut vorbe grele pentru un om care, în contextul dramatic de atunci, ar fi meritat o îmbrăţişare de la preşedinte. Nu, nu e populism. E empatie. O stare de spirit care puterii îi este străină. Uneori am impresia că ne conduc nişte mutanţi fără sentimente. Dacă astfel de derapaje nu s-ar fi repetat la nesfârşit, într-o manieră sau alta, aş fi zis că sunt greşeli de moment. Accidente. Dar nu, exemplele sunt nenumărate.
Vorbim, aşadar, despre un tip de atitudine caracteristică actualei puteri. Aroganţa, agresivitatea, răutatea, sălbăticia, mitocănia, mârlănia, atât faţă de adversarul politic, cât mai ales faţă de omul simplu, reprezintă elemente constitutive ale ADN-ului regimului Băsescu. Măsurile de austeritate, unele dintre ele poate obligatorii şi necesare, nu au fost explicate cu răbdare şi bun simţ. Protestatarii din stradă au primit înjurături şi apelative defăimătoare, iar drama sinistraţilor din Buzău şi Vrancea a avut parte de insulte. Sunt dovezi limpezi şi definitive ale lipsei de empatie a puterii cu omul simplu. Dovezi care, fie doar ele, sunt suficiente pentru a concluziona că regimul Băsescu este nociv pentru România şi pentru români şi că trebuie musai schimbat la alegeri.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Mămăliga a explodat din nou

Posted in editorial with tags , , on ianuarie 31, 2012 by argesuldenord

Protestele spontane din stradă sunt consecinţa nemulţumirii pe care marea majoritate a populaţiei a acumulat-o în urma deciziilor economice halucinante ale preşedintelui Băsescu şi a agresivităţii cu care ele au fost impuse. Sunt rezultatul aroganţei şi mitocăniei unui regim sufocant pentru românul de rând. Manifestaţiile sunt perfect justificate şi binevenite. Binevenite pentru că au loc după o lungă perioadă în care populaţia a vegetat, dând impresia că nimic nu o va determina să se ridice în picioare şi să demonstreze împotrivia sărăciei şi a autoritarismului. Protestele paşnice reprezintă un exerciţiu democratic şi o dovadă de sănătate a organismului social. Reacţia românilor la mojicia cu care Băsescu l-a tratat pe doctorul Raed Arafat a fost suprinzătoare şi devastatoare pentru o putere care se închipuia invincibilă. Cazul Arafat este picătura care a umplut paharul. Diversiunile şi încercările de manipulare pe care puterea le exersează în efortul disperat de a pune protestele între paranteze erau de aşteptat. Aparatul de propagandă al regimului ţine cu orice chip să trimită manifestaţiile în derizoriu. Tehnica este cunoscută. Am văzut-o şi la Ceauşescu în decembrie 1989, şi la Iliescu în iunie 1990. Să fie clar: cei mai mulţi dintre români susţin categoric şi necondiţionat demonstraţiile civilizate şi apolitice din stradă chiar dacă nu toţi participăm la ele. A spune că protestele sunt dirijate politic reprezintă iarăşi o diversiune ieftină. Evident că partidele de opoziţie vor să profite electoral de pe urma lor. Dar este firesc într-o democraţie. Cum la fel de firească este şi opţiunea opoziţiei de a organiza, la rândul ei, mitinguri şi marşuri. Ce era să facă opoziţia? Să îşi ia vacanţă până când societatea civilă intră în casă? Propaganda portocalie insistă şi pe ideea că participanţii la manifestaţiile apolitice şi paşnice nu sunt neapărat reprezentativi pentru majoritatea populaţiei şi nici de foarte bună calitate umană. Sigur că printre protestatari sunt şi “revoluţionari” de profesie, scandalagii de meserie sau beţivi. Numai că prezenţa unor astfel de indivizi printre demonstranţii de calitate este pur şi simplu inevitabilă în asemenea situaţii. Pentru câţiva “aurolaci” nu pui sub semnul întrebării un întreg protest de bun simţ. “Mămăliga” a explodat din nou. Şi cum românul nu are vocaţia protestului şi iese în stradă doar când îi este foarte rău, cele întâmplate în aceste zile sunt dovada că i-a ajuns cuţitul la os. Că nu mai poate. Că s-a săturat. Că nu mai acceptă sărăcia şi nesimţirea unei puteri care îl calcă în picioare. Este foarte bine că oamenii protestează. Regimul a constatat astfel că toate au o limită şi că nu se poate juca la nesfârşit pe cârca cetăţeanului de rând.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Fără ipocrizie despre sărbători

Posted in editorial with tags on decembrie 27, 2011 by argesuldenord

E perioada în care politicienii pozează în moş crăciuni. Încărcaţi cu daruri, dau năvală peste bătrânii din aziluri şi peste orfanii din cămine. Desantul este imortalizat în fotografii, fotografii care ajung apoi în presa devenită vehicul de campanie electorală. Nu au ruşine în a se înfăţişa lumii împărţindu-le neputincioşilor cozonaci şi portocale. Voturi să iasă! E perioada în care românul generic cumpără fără număr, agresiv, pentru potolirea stomacului. Cărucioarele din magazine mustesc de haleală şi băutură. Pentru român, orice sărbătoare înseamnă, înainte de toate, a mânca pe săturate, a mânca până-ţi plesneşte burta şi a da pe gât litri de bere şi de vin. Nimic religios, nimic sacru. Doar instincte primare! E perioada în care la ambulanţă se sună cel mai des. Dezmăţul culinar şi beţiile îşi cer răsplata. Excesele trimit direct pe patul spitalului. Excese care se repetă an de an. Lacomul care întrece o dată măsura o va întrece şi a doua oară. Uneori, lăcomia e ca prostia: nu se vindecă niciodată! E perioada colindelor. A aceloraşi colinde pe care le auzi de sute de ori. De peste tot. A colindelor lui Fane Hruşcă, trubadurul cu chitara care Crăciun de Crăciun, numai de Crăciun, apare pe afişele de spectacole ale caselor de cultură. Toţi ne colindăm, rânjind a sărbătoare unii la alţii. E perioada popilor. Te anunţă, cu litere de-o şchioapă, pe-o hârtie lipită-n scara blocului, că a venit vremea să-i primeşti în casă. C-aşa-i obiceiul. Să-ţi zică de alungare de spirite rele. De le dai un bănuţ sau doi, o bancnotă ori mai multe, nu te vor refuza. Biserica nu trăieşte din rugăciuni! E perioada iubirii absolute. Cu ochii pe ceas, musai cât ţine sărbătoarea, ne îmbrăţişăm. Mai apoi, revenim cu picioarele pe pământ: ne scuipăm, ne înjurăm, ne furăm şi ne înşelăm unii pe alţii. N-am fi noi fără oleacă de ură, fără o ţâră de răutate şi fără un pic de invidie. E perioada când românul se relaxează, mai abitir ca altădată, pe drumuri de munte. Pe Valea Prahovei. Aprinde straşnice focuri de tabără. Mănâncă în natură. Cu ochii la stele şi cu gunoaiele mirosindu-i sub nas. Ecologia nu-l pasionează. Curăţenia nici atât. Aruncă totul în iarbă. Sau în zăpadă. E mai comod aşa. Să cureţe alţii după el! Nu că nu vă urez de bine şi de la mulţi ani. N-am vrut, însă, să fiu unul dintre cei mulţi care în perioada asta vă vorbesc despre cât de frumoşi şi de evlavioşi suntem. Despre cât de minunat ştim noi să sărbătorim Crăciunul şi trecerea în noul an. De ce să denaturez realitatea? De ce să vă mint? Numai pentru că aşa e moda? Că aşa se obişnuieşte? Dacă am discutat fără ipocrizie, vom fi concluzionat că sărbătorile nu ne pot face mai civilizaţi sau mai credincioşi decât (nu) suntem. La mulţi ani!

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com