Arhivă pentru jubleanu

Luptă la baionetă pentru un post de consilier municipal PNGCD: PDL contra PSD sau Baltac vs. Jubleanu

Posted in politica with tags , , , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

Vă informam în ediţia precedentă că Gabriel Nastea, numit director la Salubritatea Publică Urbană trebuie să părăsească postul de consilier local la Curtea de Argeş, aflându-se în stare de incompatibilitate cu funcţia de condu-cere ocupată în prezent. După ce a tras cât a putut de timp pentru a amâna momentul plecării, supărat pe nerăbdarea fostului său candidat la postul de primar din 2008, care ocupa locul 2 pe lista candidaţilor PNGCD, a obţinut de la conducerea judeţeană susţinerea pentru altcineva. Este vorba despre ing. Gabriel Jubleanu, 41 ani, căsătorit şi având 3 copii, originar din Nucşoara, absol-vent al Facultăţii de Petrol şi Gaze, actualmente om de afaceri (foto).
Radu Chirca, secretarul Primăriei Curtea de Argeş i-a respins cererea lui Nastea de validare în locul său a lui Jubleanu, deoarece s-ar încălca legea. Prevederile în vigoare stabilesc că în caz de vacantare a postului de consilier local, indiferent din ce motive, acesta se ocupă de următorul candidat de pe lista de la alegeri, dacă respectivul n-a părăsit partidul. Gabriel Jubleanu, care a fost pe locul 5, poate ajunge consilier local numai în condiţiile în care omul de afaceri Ionel Baltac şi cei doi care îi urmează nu mai sunt membri ai PNGCD sau refuză în scris ocuparea postului de ales local.
Afacerea are şi nişte dedesubturi: la nivel judeţean s-a semnat de câtva timp un protocol de colaborare între PDL şi PNGCD; Nastea a ales să-l ignore şi pe plan local s-a înţeles cu PSD, obţinând postul de administrator unic la Salubritate; acest pact l-a transformat în inamicul PDL, care, probabil impune acum respectarea prevederilor legii în cazul înlocuirilor de consilieri locali. Şi cum Ionel Baltac are o tipografie care ar putea fi de mare folos în viitoarele campanii, a devenit favoritul democrat-liberalilor la substituirea lui Gabriel Nastea. Astfel, lupta s-a transferat din planul candidaţilor în cel al partidelor: PDL nu va pierde prilejul să strice planurile PSD şi să-i dovedească foarte clar cine este, de fapt, şeful în Curtea de Argeş…
Eva ADAM

Răfuială între “Haiducii Muscelului” – Doctorul Marinescu, asasinat de fraţii Arnăuţoiu!

Posted in istorie, Uncategorized with tags , , , , on octombrie 10, 2009 by argesuldenord

partizani2Anul acesta s-au împlinit 50 ani de la executarea ultimilor membri ai rezistenţei armate anticomuniste din pruparea “Haiducii Muscelului”, la Jilava, în noaptea de 28 spre 29 iulie 1959. Memoria martirilor a fost cinstită prin slujbe de comemorare, prin cărţi şi alte materiale publicate inclusiv şi de ziarul nostru. Prof. Daniel Dejanu ne-a pus la dispoziţie unele mărturii culese de la supravieţuitori. Zilele trecute ne-a adus un material de-a dreptul cutremurător, privitor la uciderea unuia dintre luptători de către camarazii săi. Este vorba despre dr. Ionel Marinescu, omul hăcuit cu topoarele de către fraţii Arnăuţoiu. Prof. Dejanu a înregistrat mărturia în familia fratelui victimei, la Poenărei, unde a stat de vorbă cu Gina şi Alexandru Marinescu. Iată cum se prezintă sintetizat povestea dramei în care şi-a pierdut viaţa “Doctorul”, cum era cunoscut Ionel Marinescu.

“Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”

… s-a născut Ionel în satul Secături, Nucşoara, în 9 decembrie 1927, în casa familiei Gina şi Virgil Marinescu. Tatăl i-a fost primul mentor şi l-a crescut ca şi pe fratele Alexandru în respectul tradiţiilor strămoşeşti, ca pe nişte buni români cu teamă de Dumnezeu, iubitor de dreptate şi libertate. Primii ani de şcoală îi face în sat, apoi după doi ani la Liceul “Gheorghe Şincai” din Bucureşti, reuşeşte la Liceul Militar “Mihai Viteazul”, din Timişoara. Acesta s-a desfiinţat în 1945, visul carierei militare s-a spulberat şi a ajuns la “Dinicu Golescu”, din Câmpulung-Muscel. Anul 1947 îl găseşte pe Ionel student bursier la Medicină, în Cluj, unde timp de 3 ani obţine rezultate remarcabile. În 2 martie 1950, fratele mai mic, Alexandru, a fost arestat de Securitatea comunistă de pe patul spitalului clujean în care fusese operat de apendicită. Cum şi părinţii fuseseră “ridicaţi”, Ionel a înţeles că trebuia să dispară din vizorul autorităţilor comuniste şi să treacă la lupta armată împotriva lor.

“Partizanii libertăţii”

Fostul student medicinist a luat calea codrului, stabilindu-şi baza de operaţiuni într-un bordei din pădurea Cucute, la Izvorul Butiei. După o lună şi jumătate i s-au alăturat cei din familia Jubleanu – Titi, zis Moşul, cu soţia Mărioara şi fiul Constantin – cu care a format grupul “Partizanii libertăţii”. Acesta a atacat în aprilie 1950 sediul Miliţiei din Nucşoara, instalat în casa Elisabetei Rizea, care mai apoi avea să spună: “Doctorul i-a pus cu burta la pământ pe toţi!” Acest nume conspirativ avea să devină renume, după confruntarea de la Poienile Vâlsanului, din 9 august 1950, unde au pierit Mărioara Jubleanu şi Titi Mămăligă, dar şi lt. maj. de Miliţie Ghiţă Alexandru şi cap. Băloiu Ioan, împuşcaţi de Ionel Marinescu. În 2 septembrie 1950, în M-tele Gălăşescu, partizanii au căzut în capcana unor “turişti” şi în schimbul de focuri, patru din cei cinci securişti au pierit sub gloanţele doctorului, iar ultimul, plt. mj. Aurel Bârsan, a fost capturat. Eliberat de Toma Anăuţoiu, acesta i-a trădat la primul post de Miliţie.
În vara lui 1952, grupul şi-a mutat centrul acţiunii pe Dâmboviţa, pentru a scăpa din plasa securistă. Împreună cu fraţii Anăuţoiu, au lovit în noaptea de 17 spre 18 august Cabana Padina, căutând lucrători de MAI şi provizii, pe care le-au luat, lăsând un act justificativ omului de la magazie. Acolo, Ionel Marinescu şi-a găsit un fost coleg de facultate cu care a discutat amical, aflând că devenise spaima comuniştilor.

“Pe la apus de soare/Ca să mi-l omoare…”

Fostul student Ionel Marinescu a trăit ca haiduc în munţi, prin grote şi bordeie timp de 2 ani şi jumătate, dintre care numai 5 luni de zile alături de fraţii Arnăuţoiu. Asta din cauza neînţelegerilor cu Toma, militar de carieră, spirit cazon opus intelectualului în devenire care era “Doctorul”. Ionel Marinescu şi Tică Jubleanu au decis să se scuture de “dictatura Arnăuţoiu” şi s-au despărţit. Cum au cerut împărţirea proviziilor, tensiunea a crescut la paroxism, iscând gânduri  criminale de răzbunare în mintea lui Toma, materializate în 7 septembrie 1952.
Iată cum descrie fratele său, venerabilul octogenar Alexandru Marinescu, momentul tragic al crimei: “Cele două grupuri de partizani aveau bordeie separate. Grupul Marinescu-Jubleanu avea bordeiul în Căldăruşa Nisipilor, iar fraţii Arnăuţoiu, cu Maria Plop, aveau bordeiul pe un versant din Munţii Dara.
În ziua de 7 septembrie 1952 aveau fixată o întâlnire la bordeiul Arnăuţoilor. Totul era premeditat. În momentul în care Ionel Marinescu şi Tică Jubleanu s-au apropiat de bordei, Petre Arnăuţoiu, cu toporul în mână, cioplea un par. Toma Arnăuţoiu îl primeşte pe Ionel şi, foarte serios, încearcă să-i distragă atenţia, spunându-i că parcă se vede ceva pe creasta din faţă a muntelui. Amândoi priveau, atenţi, în direcţia respectivă, să vadă dacă se mişcă ceva, dacă sunt cumva securişti. În momentul acela de neatenţie sau de atenţie îndreptată în altă parte, Ionel Marinescu se pomeneşte cu o lovitură năucitoare de topor în cap, dată de Petre Arnăuţoiu. Amândoi se prăbuşesc la pământ. Îngrozit de ceea ce vedea, Tică Jubleanu, care era copilul de suflet al fratelui meu, a strigat la ei că nu este vinovat, dar Toma îl dezarmează imediat şi-l bagă în bordei. Maria Plop era pregătită să-l ţină sub somaţie cu pistolul mitralieră. Toma iese din bordei, ia toporul din mâna fratelui său şi-l mai loveşte de două ori pe Marinescu în cap, până când amândoi s-au convins că “Doctorul” a murit. Ca nişte barbari sadici, l-au dezbrăcat, i-au luat hainele mai bune, bocancii, ceasul, armamentul şi l-au aruncat iniţial pe coastă. Dar, din declaraţiile Mariei Plop, care se găsesc în dosarele Securităţii, am aflat că l-au pus apoi pe Tică Jubleanu să-i sape o groapă, la o anumită distanţă de bordeiul lor, şi l-au îngropat, “ca nişte buni creştini” (!) fără haine, fără sicriu, fără cruce la mormânt… Aceştia sunt “eroii Arnăuţoiu” (!) pe care văd că îi venerează astăzi unii şi alţii… Păcat! Mare păcat! Ionel încă nu împlinise 25 ani!”

Sfârşitul haiducilor

După ani şi ani, Alexandru Marinescu a reuşit să reconstituie sfârşitul tragic al fratelui Ionel, asasinat mişeleşte în toamna lui 1952 şi să povestească despre dosarele studiate:
“În aceste dosare se află şi documentele  privind cercetarea odioasei crime asupra luptătorului Ionel Marinescu. Securitatea nu cunoştea exact soarta lui. De aceea, după prinderea grupului Arnăuţoiu din mai 1958, Tribunalul Militar a procedat la cercetarea morţii “Doctorului”. S-a realizat deshumarea lui, s-au făcut fotografii şi s-a întocmit proces verbal de constatare. Am studiat fotografiile şi am văzut clar cele trei lovituri de topor la cap. Sunt consemnate şi în procesul verbal de reconstituire a crimei. În Sentinţa 107 se găsesc declaraţiile fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, asasinii care au recunoscut crima. De asemenea, se găseşte în dosarul respectiv şi declaraţia Mariei Plop, care recunoaşte că l-a ameninţat cu arma pe Tică Jubleanu, care era foarte agitat. Din păcate, Tică Jubleanu, camaradul lui Marinescu, nu mai era în viaţă la data reconstiturii. După cum se ştie, el a fost singurul din grupul Arnăuţoiu care şi-a dat viaţa ca un erou adevărat. În momentul prinderii lor, în Grota de la Poenărei, Tică a luptat cu Securitatea până la ultimul cartuş. De fapt, cu ultimul cartuş s-a împuşcat şi nu s-a predat viu Securităţii…”.
După moartea mentorului său, Tică Jubleanu rămâne în grupul Arnăuţoiu. La “comanda d-lui Tomiţă”, el scrie într-un caiet “Amintiri despre Ion V. Marinescu” în care, în mod tendenţios, îl prezintă “prea impulsiv”, deşi recunoaşte că a fost un partizan neînfricat, un luptător de nădejde în confruntările cu Securitatea.
“Doctorul” Ionel Marinescu a intrat în legendă, mormântul său rămâne necunoscut, iar familia nu-i poate aprinde o lumânare la căpătâi pentru a-i lumina drumul spre veşnicie. Dar, se împacă oarecum cu gândul că numele său rămâne ca o făclie în care-i ard faptele pentru luminarea căii urmaşilor spre viitor.

Prof. Daniel Dejanu