Arhivă pentru IPS Calinic Argeseanul

Câteva cuvinte despre “Patimile lui Hristos”

Posted in religie with tags , on ianuarie 30, 2011 by argesuldenord

Am avut prilejul să văd mai multe filme cu Pătimirea lui Iisus Hristos. Cu mulţi ani în urmă, rula filmul “Iisus” a lui Zefirelli. Mai erau câteva producţii germane, iar acum, ca noutate mondială, filmul realizat de regizorul Mel Gibson cred că are un mare impact la anumite persoane care l-au văzut în premieră. Mai săptămânile trecute, părintele Lucian Grigore mi-a spus, impresionat total, că după ce a văzut filmul şi-a pus cele mai mari şi capitale întrebări ale vieţii. Aşa a scris, cotropit de cele văzute, acel medalion unic, aş zice, din Argeşul Ortodox, numit “Lacrima din cer”!
Am mai auzit că unii au fost aşa de impresionaţi, încât au leşinat de durere, iar alţii au murit de-a binelea! Despre alte filme cu acelaşi subiect n-am auzit să fi avut un astfel de impact. Iar dacă este vorba să faci câteva consideraţii asupra acestui nou film de pe piaţa mondială, ce aş putea spune? În primul rând, că a fost o idee foarte bună. Adică se vede limpede că oamenii sunt preocupaţi de credinţă şi că secolul XXI, vrem sau nu vrem, se zbuciumă să fie cu orice preţ religios, aşa cum a profeţit André Malraux.
În al doilea rând, aş vrea să subliniez că atât pentru mine, cât şi pentru mulţi alţii că aceste filme religioase, nu numai despre Pătimirile lui Iisus, dar şi despre Moise sau alte subiecte religioase, sunt nişte încercări, uneori izbutite, de a aduce la zi, ca să spunem aşa, faptele care au marcat cu adevărat istoria omenirii. Ne aducem aminte cât de fierbinte era credinţa primilor creştinişi cum Îl mărturiseau pe Hristos! Iubirea de Hristos era aşa de mare, încât mărturisitorii mergeau la moarte cu cea mai mare bucurie.
Ce au însemnat sutele, miile de mucenici care au murit mărturisind pe Iisus? Istoria Creştinismului ne stă mărturie peste timp în acest sens. Cine nu ştie de cele zece mari persecuţii din primele veacuri creştine, până la Edictul din Milan, dat de Sfântul Constantin cel Mare în anul 313? Dar de jertfele de până azi? Cred că, din când în când, este necesar să apară pe piaţă câte o ecranizare a zguduitorului eveniment: Răstignirea lui Iisus! Cred că în viitor vor fi descoperite şi alte mijloace tehnice care să ne aducă la zi chiar vocea lui Iisus ca Fiu al Omului de acum două milenii şi imaginea lui, aşa cum a fost descrisă de Isaia profetul!
Dar dincolo de toate aceste posibilităţi tehnice şi materiale, aş dori să subliniez
că Viaţa lui Iisus, relatată şi descrisă de Sfintele Evanghelii, de scriitori convertiţi ca Giovani Papini, Francois Mauriac şi mulţi alţii, a fost trăită de fiii acestui spaţiu terestru fără ecranizări şi alte puneri în scenă. Lumea a crezut pur şi simplu în Hristos, Cel propovăduit de Apostoli, de Sfinţii Părinţi, de misionari, de preoţii veacurilor. Până la aceste filme, credinţa a fost vie. Putem, deci, afirma că se poate credeşi trăi credinţa autenticăşi fără astfel de ecranizări. Aş crede că aceste încercări sunt rezultatul unei secularizări, a unei îndepărtări de credinţa în Dumnezeu, iar o parte a lumii ar simţi nevoia de a reactualiza tehnic, pe ecran, marea dramă a lumii!
Ştim că Biserica Romano-Catolică agreează, poate mai mult, iubeşte şi sprijină astfel de ecranizări. Cât priveşte însă Ortodoxia, n-aş putea să mă pronunţ şi chiar n-am citit astfel de opinii până acum. S-ar putea ca unii ierarhi, preoţi sau profesori de teologie, precum şi creştinii ortodocşi, să se pronunţe în vreun fel. Personal, aş spune că nimeni de pe pământ nu poate şi nu are dreptul să se substituie lui Iisus, aşa cum arată aceste ecranizări. Actul jertfei lui Iisus Hristos a fost unic, a făcut-o numai El, Cel chemat de Dumnezeu!
Aşa stând lucrurile, nu-ţi poţi permite, tu, ca om, să imiţi, dându-te drept Iisus Hristos, chiar dacă este vorba de un film, apreciat de unii şi de alţii. Sfinţii Părinţi ar considera aceste ecranizări blasfemii, iar eu ascult de Sfinţii Părinţi. Văzându-i pe unii luând cruci în spinare şi cărându-le întru biciuire, arătând lumii că suferă de dragul lui Dumnezeu, mi se pare o joacă de-a jertfa şi mântuirea. Mântuirea şi credinţa nu sunt o comedie în trei acte, ci un lucru extrem de serios şi trebuie tratat în consecinţă. Aşadar, aceste filme ajută într-adevăr la ceva! La ce anume? La precizarea că pregătirea pentru mântuire nu este o chestiune de teatru, ci de viaţă trăită în Hristos în mod autentic, şi nu impresionist. Ce vom spune despre credinţa de aur, credinţa straşnică a părinţilor, a moşilor şi a strămoşilor noştri? Ei n-ar fi admis niciodată această joacă a artiştilor, care pe unii îi lasă cu gura căscată. Este vorba de diferenţa dintre firi. Nu trebuie să judecăm pe nimeni. Dar trebuie să ne aducem aminte de un episod care ne-ar ajuta într-un fel în această încercare de aşezare a gândului pe drumul cel bun.
Iată ce ne spune Sfântul Evanghelist Luca la capitolul 16 în legătură cu solicitarea bogatului nemilostiv care a nimerit în iad şi cerea, acum plin de milă pentru fraţii săi rămaşi pe pământ: “Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi (pe Lazăr cel sărac mântuit!) în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi,
să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi!“ (Luca 16, 27-31). Bogatul nemilostiv cerea un lucru spectaculos! Nu i s-a dat prilejul, nu s-a admis spectacolul cu filmul unui mort înviat, ci au fost poftiţi să asculte întru citire din Sfintele Scripturi şi din Sfinţii Părinţi despre cum trebuie să ne mântuim!
Iar aceasta ar trebui să ne dea de gândit foarte serios! Cât despre vâlva făcută în jurul filmului, aş îndrăzni să spun, aşa cum zic cuminte românaşii noştri, din aşezarea inimii, că orice minune nu ţine mai mult de trei zile! Despre câtă creaţie artistică şi câtă afacere există în cazul acestui film, ce pot să spun? Este multă imaginaţie artistică şi un profit dolofan! Dar acestea n-au nicio legătură cu mântuirea! Iar filmul impresionează ca orice lucru artistic! Cam atât! Doar Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne trezesc la realitate – dacă citim şi împlinim!
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Picătura de credinţă – Biserica strămoşească este poporul lui Dumnezeu

Posted in editorial with tags on decembrie 4, 2010 by argesuldenord

Trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul meu pentru binecuvântarea pe care a acordat-o cu îmbelşugare, în cei 25 ani de arhierie şi în cei 20 ani de slujire în România de la Argeş, ca titular al Eparhiei Argeşului şi Muscelului. În tot ce s-a realizat a fost munca susţinută a tuturor factorilor şi consider că pentru Argeş şi Muscel această perioadă a fost una de redresare, reînnoire şi împliniri excepţionale, având în vedere greutăţile prin care am trecut şi trecem cu toţii.Când auzeam pomenindu-se de Curtea de Argeş, gândul mă ducea tocmai la Sionul Ierusalimului şi biserica unică în lume, din secolul al VI-lea – Aghia Sofia, ctitoria împăratului Justinian, despre care aşa de frumos  a scris Gavriil, Protul Sfântului Munte Athos, în secolul al XVI-lea.
Ca să mă descopăr puţin, Argeşul – pentru mine – are valorile lui unice. Numai la amintirea lui încerc aceleaşi trăiri de suflet ca şi atunci când intram în satul în care m-am născut. Pentru fiecare dintre noi, locul unde am răsărit în această frumuseţe a lumii vazute este cel mai frumos din Univers. Aşa şi atunci când ne gândim şi pomenim: Curtea de Argeş!Ca oriunde pe lumea aceasta, năvălesc peste noi dezamăgiri şi încântări. Nu intru în detalii… Cu toate acestea, aici, în România de la Argeş, precum zice Iorga în “Locul românilor în istoria universală”, m-am bucurat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu în cei 25 ani în care, cu bucurie spun, am crescut dimpreună cu argeşenii, muscelenii, vâlcenii, oltenii şi teleormănenii, locuri în care am lucrat şi mai lucrez, cât va mai binecuvânta Dumnezeu. Tot ce am gândit acum 25 ani, cu mici excepţii, trebuie să mărturisesc din inimă că Dumnezeu a binecuvântat şi a făcut El totul, prin noi, oamenii, păcătoşii mai mari sau mai mici!Dorul argeşenilor de a avea mitropolia cea dintâi s-a transformat într-o bucurie mai mare. Argeşul a avut mitropolie dintru începuturi, episcopie şi acum arhiepiscopie, deci toate ipostazele administrative bisericeşti. Odată cu ridicarea la demnitatea de Arhiepiscopie, Curtea de Argeş – Palatul arhiepiscopal a devenit mitropolitan, cel dintâi loc al vechii mitropolii, loc destinat pentru reşedinţa Patriarhului României şi ca mitropolit al Munteniei şi Dobrogei. Pentru cine vrea mai mult, folosesc titlul cărţii: “Toată vremea-şi are vreme”.
O hotărâre a Sfântului Sinod spune că ierarhii titulari care au împlinit 74 ani sunt sfătuiţi să-şi propună, pentru aprobare, un episcop vicar. Dacă nu o face potrivit hotărârii sinodale, fie că a uitat sau nu bagă în seamă, va primi un ierarh ajutător, pe care-l va hotărî Sfântul Sinod. Uneori, din motive de sănătate, sau dacă te-ai săturat de administraţie arhierească, poţi solicita un arhiereu auxiliar în orice vreme, indiferent de vârstă. Acum mă gândesc la ceea ce spunea profesorul I. Rămureanu, istoric mare muscelean: “Iorga a murit, Xenopol mai demult, Giurăscu la fel, şi nici eu nu mă simt prea bine!”Gândul mi s-a dus la cartea celebră a istoricului Gh. Brătianu, “Poporul român: o enigmă şi un miracol”. Creştinii ortodocşi sunt nu numai enigmatici, dar şi miraculoşi. Pot spune, fără teama de a greşi, că neamul românesc ortodox este cel mai echilibrat, serios şi sincer dintre toate popoarele care au fost şi nu mai sunt. Când cineva suferă, el are inimă de Dumnezeu. În orice situaţie se apropie de Biserica al cărei Cap este Iisus Hristos!Biserica strămoşească este poporul lui Dumnezeu – cler şi credincioşi – iar cât timp românii sunt urmaşi ai moşilor şi strămoşilor în credinţă şi iubire de moşie, este stâlpul stabilităţii şi continuităţii neamului românesc.
Ce îmi propun pentru viitor şi cum mă văd peste 25 ani? Să fiu înţelept, că de mai multă vreme este timpul… Să-mi fac un examen riguros de conştiinţă, pentru a vedea unde am greşit cu voie, fără voie, cu ştiinţă şi cu neştiinţă şi a cere zilnic iertare celor cărora le-am greşit şi celor pe care nu i-am povăţuit să nu greşească în vreun fel. Îmi propun, bineînţeles, să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare secundă din viaţă, pentru că merg pe picioare, pentru că mă îmbrac singur, pentru că nu sunt povară socială pentru nimeni.Cum mă văd peste 25 ani? Călătorind prin Universul iubirii lui Dumnezeu. De acolo voi îndrepta o privire către Curtea de Argeş, pentru a duce imaginea bisericii Sfântului Neagoe Basarab şi a argeşenilor şi muscelenilor, tocmai în Paradisul neînserat!
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Picătura de credinţă – Mântuitoarea bucurie

Posted in religie with tags , on august 28, 2010 by argesuldenord

Maica Domnului, Maria cea binecuvântată de Dumnezeu, mama Fiului Omului şi Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, este prezentă şi în Sfânta Scriptură, Cartea cea mare a omenirii, când Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, o întâmpină, după Bunavestire, pe Maica Domnului, cu glas înalt, zicându-i: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu?”
Aşadar, avem mântuitoarea bucurie să rostim şi noi din vremurile biblice, de acum două mii de ani, cu adâncă evlavie şi necurmată cinstire, cuvântul cel mai duios din lume: Maica Domnului! Atunci când Fecioara Maria, logodnica bătrânului Iosif, ocrotitoarea Sfintei Odrasle, se afla în Nazaretul Galileii, aleasă fiind de Dumnezeu pentru planurile Sale tainice, îngerul Gavriil venind din ceruri îi aduce veşti dumnezeieşti, zicându-i: “Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!” Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvintele lui şi cugeta: “Cel fel de închinare poate fi aceasta?” Şi îngerul i-a zis: “Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată în pântecele tău vei zămisli şi vei naşte Fiu şi numele Lui îl vei chema Iisus. Acesta mare va fi şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele Său şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Şi a zis Maria către înger: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Şi răspunzând îngerul i-a zis: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 28-35).
Maria Fecioara, numită şi Uşa Raiului, plină fiind de bucuria Duhului Sfânt, a zis: “Măreşte suflete al meu pe Domnul şi să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că el a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile; că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, şi sfânt e numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi” (Luca 1, 46-53).
Împlinindu-se nouă luni, după Bunavestirea din 25 martie, la 25 decembrie, Fecioara Maria avea să nască în peştera din Betleemul Iudeii pe Iisus Hristos, după o grea, lungă şi primejdioasă călătorie prin pustiurile Palestinei. “Filosofii din Răsărit, văzând steaua Lui, îngerii din cer privind minunea şi păstorii cântând, se închinau Celui născut ca Rege al iudeilor şi Mântuitor al lumii. Maica Domnului văzând toate acestea slăvea pe Dumnezeu pentru naşterea Fiului Omului şi Fiul lui Dumnezeu, chemându-se Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu!” (Matei 1, 23).
După ce s-au împlinit opt zile de curăţire, după legea lui Moise, Maica Domnului a adus pe Iisus la templu ca să-l pună înaintea Domnului (Luca 2, 26), iar dreptul Simeon luându-l pe Iisus în braţele sale şi binecuvântând pe Dumnezeu a zis: “Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).
Mama lui Iisus, Fecioara Maria, asculta cu uimire cele ce grăia bătrânul Simeon, care i-a zis, arătând spre Iisus: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire, şi chiar prin sufletul tău va trece sabie pentru ca gândurile din multe inimi să se descopere” (Luca 2, 34-35). De atunci şi până azi, tălmăcim că dumnezeirea lui Iisus Hristos, neînţeleasă sau rău înţeleasă, va deveni obiectul a numeroase dispute, contestări şi persecuţii, iar Maria Fecioara, ca şi Fiul ei, va fi ţinta celor care îi vor contesta fie maternitatea divină, fie pururea fecioria. Iar sabia care va trece prin sufletul său a fost simbol al suferinţelor viitoare. Maica Domnului dimpreună cu Iisus şi bătrânul ei ocrotitor, Iosif tâmplarul, mergeau în fiecare an la Ierusalim, pentru sărbătoarea Paştilor.
Iisus avea doisprezece ani! Cât de mult se bucura ca prunc în drumeţia din Nazaretul Galileii până în Ierusalimul cel plin de taine! Dintr-o dată, Copilul Iisus, n-a mai fost văzut de Fecioara Maria. Cu îngrijorare mare foarte L-au căutat printre călătorii pelerini, rude şi cunoscuţi, mergând cale de o zi: “Şi negăsindu-L, s-au întors în Ierusalim căutându-L. Şi a fost, că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi văzândul, au rămas uimiţi, iar mama Sa, I-a zis: Fiule de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată tatăl tău şi eu team căutat îngrijoraţi. Şi El le-a zis: Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 45-50). Maria, Maica Domnului şi bătrânul Iosif, atunci n-au înţeles cuvântul pe care Iisus l-a grăit cu ei. Obosiţi de spaimă şi de trei zile de căutări, acum cei Trei Pelerini se îndreptau spre Nazaretul Galileii, cel pururea verde şi cu nori străbătând albastrul cerului, în cânt de păsări şi parfum de iasomie. Maica Domnului a fost martora directă a Botezului lui Iisus, a minunilor săvârşite în cei trei ani de propovăduire. Sfânta Scriptură ne relatează despre participarea lui Iisus şi a Maicii Domnului la Nunta din Cana Galileii. Acolo Iisus Domnul va săvârşi prima minune! Transformarea apei în vin, când nuntaşii erau în faţa unei crize de bună voioşie. Acolo se va auzi cea mai scurtă, dar şi cea mai cuprinzătoare îndemnare de a face ceea ce a poruncit Iisus, cum ni se arată în Evanghelia Sfântului Ioan: “Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune!” (Ioan 2, 5).
Aşa ne-a rămas cea mai scurtă predică din lume, doar cinci minute, rostită de Maica Domnului, la sărbătoarea nunţii pământeşti şi a unirii omului cu Dumnezeu, nunta cea din veac binecuvântată, care împodobeşte pământul şi cerul, deopotrivă, cu suflete întrupate şi mântuite din iubirea Sa de oameni. Participarea lui Iisus şi a Maicii Domnului la nuntă ne dă nouă bucuria de a tălmăci marea iubire a lui Dumnezeu, pentru căsătoria sfântă, între bărbat şi femeie, căsătorie izvorâtoare de prunci binecuvântaţi de Dumnezeu, care au dreptul la viaţă, drept dat de Dumnezeu. Orice împotrivire asupra dreptului la viaţă a pruncilor nevinovaţi este o împotrivire asupra orânduirii aşezată de Dumnezeu pentru veşnicie. Dacă am medita puţin la darul sfânt al vieţii şi la sensul sacru al venirii noastre în această frumuseţe a lumii văzute, am fi cutremuraţi şi n-am mai îndrăzni niciodată, în niciun fel, să distrugem viaţa nimănui.
O ştie fiecare dintre noi, că n-avem dreptul de a hotărî asupra vieţii niciunui om, indiferent cine ar fi el. Nu aşa au gândit cei care l-au urmărit tot timpul pe Iisus Hristos. El a venit să mântuiască pe cel pierdut, pe fiecare dintre noi, spunând că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi şi că El n-a venit să pedepsească pe cei păcătoşi, ci ca să se mântuiască. Pentru aceea, Maica Domnului, potrivit gândirii lui Dumnezeu şi din purtarea de grijă pentru mântuirea noastră, a devenit Născătoare de Dumnezeu şi Om, deopotrivă, făcându-se asemenea nouă, afară de păcat. Avem, aşadar, în Persoana lui Iisus Hristos şi în Maica Domnului, bucuria cea mare, bucuria salvării noastre, bucuria regăsirii în familia dumnezeiască. Devenim cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi Împărăţia bucuriei nesfârşite, după care tânjeşte fiecare dintre noi. Oricât ne-am simţi de bine, totuşi, fericirea acestei lumi devine stânjenitoare. În sufletul nostru este alt dor, dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de Iisus şi Sfinţii Săi, dorul de fericirea trainică şi netrecătoare! Dacă era aici pe pământ fericirea cea veşnică, Iisus nu mai pleca! Rămânea pururea cu noi, în carne şi oase. Aşa rămânea şi Maica Domnului.
Aşa rămâneau sfinţii şi toată zidirea, de la începutul lumii şi până azi. Însuşi Iisus Hristos a venit, din sânurile Sfintei Treimi, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului, pentru a ne învăţa cum să trăim şi cum să trecem dincolo de fruntariile mormântului, El făcând începătura, ca să nu ne mai temem. Tot aşa, Maica Domnului s-a pregătit de trecerea cea din urmă, dându-i-se de veste din vreme. A trecut, ca şi Iisus Cel Unul Născut, spre Uşile Raiului, prin despărţirea sufletului de trupul cel muritor, aşa cum vom trece fiecare dintre noi, începătura făcându-Se Iisus Însuşi, ca să ne încurajeze, El aşteptându-ne în zările de lumină a Împărăţiei fără de sfârşit. Aşezată pe laviţa acoperită cu pânză ţesută de mâna ei, Maica Domnului îşi amintea de copilărie, de templul sfânt unde a stat până la 15 ani, de logodna cu bătrânul Iosif, de îngerul ce venea din cer de la Dumnezeu cu vestea cea mare a Întrupării lui Iisus, de călătoria primejdioasă spre Betleemul Iudeii, de naşterea lui Iisus, de închinarea magilor din Răsărit, de tăierea împrejur a Pruncului Iisus, de întâmpinarea dreptului Simeon, de fuga în Egipt, de întoarcerea în Nazaretul Galileii. Prin faţa ochilor îi treceau: pelerinajul la Ierusalim, sărbătoarea Paştilor, spaima că a pierdut pe copilul Iisus, botezul Lui în Iordan, ieşirea la propovăduire, minunile care uimeau lumea.
Curgându-i lacrimi, ca luminiţele candelei de vecernii, Maica Domnului îşi amintea de pătimirile lui Iisus, de rugăciunile din Grădina Ghetsimani, de trădarea lui Iuda, judecarea şi condamnarea la moarte prin răstignirea pe Cruce. Din înalturile Crucii, privirea lui Iisus şi acum este vie. Prăbuşită de durere, braţele Sfântului Ioan îi devin reazem până la ora cea din urmă. Cu bucurie nestăvilită, Maica Domnului vede cu ochii săi Învierea Fiului lui Dumnezeu, îi aude glasul plin de duioşie, când le spune femeilor mironosiţe: “Bucuraţi-vă!” Câtă bucurie să-şi vadă pe Copilul Sfânt de altădată stând din nou cu Sfinţii Săi ucenici, învăţându-i şi întărindu-i! Câtă bucurie la Înălţarea Domnului! Câtă mângâiere la Pogorârea Duhului Sfânt! Şi apoi câtă bucurie i s-a făcut când îngerul trimis de Iisus i-a vestit despărţirea sufletului de trupeasca vieţuire.
Îl vedea iarăşi, aievea, pe Iisus! Trupul ei, aşezat în mormântul nou, din Grădina Ghetsimani, avea să fie ridicat la cer de Iisus Hristos, că nu se putea să sufere stricăciunea. Aşa va fi şi cu noi, la învierea cea de obşte. Şi acum, din bătrâne vremi, auzim cântându-se cu nădejde tare, imn Maicii Domnului, care veghează asupra noastră şi ne ajută când îi cerem răspuns la rugăciunile noastre, cu credinţă tare: “Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre!”
Maica Domnului n-a părăsit lumea. Este cu noi pururea. Se roagă pentru noi toţi, ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască. Cei care cinstim Adormirea Maicii Domnului, ziua de naştere într-o altă lume, vom primi bucuria împlinirii rugăciunilor, pe care i le-am adresat. Cerem cu pioşenie Maicii Domnului ca să ne răsplătească tuturor pentru osteneala drumului şi credinţa în Iisus Hristos Domnul, împlinindu-ne toate cererile de ajutor, în toate ale vieţii, întru mulţi şi binecuvântaţi ani.
Să cântăm şi să medităm la cuvintele din Imnul-Acatist, închinat Maicii Domnului: “Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu, Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit, Bucură-te, adâncul milelor Bucură-te, Maică pururea Fecioară!”
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului