Arhivă pentru ignat

Ignatul, tăierea porcului – datini şi obiceiuri la români

Posted in actualitate with tags , on decembrie 17, 2012 by argesuldenord

IgnatSe spune că în noaptea de Ignat, porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi. În unele zone, porcul se taie chiar în ajunul Crăciunului. Carnea acestuia este destinată în principal preparării produselor ce urmează a se consuma ritual pe tot parcursul perioadei dintre Crăciun şi Bobotează.

“Înătoarea”, ispititoarea femeilor

Conform rânduielii tradiţionale, tăierea porcului este singura activitate permisă a se desfăşura in ziua de Ignat. Se credea că prestarea oricărei alte munci – spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei etc., atrăgea dupa sine pedepsirea celor care se făceau vinovaţi de încălcarea normelor sărbătoririi. Femeile însărcinate respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra, de teamă să nu nască copii cu infirmităţi sau labili psihic. Măsurile punitive – căzături, opărit, dureri ale membrelor inferioare – aplicate celor consideraţi ca vinovaţi de nerespectarea interdicţiilor, erau atribuite unei divinităţi răzbunătoare, ce patrona sărbătoarea: Înătoarea. Se spunea ca Înătoarea era o femeie bătrână, urâtă, lacomă şi cu apucături de căpcăun, “mânca lumea”. În acelaşi timp, în poveştile ce circulau în satele din sudul Moldovei, la începutul secolului al XX-lea, ea apărea ca o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acţiunile ei malefice şi a o împiedica să se apropie de casă, femeia “ispitită” trebuia să iasă, la miezul nopţii, în curte şi să imite cântecul cocoşului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoşului, Înătoarea se retrăgea speriată. Aşadar, în acest ceremonial, se sconta pe funcţia protectoare a cocoşului – chiar dacă era vorba numai de imitarea sunetelor lui – care, în calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice. 
După ce îndeplinea acest ritual cu funcţii apotropaice, de apărare, femeia trebuia să intre în casă şi să stingă focul, ca Înătoarea să nu fie atrasă de lumină şi să revină. Ea căuta lumina focului, întrucât locul pe unde putea intra era hornul casei. Dacă era întuneric, ea nu reuşea să găsească calea de acces către interiorul locuinţei şi pleca definitiv. Dar, până să părăsească satul, ea încerca să se răzbune pe oricine îi ieşea în cale. De aceea, se spunea că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind încărcate cu energie, obiectele me-talice puteau ţine la distanţă de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Înătoarei, împiedicând-o să se apropie de cel pe care îl întâlnea în peregrinările ei diurne sau nocturne pe pământ. După credinţele comunităţilor rurale din Banat, Înătoarea putea fi împiedicată să se apropie de casă dacă, în dimineaţa de Ignat, după ce se tăia porcul, se înconjura de trei ori curtea cu o cârpă aprinsă. Fumul degajat de cârpa aprinsă o forţa să se îndepărteze.

Sacrificarea porcului, un nou început

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului, aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou, se sconta pe funcţia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, ce moare, o nouă viaţă se înfiripă, aceea a noului an. Şi aceasta, pentru că sacrificiul, ca moarte violentă, lasă liber energiile vitale neconsumate. Din aceste energii neconsumate, cel sacrificat putea reveni la viaţă, putea renaşte. Folcloristul Petru Caraman consideră că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semănăturilor, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii. În desfăşurarea obiceiului sacrificării porcului, se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificiul nu poate fi început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. El trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu agheasmă sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate. După ce animalul este sacrificat, iar carnea sortată, are loc un al doilea act ceremonial: împărţirea pomenii porcului. Prin tradiţie, ea se oferea împreună cu o lumânare aprinsă celor care au ajutat la tăierea porcului, ca şi săracilor. Din restul cărnii se preparau produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, tocătură, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă etc. Totodată, o parte se conserva pentru a fi consumată peste an. Nimeni nu se atingea însă de preparatele din carnea porcului decât după ce, în dimineaţa de Crăciun, o parte din ele erau împărţite de femei în vecini sau la biserică, pentru morţii familiei. Acest obicei se respecta cu stricteţe, întrucât, aşa cum arăta folcloristul S.Fl. Marian, “… a gusta mai înainte de a sacrifica se socoteşte drept cel mai mare păcat şi de vătămare pentru sufletele (spiritele) protopărinţilor care cer şi doresc acest sacrificiu”.

Superstiţii de Ignat

Diferite organe sau părţi din carnea porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor maladii ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji şi farmece, ca şi pentru “repararea” morţilor-strigoi. 
* Despre ficatul porcului se spune că este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.
*Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.
*Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede că sunt deochiaţi. n Cu el se afuma şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.
*Untura de la porcul negru este utilizată în vrăji, în descântece şi pentru prepararea unor leacuri. De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor.
*Grăsimea de porc se foloseşte pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungându-se membrele corpului afectate de boală.
*Copitele animalului sunt căutate de vrăjitoare, pentru a le utiliza în practici de magie neagră, de legat căsătoriile, de despărţire a cuplurilor etc. n În satele din Banat, există obiceiul ca morţii-strigoi să fie unşi cu untură, înainte de a fi aşezaţi în sicriu. Se crede că untura îi fixează, împiedicându-i să se reîntoarcă şi să se răzbune pe cei vii.

Simona POPESCU