Arhivă pentru gradinite

“Moş Nicolae” la grădiniţele din Corbi!

Posted in eveniment rural with tags , , , on decembrie 27, 2011 by argesuldenord

Anul acesta, toţi preşcolarii din localitatea de pe Valea Râului Doamnei au avut bucuria de a fi vizitaţi de Moş Nicolae, într-o zi pe care cu greu o vor uita. Şi pentru că au fost ascultători şi cuminţi, au primit daruri care le-au umplut sufletele de bucurie.
Darnicul oaspete şi-a deşertat bunătăţile din sac întâi la Grădiniţa din Pârâieşti, unde era aşteptat de micuţi împreună cu educatoarea Letiţia Preda. Aceştia au prezentat “moşului” Virgil Baciu un interesant program artistic şi s-au fotografiat ca să păstreze amintirea acelei zile.
La fel s-a întâmplat şi la Corbşori – educatoare Maria Cicu şi Rodica Ioniţă – dar şi la Jgheaburi, unde inimoasa educatoare Narcisa Tiţa şi copiii şi-au primit oaspeţii cu mare bucurie. La Stăneşti, preşcolarii îmbrăcaţi în costume populare, dirijaţi de educatoarea Maria Ungurenuş, au făcut deliciul celor prezenţi.
Tot aşa s-a întâmplat şi la Corbi, unde Norica Dogaru şi Elena Moisescu i-au înveşmântat pe copiii pe care-i au în grijă în frumoasele costume populare aduse de strămoşi din Jina Sibiului. Buna colaborare dintre “Moş Nicolae” – Baciu şi directorul Ligia Popescu-Buceloiu, dar şi cu celelalte cadre didactice – consilierul educativ Carmen Stănciulescu, prof. coordonator Cristian Voica (Stăneşti) şi bibliotecare Daniela Sturzeanu (Corbi), au oferit prilejul de a se respecta o tradiţie veche de când lumea şi de a aduce zâmbete fericite pe feţişoarele îmbujorate ale copiilor.
Organizatorii vor să facă din aceasta o tradiţie şi şi-au exprimat speranţa că în anii viitori, vor fi mai mulţi “moşi” darnici cu cei care ne bucură tuturor vieţile. Şi la cât sunt de largi la inimă oamenii locurilor, n-ar fi e mirare să se întâmple aşa!

Cine este Moş Nicolae?

Moş Nicolae sau Moş Neculai este un personaj legendar şi mitic, care aduce daruri copiilor în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae, în seara zilei de 5 decembrie. Personajul are corespondenţi în întreaga Europă Centrală, astfel: Mikulás în Ungaria, Mikuláş în Republica Cehă şi Slovacia şi Mikolaj, în Polonia. Personajul este în mare parte asemănător lui Moş Crăciun, ambii o adaptare după Sfântului Nicolae, ambii purtând straie roşii şi oferind cadouri.
Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru.
Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel, ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, primesc daruri, de la Moşul care nu li se arată niciodată.
Cine e Moş Nicolae? Cunoscut în Transilvania şi sub numele de Sân-Nicoară, Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt în Ardeal. Sărbătoarea lui a generat un adevărat folclor, de la darurile de  Moş Neculai şi până la obiceiurile şi legendele diferenţiate de la sat la sat. Născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (în limba greacă  biruitor de popor), s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinţii, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor şi a întemeiat Mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim.

Eva ADAM