Arhivă pentru Experimentul Pitesti

Simpozion internaţional dedicat Experimentului Piteşti

Posted in Eveniment urban with tags , , on septembrie 26, 2010 by argesuldenord

Vineri, 1 octombrie va începe a X-a ediţie a simpozionului dedicat reeducări prin tortură a deţinuţilor politici anticomunişti, despre care laureatul Premiului Nobel, Alexandr Soljeniţîn, spunea că a fost “cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. Experimentul a debutat în puşcăria de la Piteşti la 6 decembrie 1949, în ziua prăznuirii Sf. Nicolae şi s-a extins şi în alte lagăre de exterminare din ţară, prin care au trecut 1.000.000 români, dintre care au murit cam 300.000. Reeducarea prin tortură orchestrată de fostul legionar Eugen Ţurcanu (1925-1954), la ordinele fostului şef al Securităţii, gen. Alexandru Nicolschi, agent sovietic, condamnat de regimul Antonescu şi eliberat după 23 august 1944, a avut 101 victime, potrivit documentelor Fundaţiei Culturale MEMORIA. Ideea de bază a reeducării era autodemascarea externă, internă şi publică, trepte obligatorii ale torturilor inimaginabile, cu bătăi şi umilinţe, inclusiv ingurgitarea propriilor fecale pentru a-l trece pe deţinutul chinuit în rândul torţionarilor, cu misiunea de a-şi reeduca tovarăşii de suferinţă. Un soi de homo homini lupus – omul lup pentru om – adus din vremurile medievale în cele contemporane. După 3 ani, când “a răsuflat” povestea, s-a declanşat o anchetă internă care a închis gura lumii prin condamnarea şi executarea lui Ţurcanu, la Jilava, în 17 decembrie 1954, împreună cu alţi 16 acoliţi.

Aristide Ionescu, un martor peste timp

Membru al unei familii martire anticomuniste, condamnat politic la 4 ani în 1949, ajuns paria, deşi era dublu licenţiat, vicepreşedinte al Fundaţiei MEMORIA, membru al AFDPR şi iniţiator al simpozionului internaţional de la Piteşti, care şi-a propus să spună lumii adevărul istoric despre acea perioadă în care a fost asasinată elita românească – acesta este Aristide Ionescu, supravieţuitor al reeducării din sinistra închisoare de la Gherla, dar care trecuse şi pe la Piteşti, în vremea de glorie a lui Ţurcanu. Vina sa era că a sprijinit partizanii anticomunişti din Muntele Arnota, în Vâlcea. Dovezile slabe l-au scutit de la o pedeapsă mai mare, dar i-au făcut viaţa un calvar lui şi familiei sale. Ion Ionescu – tatăl – categorisit chiabur, a fost arestat şi silit să-şi doneze averea de la Ştefăneşti; Ilie, fiul său, viticultor, a primit 7 ani de închisoare; Sevastiţa, soră, preoteasa lui Ilie Bodescu, a fost obiectiv de urmărire şi presiune pentru Securitate; Florin, preot la Piatra Olt, arestat şi condamnat în 1955 pentru propagandă duşmănoasă la 1 an de puşcărie; Alexandru şi soţia Elisabeta, arestaţi la Iaşi şi eliberaţi din lipsă de dovezi după luni de zile; Anton, cel mai mic dintre fraţii Ionescu, student, în urma torturilor îndurate la Bucureşti, a ajuns la Spitalul nr. 9, după care a fost arestat, judecat şi condamnat pentru găzduirea unui fost coleg de liceu, membru al Rezistenţei anticomuniste.
Aceasta este în mare povestea tristă a unei familii româneşti de acum 60 ani. Veniţi la Piteşti vineri, 1 octombrie, şi veţi afla istoria adevărată a acelor ani întunecaţi. Aceasta trebuie cunoscută şi recunoscută de noi toţi, pentru a nu se repeta!
Eva ADAM

Mircea Vulcănescu: “Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!” – Barbaria reeducării comuniste prin tortură, evocată la Piteşti

Posted in actualitate with tags , on octombrie 31, 2009 by argesuldenord

P1090026Vineri, 2 octombrie 2009. O zi frumoasă de început de toamnă. Primăria municipiului capitală de judeţ găzduieşte cea de-a noua ediţie a simpozionului internaţional dedicat sinistrului Fenomen Piteşti – reeducarea prin tortură, cu tema “Exilul românesc – suferinţă şi speranţă”. Oameni purtând în spate povara grea a anilor petrecuţi prin puşcăriile şi lagărele de exterminare comuniste, care şi la vârste venerabile îşi păstrează coloana vertebrală dreaptă, au venit din toată lumea pentru a păstra vie flacăra amintirii. Pentru ei, testamentul lui Mircea Vulcănescu e sfânt: prin scrierile lor, prin evocările verbale, prin comunicări ştiinţifice încearcă să evite repetarea unor fapte reprobabile trăite la mijlocul secolului trecut. “Ceea ce s-a petrecut la Piteşti a fost cea mai mare barbarie a lumii!”, afirma scriitorul sovietic Alexandr Soljeniţîn. Şi nimeni nu ştia mai bine decât el, cel care a cunoscut direct gulagurile siberiene.

Supravieţuitorii, martori peste timp

Strădaniile depuse de către participanţi începând cu anul 2000 au dat roade, deşi de la an la an rândurile lor se răresc din cauze naturale, de astă dată: tot mai mulţi istorici români, dar şi din Anglia, Franţa, SUA, Germania şi alte ţări ale lumii publică lucrări de dizertaţie sau teze de doctorat pe tema Fenomenului Piteşti. În ciuda atâtor opoziţii interne manifestate pe faţă sau mascat, ororile vendetelor politice antiromâneşti au devenit subiect de dezbatere în întreaga lume, deşi încă nu au impactul holocaustului. La deschiderea lucrărilor s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor plecaţi într-o lume mai bună, poate: Aurel Sergiu Marinescu, Sergiu Grosu, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Stanca –  trecuţi prin sinistrul Penitenciar Piteşti – şi mulţi alţii, pe care trebuie să-i păstrăm în suflete cu recunoştinţă pentru că şi-au jertfit tinereţile pentru a ne da dreptul să visăm la un viitor mai bun.
Din zona Curtea de Argeş, anul acesta au fost la Piteşti numai doi bărbaţi care au gustat pâinea amară a temniţelor ciumei roşii: omul de afaceri Aurel Ilea şi scriitorul George Păun-Ulmu. Nonagenarul profesor Nicolae Enescu n-a fost în stare să bată drumul până în oraşul în care a fost chinuit ca hoţii de cai. Nicolae Diaconescu, din Corbeni se odihneşte liniştit şi împăcat cu toată lumea acum, ca şi preoţii Titu Hodoroagă, din Sălătrucu sau Vasile Chiţu de la Curtea de Argeş, Dumnezeu să-i odihnească în pace alături de cei drepţi şi de fraţii lor de suferinţă de pe văile Topologului, Argeşului, Vâlsanului şi râului Doamnei! Cei care încă mai fac umbră pământului, în frunte cu Aristide Ionescu, supravieţuitor al reeducării lui Ţurcanu, Octav Bjoza, noul preşedinte al A.F.D.P.R., marele scriitor parizian Cicerone Ioniţoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi români din diaspora prin vasta sa operă închinată generaţiei fără tinereţe şi abuzurilor la care a fost supusă, fostul deputat ţărănist Sergiu Rizescu şi mulţi alţii, au evocat cutremurător trecutul, făcându-i pe cei născuţi mai târziu să-şi piardă somnul.

Lungul drum al nopţii către zi

Pentru cei care nu ştiu, se cuvine să facem o incursiune în trecut. România, ţară creştinată de Sf. Apostol Andrei şi-a însuşit cu credinţă misiunea de a apăra Europa de-a lungul multor veacuri. Drept răsplată, Europa a trădat-o în anul de jale 1940, când graţie pactului Ribbentrop-Molotov a pierdut Basarabia şi nordul Bucovinei obţinute de Stalin printr-un ultimatum şi nordul Transilvaniei prin Diktatul de la Viena, impus de Hitler şi Mussolini în favoarea Ungariei horthyste. PCR, un partide de buzunar aservit Komiternului cu sediul la Moscova a fost singura formaţiune politică din ţară care a aplaudat ciuntirea hotarelor sale. Churchill a folosit România ca monedă de schimb pentru Grecia şi a cedat-o lui Stalin. Încă din 1944, sovieticii s-au instalat la noi ca stăpâni, datorită unui lung şir de trădări istorice. Alegerile din noiembrie 1946 au fost furate de comuniştii sprijiniţi cu tancurile cu stele roşii pe turele, regele a fost alungat la 30 decembrie 1947 şi dictatura proletară a dezlănţuit teroarea antinaţională. Strategia elaborată în laboratoarele NKVD-ului şi apoi KGB-ului de la Lubianka moscovită a fost aplicată de cozile de topor ca foştii generali Nicolschi şi Walter Roman. Desnaţionalizarea culturală şi religioasă erau pivoţii acesteia, astfel că tot ceea ce reprezenta valoare în orice domeniu a devenit ţintă pentru distrugere în lagărele de exterminare de la Aiud, Jilava, de la canal, de la Craiova, Piteşti, Sighet şi din alte locuri de tristă amintire.
Dumnezeu n-a vrut ca toţi cei întemniţaţi să piară şi ei au declanşat lupta pentru recunoaşterea legitimităţii existenţei şi suferinţelor lor. Spre ruşinea lor, vremelnicii stăpâni ai ţării de după 1990 nu le-au dat nici măcar o mână de ajutor. Culmea neruşinării au atins-o anul acesta, când nici măcar n-au onorat cu prezenţa vreo reuniune a foştilor deţinuţi politici! Cât despre pensii şi compensaţii reparatorii, s-au amânat sine die, ca şi un monument închinat luptei lor. S-a anunţat că există un proiect pentru transformarea fostei puşcării din Piteşti în muzeu, pe modelul Memorialului Sighet. Cei prezenţi la simpozion au vizitat sinistrele locuri unde în 6 decembrie 1949 s-a declanşat reeducarea, despre care le-a vorbit Aristide Ionescu. s-ar zice că noaptea comunistă ne vrea să facă loc zilei libertăţii. Dar lupta continuă!…

Vladimir ALBU