Constantin Duţă – “Viaţa ca o amintire”

Structurată în cinci articole, cartea cuprinde poezii şi proză lirică şi confirmă din plin excepţionala cugetare a filozofului Constantin Noica: “Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere”. Creaţia poetică a domnului C. Duţă este fructul dragostei de părinţi, de soţie şi copii, de ţară şi neam, de satul natal şi de frumoasa vale a Topologului, de rude, vecini şi prieteni, al dragostei de oameni şi al credinţei în Dumnezeu. Constantin Duţă este, prin excelenţă, un poet liric, cu un suflet sensibil, plin de dragoste, dor şi duioşie, un suflet care acumulează trăiri, impresii, gânduri care îl frământă până la nevoia de expresie, iar aceasta se produce printr-o adevărată ţâşnire a lirismului, luând forma poeziei sau a prozei lirice. Titlul volumului – “Viaţa ca o amintire” – are o mare încărcătură afectivă şi o deosebită valoare expresivă, amintind de o cugetare a unui scriitor romantic german: “Amintirile sunt singurul rai din care nu putem fi izgoniţi”, iar George Sand numea amintirea ca fiind “parfumul sufletului”. În “Cuvântul autorului”, poetul C. Duţă mărturiseşte că a adunat de-a lungul vieţii “crâmpeie de amintiri, gânduri şi imagini”, iar acum bunicii şi părinţii, satul, copilăria, adolescenţa şi tinereţea i-au rămas în amintiri, care-i dau o nouă viaţă, o nouă dragoste de viaţă, i-au clădit personalitatea. Edificatoare este poezia “Mă cheamă” din capitolul I, intitulat “Eu” (Singur): “Stau liniştit şi cad pe gânduri,/ Ce rău îmi pare c-am plecat!/ Mă cheamă casa dintre râuri/ Cu tot ce-n ea eu am lăsat”.
Alte poezii şi fragmente de proză lirică evocă figura mamei şi a tatălui, imaginea satului Neagoş de pe Valea Topologului, casa părintească, obiceiuri ale satului, munci specifice, jocuri din copilărie, frumuseţi ale naturii locale, precum în poezia “Noapte de vară”. Dacă primul capitol se referă la copilăria şi adolescenţa poetului până la părăsirea locurilor natale de către acesta, capitolul al II-lea evocă chipul celei care i-a fost soţie devotată – Aurelia Duţă – originară din satul Vâlsăneşti, comuna Muşăteşti, de pe o altă frumoasă vale – cea a Vâlsanului. Aurelia este numită “copilă fără copilărie”, deoarece a rămas, de mică, orfană de mamă. Poeziile şi fragmentele în proză din cap. al III-lea, intitulat “Noi” (Împreună) prezintă viaţa de cuplu a lui Constantin şi a Aureliei Duţă. Creaţiile exprimă clipele de iubire a celor doi de când s-au cunoscut şi şi-au jurat credinţă, precum în poezia “Promisiune”. Alte poezii sunt dedicate celor doi copii
– Florian şi Mihaela, unor întâmplări şi evenimente din viaţa familiei Duţă. Poeziile din cap. al IV-lea, intitulat “Eu” (Singur, din nou) exprimă sentimente de tristeţe, o tristeţe apăsătoare provocată de trecerea în nefiinţă a Aureliei – soţie credincioasă şi mamă iubitoare: “Singur sunt, răpit de jale,/ Am un dor în gând ascuns./ Când mi-ai apărut în cale/ Şi-ai zâmbit, mi-a fost de-ajuns”. Memorabile, din acest capitol, sunt poeziile “Culoarea jurământului” şi “Mi-e dor”.
Cel de-al cincilea capitol, intitulat “Ceilalţi”, cuprinde poezii care exprimă amintiri ale unor întâmplări şi evenimente petrecute împreună cu colegi şi prieteni, impresii şi trăiri provocate de acestea. Alte poezii înfăţişează peisaje de pe frumoasa vale a Topologului. Versurile din acest volum sunt ca o melodie încărcată de duioşie, o melodie ce vine de la imaginea casei părinteşti, a bunicilor şi a părinţilor, a copilăriei şi a adolescenţei, până la anii când a simţit nevoia să le exprime în versuri clasice, cu ritm şi rimă, sub formă de catrene şi într-un stil limpede. Poeziile domnului C. Duţă se bazează pe o sinceritate a lirismului, înnobilează sufletul cititorului şi sunt o fereastră deschisă copiilor săi, nepoţilor şi urmaşilor acestora, stabilind astfel o duioasă şi trainică legătură între generaţii.

Prof. Constantin VOICULESCU

Cultură naţională la Domneşti-Argeş

Într-o zi însorită de sfârşit de august, când zorii îşi întredeschideau pleoapele, un grup de scriitori clujeni, membri ai Ligii Scriitorilor Români, a plecat din faţa Teatrului Naţional spre comuna Domneşti din judeţul Argeş pentru a participa la ediţia a III-a a decernării premiilor a Concursului Naţional de Poezie, Proză, Eseu, Teatru Scurt, Epigramă, Pictură şi Fotografie Artistică “PE ARIPI DE DOR DOMNESC”.
Autoturismul înfăşurând distanţele pe roţi a lăsat în urmă Clujul, după ce ultima privire aruncată de pe Feleac a păstrat imaginea vie a unei metropole în plină expansiune. Turda ne-a întâmpinat cu amintirea cenuşiului de ciment de pe acoperişuri, pe când Aiudul rememora  o istorie tristă a neamului. Înaintam cu viteză spre Capitala Unirii. Alba Iulia îşi etala trecutul pe dealul cetăţii pe când noi, cei aflaţi în maşină, ne aduceam aminte de unele momente din istoria neamului nostru. Vipia razelor solare ne încălzea spiritele în discuţii aprinse despre trecut şi prezent. Pe neobservate am intrat în fosta Capitală Culturală Europeană. Soarele deja îşi pusese obrazul pe umerii dealurilor din apropiere. Munţii Făgăraşului îşi ascunseseră fruntea într-o scamă de nori, pe când noi admiram furnicarul de oameni de toate vârstele aflaţi la mesele numeroaselor terase de pe bulevardul central.
După o odihnă binemeritată la căminul Centrului Militar din Sibiu, noua zi ne-a întâmpinat cu roua dimineţii. Am plecat lăsând în urmă un oraş încărcat de istorie şi cultură. Valea Oltului ne-a întâmpinat cu clipocitul râului ascuns în ceaţa dimineţii care “macină lumină” în cele 29 hidrocentrale, iar la Mănăstirea Cozia, “Umbra lui Mircea” – “Lumea e în aşteptare… turnurile cele-nalte/ Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jelesc;” (Grigore Alexandrescu – Umbra lui Mircea la Cozia, apărută în “Propăşirea”, 7 mai 1844). Lumânările pe care le-am aprins aici au fost numite pentru scriitorii aflaţi pe drumul de lumină al “înălţării spre Dumnezeu”.
Judeţul Argeş ne-a întâmpinat cu dealuri molcome încărcate de livezi de meri şi pruni. Turnurile Mănăstirii Curtea de Argeş licăreau în soare ca un salut de “bun venit”, amintindu-ne de regii noştri înmormântaţi aici, dar şi de moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia. Înaintam cu viteză spre comuna Domneşti, care în acea zi sfântă de duminică a devenit Capitala Culturii Naţionale. Localitatea de pe dealul pe care şerpuia limba de asfalt se desfăşura de-a lungul râului Doamnei. Livezi întinse de meri împodobeau dealurile înverzite de fâneţe. Străzile comunei Domneşti, viitor oraş, ne-a întâmpinat cu forfota târgului de duminică. Multe autoturisme şi marfă diversă pe străzile şi spaţiu oferit cu generozitate de primăria din localitate.
După ce am parcat cu greutate, datorită mulţimilor de autoturisme, în faţa Casei de Cultură şi a celor trei statui ce omagiază tot atâtea personalităţi ale Domneştilor, ne-au întâmpinat cei doi profesori, George Baciu şi Ion C. Hiru, membrii Ligii Scriitorilor Români, inimoşii organizatori ai concursului şi editori ai revistei de cultură, cu apariţie lunară de mai bine de trei ani, “PIETRELE DOAMNEI”. În Casa de Cultură, un adevărat templu al spiritualităţii româneşti, se află un mic muzeu dedicat poetului argeşean Gheorghe Tomozei, fiind expuse lucruri, cărţi şi obiecte aparţinând acestuia, o sală de spectacole ce rivalizează cu oricare sală a unor instituţii de cultură din marile oraşe ale ţării, un birou al redacţiei revistei şi o încăpere de expoziţii. În sală se aflau scriitori, epigramişti, pictori din aproape toate judeţele ţării. Erau prezenţi membri Ligii Scriitorilor din filialele Argeş, Iaşi, Cluj, Bucureşti, Vâlcea, Constanţa, Tulcea, Galaţi etc. Dar erau prezenţi  şi scriitori membrii ai Uniuni Scriitorilor din multe zone ale ţării.
Bucuria noastră a fost că printre premiaţii concursului, al cărui preşedinte de juriu a fost acad. Gheorghe Păun, s-au aflat şi membrii Ligii Scriitorilor, cum ar fi: Adina Enăchescu (Marele premiu – Filiala Ligii Scriitorilor din Vâlcea), împărţind premiul cu Paula Romanescu, membră a Uniunii Scriitorilor, Raveca Vlaşin, (Premiul I la Poezie, membră a Ligii Scriitorilor Români – filiala Cluj). Tovarăşe de drum în această călătorie alături de Titina Nica Ţene, (Premiul II la Poezie, membră a Ligii Scriitorilor Români, filiala Cluj), Vasile Dorin Ghilencea (Premiul III – Proză, membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Argeş), Nic Petrescu (Premiul “Petre Ionescu-Muscel”, membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Argeş) şi Steluţa Istrătescu (Premiul “Luca Paul”, preşedinta filialei Argeş a Ligii Scriitorilor Români).
Academicianul Gheorghe Păun a înmânat scriitorului Al. Florin Ţene (Preşedintele Ligii Scriitorilor din România) Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga sa activitate de creaţie literară şi ca promotor cultural. Laudatio a fost citită de scriitorul George Baciu. Un alt Premiu OPERA OMNIA i-a fost acordat scriitorului, prof. univ. Mircea Bârsilă din Piteşti, membru al Uniunii Scriitorilor.
Această manifestare de înaltă ţinută culturală, organizată de trei ani, se datorează în primul rând celor doi cărturari, Ion C. Hiru şi George Baciu, spunea Al. Florin Ţene în cuvântarea sa, adevăraţi dascăli luminători ai oamenilor din urbea în care trăiesc, şi nu numai. Cei care se străduiesc ca în Domneşti să se facă cultură la nivel naţional, să polarizeze energiile creatoare din majoritatea zonelor ţării, şi prin ţinuta estetică, prin conţinut şi ideile pe care le propagă revista “Pietrele Doamnei”, nume  amintind, după cum spunea preşedintele Ligii Scriitorilor Români, de ceea ce zicea Iosua în “Noul Testament”: “Luaţi pietre din râul Iordan şi aşezaţi-le ca aducere aminte peste timp”. Revista din Domneşti rolul acesta îl are.
Am găsit aici, în cel mai important sat de pe moşia Basarabilor, un adevărat primar – un giuvaer aşezat solid de consăteni în fruntea “Cetăţii”, un iubitor de cultură, cu un umor specific domnişanului. Îl cheamă Nicolae Smădu – omul faptelor bune!
Ne-am întors purtând în suflet frumoasele ore ale acestei manifestări de înaltă ţinută cultural-spirituală, care, iată, încet s-au transformat în amintiri ce nu se vor şterge niciodată. Am sosit când luminile Teatrului Naţional ne spuneau “bun venit” şi Clujul trăsese perdeaua albastră  ţesută cu stelele nopţii, pe când luna ca un sloi de gheaţă ce se topeşte ne lumina drumul spre casele noastre.
Al. Florin ŢENE

VEŞTI DIN BEREVOEŞTI – REPERE CULTURALE

Biblioteca comunală a fost înfiinţată în anul 1924, prin donaţia unor volume de către “Cercul studenţilor musceleni” şi a funcţionat iniţial în cadrul “Societăţii culturale Farul”, aşa cum ne-au relatat învăţătorii Ion Mihalcea şi Ion Amzică.
Nu ştim dacă a funcţionat şi ca bibliotecă de împrumut, dar se cunoaşte că aici îşi dădeau întâlnire cărturari şi săteni de rând mai ales în serile şi nopţile lungi de iarnă, unde se citeau opere ale scriitorilor români şi străini şi se povesteau snoave făcând “clăcile” mai atractive şi în acelaşi timp instructive.
În prezent biblioteca se găseşte la şcoala veche, alături de colecţiile de artă Mihai Tican-Rumano şi Maria Proca-Jinga. Dispune de un fond de carte de peste 6.300 volume şi este frecventată de un număr considerabil de cititori de toate vârstele. Aici vin pentru documentare elevi şi studenţi, în special în timpul vacanţelor.
Bibliotecara Nicoleta Caramelea desfăşoară activităţi atractive folosind metode prin care determină apropierea tineretului şcolar mai ales, dar şi a celorlalţi săteni dezvoltându-le gustul şi interesul pentru citit. Ţine legătura cu şcolile din comună şi recomandă sătenilor diferite cărţi. De asemenea, îşi concentrează eforturile pentru creşterea numărului de volume prin donaţii şi achiziţii.
Ea îşi propune de asemenea creşterea numărului de activităţi şi diversificarea acestora, o mai apropiată şi permanentă legătură cu şcolile, prezentarea noilor apariţii şi popularizarea lor, organizarea de recenzii, medalioane literare, lecturi în grup şi colaborarea la acţiunile de omagiere, aniversare şi religioase.
Dacă avem în vedere că în comună mai sunt şi patru biblioteci şcolare, mai multe biblioteci personale, putem spune că în comuna Berevoeşti se desfăşoară şi o intensă “muncă cu cartea”, drumulacesteia fiind strâns legat de cel al bibliotecii, principalul depozitar de informaţii
şi cunoştinţe din toate domeniile.
Mai amintim că în anul 2002 a fost deschisă o pagină pe internet dedicată Societăţii culturale Mihai Tican-Rumano condusă de prof. Georgeta Proca şi ing. Ion C. Berevoescu care cuprinde informaţii legate de activitatea acestei societăţi, sumarul primului număr al revistei “Dorul”, colecţiile de artă, biografia şi lista completă a lucrărilor publicate de Mihai Tican-Rumano şi Vasile V. Caramelea.
Credem că nu este lipsită de interes şi prezentarea în încheiere a câtorva lucrări despre comuna Berevoeşti şi ale celui mai valoros fiu al acesteia, Mihai Tican-Rumano.
Napoleon BEREVOESCU