Structurată în cinci articole, cartea cuprinde poezii şi proză lirică şi confirmă din plin excepţionala cugetare a filozofului Constantin Noica: “Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere”. Creaţia poetică a domnului C. Duţă este fructul dragostei de părinţi, de soţie şi copii, de ţară şi neam, de satul natal şi de frumoasa vale a Topologului, de rude, vecini şi prieteni, al dragostei de oameni şi al credinţei în Dumnezeu. Constantin Duţă este, prin excelenţă, un poet liric, cu un suflet sensibil, plin de dragoste, dor şi duioşie, un suflet care acumulează trăiri, impresii, gânduri care îl frământă până la nevoia de expresie, iar aceasta se produce printr-o adevărată ţâşnire a lirismului, luând forma poeziei sau a prozei lirice. Titlul volumului – “Viaţa ca o amintire” – are o mare încărcătură afectivă şi o deosebită valoare expresivă, amintind de o cugetare a unui scriitor romantic german: “Amintirile sunt singurul rai din care nu putem fi izgoniţi”, iar George Sand numea amintirea ca fiind “parfumul sufletului”. În “Cuvântul autorului”, poetul C. Duţă mărturiseşte că a adunat de-a lungul vieţii “crâmpeie de amintiri, gânduri şi imagini”, iar acum bunicii şi părinţii, satul, copilăria, adolescenţa şi tinereţea i-au rămas în amintiri, care-i dau o nouă viaţă, o nouă dragoste de viaţă, i-au clădit personalitatea. Edificatoare este poezia “Mă cheamă” din capitolul I, intitulat “Eu” (Singur): “Stau liniştit şi cad pe gânduri,/ Ce rău îmi pare c-am plecat!/ Mă cheamă casa dintre râuri/ Cu tot ce-n ea eu am lăsat”.
Alte poezii şi fragmente de proză lirică evocă figura mamei şi a tatălui, imaginea satului Neagoş de pe Valea Topologului, casa părintească, obiceiuri ale satului, munci specifice, jocuri din copilărie, frumuseţi ale naturii locale, precum în poezia “Noapte de vară”. Dacă primul capitol se referă la copilăria şi adolescenţa poetului până la părăsirea locurilor natale de către acesta, capitolul al II-lea evocă chipul celei care i-a fost soţie devotată – Aurelia Duţă – originară din satul Vâlsăneşti, comuna Muşăteşti, de pe o altă frumoasă vale – cea a Vâlsanului. Aurelia este numită “copilă fără copilărie”, deoarece a rămas, de mică, orfană de mamă. Poeziile şi fragmentele în proză din cap. al III-lea, intitulat “Noi” (Împreună) prezintă viaţa de cuplu a lui Constantin şi a Aureliei Duţă. Creaţiile exprimă clipele de iubire a celor doi de când s-au cunoscut şi şi-au jurat credinţă, precum în poezia “Promisiune”. Alte poezii sunt dedicate celor doi copii
– Florian şi Mihaela, unor întâmplări şi evenimente din viaţa familiei Duţă. Poeziile din cap. al IV-lea, intitulat “Eu” (Singur, din nou) exprimă sentimente de tristeţe, o tristeţe apăsătoare provocată de trecerea în nefiinţă a Aureliei – soţie credincioasă şi mamă iubitoare: “Singur sunt, răpit de jale,/ Am un dor în gând ascuns./ Când mi-ai apărut în cale/ Şi-ai zâmbit, mi-a fost de-ajuns”. Memorabile, din acest capitol, sunt poeziile “Culoarea jurământului” şi “Mi-e dor”.
Cel de-al cincilea capitol, intitulat “Ceilalţi”, cuprinde poezii care exprimă amintiri ale unor întâmplări şi evenimente petrecute împreună cu colegi şi prieteni, impresii şi trăiri provocate de acestea. Alte poezii înfăţişează peisaje de pe frumoasa vale a Topologului. Versurile din acest volum sunt ca o melodie încărcată de duioşie, o melodie ce vine de la imaginea casei părinteşti, a bunicilor şi a părinţilor, a copilăriei şi a adolescenţei, până la anii când a simţit nevoia să le exprime în versuri clasice, cu ritm şi rimă, sub formă de catrene şi într-un stil limpede. Poeziile domnului C. Duţă se bazează pe o sinceritate a lirismului, înnobilează sufletul cititorului şi sunt o fereastră deschisă copiilor săi, nepoţilor şi urmaşilor acestora, stabilind astfel o duioasă şi trainică legătură între generaţii.
Prof. Constantin VOICULESCU