Arhivă pentru aristide ionescu

Istoria trebuie să genereze noi modele în educaţie: Experimentul Piteşti – în atenţia elevilor de colegiu!

Posted in Eveniment urban with tags , , , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Prof. Paul Didiţă, soţia sa, Viorica şi colega de la catedra de Istorie Adriana Panţurescu, de la Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” din Piteşti şi-au asigurat colaborarea prof. univ. dr. Ilie Popa, preşedinte al Fundaţiei Memoria şi a fostului deţinut politic Aristide Ionescu pentru organizarea unui simpozion. Tema acestuia a fost “cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” – după cum a definit scriitorul dizident sovietic Alexandr Soljeniţîn, deţinător al Premiului Nobel pentru literatură reeducarea prin tortură declanşată în 6 decembrie 1949 la puşcăria piteşteană şi extinsă până în 1952 în toată ţara. Scopul acţiunii era eliminarea opoziţiei anticomuniste prin distrugerea psihică şi fizică a elitei societăţii uzându-se fără reţinere la orice mijloace.
Prin tortură se urmărea dezumanizarea totală a celor ce se opuneau bolşevizării ţării, determinându-i să treacă din tabăra victimelor în cea a călăilor, care aveau drept misiune îndoctrinarea întregii populaţii, astfel încât să se lepede definitiv de identitatea naţională, pe care urma s-o înlocuiască orbeşte cu internaţionalismul proletar.

Contextul istoric

Potrivit înţelegerii dintre Stalin şi Churchill, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, România a rămas sub stăpânirea sovietică, în schimbul Greciei. Cu sprijinul Armatei Roşii, s-a instaurat la conducerea ţării noastre în 6 martie 1945 un guvern condus de obscurul Dr. Petru Groza, total supus Moscovei. Nimic de mirare, cât timp era împănat cu “tovarăşi” veniţi cu tancurile diviziilor încropite cu soldaţi recrutaţi din lagărele de prizonieri, care fuseseră deja bolşevizaţi, dacă nu aveau vechime în Komintern (Internaţionala comunistă cu sediul la Moscova) sau “prelucraţi” de NKVD (Serviciul de securitate sovietic). Nume ca Ana Pauker, Pantelei Bodnarenko (Pantiuşa), Walter Roman Neulander (tatăl lui Petre Roman, fost participant la războiul civil din Spania în trupele republicane, care se opuneau gen. Franco), ajuns mai apoi general de Securitate alături de sinistrul Nicolschi, subordonatul ministrului de Interne Drăghici şi mulţi alţii. Slugile Moscovei, deşi erau în număr destul de mic, cu ajutor armat sovietic au furat rezultatul alegerilor din noiembrie 1946 şi apoi au reuşit să-l alunge pe regele Mihai la 30 decembrie 1947. Pas cu pas a fost distrus sistemul politic democratic şi baza sa economică, proprietatea privată. La 11 iunie 1948, guvernul lui Petru Groza a naţionalizat principalele mijloace de producţie capitaliste şi a creat cadrul instituţional pentru schimbarea regimului economic. Următorul pas a fost confiscarea pământurilor ţării, trecându-se la colectivizarea agriculturii pe model sovietic.
Folclorul timpului, considerat subversiv, suna cam aşa: “Foaie verde de cicoare/ Votai ochi şi ieşi soare!”; Ana, Luca şi cu Dej/ Bagă spaima în burgheji“; “Cobori, Doamne, pe pământ/ Să vezi Stalin ce-a făcut:/ A făcut din cal – măgar/ Din ţigan – funcţionar!”
În România s-a trecut la opoziţie anticomunistă pe faţă. Umorul popular de genul celui de mai sus a ajuns să fie taxat cu ani grei de puşcărie. Deviza guvernanţilor era “cine nu e cu noi, e împotriva noastră, iar acela trebuie distrus!” Ţara s-a umplut de puşcării şi lagăre de exterminare. Grupuri de rezistenţă antibolşevică s-au constituit ca nicăieri în restul Europei şi s-a ajuns la un lung război de gherilă. Arestările şi asasinatele politice au devenit mijloace de guvernare comunistă.

Puşcăria groazei din Piteşti

Reeducarea prin tortură a fost pregătită din timp, fiind parte a unui plan pus la cale încă dinainte de terminarea ultimului război mondial. Torţionarii din grupa foştilor legionari conduşi de Eugen Ţurcanu au fost pregătiţi din timp în zona Moldovei de specialişti pregătiţi la Lubianka (puşcăria stalinistă a NKVD-ului de la Moscova). Greu de spus de ce a fost aleasă puşcăria din Piteşti ca sediu al nenorocitului experiement. Să fi fost oare datorită faptului că fusese edificată de monarhie, pentru care românii aveau încă un cult aproape religios?…
Acea dramă de proporţii naţionale a fost declanşată în ziua prăznuirii Sf. Nicolae a anului 1949 şi până în 1952 s-a generalizat prin mai toate puşcăriile şi lagărele de exterminare comuniste din România. Sute de mii de deţinuţi politici i-au căzut victime, dintre care n-au lipsit foştii lideri politici, oameni de cultură, specialişti în diverse domenii, studenţi, elevi şi chiar copii. Atunci când secretul “a răsuflat” în lume, s-a dispus un simulacru de anchetă, Ţurcanu şi alţi martori incomozi, inclusiv din rândurile aparatului represiv, au fost condamnaţi şi executaţi sau au fost făcuţi să dispară prin metode “specifice”. Totuşi, o parte au reuşit să scape şi după 1990 au continuat lupta pentru scoaterea adevărului la iveală. S-au scris sute de cărţi şi dizertaţii de specialitate pe această temă şi, mai nou, s-a trezit şi interesul tineretului, care se arată dispus să-şi asume responsabilitatea moştenirii trecutului pentru a se evita repetarea dramelor din perioada 1949-1952 şi din cea care a urmat până în prezent.

“Construiţi viitorul pe baze sănătoase!”

La “Brătianu”, în 27 mai şi apoi la “Zinca Golescu”, în 3 iunie, pe lângă cei nominalizaţi deja au mai fost prezenţi foştii deţinuţi politici Aurel Ilea, venit tocmai din Haţeg la întâlnirea cu adolescenţii, Ion Dumitru, fost lider al Tineretului Ţărănist şi Vasile Alexandrescu, secretar al AFDPR Argeş. Tinerii şi profesorii lor au prezentat lucrări care au fost premiate în cadrul celor două simpozioane dedicate Experimentului Piteşti. Numai la “Zinca“ au fost 48 ale elevilor şi 15 ale dascălilor acestora veniţi din diferite oraşe ale ţării, ceea ce este de-a dreptul remarcabil! Participanţii au ascultat cu sufletul la gură amintirile foştilor deţinuţi politici şi şi-au împletit lacrimile…
Ion Dumitru a vorbit despre consecinţele războiului şi despre prima revoltă anticomunistă din puşcăria piteşteană de prin 1948. Cel mai impresionant a fost “Aurelu’ Cătanei” din Ghijasa de Sus – Aurel Ilea – cel arestat la vârsta de 16 ani pe când era elev în ultima clasă a Liceului “Principele Nicolae”, din Sighişoara, pentru activitate legionară. După un an de puşcărie alături de alţi colegi, timp în care s-a maturizat înainte de vreme, era judecat de Tribunalul Militar din Sibiu, condamnat la un an de închisoare pentru activitate antistatală şi la o amendă de 1.000 lei, sumă imensă pentru acea perioadă. În 1949 era pus în libertate într-o ţară care se transformase într-o imensă închisoare! Din lunile de recluziune a rămas cu amintiri de neşters, a început să privească altfel omenia şi lipsa de omenie, s-a obişnuit să îndure foamea şi să-şi ascundă durerea. Câteva amintiri: colegul Maftei, mai mic cu un an de zile, a ajuns la spital, unde era păzit de câţiva securişti, ca un criminal teribil de periculos; unul dintre caralii citea pe ascuns Biblia; altul l-a lipit de perete ostentativ ameninţător pe adolescentul Ilea, pentru a-i plasa discret un sandviş; alt coleg -”poate cel mai bun om pe care l-am cunoscut”, după cum mărturisea la acele întâlniri – se visa în liceu doctor, a trecut prin reeducare în închisoare şi a cedat, ajungând torţionar al fraţilor de suferinţă, apoi a eşuat într-o meserie de mecanic auto, pentru ca la bătrâneţe să-şi asigure o diplomă de jurist numai pentru a-şi demonstra că nu era tâmpit; şi exemplele ar putea continua la nesfârşit…
Vasile Alexandrescu a fost arestat în 1959 pentru omisiune de denunţ a unor prieteni studenţi care pregătiseră nişte afişe de susţinere a revoltei anticomuniste de la Budapesta, din 1956. A fost denunţat de respectivii după ce ajunseseră în mâinile securiştilor şi a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. A executat numai 5, căci Dej a dat o amnistie generală pentru deţinuţii politici din România. “În puşcărie am cunoscut foamea, teroarea, lipsurile de tot felul atât la Jilava, cât şi la primul canal şi în Balta Brăilei. Acolo am avut comandant de lagăr pe tatăl unui potent om de afaceri piteştean din zilele pe care le trăim acum…”- mărturisea acesta la “Zinca”.
Aristide Ionescu, pornind de la această declaraţie, concluziona că astfel se explică opoziţia guvernelor de după 1990 la punerea în drepturi a adevărului istoric privind deznaţionalizarea sălbatică practicată acum mai bine de jumătate de secol. În acest context a vorbit despre protocolul secret încheiat de Stalin cu supuşii săi de la Bucureşti – Ana Pauker, Alexandru Bîrlădeanu, Vasile Luca, Constantin Doncea – încă din 7 martie 1945, la o zi după instaurarea guvernului condus de Petru Groza. Materializarea planurilor de la Moscova era sinonimă cu bolşevizarea României în 3 ani de zile, perioadă în care trebuia alungat regele şi schimbat regimul politic.
Mesajul transmis tinerilor de oamenii atât de încercaţi de viaţă a fost acela de a continua lupta şi de a construi viitorul copiilor lor pe bazele sigure ale adevăratei democraţii. Şi ceea ce este demn de remarcat este faptul că adolescenţii au dat impresia că şi-au asumat cu maturitate asemenea responsabilitate împovărătoare…

Eva ADAM

Simpozion internaţional dedicat Experimentului Piteşti

Posted in Eveniment urban with tags , , on septembrie 26, 2010 by argesuldenord

Vineri, 1 octombrie va începe a X-a ediţie a simpozionului dedicat reeducări prin tortură a deţinuţilor politici anticomunişti, despre care laureatul Premiului Nobel, Alexandr Soljeniţîn, spunea că a fost “cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. Experimentul a debutat în puşcăria de la Piteşti la 6 decembrie 1949, în ziua prăznuirii Sf. Nicolae şi s-a extins şi în alte lagăre de exterminare din ţară, prin care au trecut 1.000.000 români, dintre care au murit cam 300.000. Reeducarea prin tortură orchestrată de fostul legionar Eugen Ţurcanu (1925-1954), la ordinele fostului şef al Securităţii, gen. Alexandru Nicolschi, agent sovietic, condamnat de regimul Antonescu şi eliberat după 23 august 1944, a avut 101 victime, potrivit documentelor Fundaţiei Culturale MEMORIA. Ideea de bază a reeducării era autodemascarea externă, internă şi publică, trepte obligatorii ale torturilor inimaginabile, cu bătăi şi umilinţe, inclusiv ingurgitarea propriilor fecale pentru a-l trece pe deţinutul chinuit în rândul torţionarilor, cu misiunea de a-şi reeduca tovarăşii de suferinţă. Un soi de homo homini lupus – omul lup pentru om – adus din vremurile medievale în cele contemporane. După 3 ani, când “a răsuflat” povestea, s-a declanşat o anchetă internă care a închis gura lumii prin condamnarea şi executarea lui Ţurcanu, la Jilava, în 17 decembrie 1954, împreună cu alţi 16 acoliţi.

Aristide Ionescu, un martor peste timp

Membru al unei familii martire anticomuniste, condamnat politic la 4 ani în 1949, ajuns paria, deşi era dublu licenţiat, vicepreşedinte al Fundaţiei MEMORIA, membru al AFDPR şi iniţiator al simpozionului internaţional de la Piteşti, care şi-a propus să spună lumii adevărul istoric despre acea perioadă în care a fost asasinată elita românească – acesta este Aristide Ionescu, supravieţuitor al reeducării din sinistra închisoare de la Gherla, dar care trecuse şi pe la Piteşti, în vremea de glorie a lui Ţurcanu. Vina sa era că a sprijinit partizanii anticomunişti din Muntele Arnota, în Vâlcea. Dovezile slabe l-au scutit de la o pedeapsă mai mare, dar i-au făcut viaţa un calvar lui şi familiei sale. Ion Ionescu – tatăl – categorisit chiabur, a fost arestat şi silit să-şi doneze averea de la Ştefăneşti; Ilie, fiul său, viticultor, a primit 7 ani de închisoare; Sevastiţa, soră, preoteasa lui Ilie Bodescu, a fost obiectiv de urmărire şi presiune pentru Securitate; Florin, preot la Piatra Olt, arestat şi condamnat în 1955 pentru propagandă duşmănoasă la 1 an de puşcărie; Alexandru şi soţia Elisabeta, arestaţi la Iaşi şi eliberaţi din lipsă de dovezi după luni de zile; Anton, cel mai mic dintre fraţii Ionescu, student, în urma torturilor îndurate la Bucureşti, a ajuns la Spitalul nr. 9, după care a fost arestat, judecat şi condamnat pentru găzduirea unui fost coleg de liceu, membru al Rezistenţei anticomuniste.
Aceasta este în mare povestea tristă a unei familii româneşti de acum 60 ani. Veniţi la Piteşti vineri, 1 octombrie, şi veţi afla istoria adevărată a acelor ani întunecaţi. Aceasta trebuie cunoscută şi recunoscută de noi toţi, pentru a nu se repeta!
Eva ADAM