Archive for the Eveniment urban Category

O nouă condamnare a reeducării comuniste prin tortură – “Cea mai mare barbarie a lumii contemporane”

Posted in Eveniment urban with tags , , , , on noiembrie 1, 2012 by argesuldenord

La sfârşitul lunii trecute s-a desfăşurat în sala Primăriei Piteşti a XII-a ediţie a acestui simpozion internaţional, la care au participat supravieţuitori ai lagărelor de exterminare în care comuniştii au încercat să închidă pe vecie gura celor care se opuneau bolşevizării ţării.

De la pactul Ribbentrop-Molotov la înţelegerea Churchill-Stalin

Pentru a înţelege ce s-a întâmplat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi cum au decurs evenimentele care au deviat cursul normal al istoriei ţării noastre pentru aproape o jumătate de secol, se cuvine să rememorăm câteva date semnificative. La 23 august 1939, miniştrii de Externe ai lui Hitler şi Stalin încheiau un pact de neagresiune, prin care îşi împărţeau sferele de influenţă şi chiar teritoriile unor ţări suverane. Opt zile mai târziu izbucnea al doilea război mondial, trupele hitleriste atacau Polonia dinspre vest, iar Armata Roşie avansa dinspre est spre linia de demarcaţie stabilită de Ribbentrop şi Molotov. A fost perioada în care comisarii bolşevici şi trupele de securitate din cadrul NKVD executau ceea ce s-a numit mai târziu “masacrul de la Katyn”, în care ofiţeri şi soldaţi polonezi au fost executaţi şi îngropaţi în secret în adâncul codrilor. În iunie 1940, ultimatumul sovietic răpea României Basarabia şi nordul Bucovinei. N-a trecut mult timp şi la 30 august, România Mare a fost hărtănită prin Diktatul de la Viena, pierzând o mare parte din Transilvania în favoarea Ungariei, la presiunile germano-italiene, aprobate de Hitler şi Mussolini. Concomitent, şi bulgarii făceau presiuni pentru a obţine pe lângă Cadrilater şi o bucată bună din Dobrogea! Urmarea: la 6 septembrie 1940 abdica regele Carol al II-lea şi era înscăunat fiul său, Mihai, pe care-l detronase cu un deceniu înainte. Adevăratul conducător al statului român devenea gen. Ion Antonescu, ţara intra sub influenţa Germaniei hitleriste, iar la guvernare ajungeau legionarii. Colaborarea generalului cu oamenii lui Horia Sima avea să ţină numai până în februarie 1941. La 22 iunie, trupele noastre treceau Prutul alături de Werhmacht, motivat de nevoia recuperării teritoriilor răpite prin ultimatumul Kremlinului. Ofensiva pe frontul sovietic s-a împotmolit în iarnă, între Leningrad, Moscova şi Stalingrad. În vara lui 1944, frontul revenise la graniţele României, dar mareşalul Antonescu refuza în numele onoarei de militar să întoarcă armele contra nemţilor, deşi se iniţiaseră mai multe discuţii în străinătate pe această temă. La 23 august, cu acordul regelui, şeful statului a fost arestat, dat pe mâna comuniştilor, trimis la Moscova şi returnat în ţară pentru a fi executat sub acuzaţia de crime de război. Trupele române au luptat umăr la umărcu cele sovietice împotriva foştilor aliaţi, recuperând Transilvania şi acţionând până la sfârşitul războiului în tabăra aliată. La 17 septembrie 1944, Churchill şi Stalin au bătut palma la Moscova. Premierul englez a abandonat România în favoarea Greciei, iar lui Stalin i s-a recunoscut interese de 95% în România şi alte state care aveau să constituie viitorul lagăr sovietic. În capitala noastră a sosit ministrul plenipotenţial trimis de Stalin, comisarul Vîşinski. Acesta şi-a asumat conducerea din umbră a statului nostru şi la 6 martie 1945 a impus Guvernul Petru Groza, dominat de comunişti. Cum numărul acestora era sub 1.000 în ţară, Gheorghiu Dej şi kominternista Ana Pauker au primit ordin să remedieze situaţia. Pentru a reuşi, s-au întocmit planuri complexe de deznaţionalizare prin suprimarea elitelor din toate domeniile. Politicienii burghezi, cunoscuţi drept apropiaţi de valorile democraţiilor occidentale, au început să fie izolaţi. Încă se mai duceau lupte pe frontul de vest când a început decapitarea Armatei Române, pe mo-delul aplicat deja de Stalin în Uniunea Sovietică. Alegerile din noiembrie 1946 au fost furate de comuniştii care, de fapt, le pierduseră în favoarea ţărăniştilor. “Nu contează cine şi cât votează, contează cine numără!” – decretase Stalin şi slugoii lui, care aprobaseră răpirea Basarabiei şi nordului Bucovinei în 1940, traduseseră în practică sfatul-ordin! La 30 decembrie 1947, tandemul Groza-Dej l-a silit pe regele Mihai să abdice, au proclamat republica populară şi ţara a devenit comunistă cu acte în regulă.

Suprimarea opoziţiei anticomuniste

Românii adevăraţi nu s-au împăcat cu bolşevizarea ţării, căreia i s-au opus prin toate mijloacele aflate la dispoziţie, inclusiv cu arma în mână. În nordul Argeşului au acţionat grupurile de rezistenţă conduse de av. Dumitru Apostol (pe Valea Topologului), “Haiducii Muscelului”, conduşi de fraţii Arnăuţoiu (pe văile Argeşului, Vâlsanului şi Râului Doamnei) şi cea condusă de fostul col. Gheorghe Arsenescu (în zona Câmpulung-Muscel). Elitele intelectuale şi din toate domeniile de activitate, inclusiv fruntaşi ai satelor, au înfundat sutele de puşcării şi lagăre de exterminare plasate cam prin toate zonele ţării. Sighet, Aiud, Cavnic, Gherla, Craiova, Jilava, Periprava, Rm. Sărat au devenit nume de groază, rostite în şoaptă. La Piteşti s-a aplicat reeducarea prin tortură, plan diabolic pregătit în laboratoarele Lubiankăi moscovite şi aplicat de gen. Alexandru Nicolschi, agent NKVD, ajuns în structurile de conducere ale Ministerului de Interne român. Acţiunea a fost declanşată de Sf. Nicolae, la 6 decembrie 1949, la puşcăria din Piteşti şi a fost pusă în aplicare de o trupă de sceleraţi condusă de fostul legionar Eugen Ţurcanu, cărora i se promisese iertarea de pedeapsă. Scopul acestei acţiuni era depersonalizarea şi ştergerea creierelor “subiecţilor”, care trebuiau transformaţi în slugi ale comuniştilor şi “educatori” prin alte puşcării din ţară. Metodele folosite porneau de la bătăi cumplite, prin care cei “băgaţi în fabrică” erau siliţi să mărturisească şi ceea ce nu făcuseră, ca să scape de chinuri şi să-şi câştige dreptul de a-i chinui pe colegii de suferinţă. Unii au inventat crime, incesturi, iar alţii i-au trădat pe foştii camarazi de luptă anticomunistă, după ce au fost supuşi la torturi inima-ginabile, fiind siliţi chiar să înghită excrementele proprii, pe ale călăilor sau mai ştie cine ale cui. Au fost cazuri în care unii au căzut în nebunie şi n-au mai ieşit, iar alţii n-au mai vrut să vorbească vreodată despre patimile îndurate ori au refuzat categoric să mai treacă prin Piteşti sau prin oraşele unde fuseseră întemniţaţi… Alexandr Soljeniţîn, scriitorul disident sovietic, autorul cărţii care a cutremurat lumea, “Arhipeleagul Gulag” – în care vorbea despre universul concentraţionar bolşevic – caracteriza ceea ce s-a numit Fenomenul Piteşti, Reeducarea prin tortură, drept cea mai mare barbarie a lumii contemporane. Şi trebuie crezut, pentru că vorbea în cunoştinţă de cauză!…

Pentru ca trecutul să nu se repete!

Ideea acestui simpozion s-a născut după 1990, iar cel care a făcut eforturi supraomeneşti pentru a-l lansa a fost piteşteanul Aristide Ionescu. După primele ediţii naţionale, a căpătat extindere internaţională, iar lumea a aflat stupefiată despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu mai bine de 60 ani în România comunistă. Fenomenul Piteşti a devenit obiect de studiu şi temă de doctorat pentru istorici din întreaga lume, iar comunicările anuale s-au strâns în volume impresionante şi cutremurătoare, în ciuda ignorării manifestării de către autorităţi ani la rând. Anul acesta, fiind unul electoral, s-a schimbat situaţia: prefectul Cristian Soare, vicepreşedintele Iani Popa (care s-a lăudat cu anii de puşcărie făcuţi nejustificat de bunicul său, fost miliţian pârât de un colaborator al Securităţii) şi alţii au ţinut să facă act de prezenţă la deschiderea oficială a simpozionului. Oficialităţile au plecat destul de repede şi n-au mai apucat să-l asculte pe singurul supravieţuitor prezent al reeducării, dobrogeanul Gheorghe Cuşa – cu care a purtat un dialog interesant şi fostul deţinut politic din Curtea de Argeş, Aurel Ilea –  şi nici n-au vizitat fosta puşcărie, unde s-a propus amenajarea unui memorial. Orice comentariu este de prisos. Sesiunea de comunicări s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană, iar la final o parte dintre participanţi au fost conduşi de către prof. univ. dr. Ilie Popa – care a preluat de câţiva ani sarcina organizării acestor seminarii – pe la Schitul Robaia, la Slatina, Mănăstirea Curtea de Argeş şi Biserica Domnească, unde au fost aşteptaţi de Aurel Ilea, care le-a oferit un desert la Şura de pe str. Barajului. Foştii deţinuţi politici şi cei care li s-au alăturat au dovedit că respectă testamentul unuia dintre liderii rezistenţei anticomuniste care, pe patul de moarte, în puşcărie, ceruse cu limbă de moarte: “Să nu ne răzbunaţi!”. Demersurile lor continuă cu un singur scop: acela ca astfel de atrocităţi să nu fie uitate vreodată, generând posibilitatea repetării lor într-un viitor incert…

Eva ADAM

ŞTIAŢI CĂ…

Posted in Eveniment urban with tags , , on decembrie 27, 2011 by argesuldenord

… “Revelion” este un termen care vine din limba franceză, réveillon, un derivat de la réveil. La început, acest cuvânt era folosit pentru masa care avea loc în noaptea de Crăciun. Cu timpul, cuvântul “revelion” a ajuns să fie folosit pentru orice masă luată noaptea târziu. În dicţionarul de neologisme al paharnicului Constantin Stamati, apărut la Iaşi, în 1851, prin “revelion” se înţelegea “cina după bal, mai ales la anul nou”, deci nu numai la sfârşitul anului civil. Astăzi, cuvântul “revelion” desemnează petrecerea care are loc în noaptea de 31 decembrie.

***

Profesorul universitar Ion Ghinoiu susţine că Revelionul nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul. Astfel, stingerea luminilor în noaptea de Revelion ar semnifica întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii, iar aprinderea luminilor ar simboliza naşterea divinităţii. După 1 ianuarie vorbim de un an întinerit. Ion Ghinoiu susţine că ideea înnoirii timpului supravieţuieşte şi în Calendarul popular, unde Sânvăsâi, celebrat în prima zi a anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Dragobete (24 februa-rie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) şi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi, după care urmează generaţia sfinţilor-moşi, Moş Andrei (30 noiembrie), Moş Nicolae (6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie). “Înnoirea anului cuprindea ideea perfecţiunii începuturilor, a beatitudinii vârstei de aur, motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor aşteptau cu mare nerăbdare sosirea noului an. Dar, îndepărtarea de ziua care marca noul ciclu calendaristic însemna şi pierderea treptată a perfecţiunii iniţiale; acumularea zilelor aducea îmbătrânire, degenerare şi pierdere” (Mircea Eliade). “Timpul se naşte anual, se maturizează în vremea coacerii recoltelor şi apoi îmbătrâneşte şi moare, condiţie esenţială pentru reînceperea unei noi perioade calendaristice” (Ion Ghinoiu).

***

De câţiva ani a devenit o tradiţie ca la trecerea dintre ani, în bisericile ortodoxe să se oficieze o slujbă de mulţumire adresată lui Dumnezeu, slujbă ce poartă denumirea de “Te Deum”. Această denumire vine de la imnul “Te Deum Laudamus…”, care înseamnă “Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”. În cadrul acestei slujbe se rostesc rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut, dar şi de cerere pentru anul care urmează. *** Ţinând seama de faptul că în trecut oamenii plecau în dimineaţa zilei de 1 ianuarie spre biserică, pentru a prăznui Tăierea împrejur cea după trup a Domnului şi a-l sărbători pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, nu putem vorbi de o petrecere de toată noaptea. În această noapte nu se bea şi nici nu se mănâncă pe săturate, căci “Anul îţi va merge bine, nu când tu vei zace beat în ziua cea dintâi a lui, ci când atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu” (Sfântul Ioan Gură de Aur). *** Sărbătorirea Anului Nou de către babilonieni a fost consemnată încă din timpul regelui Gudeia, în jurul anului 2.400 î.Hr., în cele 11 table ale eposului Ghilgameş, care vorbesc despre mese sărbătoreşti opulente, la care oamenii beau must, bere, ulei şi suc de struguri. La romani, după calendarul vechi, Anul Nou începea la 1 martie şi cel vechi se termina la 23 februarie, ultima zi a acestei luni. Abia în anul 153 î.Hr. se fixează la Roma, oficial, data Anului Nou la 1 ianuarie.

Sărbătorile de Anul Nou

După căderea Imperiului Roman de Apus, data oficială a zilei de Anul Nou se schimbă. În Imperiul Roman de Răsărit, ciclul sărbătorilor de iarnă era prefaţat de Brumalia, care dura 24 de zile: începea la 25 noiembrie şi se încheia la 17 decembrie. După Brumalii urmau Saturnaliile, celebrate între 17 şi 23 decembrie, zile dedicate zeului Saturn. În această perioadă se organizau petreceri însoţite de jocuri, se jertfea în mod obligatoriu porcul, se făceau daruri reciproce cu sens ritual de jertfă şi se ofereau seminţe pentru a invoca fertilitatea. După o săptămână de la Saturnalii urma cea mai vestită sărbătoare în lumea romană: Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicată lui Ianus, cel cu două feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului. Fiecare zi era petrecută diferit. Prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi ceremoniale: se trimiteau daruri, se petrecea sărbătoarea cu jocuri, cântece şi glume. Ziua a doua era dedicată petrecerilor în familie. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicată alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi, entuziasmul şi plăcerile se potoleau treptat, iar în a cincea zi se relua activitatea obişnuită.

Obiceiuri păgâne

Ciclul păgân al sărbătorilor romane de iarnă, al căror nucleu îl constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranţă popular şi în Dacia, datorită intensei circulaţii a oamenilor vremii. Astăzi se mai păstrează unele motive saturnalice: identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (ţurca, brezaia, cerbul, capra) cu regele Saturnaliilor. Se mai păstrează şi practici specifice Calendelor lui Ianuarie: uratul de viaţă lungă şi noroc (Pluguşorul, Semănatul, Sorcova şi Vasilica din dimineaţa Anului Nou). Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea Anului Nou, de a-l întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este straveche şi cunoscută tuturor popoarelor europene. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viata lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte. În folclorul nostru, ciclul celor 12 zile care formează sărbătoarea Anului Nou este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.

Prof. George BACIU

“Brâuleţul”, cea mai reuşită ediţie

Posted in Eveniment urban with tags , , , , , , on august 27, 2011 by argesuldenord

În data de 19 august s-a încheiat cea de-a VIII-a ediţie a acestui Festival Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret care, pentru toţi participanţii, indiferent dacă au fost organizatori, artişti sau spectatori, a fost cea mai grozavă dintre toate. Prima ediţie s-a desfăşurat în vara anului 2002, la iniţiativa prof. Mircea Ivănescu. Entuziasmul cu care şi-a prezentat proiectul a fost contagios şi pentru primarul de atunci, Gheorghe Nicuţ, care i-a acordat sprijin. Şi asta pentru că munici-palitatea cam pierduse controlul asupra manifestării similare destinate artiştilor maturi, din lipsă de fonduri şi se simţea nevoia de a avea un festival propriu. Şi aici nu era vorba neapărat de mândrie, ci mai degrabă de nevoia de afirmare mai pregnantă a identităţii fostei capitale a sta-tului feudal Ţara Românească.
Mircea Ivănescu a avut dificultăţi enorme de depăşit la prima ediţie, dar nu s-a făcut de râs, deşi au venit numeroase ansambluri folclorice atât din ţară, cât şi din străinătate. Reuşita a asigurat continuitatea manifestării, deşi cele mai mari greutăţi erau ridicate de achitarea costurilor. La un moment dat, festivalul era cât pe ce să moară, chiar au fost întreruperi la două ediţii, dar până la urmă, Mircea Ivănescu a reuşit să găsească oameni ai faptelor care au susţinut proiectul său.

Ştefan Lăzăroiu, omul providenţial

Ediţia de anul trecut a marcat un nou drum al festivalului, deoarece a apărut sponsorul cel mai potrivit, omul de afaceri Ştefan Lăzăroiu. Acesta i-a dat un suflu nou, dar s-a şi ambiţionat să-l ducă pe un palier calitativ superior. Şi a reuşit anul acesta, când alături de dumnealui a venit liderul PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei şi cei doi perfecţionişti şi-au atins obiectivul, oferind argeşenilor trei seri minunate, în care apogeul a fost atins în ultima. Atunci după spectacolul folcloric de gală, a urmat unul extraordinar de muzică uşoară în care vedeta a fost formaţia “Voltaj”, pe care a urmărit-o mai bine de 6.000 oameni, într-o seară magică parcă, încheiată cu focuri de artificii. Din spirit de corectitudine trebuie să recunoaştem că toţi artiştii, inclusiv Axinte, DJ Sava şi Andreea sau Anca Neacşu (ex ASIA) şi-au avut partea lor la reuşita evenimentului.

Pace politică

Demn de remarcat este faptul că festivalul şi-a îndeplinit nu numai menirea artistică, dar a adus şi o pace între politicienii locali. Liderul PSD, primarul Nicolae Diaconu, a strâns mâna întinsă de cel de la PDL, Ştefan Lăzăroiu, au stabilit reguli clare de desfăşurare şi, ceea ce este mai important, le-au respectat! Faptul că nu s-au mai călcat pe bătături ca la ediţia precedentă a fost benefic pentru toată lumea, care a început să creadă că ideea promovată cândva de Nicuţ, potrivit căreia la Curtea de Argeş se face un alt fel de politică, nu era lipsită de substanţă. Şi asta în condiţiile în care au fost probleme cu ansamblurile din străinătate. Cele din Cehia şi Turcia n-au mai ajuns în oraşul Basarabilor, astfel că singurul ansamblu străin a fost cel din Bulgaria. Dar cele venite din ţară, fie că au fost din Moldova sau Maramureş, au reuşit prin excepţionala prestaţie artistică alături de cele din Argeş, să le suplinească fără probleme, începând cu parada de pe bulevard şi terminând cu ultima prezenţă pe scenă.

Mişcări politice?…

O discuţie dintre Diaconu şi Lăzăroiu, purtată înainte de deschiderea festivalului, la o terasă, în văzul lumii, a fost răstălmăcită în fel şi chip de presa de scandal. S-a pus pe tapet ideea că primarul în funcţie ar fi tentat să plece de la PSD la PDL ca să-şi asigure un nou mandat, prin sprijinul pe care l-ar putea primi de la principalul partid de guvernământ pentru punerea în aplicare a unui plan de dezvoltare finanţat cu circa 12 milioane de euro. Miza cea mare a acestuia era asfaltarea a peste 40 de străzi din cartierele periferice ale municipiului. Bineînţeles că Nicolae Diaconu a dezminţit varianta, dar apropierea sa de PDL observată în ultima vreme şi chiar faptul că atitudinea adversarilor de ieri s-a schimbat destul de mult, a început să ridice anumite semne de întrebare. Semnificativă a fost prezenţa dumnealui singur printre democrat-liberali la două conferinţe de presă pedeliste pe tema “Brâuleţului”. La ultima, în seara finală, a atras atenţia o concluzie formulată de Ştefan Lăzăroiu, potrivit căreia în ultimele zile s-a dovedit faptul că poate face o echipă bună cu primarul. Dar mai bine ar fi să lecturaţi dvs. declaraţiile date atunci:
Ştefan Lăzăroiu: “Mulţumesc tuturor instituţiilor care au contribuit la realizarea acestui festival şi sper să-mi ajute Dumnezeu să organizez acest eveniment an de an. Am observat că argeşenii s-au simţit foarte bine şi se vede că au nevoie de acest festival. Prin colaborarea cu primarul Nicolae Diaconu, am demonstrat că aici facem o echipă împreună pentru argeşeni, în interesul lor”.
Nicolae Diaconu: “După cum se vede, Curtea de Argeş este un oraş care pune mare preţ pe tradiţie. Eu voi fi alături de orice manifestare din municipiul nostru, de orice natură, culturală, istorică sau folclorică. Multumesc domnului Gabriel Bratu, inspector general şcolar, domnului prefect Gheorghe Davidescu, domnului profesor Mircea Ivănescu, dar şi celor doi sponsori principali, care au făcut ca acest festival să aibă loc”.
Gabriel Bratu: “Acest festival reprezintă conjunctura fericită în care putem să întâlnim şcoala, administraţia locală şi oamenii de afaceri. Mi-aş dori ca la următoarele ediţii să invităm mai multe ansambluri din alte ţări, măcar din ţările vecine, şi chiar din mai multe judeţe. Sperăm ca participarea internaţională să fie din ce în ce mai mare”.
Gheorghe Davidescu: “Prezenţa atâtor oameni aici ne încurajează pe toţi, dar mai ales pe cei care au pus suflet în organizarea acestui festival, devenit o adevărată tradiţie. Lăsând la o parte concurenţa politică, îl felicit şi pe primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, pentru implicare. Fără sprijinul autorităţilor locale nu se poate organiza vreun eveniment”.

Mulţumiri

Prof. Mircea Ivănescu, omul care a înfiinţat ansamblul care a dat numele festivalului, împreună cu soţia sa, a ţinut să mulţumească la finalul acestei ediţii tuturor factorilor implicaţi pentru reuşită. Ştefan Lăzăroiu şi senatorul Mircea Andrei au fost în capul listei, urmaţi de ISJ Argeş, Primăria Municipală, Casa de Cultură “George Topîrceanu”, dar şi de artiştii şi conducătorii ansamblurilor, care au ştiut să dea măsura talentului şi muncii lor, bucurând sufletele argeşenilor. Pe de altă parte se cuvine să remarcăm bunele impresii cu care au plecat oaspeţii din oraşul gazdă, dovedite prin notele maxime date pentru ridicatul standard al calităţii manifestării cultural-artistice şi, bineînţeles, celei organizatorice. Excursiile de care au beneficiat la obiective turistice locale şi din zonă, Cetatea lui Vlad Ţepeş, Barajul Vidraru, precum şi sincera ospitalitate i-au impresionat într-atât, încât au spus că ar reveni oricând cu plăcere la alte ediţii, dacă vor mai fi invitaţi.

Vladimir ALBU

În premieră naţională, un argeşean şi prietenii lui au făcut turul Deltei pe bicicletă

Posted in Eveniment urban with tags , , on iulie 30, 2011 by argesuldenord

Emilian Firu s-a născut şi trăieşte în Curtea de Argeş împreună cu familia sa. Absolventul facultăţilor de Psihologie şi Geofizică este de când se ştie un pasionat al turismului făcut pe bicicletă, care l-a ajutat să descopere ţara într-un mod cu totul inedit, pentru că evită locurile aglomerate, asupra cărora inconştienţa oamenilor şi-a pus o nedorită amprentă distrugătoare. Recent, împreună cu bucureşteanul Costin Ionescu şi cu tulceanul Doru Fleşeru a făcut un tur complet al Deltei Dunării cu bicicletă prin locuri mai puţin umblate. Aşa au descoperit tainele acestui ţinut de-a dreptul fascinant, care are nevoie tot mai acută să fie protejat, pentru a fi conservat. Regimul de rezervaţie nu-l scuteşte de influenţa nocivă a braconie-rilor, fapt dovedit prin scăderea numărului de păsări comparativ cu anii trecuţi, dar mai ales cu delfinii morţi, aruncaţi de valurile mării la ţărm.
Expediţia “Buhaiul de baltă” s-a desfăşurat în 9 etape, cu punct de plecare Tulcea şi cu trecerea prin Pardina, Chilia Veche, Periprava, C.A. Rosetti, dunele de la Letea, Sulina, Sf. Gheorghe, Insula Sahalin, Tuzla, Zaton şi punct final Gura Portiţei, de unde s-au întors în punctul iniţial. Au fost zile grele, în care au străbătut zeci de kilometri prin locuri mai puţin umblate, prin stufăriş sau printre grinduri cu scoici, timp în care au întâlnit sumedenie de lucruri inedite, începând cu păsările şi peştii, continuând cu caii sălbatici dobrogeni şi cu viperele în număr mai mare parcă decât oricând şi sfârşind cu oamenii minunaţi care încearcă să conserve acest inestimabil patrimoniu natural care este Delta Danubiului, fluviul sfânt al strămoşilor daci, care nu plecau la luptă cu vrăşmaşii înainte să bea din apa sa minunată, în scop de purificare şi de asigurare a sprijinului zeilor străbuni. “Din informaţiile pe care le am până la această oră, am fost primii care au făcut un tur complet al acestor locuri şi care am rulat pe două roţi pe Insula Sahalin în istoria milenară a locurilor”, declara la întoarcerea din expediţie Emilian Firu.

Eva ADAM

Turneu european de tenis de câmp la Curtea de Argeş

Posted in Eveniment urban with tags , , , on iulie 30, 2011 by argesuldenord

În 27 iulie, pe baza sportivă modernizată de lângă ştrand s-a desfăşurat ceremonia oficială de deschidere a partidelor de calificare din Grupa C a Campionatului European rezervat fetelor de la categoria 16 ani. Evenimentul este fără precedent în istoria multiseculară a oraşului şi cei prezenţi au fost emoţionaţi când s-au intonat imnurile naţionale pentru reprezentativele din Belarus, Germania, Grecia, Serbia, Slovacia, Suedia şi România. Saluturile şi urările de succes le-au rostit primarul Nicolae Diaconu, preşedintele Comitetului de organizare, Ioan Cozma şi directorul turneului, prof. Gheorghe Borţan. Din asistenţă n-a lipsit lumea bună a oraşului şi o puternică delegaţie a PDL, în frunte cu Ştefan Lăzăroiu, Dumitru Duinea, Vasile Sabie, Gheorghe Nicuţ, Victor Suhan, Gheorghe Alecsei, dar nici oameni de afaceri şi sponsori precum Aurel Ilea, Mihai Badea sau Nichita Sandu.

O adevărată minune

Aşa au caracterizat majoritatea celor care nu s-au opus proiectului de modernizare a bazei sportive de tenis de câmp. Şi aceasta pentru că în mai puţin de o lună de zile, acolo s-a făcut mai mult decât în 20 de ani, după cum spunea Vasile Sabie. Maidanul cu mizerii aflat în stăpânirea câinilor vagabonzi s-a prefăcut peste noapte într-un loc civilizat demn să găzduiască o competiţie de asemenea anvergură. Totul a fost posibil datorită banilor investiţi inteligent, a muncii fără preget şi a înverşunării de a depăşi toate piedicile puse de interese meschine. Pentru că folosinţa asupra terenului a fost solicitată de prin martie sau aprilie, dar datorită opoziţiei apărute în legislativul municipal, lucrările au demarat abia la începutul lunii iulie. Vasile Sabie a denunţat manevrele viceprimarului liberal Costinel Vasilescu, omul care voia ca terenul în cauză să ajungă la o firmă prietenă, pentru construirea unui depozit de materiale de construcţii, deşi zona era destinată sportului şi agrementului. Acesta a spus că aceia care i s-au alăturat nu sunt liberali adevăraţi. Deşi nu i-a numit, îi viza pe Ioan Ghiţă şi pe Sorin Sorescu, cel care a ruinat ştrandul. În opoziţie cu aceştia, i-a lăudat pe Nicolae Derviş, Cristian Mitrofan şi Gheorghe Popa, aleşi locali care au votat în spirit liberal pentru dezvoltarea oraşului. Cel mai elogiat a fost Ioan Cozma, sufletul celor care au înfăptuit minunea din urbea Basarabilor.
Echipa României pornea ca favorită a calculelor hârtiei în competiţie, datorită locurilor ocupate de fetele noastre în clasamentele Federaţiei Internaţionale de Tenis şi, după prima zi de întreceri, urma să înfrunte Slovacia în prima semifinală, iar Germania pe învingătoarea dintre Belarus şi Grecia. Primele două clasate din grupa de la Curtea de Argeş urmau să se califice în finala de la Leysin (Elveţia), cu omoloagele din celelalte grupe jucate în Cehia, Italia şi Turcia. Succes fetelor noastre! (Ziarul nostru a intrat în tipografie înainte de încheierea finalei, astfel că vom reveni cu amănunte în ediţia viitoare).

Vladimir ALBU

Istoria trebuie să genereze noi modele în educaţie: Experimentul Piteşti – în atenţia elevilor de colegiu!

Posted in Eveniment urban with tags , , , , , on iunie 25, 2011 by argesuldenord

Prof. Paul Didiţă, soţia sa, Viorica şi colega de la catedra de Istorie Adriana Panţurescu, de la Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” din Piteşti şi-au asigurat colaborarea prof. univ. dr. Ilie Popa, preşedinte al Fundaţiei Memoria şi a fostului deţinut politic Aristide Ionescu pentru organizarea unui simpozion. Tema acestuia a fost “cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” – după cum a definit scriitorul dizident sovietic Alexandr Soljeniţîn, deţinător al Premiului Nobel pentru literatură reeducarea prin tortură declanşată în 6 decembrie 1949 la puşcăria piteşteană şi extinsă până în 1952 în toată ţara. Scopul acţiunii era eliminarea opoziţiei anticomuniste prin distrugerea psihică şi fizică a elitei societăţii uzându-se fără reţinere la orice mijloace.
Prin tortură se urmărea dezumanizarea totală a celor ce se opuneau bolşevizării ţării, determinându-i să treacă din tabăra victimelor în cea a călăilor, care aveau drept misiune îndoctrinarea întregii populaţii, astfel încât să se lepede definitiv de identitatea naţională, pe care urma s-o înlocuiască orbeşte cu internaţionalismul proletar.

Contextul istoric

Potrivit înţelegerii dintre Stalin şi Churchill, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, România a rămas sub stăpânirea sovietică, în schimbul Greciei. Cu sprijinul Armatei Roşii, s-a instaurat la conducerea ţării noastre în 6 martie 1945 un guvern condus de obscurul Dr. Petru Groza, total supus Moscovei. Nimic de mirare, cât timp era împănat cu “tovarăşi” veniţi cu tancurile diviziilor încropite cu soldaţi recrutaţi din lagărele de prizonieri, care fuseseră deja bolşevizaţi, dacă nu aveau vechime în Komintern (Internaţionala comunistă cu sediul la Moscova) sau “prelucraţi” de NKVD (Serviciul de securitate sovietic). Nume ca Ana Pauker, Pantelei Bodnarenko (Pantiuşa), Walter Roman Neulander (tatăl lui Petre Roman, fost participant la războiul civil din Spania în trupele republicane, care se opuneau gen. Franco), ajuns mai apoi general de Securitate alături de sinistrul Nicolschi, subordonatul ministrului de Interne Drăghici şi mulţi alţii. Slugile Moscovei, deşi erau în număr destul de mic, cu ajutor armat sovietic au furat rezultatul alegerilor din noiembrie 1946 şi apoi au reuşit să-l alunge pe regele Mihai la 30 decembrie 1947. Pas cu pas a fost distrus sistemul politic democratic şi baza sa economică, proprietatea privată. La 11 iunie 1948, guvernul lui Petru Groza a naţionalizat principalele mijloace de producţie capitaliste şi a creat cadrul instituţional pentru schimbarea regimului economic. Următorul pas a fost confiscarea pământurilor ţării, trecându-se la colectivizarea agriculturii pe model sovietic.
Folclorul timpului, considerat subversiv, suna cam aşa: “Foaie verde de cicoare/ Votai ochi şi ieşi soare!”; Ana, Luca şi cu Dej/ Bagă spaima în burgheji“; “Cobori, Doamne, pe pământ/ Să vezi Stalin ce-a făcut:/ A făcut din cal – măgar/ Din ţigan – funcţionar!”
În România s-a trecut la opoziţie anticomunistă pe faţă. Umorul popular de genul celui de mai sus a ajuns să fie taxat cu ani grei de puşcărie. Deviza guvernanţilor era “cine nu e cu noi, e împotriva noastră, iar acela trebuie distrus!” Ţara s-a umplut de puşcării şi lagăre de exterminare. Grupuri de rezistenţă antibolşevică s-au constituit ca nicăieri în restul Europei şi s-a ajuns la un lung război de gherilă. Arestările şi asasinatele politice au devenit mijloace de guvernare comunistă.

Puşcăria groazei din Piteşti

Reeducarea prin tortură a fost pregătită din timp, fiind parte a unui plan pus la cale încă dinainte de terminarea ultimului război mondial. Torţionarii din grupa foştilor legionari conduşi de Eugen Ţurcanu au fost pregătiţi din timp în zona Moldovei de specialişti pregătiţi la Lubianka (puşcăria stalinistă a NKVD-ului de la Moscova). Greu de spus de ce a fost aleasă puşcăria din Piteşti ca sediu al nenorocitului experiement. Să fi fost oare datorită faptului că fusese edificată de monarhie, pentru care românii aveau încă un cult aproape religios?…
Acea dramă de proporţii naţionale a fost declanşată în ziua prăznuirii Sf. Nicolae a anului 1949 şi până în 1952 s-a generalizat prin mai toate puşcăriile şi lagărele de exterminare comuniste din România. Sute de mii de deţinuţi politici i-au căzut victime, dintre care n-au lipsit foştii lideri politici, oameni de cultură, specialişti în diverse domenii, studenţi, elevi şi chiar copii. Atunci când secretul “a răsuflat” în lume, s-a dispus un simulacru de anchetă, Ţurcanu şi alţi martori incomozi, inclusiv din rândurile aparatului represiv, au fost condamnaţi şi executaţi sau au fost făcuţi să dispară prin metode “specifice”. Totuşi, o parte au reuşit să scape şi după 1990 au continuat lupta pentru scoaterea adevărului la iveală. S-au scris sute de cărţi şi dizertaţii de specialitate pe această temă şi, mai nou, s-a trezit şi interesul tineretului, care se arată dispus să-şi asume responsabilitatea moştenirii trecutului pentru a se evita repetarea dramelor din perioada 1949-1952 şi din cea care a urmat până în prezent.

“Construiţi viitorul pe baze sănătoase!”

La “Brătianu”, în 27 mai şi apoi la “Zinca Golescu”, în 3 iunie, pe lângă cei nominalizaţi deja au mai fost prezenţi foştii deţinuţi politici Aurel Ilea, venit tocmai din Haţeg la întâlnirea cu adolescenţii, Ion Dumitru, fost lider al Tineretului Ţărănist şi Vasile Alexandrescu, secretar al AFDPR Argeş. Tinerii şi profesorii lor au prezentat lucrări care au fost premiate în cadrul celor două simpozioane dedicate Experimentului Piteşti. Numai la “Zinca“ au fost 48 ale elevilor şi 15 ale dascălilor acestora veniţi din diferite oraşe ale ţării, ceea ce este de-a dreptul remarcabil! Participanţii au ascultat cu sufletul la gură amintirile foştilor deţinuţi politici şi şi-au împletit lacrimile…
Ion Dumitru a vorbit despre consecinţele războiului şi despre prima revoltă anticomunistă din puşcăria piteşteană de prin 1948. Cel mai impresionant a fost “Aurelu’ Cătanei” din Ghijasa de Sus – Aurel Ilea – cel arestat la vârsta de 16 ani pe când era elev în ultima clasă a Liceului “Principele Nicolae”, din Sighişoara, pentru activitate legionară. După un an de puşcărie alături de alţi colegi, timp în care s-a maturizat înainte de vreme, era judecat de Tribunalul Militar din Sibiu, condamnat la un an de închisoare pentru activitate antistatală şi la o amendă de 1.000 lei, sumă imensă pentru acea perioadă. În 1949 era pus în libertate într-o ţară care se transformase într-o imensă închisoare! Din lunile de recluziune a rămas cu amintiri de neşters, a început să privească altfel omenia şi lipsa de omenie, s-a obişnuit să îndure foamea şi să-şi ascundă durerea. Câteva amintiri: colegul Maftei, mai mic cu un an de zile, a ajuns la spital, unde era păzit de câţiva securişti, ca un criminal teribil de periculos; unul dintre caralii citea pe ascuns Biblia; altul l-a lipit de perete ostentativ ameninţător pe adolescentul Ilea, pentru a-i plasa discret un sandviş; alt coleg -”poate cel mai bun om pe care l-am cunoscut”, după cum mărturisea la acele întâlniri – se visa în liceu doctor, a trecut prin reeducare în închisoare şi a cedat, ajungând torţionar al fraţilor de suferinţă, apoi a eşuat într-o meserie de mecanic auto, pentru ca la bătrâneţe să-şi asigure o diplomă de jurist numai pentru a-şi demonstra că nu era tâmpit; şi exemplele ar putea continua la nesfârşit…
Vasile Alexandrescu a fost arestat în 1959 pentru omisiune de denunţ a unor prieteni studenţi care pregătiseră nişte afişe de susţinere a revoltei anticomuniste de la Budapesta, din 1956. A fost denunţat de respectivii după ce ajunseseră în mâinile securiştilor şi a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. A executat numai 5, căci Dej a dat o amnistie generală pentru deţinuţii politici din România. “În puşcărie am cunoscut foamea, teroarea, lipsurile de tot felul atât la Jilava, cât şi la primul canal şi în Balta Brăilei. Acolo am avut comandant de lagăr pe tatăl unui potent om de afaceri piteştean din zilele pe care le trăim acum…”- mărturisea acesta la “Zinca”.
Aristide Ionescu, pornind de la această declaraţie, concluziona că astfel se explică opoziţia guvernelor de după 1990 la punerea în drepturi a adevărului istoric privind deznaţionalizarea sălbatică practicată acum mai bine de jumătate de secol. În acest context a vorbit despre protocolul secret încheiat de Stalin cu supuşii săi de la Bucureşti – Ana Pauker, Alexandru Bîrlădeanu, Vasile Luca, Constantin Doncea – încă din 7 martie 1945, la o zi după instaurarea guvernului condus de Petru Groza. Materializarea planurilor de la Moscova era sinonimă cu bolşevizarea României în 3 ani de zile, perioadă în care trebuia alungat regele şi schimbat regimul politic.
Mesajul transmis tinerilor de oamenii atât de încercaţi de viaţă a fost acela de a continua lupta şi de a construi viitorul copiilor lor pe bazele sigure ale adevăratei democraţii. Şi ceea ce este demn de remarcat este faptul că adolescenţii au dat impresia că şi-au asumat cu maturitate asemenea responsabilitate împovărătoare…

Eva ADAM

Clubul Iubitorilor de Cultură a încheiat al cincilea an de existenţă

Posted in Eveniment urban with tags , , , , on decembrie 27, 2010 by argesuldenord

Sala mare a Casei de Cultură “George Topîrceanu” din oraşul Basarabilor – Curtea de Argeş -, gemea de lume bună, adunată aici din toate colţurile ţării la zi aniversară: cinci ani de frumoasă şi rodnică viaţă a Clubului Iubitorilor de Cultură. Clinchetul clopoţelului păunescian a sunat ca de obicei începutul orelor de destindere cultu-rală pe fundalul acordurilor pianului pe clapele căruia zburdau degetele graţioase ale doamnei Maria Calleya,  prietenă a clubului.
Patronul spiritual al C.I.C.-ului, iniţiatorul, organizatorul, animatorul, neobositul om de ştiinţă, acad. Gheorghe Păun, într-o ţinută festivă ireproşabilă, într-un context scenic bine ales, de unde nu a lipsit aranjamentul floral “marca Ikebana Fulga”, a deschis ultima întâlnire a membrilor Clubului. Întâlnire spirituală istorică. De ce?… Pentru că s-a lansat primul număr al revistei de cultură “Curtea de la Argeş”, apărută sub egida Trustului de presă “Argeş Expres” şi a Casei de Cultură „George Topîrceanu”, redactor şef fiind acad. Gheorghe Păun, cu o echipă de redactori numai unul şi unul: Paul Ioan Cruceană, pr. Daniel Gligore, Maria Mona Vâlceanu şi Constantin Voiculescu.
După ce maestrul Păun a prezentat bilanţul roditor al celor cinci ani – cuprins în cele 4 ediţii ale “Cronicii” Clubului (ultima în curs de apariţie), la editarea cărora şi-a pus umărul şi sufletul şi istoricul George Rotaru, director general al Grupului Editorial “Rotarexim şi Rottarymond” din Râmnicu Vâlcea – au fost anunţate personalităţile participante: dr. ing. Florin Tecău – vicepreşedinte al C.J. Argeş, Nicolae Diaconu – primarul municipiului Curtea de Argeş, Filofteia Pally – director general al Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, dr. Spiridon Cristocea – director general al Muzeului Judeţean Argeş, dr. Mihail Sachelarie – director general al Bibliotecii Judeţene “Dinicu Golescu”, dr. Sorin Mazilescu – directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Argeş, istoricul George Rotaru, Constantin Rotaru – om de afaceri, scriitorii Radu Cârneci, Paula Romanescu, Florian Copcea, Puiu Răducan,  membri ai Ligii Scriitorilor din România, filiala Argeş, Ion Ionescu – primarul din Cicăneşti, primarul Nicolae Smădu şi viceprimarul Adrian Achim din Domneşti (mari susţinători ai actului cultural săvârşit în cea mai importantă comună de pe Valea Râului Doamnei), Ion C. Hiru şi George Baciu – preşedinţi executivi ai Fundaţiei “Petre Ionescu-Muscel”, dr. Adrian Sămărescu – directorul editorial al Editurii “Tiparg”, Maria Calleya – poetă, compozitoare, pianistă, artiştii plastici Tudor Meiloiu, Gavril Mocenco, Ion Aurel Gârjoabă, Elena Stoica, Ruxandra Socaciu şi mulţi alţi iubitori ai făptuirilor culturale.
Vorbitorii au reliefat valoarea acţiunilor clubului, sutele de cărţi lansate aici în cursul celor cinci ani, expoziţiile de artă plastică, protagonişti fiind artişti plastici din ţară şi din afara graniţelor.
Reputatul istoric şi inventator George Rotaru a oferit acad. Gheorghe Păun un obiect de artă deosebit – DIORAMA CRONO CODECS ACADEMICUS – calendar până în 2070, cu ceas, pe al cărui cadran este chipul academicianului, iar pe panoul înconjurător imaginile a 34 coperte aparţinând unora dintre cărţile scrise de renumitul om de ştiinţă şi litere, care pe 6 decembrie a petrecut şase decenii de viaţă.
Meşterul popular Ion Rodoş de la Nucşoara a dăruit C.I.C.-ului o sculptură înfăţişând simboluri ale unor îndeletniciri spirituale, propunând acceptarea ei ca blazon al Clubului – “instituţia” cu cea mai mare cantitate de suflet pe metru pătrat.
Scriitorul Lucian Costache – director adjunct al Colegiului Naţional “Ion C. Brătianu din Piteşti – a înmânat domnului academician două obiecte de reală valoare, cu o vechime de peste un secol – tipare pentru tipărit fote şi ii. A recitat apoi o strofă din poemul “După melci” al lui Ion Barbu, fiindcă ceea ce imprimau tiparele semăna cu un “brâu de bale” făcut de melci.
Fundaţia “Petre Ionescu-Muscel” din Domneşti a acordat celui care pe 29 noiembrie a primit titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii din Piteşti – acad. Gheorghe Păun – cu prilejul celor 60 ani de viaţă şi ca apreciere pentru bogata sa activitate pe tărâmul culturii, o medalioplachetă aniversară, iar seniorul literelor româneşti, Radu Cârneci, şi apoi doamna Paula Romanescu (scriitor şi traducător) au făcut, pe rând, un laudatio maestrului, ţinând fără respiraţie, pentru multe minute, o sală plină la refuz.
O altă mare doamnă, tot Paula, dar Fulga, a descifrat cu lux de amănunte imensul aranjament floral ikebana, făurit cu mare artă de mâna, inima şi mintea acestei minunate contese a florilor. Actorul Puiu Mărgescu a recitat impecabil poezii din volumul “Teama de toamnă”, lăcrimat de inima poetului Gheorghe Păun, iar frumuseţea slovei bine rostite s-a supus mângâierii muzicii, prelinse din clapele pianului devenit, în mâinile doamnei Calleya, un clinchet al sublimului din sufletul fiecărui martor la această întâmplare. Grupul “Rapsozii Argeşului” al Casei de Cultură “George Topîrceanu” a încheiat sărbătoarea Clubului cu o suită de cântece populare de pe Valea Vâlsanului, Zona Muscelului şi Argeşului.
S-a închinat, la ceas aniversar, un pahar de şampanie, după care a urmat un ospăţ cu păstrăv şi o carafă de vin la CASA PELERINULUI.
LA MULŢI ANI Clubului Iubitorilor de Cultură!
LA MULŢI ANI domnului academician GHEORGHE PĂUN!
Prof. Ion C. HIRU

Septembrie, luna aniversărilor a două mari investiţii argeşene: Dacia (42) şi Transfăgărăşanul (36) la vârsta maturităţii!

Posted in Eveniment urban with tags , , , on septembrie 26, 2010 by argesuldenord

Cum au trecut anii, ca un vis… Cei născuţi mai devreme n-au uitat probabil sângerosul an 1956, când tancurile sovietice şi cele ale aliaţilor din Tratatul de la Varşovia au reprimat sângeros revolta anticomunistă din Ungaria. Al doilea război mondial se încheiase de 11 ani şi lumea era împărţită în două lagăre, respectiv cel capitalist şi cel comunist. A urmat criza rachetelor din Cuba şi ridicarea Zidului Berlinului, care a separat cele două lumi prin aşa-zisa Cortină de Fier. La alţi 11 ani de la luptele din Budapesta, s-a dovedit fără putinţă de tăgadă că în estul sălbatic al Europei erau încă oameni care nu se împăcau cu dictatura bolşevico-proletară. “Primăvara de la Praga” urmărea revenirea la normalitatea antebelică prin mijloace paşnice. Ţarul roşu de la Kremlin, Leonid Ilici Brejnev, nu putea îngădui aşa ceva şi în august 1968 a invadat fosta Cehoslovacie. Seara, praghezii s-au culcat liberi, iar a doua zi pe străzile oraşului defilau tancurile sovietice şi ale aliaţilor, mai puţin românii. Încă o dată forţa a făcut legea în spatele Cortinei de Fier, iar lumea trebuia să mai aştepte până în 1989 eliberarea de comunism a ţărilor abandonate de Churchill lui Stalin.
În august 1968, Nicolae Ceauşescu împlinea 3 ani de când ajunsese în fruntea CC al PCR, înlocuindu-l pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. La vârsta de 50 ani era unul dintre cei mai tineri şi mai dinamici lideri comunişti, care nu se sfia să aibă manifestări de independenţă faţă de Moscova. Aşa i-a dus de nas pe liderii lumii libere, care sperau ca prin el să facă o breşă în lagărul bolşevic. Trupele române n-au invadat Cehoslovacia, iar Ceauşescu a rostit o cuvântare virulentă în preajma Zilei Naţionale, prin care a înfierat încălcarea suveranităţii ţării prietene. Mai mult, a ordonat mobilizarea generală şi înarmarea Gărzilor Patriotice, dând de înţeles că se temea de cotropirea ţării. Ceauşescu voia să asigure independenţa României printr-o industrializare chiar forţată, în dezacord cu premierul Ion Gheorghe Maurer, dar urmând strategia lui Dej, care se opusese lui Hruşciov. Predecesorul lui Brejnev hărăzise României rolul de grânar al lagărului comunist, refuzat de conducerea de la Bucureşti.
În 1968 s-a inaugurat Uzina de Autoturisme Piteşti, iar 6 ani mai târziu drumul strategic al Transfăgărăşanului. Cele două mari investiţii sunt legate de data oficială a inaugurării, 20 septembrie. Prima este însă contestată de cei care au trăit acele momente istorice la Colibaşi, Mioveniul de astăzi. Oricum ar fi, au trecut ca un vis 42, respectiv 36 ani de atunci. Dacia este o certitudine, reprezentând cea mai de succes investiţie străină în România, iar Transfăgărăşanul, construit din raţiuni strategice, aspiră fără mari speranţe la statutul de drum turistic. Recent, la Curtea de Argeş, Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de către Elena Udrea, a spus sus şi tare că acesta nu va putea fi utilizat tot anul. Motivaţia sa – deszăpezirea ar fi consumat toate resursele judeţului destinate acestui obiectiv, fără a garanta scutirea de un carnagiu, cu maşini umplând prăpăstiile. Şi totuşi, vrem să revigorăm turismul, dar cu drumuri ca şi bombardate, nici Elena Udrea nu va reuşi!

“Dacia, experienţă care mi-a marcat viaţa!”

Aşa a caracterizat-o actualul om de afaceri Aurel Ilea, tânăr inginer la Autoturisme, acum 42 ani. Domnia sa susţine că Nicolae Ceauşescu ar fi tăiat panglica inaugurală în august, nu în septembrie. Dovadă – la 23 august, o sumedenie de Dacia 1100 au fost vedetele paradei de Ziua Naţională, unde au defilat şi destui turişti cehoslovaci aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc, recunoscători liderului român care luase apărarea ţării lor contra sovieticilor. “Cert este că maşinile au fost puse în vânzare prin septembrie, când mi-am luat şi eu una… Maurer, când a făcut Ceauşescu un tur prin fabrică la volanul primei maşini româneşti, ne zicea glumeţ să ne ferim, că ăla nu prea ştia a conduce. De fapt, alţii au scrântit-o la paradă, când s-au ciocnit trei Dacii 1100 şi le-a sărit vopseaua, stârnindu-se scandal cu partenerii francezi… Pentru cei ce am lucrat acolo, Dacia a fost experienţă de viaţă, nu glumă! Şi chiar acum, după atâţia ani, rămâne cel mai grozav parteneriat de afaceri cu străinii!”, a spus ing. Aurel Ilea.

Un drum strategic

Transfăgărăşanul (de la prefixul “trans-” plus Făgăraş) face parte din Drumul Naţional 7C (DN 7C) şi este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit şi “drumul din nori”, care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania. Drumul construit peste Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România, care face parte din Carpaţii Meridionali, este un drum asfaltat, care în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea, ajunge la altitudinea de 2.042 m. Transfăgărăşanul este situat pe locul al doilea ca altitudine în România, după şoseaua Transalpină (DN 67C), cu 2.145 m, din Munţii Parâng, dar aceasta însă nu este asfaltată în totalitate.
Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe şi 27 viaducte, iar pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă. Pentru aceasta s-au folosit 6.520 tone de dinamită, din care 20 tone numai la tunelul Capra-Bâlea şi multe alte materiale de construcţii.

Istorie

Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970-1974 în timpul lui Nicolae Ceauşescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi. Inaugurarea având loc în data de 20 septembrie 1974. Drumul peste Munţii Făgăraş s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte despre 40 oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar oamenii care după 36 ani mai sunt în viaţă vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. Răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: “Numai la baraj au murit vreo 400 băieţi!” În anul 1969, Trustul de Construcţii Forestiere Braşov executa pentru Ministerul Economiei Forestiere un drum forestier care să rezolve transportul masei lemnoase din bazinul Bâlea al munţilor Făgăraş. În acel an, Oficiul Judeţean de Turism Sibiu, care gospodărea cabanele turistice Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac şi asigura transportul de materiale şi alimente samarizat cu 20-30 măgari, a intervenit pentru proiectarea şi execuţia de drum forestier până la cabana Bâlea Cascadă.
Drumul s-a executat în paralel cu proiectarea, fiind angajate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri următoarele ministere:
– Ministerul Economiei Forestiere – proiectare şi execuţie drum pe versant: 35,1 km – Arpaş – Bâlea Lac. 25,1 km – Bâlea Lac – Lac Vidraru;
– Ministerul Transporturilor – 30 km – bandă dublă drum contur Lac Vidraru;
– Ministerul Apărării Naţionale – a executat terasamente de pământ şi stâncă, fundaţie şi îmbrăcăminte piatră spartă, suprastructură drum, ziduri de sprijin; a asigurat forţa de muncă necalificată la podeţe, poduri, viaducte, copertine.
– Ministerul Energiei Electrice – 0,9 km – tunel la Bâlea Lac.
– Ministerul Minelor – telecabina Bâlea Cascadă-Bâlea Lac.
Drumul a fost pus în funcţiune în 1974, la nivel suprastructură piatră spartă 60,1 km (Arpaş – Lac Vidraru), îmbrăcăminte asfaltică 30 km contur Lac Vidraru, 0,9 km tunel, telecabina Bâlea Cascadă-Bâlea Lac. Ulterior, Ministerul Transporturilor a asfaltat întregul traseu, iar Ministerul Economiei Forestiere, prin Trustul Braşov, a executat copertine şi lucrări de combatere a avalanşelor pe culoarul Paltinu-Creasta Bâlea.

Volume de lucrări proiectate şi executate

– lungimea 91 km, din care 40 km cu terasamente pământ, 21 km terasamente stâncă, 30 km lărgire drum forestier; lăţime carosabilă în aliniament 6 m, cu 2 m acostamente; rază minimă 40 m, respectiv 15 m în serpentine, racordări prin clotoide; decli-vitate 8%, excepţional 8,6%, tronsoane scurte în aliniament. Pe întregul traseu al drumului au fost de executat peste 3,8 milioane mc săpătură şi pământ, peste 290.000 mc zidărie, 27 poduri şi viaducte, 550 podeţe, 80 km parapeţi, 878 m tunel. Pe versantul nordic de 35,1 km, din care 17 km drum bandă dublă în stâncă, de la începutul lucrării până la punerea în funcţiune, s-au realizat următoarele lucrări: 292.540 mc terasamente pământ; 836.600 mc derocări stâncă, total  1.129.140 mc, din care rezultă o medie de 32 mc/ml; 37.559 mc zidărie din piatră brută cu mortar; 12 buc/204 ml poduri şi viaducte; 194 buc/293 ml podeţe până la 10 m dechidere; 41.530 mc fundaţie din balast; 247.210 mc îmbrăcăminte din piatră spartă.
Roxana MOLDOVAN

Simpozion internaţional dedicat Experimentului Piteşti

Posted in Eveniment urban with tags , , on septembrie 26, 2010 by argesuldenord

Vineri, 1 octombrie va începe a X-a ediţie a simpozionului dedicat reeducări prin tortură a deţinuţilor politici anticomunişti, despre care laureatul Premiului Nobel, Alexandr Soljeniţîn, spunea că a fost “cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. Experimentul a debutat în puşcăria de la Piteşti la 6 decembrie 1949, în ziua prăznuirii Sf. Nicolae şi s-a extins şi în alte lagăre de exterminare din ţară, prin care au trecut 1.000.000 români, dintre care au murit cam 300.000. Reeducarea prin tortură orchestrată de fostul legionar Eugen Ţurcanu (1925-1954), la ordinele fostului şef al Securităţii, gen. Alexandru Nicolschi, agent sovietic, condamnat de regimul Antonescu şi eliberat după 23 august 1944, a avut 101 victime, potrivit documentelor Fundaţiei Culturale MEMORIA. Ideea de bază a reeducării era autodemascarea externă, internă şi publică, trepte obligatorii ale torturilor inimaginabile, cu bătăi şi umilinţe, inclusiv ingurgitarea propriilor fecale pentru a-l trece pe deţinutul chinuit în rândul torţionarilor, cu misiunea de a-şi reeduca tovarăşii de suferinţă. Un soi de homo homini lupus – omul lup pentru om – adus din vremurile medievale în cele contemporane. După 3 ani, când “a răsuflat” povestea, s-a declanşat o anchetă internă care a închis gura lumii prin condamnarea şi executarea lui Ţurcanu, la Jilava, în 17 decembrie 1954, împreună cu alţi 16 acoliţi.

Aristide Ionescu, un martor peste timp

Membru al unei familii martire anticomuniste, condamnat politic la 4 ani în 1949, ajuns paria, deşi era dublu licenţiat, vicepreşedinte al Fundaţiei MEMORIA, membru al AFDPR şi iniţiator al simpozionului internaţional de la Piteşti, care şi-a propus să spună lumii adevărul istoric despre acea perioadă în care a fost asasinată elita românească – acesta este Aristide Ionescu, supravieţuitor al reeducării din sinistra închisoare de la Gherla, dar care trecuse şi pe la Piteşti, în vremea de glorie a lui Ţurcanu. Vina sa era că a sprijinit partizanii anticomunişti din Muntele Arnota, în Vâlcea. Dovezile slabe l-au scutit de la o pedeapsă mai mare, dar i-au făcut viaţa un calvar lui şi familiei sale. Ion Ionescu – tatăl – categorisit chiabur, a fost arestat şi silit să-şi doneze averea de la Ştefăneşti; Ilie, fiul său, viticultor, a primit 7 ani de închisoare; Sevastiţa, soră, preoteasa lui Ilie Bodescu, a fost obiectiv de urmărire şi presiune pentru Securitate; Florin, preot la Piatra Olt, arestat şi condamnat în 1955 pentru propagandă duşmănoasă la 1 an de puşcărie; Alexandru şi soţia Elisabeta, arestaţi la Iaşi şi eliberaţi din lipsă de dovezi după luni de zile; Anton, cel mai mic dintre fraţii Ionescu, student, în urma torturilor îndurate la Bucureşti, a ajuns la Spitalul nr. 9, după care a fost arestat, judecat şi condamnat pentru găzduirea unui fost coleg de liceu, membru al Rezistenţei anticomuniste.
Aceasta este în mare povestea tristă a unei familii româneşti de acum 60 ani. Veniţi la Piteşti vineri, 1 octombrie, şi veţi afla istoria adevărată a acelor ani întunecaţi. Aceasta trebuie cunoscută şi recunoscută de noi toţi, pentru a nu se repeta!
Eva ADAM

Cele mai originale şi amuzante tradiţii de Paşte în lume

Posted in Eveniment urban with tags , , , , , on martie 28, 2010 by argesuldenord

Odată cu apropierea Paştelui, fiecare ţară sau regiune geografică celebrează acest eveniment printr-o serie de manifestări originale: omlete gigantice în Franţa, “dansuri ale morţii” şi parade în Spania, focuri impresionante în care sunt aruncaţi brazii de Crăciun în Germania, acestea sunt doar câteva dintre cele mai ciudate tradiţii şi obiceiuri de Paşte din lume, într-un top realizat de un grup de etnologi britanici.

Unul dintre cele mai ciudate obiceiuri de Paşte are loc în Republica Cehă, în Ungaria şi Slovacia, unde tradiţia cere ca femeile să fie plesnite cu palmele sau biciuite peste fese, în Lunea cea mare. Bărbaţii aruncă cu apă peste femei şi le plesnesc cu biciuri confecţionate manual din ramuri de salcie, decorate cu câteva panglici la unul din capete. Această biciuire se presupune a fi simbolică şi, potrivit legendei, deşi nu pare deloc amuzant pentru femei, ele trebuie plesnite peste fese pentru a rămâne sănătoase şi frumoase în anul în curs.
În Finlanda, copiii se îmbracă frumos şi încep să cerşească pe străzi, cu feţele mânjite cu funingine şi încălecând cozi de mătură. În anumite zone din vestul Finlandei, oamenii aprind focuri mari în Duminica Paştelui. Se spune despre acest obicei că alungă vrăjitoarele care zboară prin aer între Vinerea Mare şi Duminica Paştelui.
În Joia cea mare, în oraşul Verges din Spania, se organizează anual un “dans al morţii”, care include şi o paradă pe străzile acestui oraş medieval. Toţi participanţii poartă costume speciale, iar procesiunea se încheie cu defilarea unor personaje costumate în schelete care poartă cutii pline cu cenuşă. Dansul morţii începe la miezul nopţii şi se desfăşoară timp de trei ore, uneori prelungindu-se până la primele ore ale dimineţii.
În Polonia, dacă bărbatul, care este considerat capul familiei, participă la prepararea pâinii tradiţionale de Paşte, legenda locală spune că mustaţa lui va albi şi aluatul pentru pâine nu va creşte. Din acest motiv, fericitului cap de familie îi este interzis să ajute la treburile din bucătărie.
Peste 4.500 de ouă sunt folosite pentru prepararea unei omlete gigantice, în fiecare an, pe străzile oraşului Haux, din Franţa. Această omletă va trebui să hrănească până la 1.000 persoane şi este coaptă într-un vas uriaş, amplasat în piaţa centrală, la ora prânzului.
În Elveţia, toate satele îşi transformă fântânile în adevărate izvoare de Paşte, folosind panglici colorate din hârtie, flori şi ouă vopsite, pentru a le decora. Această tradiţie celebrează simbolul apei, o resursă foarte importantă în regiunile secetoase situate dincolo de Alpi.
În Germania, tradiţia cere aprinderea unui foc mare de Paşte, folosind brazii de Crăciun, rămaşi din timpul iernii. Focul este un simbol al victoriei repurtată de frumoasa şi însorita primăvară asupra zilelor reci ale iernii.
Iepuraşul de Paşte este cel mai popular simbol al acestei sărbători, graţie americanilor, dar în Australia, oamenii preferă unul din marsupialele native, denumit Bilby (Macrotis lagotis).
Şi Marea Britanie are o tradiţie originală pentru această sărbătoare. În timpul Festivalului Hocktide din localitatea Hungerford, poliţiştii din oraş claxonează de fiecare dată când întâlnesc pe stradă grupuri de bărbaţi, pentru a-i chema să se reunească în sala mare a tribunalului local. Un juriu desemnează doi bărbaţi care vor defila pe străzile oraşului şi care vor oferi câte o portocală tuturor femeilor, în schimbul unui sărut.

Ornarea ouălor

Anglia: există obiceiul de a face cadou ouă de ciocolată foarte mari.
Bulgaria: în secolele trecute, pictarea ouălor de Paşte era o îndeletnicire a călugăriţelor din mănăstiri. Întrebuinţând culori speciale, ele realizau piese unicat. Multe pot fi admirate şi astăzi în muzeele etnografice din ţară, unde se păstrează bogate colecţii de ouă pictate şi încondeiate. Pentru ornare se foloseşte şi acidul sulfuric. După ce oul a fost vopsit, peste suprafaţa colorată se trece cu condeiul înmuiat în acid; acesta spală vopseaua şi astfel rămâne desenul sau “scrisul” făcut. O altă metodă este lipirea sau legarea diferitelor frunze pe suprafaţa albă a oului, după care acesta se introduce în vopsea. Când este uscat, frunza se dezlipeşte.
Elveţia: în unele zone există credinţa că ouăle de Paşti sunt ouate de cuc. În alte locuri se spune că ele sunt aduse de iepuraşi. De aceea, copiii pregătesc din primele flori de primăvară câte un cuib în care acestea să fie depuse. Urmează “vânatul iepurelui de Paşte”, când cei mici caută prin grădină ouăle bine ascunse. Se ciocnesc ouăle, cel spart fiind oferit învingătorului.
Franţa: în zilele de Paşte, locuitorii din Bourgogne îşi oferă reciproc ouă vopsite. Se aşează o scândurică înclinată şi fiecare rostogoleşte pe ea ouăle pe care le-a adus. Acela al cărui ou atinge un altul îl câştigă şi-l mănâncă pe loc. La acest joc numit “la roulle” se folosesc ouă colorate în roşu, galben, verde şi violet.
Germania: în această ţară s-a păstrat foarte bine tradiţia ouălor de Paşte. Copiilor li se spune că ouăle colorate sunt aduse de Iepuraş şi ascunse, ca să le găsească. Fetele trimit logodnicilor ouă pe care sunt scrise declaraţii de dragoste. În Saxonia, lângă oraşul Boutzen, există o colină la poalele căreia curge un râu. Sus este o capelă de lângă care femeile şi bărbaţii aruncă ouă. Jos, lângă apă, sunt copiii. Ei le prind şi îşi încarcă săculeţele de la brâu.
Olanda: obiceiul ciocnitului se păstrează şi astăzi. În zilele de Paşte, tradiţional se mănâncă ouă cu o anumită prăjitură, pe care brutarii o oferă clienţilor lor. Preoţilor le sunt oferite ouă vopsite, iar fetele le dăruiesc flăcăilor. Ouăle vopsite în verde se ascund în iarbă, ca să le caute copiii.
Polonia: pentru a obţine un anumit desen, se cufundă oul în culoare, iar când aceasta s-a uscat, se desenează cu ceară. Oul se introduce apoi în borş de sfeclă sau în oţet, astfel că părţile neacoperite se decolorează.  După ce se îndepărtează ceara, rămâne desenul colorat pe fond alb. Cele mai răspândite motive sunt crenguţa, bradul şi morişca.
Rusia: în Lunea Paştilor, ruşii se duc la cimitir cu ouă roşii pentru a cinsti morţii. Fetele se urcă pe un deal şi se aşează în cerc. Una din ele iese în mijlocul cercului, ţinând în mână pască şi ouă de Paşte. Ea spune o rugăciune şi rosteşte versuri în cinstea primăverii.
Ucraina: ca şi în Rusia, ucrainenii se duc în zilele sărbătorilor de Paşte la cimitir, cu cozonaci, vin şi ouă. Pentru cinstirea morţilor, ouăle se rostogolesc pe morminte, apoi se îngroapă în pământ sau se consumă pe loc de către membrii familiei ori se dau de pomană celor nevoiaşi. Tradiţional, există pictori meşteşugari care execută ouă încondeiate la comandă. În trecut, gospodinele colorau ouăle cu vopsele naturale extrase din plante, cum ar fi foile de ceapă, florile de tei, frunzele de mesteacăn, boabele coapte de soc etc.  De Paşte, rudele şi îndrăgostiţii îşi dăruiesc ouă vopsite şi ornate. Se spune că acela al cărui ou nu se sparge va trăi mai mult.
Suedia: ouăle se ornează cu desene hazlii, cu rime şi inscripţii care se citesc cu glas tare, înainte de a le mânca. Ouăle de Paşte au darul de a prezice: dacă nu sunt pline, înseamnă că hambarele vor fi goale în anul acela. Va avea noroc fericitul care găseşte un ou cu două gălbenuşuri: se va căsători sau logodi.
Ungaria: predomină ouăle vopsite în roşu şi galben. Printre motivele de ornamentaţie cele mai des folosite sunt: stoguri de fân, case, fântâni cu cumpănă, femei cu coşuri de ouă în mână. În mediul rural există obiceiul ca în a doua zi de Paşte fetele să fie duse la fântână şi acolo să fie stropite cu apă de către flăcăi.

Preparate delicioase reprezentative

Cea mai importantă sărbătoare a anului, Paştele, este sărbătorită în lume, potrivit tradiţiilor. Ouă, pască, pâine, miel sunt pe mesele credincioşilor. După o lungă perioadă de post, toată lumea aşteaptă Paştele, pentru a servi preparate gustoase şi a se bucura alături de cei dragi de această sărbătoare. În multe ţări se servesc preparate tradiţionale, speciale pentru sărbătoarea Paştelui. Cum în acest an Paştele se sărbătoreşte în aceeaşi perioadă de către catolici şi ortodocşi, vă prezentăm în continuare obiceiurile diverselor popoare legate de această aniversare.
Italia: Agnellino – mielul bine prăjit este specialitatea italienilor în aceste zile, servit cu anghinare şi piper. În unele zone se serveşte o pâine coaptă sub formă de coroană şi împodobită cu bomboane cu forma oului, colorate. De asemenea, se dăruiesc ouă vizitatorilor, care sunt binecuvântate de preot. De obicei, ouăle se păstrează în centrul unei pâini, sub formă de pui sau iepuraş.
Olanda: de Paşte, mesele olandezilor sunt decorate cu ouă colorate şi flori. Se serveşte o pâine dulce, umplută cu stafide, numită Paasbrood, un preparat tradiţional.
Franţa: clopotele de biserică nu sună începând cu Vinerea Mare până în Duminica de Paşte, în semn de respect pentru suferinţa prin care a trecut Iisus. Se spune că în această perioadă clopotele au plecat spre Roma, de unde se vor întoarce aducând daruri, în special ouă. Când sună clopotele de Paşte, copiii ies în stradă pentru a auzi întoarcerea clopotelor. Oamenii îşi urează, în aceste zile, când se întâlnesc, “Heureuses Paques” (Paşte fericit!). Iepuraşul de Paşte se numeşte Pierre LeBunnee.
Suedia: Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, pentru a celebra intrarea lui Iisus în Ierusalim. Oamenii obişnuiesc să ducă la biserică crengi de salcie, care ţin locul celor de laur. Ei le-au ţinut în casă timp de o săptămână, pentru a înflori mai repede, datorită căldurii. Desigur că există şi superstiţii legate de această perioadă. Se crede că vrăjitoarele au o putere deosebită în această perioadă, în special cele de magie neagră. Cu o zi înainte de Paşte, băieţii şi fetele se îmbracă în vrăjitoare şi merg la vecini cărora le lasă vederi de Paşte, pentru care primesc bani sau dulciuri. În partea de vest a ţării există obiceiul să se lase scrisoarea în cutia poştală sau sub uşă, expeditorul rămânând necunoscut. Ouăle fierte, frumos colorate, sunt neapărat incluse în meniul suedezilor în această perioadă.
În Germania, prietenii îşi dăruiesc ouă vopsite în diverse motive tradiţionale. Se spune că îţi aduce noroc să mănânci verdeţuri în joia dinaintea Paştelui. Pe dealuri se aprind focuri, în seara de Paşte.
Mexic: pentru mexicani, în mare parte catolici, Săptămâna Sfântă şi Paştele reprezintă un bun moment de a-şi petrece concediul, astfel că autostrăzile sunt pline în aceste zile. În aceaste două săptămâni, elevii nu învaţă, băncile şi instituţiile sunt închise, rămânând în activitate, însă, majoritatea agenţiilor de turism. Iepuraşul de Paşte nu este prezent în Spania, poate doar în supermarket.
Europa de Est: tradiţia vopsirii ouălor datează, în aceste ţări, din Evul Mediu. În Ungaria se pictează pe ouă flori roşii, către simbolizează sângele vărsat de Iisus. În Iugoslavia se scrie pe ouă XV, care reprezintă propoziţia “christos valkrese” – “Hristos a Înviat!”. Polonezii duc preparatele de Paşte la biserică pentru binecuvântarea preotului. Ei le servesc la prima masă de Paşte. În Rusia se pregătesc prăjiturele speciale, numite blini. Mâncarea de miel, servită în perioada Paştelui, este specifică ţărilor europene.
Grecia: există obiceiul ca oamenii să plece de la biserică ţinând în mână lumânarea aprinsă. Se spune că lumina aduce noroc dacă nu se stinge până acasă. În aceste zile se mănâncă o pâine specială, numită “pâinea lui Iisus”. În centrul pânii este marcată o cruce, iar pe margini este decorată cu ornamente sub formă de ouă. Masa de Paşte începe duminică după-amiază, prelungindu-se până spre seară.
Roxana MOLDOVAN