O ŢARĂ BOGATĂ, CU OAMENI SĂRACI

doru-decupatAşa e România anului de graţie 2015. De ani şi ani ni se spune că nu mai ai ce fura aici, dar DNA a contrazis în ultimul timp magistral asemenea afirmaţii. Care, fără îndoială, au fost formulate pentru a-i convinge pe fraieri că toate averile tranziţiei s-au făcut din muncă onestă. Logica elementară desfide ideea unei Românii sărace. O dovadă simplă şi la îndemâna tuturor: la petrecerile de revelion s-au plătit sume de sute de euro pe minut unor vedete care au mimat cântatul, dar şi-au expus generos nurii lor şi ai dansatoarelor. Unele au reuşit performanţa să cânte într-o noapte şi dincolo de hotare. Şi să adune sume care ar hrăni tot anul unele comunităţi locale. Faptul în sine pare sfidător pentru flămânzi… Fără a contesta talentele starurilor şi starletelor de a face bani, problema este că sunt oameni dispuşi să le satisfacă pretenţiile. Iar sumele plătite te duc cu gândul la faptul că nu s-a muncit pentru ele, că sunt de haram şi că tot aşa se duc. 

Scriu aceste rânduri cu inima strânsă, gândindu-mă la amărâţii care tremură prin cine ştie ce cotloane şi îşi potolesc foamea cu un cartof şi-o ceapă spartă cu podul palmei, mulţumindu-i lui Dumnezeu că le mai îngăduie să facă umbră pământului. Poate că unii dintre ei şi-ar dori să muncească, nu să stea cu mâna întinsă la mila semenilor sau a statului care i-a făcut şomeri. Toţi am sperat la mai bine în decembrie ’89. Am fost înşelaţi crunt, iar cei ce ne-au păcălit cum că industria noastră era un morman de fier vechi şi au câştigat pariul prin care au sugrumat agricultura, distrugând industria de avangardă şi tot ceea ce mergea în ţara asta a noastră, care nu datora atunci un cent cuiva, acum sunt bine, mersi, parlamentari sau mari oameni de afaceri. Timp de 25 ani nu i-a deranjat cineva măcar cu întrebarea – “Cum v-aţi permis mă’, ticăloşilor, să vă bateţi joc de noi?” Şi dacă nu i-a deranjat, este pentru că aceia care ar fi avut datoria s-o facă, le-au devenit complici, după ce au fost cumpăraţi cu privilegii.

Eu încă mai sper că lucrurile vor reveni pe făgaşul normal şi că se vor scoate la iveală dosarele mucegăite ale vânzării flotei comerciale, ale privatizărilor dubioase care au dus la închiderea unor capacităţi industriale ce contau semnificativ în economia noastră, ca şi a celorlalte mari jafuri. De aceea aştept de la preşedintele Iohannis să promoveze ideea unei adevărate reforme a justiţiei, începând de la legislaţia care ar trebui să îngăduie controlul averilor, suspendată cu grabă suspectă de tov. Iliescu în decembrie ’89. S-au făcut propuneri destule, cu iz populist, în preajma alegerilor, pentru a se confisca averile a căror surse licite nu se pot dovedi, dar toate au fost doar bule de săpun. Ar trebui reluate la modul foarte serios, ca şi legea răspunderii magistraţilor şi alte, la fel de importante. Dacă bugetul naţional ar recupera banii astfel furaţi, plus jumătate măcar – într-o primă fază – din TVA-ul neîncasat care acum îngroaşă conturile evazioniştilor, ar exista baza pentru relansarea economiei, fie şi prin plata datoriilor statului la secorul privat. Argeşenii ştiu foarte bine câte din fostele întreprinderi socialiste au dispărut în ultimul pătrar de veac. Unde sunt Rafinăria şi Combinatul Petrochimic de la Piteşti, ARO Câmpulung, Fabrica de Bioproteine, IF-ul, IRIL-ul, “6 Martie”, Autobaza, “Zenitul” de la Curtea de Argeş, ca să nu mai zic ceva despre marile combinate agroindustriale precum “Comtimul” bănăţean sau cel de creştere a curcanilor de la Bacău şi atâtea altele cu care am putea umple spaţii considerabile? Încă mai trăiesc oameni capabili să dea răspunsuri precise şi care pot indica persoanele răspunzătoare. Nu de alta, dar înţelepciunea bătrânească – pe care cei care ne conduc se prefac că au uitat-o – dă o sentinţă cumplită pentru cei cu musca pe căciulă: “După faptă şi răsplată!”

Doru Bobi, 4 ianuarie 2015, ora 10.00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: