FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Cu picioarele pe pământ

MIHAI PAUL CODUNASEşecul electoral care ustură până la leşin Partidul Democrat Liberal era perfect previzibil. Nu USL a câştigat, ci PDL a pierdut într-o manieră fără drept de apel. O bună parte din masa de voturi uriaş îndreptată către Uniunea lui Crin şi Ponta a fost plata pentru atitudinea publică pe care PDL şi Băsescu au avut-o în anii de putere absolută. Cetăţenii au taxat, mai degrabă, obrăznicia şi aroganţa, decât pretinsele măsuri de austeritate. Sub umbrela votului negativ, însă, un vot cât se poate de justificat, USL a trimis în Parlament şi persoane care uşor şi pe bună dreptate pot fi puse sub semnul întrebării. Cătălin Rădulescu sau Bogdan Niculescu Duvăz, pentru a da exemple din Argeş, au ajuns deputaţi tocmai şi exclusiv ca urmare a valului de antipatie la adresa Partidului Democrat Liberal şi a lui Băsescu şi în ciuda reputaţiei îndoielnice, este cazul lui Rădulescu, ori a inactivităţii ca fost parlamentar de Piteşti, este cazul lui Duvăz. Şi cu Rădulescu şi Duvăz, şi cu alţii ca ei, USL are de gestionat o perioadă foarte dificilă pentru cetăţeanul de rând. Guvernarea Uniunii trebuie să facă o prioritate din relansarea economiei. Sunt necesare şi revizuirea Constituţiei, regionalizarea sau schimbarea Legii electorale, dar ceea ce realmente contează sunt nivelul de trai şi confortul material al populaţiei. Ori, deocamdată, în cele câteva luni de guvernare interimară, USL nu a rupt nicidecum gura târgului din punct de vedere al deciziilor economice. Nici nu aveam mari aşteptări. Însă, de acum înainte, şi cu o majoritate parlamentară zdrobitoare, Uniunea are toate pârghiile să determine o însănătoşire a mediului de afaceri, iar de aici o creştere a numărului de locuri de muncă şi o îmbunătăţire a vieţii cotidiene a contribuabilului român. Este musai ca USL să fie cu picioarele pe pământ. Să facă mai puţină politică şi mai multă administraţie. Faptul că Uniunea, prin vocea premierului Victor Ponta, s-a grăbit să anunţe o posibilă colaborare cu UDMR, mă cam îngrijorează. Nu pentru că aş avea ceva împotriva cooptării la guvernare a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Dar prima grijă a şefului Executivului după alegeri trebuia să fie economia, iar nu politica. Asta cu atât mai mult cu cât USL nu are nevoie de niciun aliat, matematic vorbind, pentru a guverna inteligent şi în linişte. Vreau să văd ca zi de zi Guvernul USL să transpire pentru scăderea fiscalităţii şi pentru noi locuri de muncă. Vreau să văd măsuri economice concrete. Pentru industriaşi. Pentru fermieri. Vreau investiţii în proiecte de anvergură. Vreau ca nivelul de trai să crească. Sunt realităţile care contează pentru cetăţeanul şi contribuabilul român.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: