10.000 de credincioşi la “Sfântuliţa”

72144_Calinic-ArgatuÎn ajunul sărbătorii “Sfântuliţei”, aşa cum o alintă credincioşii, odoarele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost scoase în procesiune din paraclisul arhiepiscopal până în faţa Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeş, fiind aşezate spre cinstire într-un baldachin. Sfânta Muceniţă Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, în oraşul Tîrnovo. Moaştele acesteia au fost aduse în ţara noastră şi aşezate în Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din Curtea de Argeş, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii româneşti medievale şi cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească. Peste 10.000 de credincioşi au venit vineri la Curtea de Argeş pentru a participa
la sărbătoarea închinată Sfintei Muceniţe Filofteia. Dimineaţa, începând cu ora 09.30, în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea
de Argeş, Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de către
ÎPS Calinic, Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, împreună cu PS Lucian, episcopul Caransebeşului, PS Visarion, episcopul Tulcii, PS Paisie, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi PS Emilian Lovişteanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. De asemenea, a fost de faţă un important sobor de preoţi şi diaconi. Temperatura scăzută nu a fost însă o piedică în calea pelerinilor veniţi să ceară de la Bunul Dumnezeu împlinirea rugăciunilor prin mijlocirea sfântuliţei de la Argeş.

Vladimir ALBU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: