Zone speciale pentru producătorii agricoli
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează limitarea intermediarilor din pieţe prin crearea unor zone speciale unde vor vinde direct producătorii. MADR a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea legislaţiei privind certificatul de producător, cu scopul de a ajuta producătorul agricol să-şi valorifice mai uşor produsele. “Practic, încercăm să eliminăm intermediarii din pieţe, dar nu la modul de a încălca oarecum concurenţa. Vom diferenţia în pieţele din România zonele unde va vinde direct producătorul agricol şi zonele unde vor fi intermediarii. În felul acesta, consumatorul trebuie să ştie foarte clar care sunt produsele comercializate direct de producător şi cele vândute de intermediar, care probabil vor avea şi un adaos comercial”, a spus Daniel Constantin. Proiectul de HG se află în dezbatere publică şi îşi va urma cursul legislativ. “Cred că într-o perioadă scurtă va fi aprobat în Guvern”, a subliniat ministrul.
Roxana MOLDOVAN
Lasă un răspuns