Ion Popa: “Sărăcirea românilor nu reprezintă soluţia pentru ieşirea din criza economică!”

Uniunea Social Liberală susţine politicile care sprijină creşterea economică. Eşecul politicii de austeritate de a oferi redresarea promisă a generat tot mai multă frustrare populară în întreaga Europă. Mai mult decât atât, România a fost puternic afectată de criza financiară, o situaţie agravată de un program de austeritate prost gândit de guvernările PDL-iste, care a făcut ca profesorii, medicii şi funcţionarii să aibă un salariu mai mic decât lucrători necalificaţi. Aceasta situaţie inedită este cea care a dus la o migraţie masivă a specialiştilor români. Cu toţii ne aducem aminte de îndemnul preşedintelui Băsescu de a părăsi ţara sau de aprecierile aceluiaşi lider politic: profesorii sunt de vină că elevii nu iau BAC-ul, medicii sunt nişte şpăgari, funcţionarii publici sunt o piatră de moară pentru sistemul privat etc. Prioritatea noastră, a celor din USL, este aceea de a construi o redresare durabilă bazată pe o creştere incluzivă, cu un echilibru corect între disciplina bugetară strictă şi redresarea economică, precum şi între dezvoltarea economică şi socială. Ne păstrăm angajamentul ferm de a realiza consolidarea bugetară. Datoria publică românească este în scădere şi am redus deficitul public de la 4,1% din PIB, în 2011, la 2,2% din PIB, în 2012, două motive care au condus la aprecierile recente ale FMI faţă de politica guvernamentală din ultimele luni. USL combină ajustarea fiscală cu măsuri pro-întreprinderi, pentru a sprijini creşterea şi a stimula ocuparea forţei de muncă. În acelaşi timp, am început să restabilim salariile din sectorul public, reduse în 2010 de fostul guvern. Rambursăm, totodată, plăţile de asigurări de sănătate pe care fosta guvernare le-a cerut în mod nelegal de la pensionari. Ne-am angajat, de asemenea, într-o reformă a sistemului nostru educaţional. Suntem încrezători că am adoptat măsurile potrivite bazate pe responsabilitate fiscală, reforme structurale, dinamism economic şi incluziune socială. Austeritatea singură nu poate fi o soluţie, sărăcirea românilor nu reprezintă soluţia pentru ieşirea din criza economică!

USL va câştiga detaşat alegerile şi va face dreptate până la capăt!

Ultimul sondaj apărut, realizat de Avangarde, prezintă USL la 62% din opţiunile electoratului, în timp ce ARD are 15%, iar PP-DD 14%. Opţiunea electoratului probează faptul că Guvernul USL şi-a dovedit competenţa şi responsabilitatea faţă de cetăţeni. Acesta este motivul pentru care oamenii au rămas în continuare alături de USL, în timp ce PDL s-a prăbuşit din cauza proastei guvernări. USL şi-a respectat principalele promisiuni făcute pe când se afla în opoziţie. A restituit oamenilor banii luaţi abuziv de guvernele PDL, a redeschis spitalele închise în mod iresponsabil, a început destructurarea reţelelor de corupţie pedeliste. Dacă încrederea manifestată de cetăţeni prin intermediul sondajelor de opinie se va materializa în vot pe
9 decembrie, Traian Băsescu şi sistemul patronat de el vor primi o mare lovitură. Băsescu nu va mai putea ignora a doua oară votul popular şi va rămâne izolat la Cotroceni. Cu o majoritate solidă în Parlament, USL îşi va putea aplica programul de guvernare. USL va face dreptate până la capăt!

Biroul de presă al PNL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: