FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Banii ne aleg parlamentarii

Mă număr printre cei care, la timpul respectiv,
s-au pronunţat în favoarea trecerii de la votul pe liste de partide la votul uninominal. Am pornit de la premisa că uninominalul îl va apropia pe parlamentar de cetăţean şi contribuabil, determinându-l să fie mai responsabil şi mai aplicat faţă de interesele concrete ale colegiului pe care îl reprezintă în legislativ.

Tot atât de adevărat este că am atenţionat asupra faptului că uninominalul în sine nu va fi o soluţie miraculoasă şi că orice reformare a sistemului politic nu va da rezultate fără participarea alegătorului. Ori, s-a văzut apoi, nici miracol nu a fost şi nici electoratul nu s-a obosit prea tare să-şi monitorizeze atent şi să-şi ia la întrebări senatorul sau deputatul.
Votul uninominal, oricum o caricatură în forma iniţiată şi promovată de liderii noştri politici, nu doar că nu a produs o schimbare radical în bine. Din contră. Consecinţele sunt perfect negative. Actualul Parlament, în curând amintire, a arătat mai rău decât cele rezultate în urma votului pe liste. Iar viitorul legislativ, veţi constata singuri, va fi şi mai respingător.
Banul a ajuns să ne “aleagă” parlamentarii. Nu în puţine cazuri, candidaturile în colegii eligibile sunt stabilite exclusiv pe criteriul puterii financiare. Să ne înţelegem: a fi bogat nu este o vină. Problema apare când averea reprezintă singura condiţie în partid pentru o candidatură cu succes garantat. Nu mai contează priceperea, trecutul, profilul moral. Nicidecum!
Am auzit de situaţii impardonabile. Abjecte. De pildă, un individ slinos ar fi căpătat mult râvnitul statut de candidat cu şanse mari de reuşită mituindu-şi colegii de partid care au funcţii de primar în colegiu. Odată şpăguite, spurcăciunile l-ar fi impus pe derbedeu drept candidat în detrimentul altuia, persoană de bun simţ, care nu coboară în hazna. Preşedintele formaţiunii politice a acceptat toată porcăria, de unde concluzia că în partidele noastre va fi devenit o cutumă ca banul să decidă candidaţii.
Fiţi convinşi că licheaua nu se va da în lături din a încerca să-i mituiască şi pe alegători. Câţi îl vor refuza? O întrebare retorică, desigur.
Această formulă de vot uninominal a transformat formaţiunile politice în găşti cu caracter “comercial”. Candidaturile se vând şi se cumpără ca la piaţă. Cine oferă mai mult, chiar dacă este un impostor, un violator sau măcar un puşcăriabil, îşi câştigă dreptul la candidatura care poate îi va aduce nemeritatul post de parlamentar. Iarmarocul cu iz penal din partide este calea către principala instituţie democratică a ţării pentru tot soiul de neaveniţi. Dacă la votul pe liste filtrul de partid cernea cât de cât, uninominalul ăsta nenorocit încurajează intrarea în Parlament a netrebnicilor ale căror singure “calităţi” sunt banul şi tupeul de a mitui în stânga şi în dreapta.

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: