Blazonul lui Mihai I, în catedrala regilor Angliei!

Ultimul rege al României, silit să abdice la 30 decembrie 1947 sub presiunea comuniştilor şi a trupelor din Divizia “Tudor Vladimirescu” alcătuite din foşti prizonieri instruiţi de Armata Roşie, a împlinit 91 ani. La ora actuală este ultimul şef de stat în viaţă din al doilea război mondial. Majestatea sa a fost decorată atât de Stalin, cât şi de regele George al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, tatăl actualei suverane, Elisabeta a II-a. În cadrul unei ceremonii speciale cu prilejul aniversării regelui Mihai, verişoara sa l-a onorat la Capela Regilor Angliei, unde i s-a făcut cinstea de a i se plasa blazonul, fiind singurul suveran străin care se poate mândri cu aşa ceva! Onorarea regelui este deopotrivă şi a ţării sale şi poate o recunoaştere târzie a nedreptăţii făcute de fostul premier Winston Churchill, care a lăsat România în sfera de interes sovietic, prin acordul încheiat în septembrie 1944 cu Stalin, care astfel a cedat Grecia pentru englezi. Încă o dată, regele Mihai se dovedeşte a fi un bun ambasador pentru refacerea imaginii ţării, parcă de prea multe ori stricate de acţiunile unor politicieni…

Dan BASARAB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: