Poziţia publicaţiei noastre – “A venit, a venit toamna…”

Vă mai amintiţi versurile din acel cântecel al tinereţii multora dintre noi?… Da, dragii noştri, a venit din nou toamna, s-a mai dus un an şi fiecare ne îndreptăm spre iarna vieţii. Dar să lăsăm filozofia pentru când vom avea mai mult timp de risipit. Pentru că noi, oamenii de la ţară, preţuim mai bine decât mulţi dintre cei ce se dau deştepţii lumii fiecare ceas al vieţii. Nu din alte motive, ci pentru că aceluia care taie frunză la câini sau umblă cu capul prin nori îi poate ghiorăi maţele de foame în lungile nopţi de iarnă. Şi noi nu suntem din aşa plămadă! Ne-am obişnuit de mici să slujim glia şi să fim răsplătiţi cu roadele muncii. Nu păcălim şi nu ne lăsăm înşelaţi, altfel ne-am dus pe copcă! Uitându-ne peste umăr la câte-am petrecut anul ăsta, nu putem spune că a fost unul bogat. Dar să nu mâniem pe Dumnezeu, căci tot avem pe ce pune mâna, căci, după cum spuneam, n-am stat cu degetul în gură ca să ne uităm, până mai ieri cum nu mai creşte iarba arsă de secetă. Acum, am cam dat de cap la toate treburile şi ne pregătim
de iarnă. Şi de alegerile parlamentare, chiar dacă unii zic că nu mai e treaba noastră, după ce ne-am ales în vară primarul şi pe cei care trebuie să aibă grija comunităţii timp de 4 ani.

Mare greşeală fac cei ce gândesc aşa! Păi cum ne-ar fi indiferent pe cine trimitem în Parlament?… Dacă vrem să se ştie că existăm şi noi pe-aici, trebuie să avem acolo oameni care să nu se teamă să bată cu pumnul în masă atunci când trebuie. Şi să nu fie nişte bicisnici cărora să le mănânce raţele din traistă. Vrem oameni care atunci când se fac bugetele ţării, să ceară bani şi pentru drumurile Argeşului, care sunt ca vai de lume. Şi nu e o poveste, pentru că imediat ce ieşi din judeţ, parcă intri în altă lume. La noi, şi copiii plecaţi să-şi facă rost în viaţă pe unde i-a trimis norocul ajung tot mai greu. Despre civilizaţie, ce să mai spunem?… Păi dacă parlamentarii noştri şi-ar lua colegii la plimbare pe DN 73C, care leagă Câmpulungul de Rm. Vâlcea prin Curtea de Argeş, şi i-ar aduce să se închine la Biserica din Piatră, sigur ar înţelege toţi de ce ne dor drumurile şi lipsa autostrăzii de la Piteşti la Sibiu. Dar ce, nevoile noastre se sfârşesc cu drumurile? Nici pomeneală, mai sunt destule de făcut, dar toate le vom taini pe îndelete, după cuviinţă, cu aceia care merită, dintre cei care vor veni să ne ceară să-i votăm. Acum am învăţat din păţaniile trecutului, că mulţi vor să se facă domni pe voturile noastre. Şi credem că a venit vremea ca să înţeleagă toţi că aşq nu se mai poate! Iar dacă sunt ambiţioşi din fire, le vom acoperi noi sufletele pustiite de patimi cu ceva… Aud că senatorul nostru, pe care nu l-am văzut nici în campania electorală, nu mai candidează. Indiferent dacă i-a luminat Dumnezeu mintea sau l-au silit alţii să-şi vadă de treburile pe care le ştia a face, e mai bine aşa pentru toţi. Că ciobanului îi şade bine la stână, profesorului la catedră şi popii – în biserică. Aşa am învăţat de la părinţi şi bunici, să-şi vadă fiecare de rostul lui! Sigur că unii s-ar pricepe la mai multe sau chiar sunt făcuţi pentru anumite lucruri. Ca să-i descoperim, îi vom asculta cu luare aminte pe fiecare şi vom decide care este cel mai potrivit să ne fie deputat sau senator. Aşa am făcut şi în vară, când ne-am ales primarii şi cei mai mulţi n-am dat greş, judecând după cum s-au mişcat din iunie până acum. Iar dacă primarul care ne-a mulţumit vine să recomande un anume candidat, îl vom studia cu şi mai multă atenţie. Pentru că primarul are nevoie şi el de sprijin, ca să-i deschidă cineva uşile pe la ministerele unde se tot duc proiecte şi se cer bani pentru comunităţile locale sau sprijin pentru investiţii. Şi cine qr putea să facă mai bine aşa ceva decât parlamentarul pe care l-am vota noi?… De asta nu trebuie să ne fie indiferent pe cine vom alege. Asta e treaba noastră cea mai importantă pe care trebuie s-o facem înainte de venirea iernii, să ne alegem oamenii care să muncească acolo unde se fac legile şi pentru noi, ăştia care mai mereu avem de suferit nedreptăţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: