Lucruri pe care nu le ştiai despre alăptare

Laptele matern este alimentul perfect pentru creşterea sănătoasă a bebeluşului tău, fiind bogat în micronutrienţi şi anticorpi. Alăptarea îi permite nou-născutului să simtă apropierea ta încă din primele clipe şi astfel veţi dezvolta o legătură afectivă unică pentru întreaga viaţă. Chiar dacă alăptarea este un proces natural şi sănătos, presupune o pregătire prealabilă, documentare, precum şi un ajutor specializat în primele zile de la naştere. Vă prezentăm câteva sfaturi despre alăptare şi beneficii mai puţin cunoscute ale laptelui matern:

Bebeluşul poate simţi mirosul unic al laptelui matern

Bebeluşul se naşte cu instinctul să sugă şi să caute mâncare şi prin simţul olfactiv te va putea simţi atât pe tine, cât şi pe tatăl său. Desigur, te va putea distinge după mirosul laptelui matern. Iar tu vei şti că îi este foame atunci când îl îmbrăţişezi şi micuţul îşi întoarce capul să caute sânul.

Alăptarea poate reduce riscul de cancer mamar

Studiile arată că femeile care alăptează sunt mai puţin predispuse să dezvolte cancer mamar, în comparaţie cu femeile care nu alăptează. Se stabileşte, de asemenea, o corelaţie puternică între femeile care au fost alăptate în copilarie şi un risc scăzut de a dezvolta cancer pe parcursul vieţii de adult.

Mărimea sânilor nu are legătură cu cantitatea de lapte pe care o poţi produce

Dimensiunea sânilor este determinată de cantitatea de ţesut gras, deci nu există vreun raţionament care demonstrează că sânii mici produc o cantitate mică de lapte. Laptele este produs de glandele mamare prezente în sânii oricărei femei, indiferent de dimensiunea lor. Aşadar, poţi sta liniştită, căci circumferinţa lor nu va influenţa în vreun fel capacitatea ta de a produce suficient lapte pentru micuţ.

Sânii devin foarte sensibili

Când apare lactaţia, te poţi aştepta la o supradimensionare a sânilor şi a sensibilităţii lor –
indiferent de dimensiunea lor anterioară. Te poţi aştepta chiar la scurgeri de lapte când te vei gândi la bebeluş sau când îl vei auzi plângând. Ce poţi face pentru a evita scurgerile şi a detensiona sânii este să mulgi acel lapte.

Lipsa laptelui este destul de rară

Deşi se întâmplă extrem de rar, unele femei nu pot produce suficient lapte. De cele mai multe ori, cauza o reprezintă afecţiunile anterioare. Însă, chiar şi femeilor care nu au lactaţie bogată li se recomandă să alăpteze cât mai mult posibil – fie doar pentru a linişti bebeluşul. Vei şti că orice sti-mulare transmite organismului tău mesajul de a produce şi mai mult lapte. Există câteva mici trucuri la care poţi apela pentru a sprijini lactaţia: consumul mai mare de apă, mai multă odihnă sau mulsul între şedinţele de alăptare ale bebeluşului.

Alăptarea poate fi dificilă, chiar şi atunci când există bunăvoinţă

Poate ai auzit că alăptarea este uşoară şi se întâmplă într-o manieră naturală atât pentru
tine, cât şi pentru bebeluş. Pentru unele mame, alăptarea este foarte uşoară şi lipsită de
complicaţii. Însă pentru altele, necesită mai multe eforturi. Mai ales în cazul în care au avut parte de o naştere complicată, sau au născut prin cezariană, ori nu au stat în cameră cu bebeluşul din primele ore după naştere. Însă asigurarea unui viitor sănătos pentru copilul tău merită orice efort!

ARGEŞUL DE NORD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: