USL şi-a împărţit colegiile din Argeş: PSD şi-a “tras”partea leului cu scorul de 8-5!

Negocierile s-au purtat în Delta Dunării, în anonima localitate Murighiol, din judeţul Tulcea, adică acasă la Crin Antonescu. Acestea au fost destul de dure, pentru că reprezentanţii tuturor judeţelor au ţinut cu dinţii de oamenii lor, căutând să limiteze afluenţa candidaţilor trimişi de Bucureşti. Până la urmă, Alianţa de Centru Stânga (ACS), formată din PSD şi UNPR, şi-a asigurat 246 colegii parlamentare, iar Alianţa de Centru Dreapta (ACD – PNL şi PC), a trebuit să se mulţumească cu restul de 206. În Argeş
s-a câştigat din start un post pentru băştinaşi, deoarece deputatul de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, are statutul de reprezentant al conducerii centrale a PSD, unde îndeplineşte o funcţie cu greutate, cea de trezorier. La final, ACS a obţinut 8 candidaţi în colegiile parlamentare, iar ACD ce a mai rămas, adică 5, dintre care un post va fi ocupat de liderul conservator, Daniel Constantin, argeşean de origine. Nordul judeţului este vizat prioritar de USL, căci Mircea Drăghici va candida în colegiul său, subprefectul G. Marin se va bate la Câmpulung pe colegiul lui Sorin Buta, iar postul de senator rămâne liberalilor care, dacă lui Mircea Diaconu i se va interzice o a doua candidatură pe postul încă ocupat, vor trebui să-i găsească înlocuitor.

Miuţescu strigă că vrea să candideze…

… iar kir Iani, şeful liberalilor argeşeni, vicele de la Consiliul Judeţean, se face că nu aude! Deşi a avut un mandat de deputat bun între 2004 şi 2008, apreciat chiar şi de unii dintre adversarii săi politici, fostul vicepreşedinte liberal la nivel naţional Adrian Miuţescu a pierdut în favoarea lui Mircea Drăghici ultimele alegeri parlamentare. Paradoxal – la prima vedere – înfrângerea sa era previzibilă după ce Gheorghe Nicuţ pierduse al patrulea mandat de primar al Curţii de Argeş, după ce fusese trădat de oamenii pe care-i făcuse mari. De trădare şi jocuri de culise n-a fost scutit nici Miuţescu, îndepărtat prin manevre oculte de la condu-cerea PNL Argeş şi înlocuit cu omul pe care-l făcuse prefect în timpul Guvernării Tăriceanu. Ion Popa a dovedit că are calităţi de om politic atunci când i-a dat un brânci zdravăn lui Miuţescu de pe scaunul de şef liberal. Supuşenia faţă de “fratele mai mare” de la PSD i-a adus lui kir Iani un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi, foarte probabil, o candidatură la postul de senator de Piteşti, pentru care deja a fost nominalizat de USL, în colegiul din care a demisionat democrat-liberalul Mircea Cinteză. Acum Miuţescu speră, probabil, să-i ia locul lui Mircea Diaconu, dacă omul pe care el l-a adus în politică va fi oprit de decizia Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI) să mai candideze. Numai că pentru a-şi împlini visul, are nevoie de aprobarea conducerii judeţene, în care nu prea are sprijinitori. Nemulţumirile, urile, orgoliile personale se pot constitui în tot atâtea piedici pentru Adrian Miuţescu, deşi ar avea experienţa necesară şi chiar o poziţie destul de bună în rândul electoratului, şi nu numai din nord, dar şi din sudul judeţului, cum ar fi zona Costeşti. Alt posibil candidat liberal ar putea fi Dumitru Cosmescu, fost secretar de stat în MInisterul Agriculturii condus de Gheorghe Flutur în timpul guvernării liberale din mandatul 2004-2008. Acesta a candidat şi la trecutele alegeri parlamentare în Colegiul Mioveni, dar n-a câştigat. Actualmente conduce organizaţia din Curtea de Argeş, ca preşedinte interimar şi s-a angajat la cererea expresă a membrilor conducerii judeţene că nu are de gând să candideze la alegerile parlamentare din decembrie. Frumos, nu?… Atitudinile de acest gen uşurează oarecum sarcina contracandidaţilor de la PDL în primul rând, pentru că e greu de crezut că PP-DD va reuşi să câştige măcar un fotoliu de parlamentar în Argeş. Analiştii avizaţi consideră că lupta electorală se va duce între USL şi PDL, dând şanse mici oamenilor lui Dan Diaconescu. Totuşi, rezultatele nu sunt decise decât la urne, unde pot apărea surprize de proporţii! Ceea ce e sigur acum este faptul că lupta pe ciolanul puterii s-a declanşat în USL, iar cine va şti să fructifice situaţiile favorabile, va avea numai de câştigat din spiritul de frondă care domneşte mai ales în rândurile liberalilor…

Dan BASARAB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: