Stima şi grija părinţilor şi bătrânilor

Motto: “Cine n-are bătrâni, să-i cumpere!
Iar cine are, să nu-i dispreţuiască…”.

Conflictul dintre generaţii creat de-a lungul vremii pare că a luat o amploare mai mare în zilele noastre. Asistăm la animozităţi, neînţelegeri, bătăi, chiar şi crime între copii şi părinţi, între tineri şi bătrâni. Ştirile TV şi articolele ziarelor redau zilnic astfel de întâmplări, numărul victimelor atingând cote alarmante. Cei tineri par a nu mai avea răbdare şi înţelegere pentru susţinerea unui dialog civilizat cu proprii părinţi şi cu cei în vârstă, care nu mai au puterea de a-şi stăpâni pornirile nefireşti care generează violenţa. În nicio clipă, să nu uităm că părinţii sunt cei care ne-au adus pe lume, ne-au vegheat întreaga copilărie făcând multe nopţi “albe” lângă patul nostru când am fost bolnavi, doftoricindu-ne cum au crezut de cuviinţă şi contribuind la vindecarea noastră.
Fericiţi şi bucuroşi au fost când am articulat primele cuvinte şi când am făcut primii paşi. Tot dânşii ne-au învăţat cele dintâi rugăciuni, primele poezii şi ne-au spus cele mai frumoase basme şi poveşti, fiind primii educatori şi pedagogi ai noştri. Ne-au format modul de viaţă şi caractere durabile ale persona-lităţii, pe care ulterior şcoala le-a modelat, formându-ne şi pregătindu-ne pentru muncă, viaţă şi societate.
În anii petrecuţi în sânul familiei ne-au pregătit cum au putut mai bine pentru a nu li se reproşa că nu avem “cei 7 ani de-acasă”! Au făcut cum au putut să ne continuăm studiile, să obţinem profesiunea care ni se potriveşte mai bine, bucurându-se de realizările noastre şi întristându-se de unele eşecuri din care ne-au ajutat să ieşim.
Şi când ne-am întemeiat propria familie, ne-au ajutat după puterile lor. Dânşii au fost şi au rămas prietenii cei mai apropiaţi şi cei adevăraţi, care n-au pregetat să ne ajute la bine şi nu ne-au lăsat la rău, încurajându-ne în permanenţă. Armonia creată de părinţi, mediul familial deosebit, climatul optim, siguranţa şi încrederea unui viitor sigur fără griji au făcut ca proprii copii să se simtă în largul lor, să trăiască în iubire, dragoste şi armonie, fără grija zilei de mâine. De asemenea, ne-au învăţat să avem grijă unul faţă de altul şi stimă faţă de semenii noştri şi grijă faţă de vârstnici. Ce clipe de neuitat, ce clipe frumoase, sublime, am trăit în perioada copilăriei noastre, clipe pe care ar trebui să le trăim tot timpul vieţii! Oare de ce acestea nu ne însoţesc mereu?
Întotdeauna părinţii au făcut totul pentru binele nostru, renunţând la propriile plăceri ca să ne fie nouă bine! În tot timpul să le spunem: Sărut mâna, mamă! Sărut mâna, tată! Ce faceţi? Cum vă mai simţiţi? Cu ce vă putem ajuta? Anii au trecut prea repede şi necazurile proprii, precum şi grijile vieţii nemiloase le-au împovărat şi mai mult anii, îmbătrânindu-i prea devreme! Durerile înăbuşite de-a lungul existenţei dânşilor îşi arată cu cruzime colţii, puterile le-au slăbit, simţurile i-au părăsit, iar boala sau bolile le-au şubrezit sănătatea. Zi de zi devin mai cicălitori, mai pisălogi, uitând prea repede şi nu îşi mai amintesc ce au vrut să spună. Datoria noastră este ca să-i înţelegem şi să ne purtăm cu blândeţe, să le fim permanent alături şi să-i ajutăm sută la sută. Să le trecem cât mai des pragul casei părinteşti, alinându-le cât putem suferinţele şi bolile bătrâneţilor. Nu trebuie să-i supărăm şi să-i jignim, nu trebuie să fim indiferenţi şi să nu-i părăsim!
Deşi au inima şi creierul uzate, obosite, atât cât le-a mai rămas din vigoarea şi sănătatea de altădată, îşi fac şi acum probleme şi griji pentru noi. Trebuie să-i asigurăm că noi o ducem bine din toate punctele de vedere şi că nu avem probleme deosebite. Chiar şi în ultimile clipe ale vieţii se gândesc la binele şi la fericirea propriilor copii! Părinţii, bătrânii suferă în tăcere fără a-şi certa copiii chiar şi atunci când n-au grija lor, mai mult, îi compătimesc. Câtă mărinimie şi câtă dragoste pentru proprii copii! Noi, fiind cât mai aproape în aceste clipe ale vieţii dânşilor, putem contribui la uşurarea greutăţilor bolii şi a vârstei. Astfel îşi vor duce mai uşor aceste aspecte împovărătoare ale vieţii. Mai devreme sau mai târziu, vom regreta nepăsarea noastră, dar va fi prea târziu!
Indiferent de gradul de cultură şi pregătire comparativ cu aceea a părinţilor, nu trebuie niciodată să ne fie ruşine cu dânşii, să-i stimăm, respectăm şi să-i ajutăm în orice moment. Numeroase sunt cazurile când, în zilele noastre, mulţi îşi maltratează părinţii, purtându-se cu dânşii mai rău decât cu animalele. Cum de îşi permit acestea şi cine le dă dreptul? Priviţi-i pe părinţii şi bătrânii noştri cum se duc, cum pleacă din această lume efemeră, cum pleacă atât de liniştiţi şi împăcaţi că şi-au îndeplinit menirea în această lume crudă şi nedreaptă pentru unii. Pleacă însă cu încrederea şi speranţa în Cel ce vieţile ne-a dat nouă tuturor oamenilor în mila Bunului Dumnezeu, cu credinţa tare şi fermă în viaţa cea de Dincolo, în viaţa şi fericirea veşnică. Aşa după cum toată viaţa au crezut în Înviere, pleacă liniştiţi cu speranţa învierii dânşilor în Împărăţia Tatălui Ceresc!

Prof. Gheorghe C. CATANĂ, Corbi-Argeş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: