Un pictor olandez, maestru pentru copiii din Arefu

Se numeşte Leo van Slujs şi este profesor şi pictor originar din Olanda. Când a păşit pentru prima dată în România, s-a simţit atras de meleagurile noastre mioritice, iar în timp, legătura a început să semene cu una de dragoste. Şi n-a fost cu totul întâmplător… Cu şevaletul sub braţ a făcut primul popas la Orleşti-Vâlcea. Acolo şi-a găsit şi tovarăşa de viaţă, în persoana d-nei Margareta. Inimile celor doi vibrau pentru frumuseţile naturii, descoperindu-se suflete pereche. Împreună au colindat prin toată ţara în căutare de noi frumuseţi şi n-au fost vreodată dezamăgiţi. Rodul acestor hoinăreli artistice s-a concretizat în expoziţiile anuale cu lucrări de pictură. Cea din 2012 s-a deschis la Buşteni, în 14 iulie, în prezenţa excelenţei sale Matthijs van Bonzel, ambasadorul Regatului Olandei la Bucureşti. Amatorii de pictura bună, cu rădăcini în şcoala marilor maeştri din Ţara Lalelelor, o pot vizita până în data de 31 august.
În drumeţiile lor, soţii van Slujs au ajuns şi la Arefu, unde dl. Leo – potrivit propriei declaraţii – a descoperit peisaje mirifice. Farmecul naturii, firea primitoare şi bunul simţ al oamenilor locului i-au încântat pe oaspeţi, determinându-i să revină an de an. Dincolo de propria lor plăcere, cei doi soţi s-au decis să-i ajute pe copiii localnicilor, sensibili la frumuseţile peisajului care-i înconjoară, să pătrundă tainele artei nemuririi acestora în tablouri, prin utilizarea culorilor, luminii, respectarea proporţiilor… Aşa se face că de ani buni, la începutul lunii august, Leo van Slujs poposeşte la Arefu şi organizează pe o perioadă de 10 zile o mini-tabără de pictură cu şcolarii interesaţi. Dumnealui le pune la dispoziţie blocurile de desen, creioanele, pensulele, acuarelele pentru lucru şi zilnic îi duce pe copii în locuri alese cu grijă, astfel încât de fiecare dată să aibă altceva de văzut şi imortalizat. Acolo îi urmăreşte cu atenţie pe fiecare în parte, corectându-i şi îndrumându-i pentru ca lucrarea să iasă cât mai bine şi să le genereze nevoia autodepăşirii. Cum dl. Leo nu cunoaşte limba română, soţia – d-na Margo, cum îi spun ucenicii în nobila artă – îi slujeşte drept translator în conversaţiile pe care le au. Familia olandeză îşi consumă zilnic câte 3 ore în regim de voluntariat cu copiii arefeni! Nu aşteaptă altă răsplată decât bucuria elevilor lor, care descoperă gustul pentru artă şi pentru frumos, care li se dezvăluie cu dragoste de oameni care iubesc tânăra generaţie. Mă întreb dacă la noi în ţară vor mai fi astfel de oameni şi răspunsul vine firesc când mintea zboară spre prof. Elena Stoica, de la Corbeni…
Se cuvine să remarcăm faptul că tabăra din acest an organizată de soţii van Slujs la Arefu a ajuns la a VII-a ediţie, aşa că putem vorbi deja despre o tradiţie. Deschiderea ei a fost în data de 6 august, iar în 14 august se va încheia ediţia 2012. Participanţii sunt elevi din clasele III-VIII, iar catalogul acestora sună astfel: Bostan Cosmina-Amalia, Burtan Antonia, Cîrstea Denisa-Ionela, Colţan Mara, Dincă Andreea-Teodora, Ivaşcu Petruţ, Stanciu Ionuţ-Viorel, Şelaru Andreea-Mădălina, Tiţa Nicolescu Andreea-Sorina şi Tiţa Nicolescu Teodor. Dincolo de amatorism, se pare că dl. Leo şi-a câştigat şi un discipol în arta picturii. Este vorba despre Tiţa Nicolescu Teodor, cel mai talentat şi stăruitor învăţăcel din grup, care deja şi-a anunţat intenţia de a se înscrie anul viitor, după absolvirea cursurilor gimnaziale, la Liceul de Artă “Dinu Lipatti”, din Piteşti. Ne-am bucurat cu toţii să constatăm că dintr-o joacă de copii se poate ajunge şi la lucruri serioase. Până atunci se cuvine să le mulţumim soţilor van Slujs pentru tot ceea ce au făcut şi fac în continuare, să apreciem gestul lor nobil şi să le garantăm că în fiecare an îi vom aştepta cu dragoste să revină la Arefu!

Prof. pens. Cezar BĂDESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: