Când nu poţi fi concediat?

Deşi angajatorul se află pe o poziţie superioară salariatului, concedierile nu pot fi dispuse oricum şi oricând. Există situaţii în care raporturile de muncă nu pot înceta, precum şi categorii de angajaţi care nu pot fi daţi afară. Codul muncii instituie o serie de restricţii angajatorului în ceea ce priveşte puterea sa de a dispune concedierea salariaţilor pe care îi are în subordine.

Discriminarea, interzisă inclusiv la concediere!

Astfel, potrivit Codului muncii, sunt interzise expres concedierile din motive care tind să creeze o situaţie discriminantă. Trebuie să ştiţi că nu vă puteţi pierde locul de muncă din cauza etniei, a rasei, a sexului sau a vârstei. De asemenea, legea interzice concedierea din motive ce ţin de religie, orientare sexuală sau activitatea în sindicate. Este interzisă prin lege şi concedierea salariaţilor care suferă de un handicap. Codul muncii îi protejează şi pe pe angajaţii care îşi exercită dreptul la grevă, astfel că nu poate fi dispusă încetarea contractului de muncă nici în cazul acestora.

Falimentul angajatorului permite concedieri

Prin lege sunt stabilite şi alte situaţii care interzic angajatorului să dea afară din personal. De exemplu, femeile însărcinate nu pot fi concediate, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. De asemenea, nu pot fi daţi afară nici angajaţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă. Dacă vă aflaţi în concediu, trebuie să ştiţi că legea vă protejează locul de muncă. Concret, Codul muncii prevede că nu poate fi dispusă concedierea pe durata următoarelor tipuri de concediu: concediu de maternitate; concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani; concediu de odihnă. Totodată, un angajator nu poate concedia un salariat în perioada în care acesta exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat. Totuşi, este foarte important de precizat că angajatorii care se află în proces de reorganizare judiciară, în faliment sau dizolvare, au posibilitatea să efectueze concedieri printre salariaţi, chiar dacă ei se află într-una dintre situaţiile descrise mai sus.

Cum răspunde angajatorul pentru concedierile nelegale?

Potrivit Codului muncii, nerespectarea acestor principii de concediere face ca actul prin care e dispusă concedierea să fie lovit de nulitate absolută. În plus, în faţa instanţei, angajatorul nu poate invoca alte motive care să stea la baza deciziei de concediere, decât cele deja enunţate. Instanţa va dispune anularea deciziei de concediere, dacă a fost efectuată netemeinic sau nelegal, şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Totodată, Codul muncii dă posibilitatea salariatului să solicite instanţei repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Însă, dacă salariatul nu cere acest lucru, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

Roxana MOLDOVAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: