Prăjitură pufoasă cu gem
Ingrediente: 125 g unt; 175 g zahăr; 3 ouă; 250 g făină; o linguriţă praf de copt; 150 ml lapte.
Pentru umplutură şi topping: 250 g gem de caise; 125 g zahăr pudră; câteva picături esenţă de vanilie; flori decorative de zahăr.
Mod de preparare: preîncălziţi cuptorul la 180 grade C. Bateţi zahărul şi untul până se omogenizează. Adăugaţi ouăle, unul câte unul, mixând bine până la încorporare. Cerneţi făina şi praful de copt, mixaţi, apoi turnaţi laptele, treptat, mixând până la omogenizare. Împărţiţi aluatul în 3 tăvi de aceleaşi dimensiuni şi daţi la cuptor pentru 30-35 minute. Dacă nu aveţi destule tăvi, preparaţi câte un blat o dată, apoi lăsaţi să se răcească. Nu coaceţi un singur blat pe care apoi să îl tăiaţi, nu va fi la fel de pufos! Încălziţi gemul şi adăugaţi o lingură de apă, apoi întindeţi-l pe două din blaturi. Aranjaţi prăjitură. Într-un castron, puneţi zahărul pudră, apoi turnaţi o lingură apă călduţă şi esenţă de vanilie. Amestecaţi şi turnaţi amestecul pe prăjitură, întinzându-l şi pe margini. Când s-a întărit, decoraţi cu flori de zahăr.
Roxana MOLDOVAN
Lasă un răspuns