FĂRĂ JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ – Unde este demnitatea jurnalistului?

Insultele impardonabile pe care George Becali i
le-a adresat unei reporteriţe în a treia zi de Paşti au trecut aproape neobservate. De ce? Pentru că societatea românească nu are anticorpii necesari să riposteze, imediat şi cu fermitate, împotriva nefirescului. Ne-am obişnuit cu anormalitatea pentru că am tolerat-o, ba chiar am încurajat-o. Presa are o bună parte din vină. Personajul Becali a fost construit de presă. Din raţiuni de audienţă, televiziunile şi ziarele l-au promovat intens şi ostentativ pe latifundiarul din Pipera. Cu cât înjura mai aprig, cu atât era mai prezent pe micile ecrane şi în paginile publicaţiilor! Maimuţărelile patronului de palat vor fi adus, probabil, niscaiva publicitate în plus şi o viaţă mai luxoasă pentru directorii şi producătorii din mass-media. Banul dictează şi în presă, presă care a uitat că, totuşi, ar trebui să respecte câteva principii şi reguli minimale. Una dintre reguli, nu scrisă, ci de bun simţ, este aceea că există o limită a derizoriului dincolo de care nu se trece. Becali a depăşit-o de multă vreme cu voluptatea unui mahalagiu, iar presa, în loc să-l taxeze, i-a vehiculat, cu neruşinare, toate strâmbăturile şi chiotele de gibon isteric. Nici când ea însăşi devine victimă a carenţelor de educaţie ale ciobanului, presa nu este în stare să dea o replică. Pur şi simplu acceptă să fie scuipată! Dacă de la mai marii din mass-media nu am avut, practic, niciodată aşteptări, am explicat mai sus de ce trăgeam oareşce nădejde că măcar truditorii din teren, ziariştii cu pixul şi reporterii cu microfonul, îi vor da obraznicului peste bot. Trăgeam nădejde cu ani buni în urmă, când încă mai aveam naivitatea să cred în ideea de solidaritate, de unitate a breslei. Unde este demnitatea jurnalistului? Unde este demnitatea colegilor care nu au ripostat când George Becali, cu nervozitatea unei maimuţe în călduri, a jignit-o pe aceea reporteriţă, numind-o proastă şi idioată? De ce nu l-au abandonat degrabă pe mitocan? De ce nu au lăsat jos microfoanele şi camerele de luat vederi, gest spontan, firesc, ba chiar obligatoriu în astfel de situaţii? Cum de au putut asista impasibili la o asemenea scenă? Lipsa de reacţie a presei, a jurnaliştilor în faţa unor astfel de atitudini barbare, demonstrează şi ea, dacă mai era nevoie, cât de rău a ajuns această profesie. Orice individ cu apucături de urangutan coborât ieri din copac poate călca în picioare onoarea unui jurnalist. O poate călca pentru că jurnalistul român din ziua de zi, generic vorbind şi cu excepţiile de rigoare, nu are onoare! Nu are demnitate! Nu are coloană vertebrală! Presa şi jurnalistul sunt primii vinovaţi pentru flegmele pe care le primesc.
Au născut şi crescut “monştrii” pe care îi merită. Pe care îi merită cu vârf şi îndesat!

Mihai Paul CODUNAS
mihaipaulcodunas@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: