Rata de absorbţie a fondurilor europene în România este “dureros” de scăzută

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, a declarat la jumătatea lunii martie, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu, că rata de absorbţie a României pe fondurile structurale este “dureros” de scăzută şi a vorbit despre blocajele administrative ca principala piedică în accesarea fondurilor UE. Barroso a mai transmis un mesaj către Bucureşti în privinţa performanţelor slabe ale României în cheltuirea fondurilor UE, mai ales că în acest moment, presiunile pe scăderea bugetului pentru viitoare perioadă de programare – 2014-2020 – sunt extrem de mari din partea statelor membre, iar contributorii pricipali la bugetul UE vor să dea tot mai puţini bani la viitorul buget.  “Ne-am uitat la ajutorul practic pe care Uniunea Europeană îl acordă investiţiilor din România. Fondurile structurale şi de coeziune reprezintă o parte esenţială pentru creşterea economică a ţării. Aşa cum primul ministru român a spus mai devreme, absorbţia completă a fondurilor disponibile pentru România ar putea creşte PIB-ul naţional cu până la 1,8 procente în fiecare an”.

UE ne dă bani cât nu putem duce: 95% cofinanţare

“Actuala rată de absorbţie, de 7,4% este dureros de scăzută. În urma vizitei mele la Bucureşti, în noiembrie 2010, am stabilit un plan de acţiuni prioritare pentru a încerca să îmbunătăţim această rată cât mai repede posibil. Este binevenit angajamentul pe care premierul Ungureanu îl arată pentru a se concentra pe acest subiect. Aceasta este întradevăr o prioritate, nu doar pentru România, ci şi pentru Comisia Europeană. Apreciem că una din problemele-cheie este legată de blocajele administrative, în special în domeniul achiziţiilor publice şi în cel al verificării cheltuielilor. Comisia este, de asemenea, pregătită să privească favorabil cererea României legată de perioada de eligibilitate pentru o creştere cu 10% a fondurilor structurale, câtă vreme ele vor fi ultilizate pentru a promova creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Premierul României mi-a promis că va trimite foarte curând programele concrete, ceea ce este desigur foarte important pentru decizia noastră finală”. Comentariile preşedintelui Barroso vin în contextul în care, în mai puţin de un an, cu cea mai mică rată de absorbţie din UE, România a fost sancţionată de două ori de Comisia Europeană cu întreruperea decontărilor pe două din cele mai importante programe: POR (în a doua jumătate a lui 2011) şi POSDRU (în prezent).

Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: