O lovitură de maestru: preşedintele Băsescu l-a numit pe Meleşcanu şef la SIE!

Postul vacantat prin demisia premierului Mihai Răzvan Ungureanu n-a rămas mult timp neocupat. Şeful statului, Traian Băsescu, l-a numit ca înlocuitor la comandă pe Theodor Meleşcanu. Liderul liberal a acceptat nominalizarea şi şi-a ocupat postul, onorat de încrederea acordată. Misiunea asumată este extrem de delicată, pentru că funcţia are responsabilităţi imense, cărora nu le putea face faţă oricine. Alegerea preşedintelui Băsescu dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, spiritul său pragmatic.
Diplomat de carieră, Meleşcanu a ocupat inclusiv postul de ministru de Externe, este cunoscut şi respectat în arena internaţională, bun organizator şi un om care ştie să se facă ascultat atunci când este cazul. În anul 2000 a ridicat ca din nimic ApR, cu care a avut rezultate notabile atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. Doi ani mai târziu şi-a dizolvat formaţiunea politică şi a aderat la PNL, rămânănd în prim-planul scenei politice şi câştigându-şi de fiecare dată dreptul de a fi parlamentar. Senatorul Theodor Meleşcanu are în faţă o nouă provocare şi lipsa de şovăială în acceptarea ei dovedeşte că este decis să-şi facă datoria. Preşedintele Traian Băsescu a dovedit – pentru a câta oară? – că nu ţine seama de culoarea politică atunci când alege oamenii care să ocupe posturile delicate din structurile puterii de stat. Orice comentariu suplimentar ar fi de prisos…

Eva ADAM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: